Sbeitla, eterna terra vecchia ...

TIPĂREȘTE

Cea mai frumoasa poveste de vacanta de anul acesta, in care mersul pe jos a fost a doua mea natura s-a intamplat duminica, 5 iunie a. c. , cand am vizitat un sit istoric de o importanta aparte pentru Tunisia, numit Sbeitla (cf. lat. Sufetula). Intrucat citisem ca ruinele romane se intind pe o suprafata de 60 de hectare, mi-am pus in picioare o pereche sanatoasa de adidasi si am purces "per pedes apostolorum" la explorarea sitului, inarmata cu rabdare si avand curiozitatea de a vedea cu propriii-mi ochi cum si civilizatia tunisienilor tot "de la Ram (a se citi Roma) se trage ". Asadar, intr-o duminica splendida de iunie, ne aflam, dupa 4 ore de mers cu masina de la Tunis, la portile... Sbeitlei (era sa zic ale "dorului", dupa numele unui volum de poezii al lui L. Blaga si nu as fi gresit prea mult). Sbeitla este unul dintre siturile antice cele mai bine conservate din tara si este considerat ca fiind un punct obligatoriu de trecere intre nordul si sudul Tunisiei. De aceea stabilirea populatiei aici este straveche. Dar infiintarea orasului in sine de catre romani, favorizata de existenta unor izvoare, a unor cariere si platouri dateaza din a doua jumatate a sec. I i. Ch. , sub dinastia Flavilor. Economia regiunii, in mod special cea a sitului Sufetula era esentialmente bazata pe cultura maslinului si pe productia ceramica, la fel ca in zilele noastre, favorizand prosperitatea orasului si construirea mai multor monumente publice uneori restaurate de mecenati (terme publice, teatru...).

Pentru explicatii la fata locului am acceptat prestatia unui ghid (us) local, un sexagenar cu reale aptitudini actoricesti, care, pentru o suma modesta, 10 dinari (22 roni) pentru 4 persoane, ne-a condus pe aleile site-ului, a facut pe saltimbancul in zona sarcofagelor antice, intinzandu-se cat era de lung intr-unul din ele, cu mainile pe piept, in chip de explicatii "pe viu ". La amfiteatrul roman, a executat un dans traditional tunisian si a cantat, aplaudand, pentru a ne dovedi extraordinara acustica a locului. Pornirea lui ludica se explica si prin euforia pe care i-a creat-o castigarea recenta, de dupa revolutia de iasomie din ianuarie curent, a libertatii de exprimare. Fara sa vreau neaparat sa-l temperez, l-am intrebat la ce-i foloseste ca se poate exprima liber, atata vreme cat, pecuniar, nu s-a ales cu nimic de pe urma revolutiei. A raspuns socant, prin sinceritatea lui netrucata: '"Diferenta este ca acum ma aplaud pe mine, cantand, din proprie initiativa, nu pe Ben Ali, impunandu-mi-se de catre altii ". Soarele pripea periculos printre ruine si, cu toata costumatia mea alba, nu reuseam sa tin in frau caldura, care se insinua nestingherita prin vesminte. Noroc ca, in agora, piata publica unde se aduna protipendada romana era putina umbra de la templele zeitatilor Jupiter, Iunona si Minerva, iar in portiunea situata intre cele trei temple era un curent de aer proaspat, racoritor, binecuvantat, care ne-a mai adus putin la viata. Numai ghidul era de nestavilit, el avea o misiune de indeplinit si si-o executa fara cusur, nefacand rabat. Cel mai mult mi-a placut modalitatea in care romanii isi petreceau loisir-ul. Aveau o sala de gimnastica imensa, pardosita cu mozaicuri de mici dimensiuni, de un colorit absolut spectaculos, reconstituit in cea mai mare parte a lui, urmata de ceea ce ei numeau frigidarium, calidarium si... atentie!... sauna. Iar noua, ca unor "epigoni" moderni ce suntem, sauna ni se pare o inventie de ultima generatie. In Calidarium, se vad cuptoarele (trei la numar) care fierbeau apa, directionand-o apoi spre niste canale situate sub pardoseala din camera alaturata. Aburii, care aveau rolul de a fragezi pielea lumii bune care frecventa sauna, ieseau prin niste orificii situate pe partile laterale ale camerei si mangaiau trupurile inalzite, dezmierdandu-le. O, tempora, o, mores! Un element picant al incursiunii in lumea romana l-a constituit un simbol falic incrustat in piatra, ce avea rol incantatoriu si despre care ghidul zicea ca ar constitui echivalentul mainii Fatmei, fiica profetului, simbol purtator de noroc. De-ar sti profetul!... Ghidul ne-a purtat dupa el (cam) peste tot, printr-o caldura torida de-acum, trecuse de amiaza si soarele era necrutator, dar mai aveam multe de vazut, apeductele romane, ruinele unei biserici in care baptisteriul [echivalentul cristelnitei din ortodoxie]a fost uluitor de bine conservat, avand inscriptionate simbolurile grecesti alfa si omega, presele manuale de ulei, canalizarea orasului, etc. Ghidul s-a laudat cu originile sale grecesti, dar a ramas putin descumpanit cand i-am atras atentia ca latinii ziceau despre greci ca se tem de ei chiar si atunci cand fac daruri (Timeo danaos et dona ferentes). Descumpanirea lui provenea din faptul ca el, in chip de captatio benevolentiae, ne oferise cate o moneda romana excavata cu prilejul sapaturilor arheologice. Intrucat "noblesse oblige", i-am cumparat, la preturi cam piperate, alte monezi, care au o valoare pur sentimentala pentru noi, ca turisti, dar care pentru un colectionar inrait ar avea o valoare infinit mai mare. La plecare aveam parcurse cateva zeci de kilometri, picioarele noastre tanjeau dupa odihna, dar noi aveam senzatia ca, pentru cateva ore, ne-am teleportat inapoi in timp, impregnandu-ne de realitatile acelui timp revolut. Noroc cu Arcul de triumf al lui Diocletian, pe sub care am iesit din timp, revenind la realitatea noastra cea de toate zilele. Pe drumul de intoarcere acasa, surpriza! Drumul era blocat de un grup de protestatari local (nic) i, cu pancarte scrise in araba, revendicativi - cum altfel? - si-a trebuit sa asteptam cca o jumatate de ora pana la sosirea unui echipaj al Garzii Nationale care sa degajeze drumul. De precizat ca emotii nu am avut, intrucat stiam ca ei nu au nimic de impartit cu strainii, ei isi cer de la autoritati doar drepturile lor, vi se pare cunoscut, nu? Si noi am avut aceeasi senzatie de "deja vu, deja vecu ", nu alta era atmosfera la noi dupa revolutie.

Acasa am constatat ca imi legasem sireturile de la adidasi atat de strans (involuntar, fireste, dar presimtind ca voi avea mult de mers) ca -mi facusera o rana la piciorul drept. A fost un inconvenient minor comparativ cu incarcatura emotionala a zilei si cu comorile de suflet cu care ne-am intors din calatoria in timp si spatiu din aceasta zi de iunie.

---

VIZUALIZĂRI: 2055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI