STOP VENDEGLO (Restaurantul STOP) – Berettyóújfalu

TIPĂREȘTE

Ieri, la revenirea de la Nyíregyháza, unde am vizitat celebra Grădină Zoologică + Piramida Verde + Ocenarium-ul (dar despre toate aste, promit un review separat, poate mâine), am hotărât să facem o mică pauză pe drum, dat fiind temperaturile infernale pe care le-am avut de îndurat pe drum (în jurul orelor 17.00 – ora României), deoarece nu folosim aerul condiţionat din principiu (na, să mai zică cineva că n-am principii :)).

Şi, cum ştiam că lângă sensul giratoriu din Berettyóújfalu – cunoscut de orădeni drept sensul giratoriu, de la Lidl (acolo unde, dacă ieşi din ţară prin P. T. F. Borş, ajungi sigur, sens din care se poate lua spre Debrecen şi mai apoi pe M35+M3 se ajunge la Budapesta pe autostradă, ori spre Szolnok, Albertirsa şi Budapesta, pe E60 şi mai apoi pe M5, sau pe drumurile lor naţionale), sunt 2 restaurante despre care am auzit că au mâncare foarte bună şi proaspătă, dat fiind traficul rutier foarte mare pe acea rută, am hotărât să facem oprirea acolo.

Dintre cele două, Molo Panzio&Etterem şi Stop Vendeglo, l-am ales pe acesta din urmă, la întâmplare (cu promisiunea fermă că ne vom duce într-o zi şi la Molo). Să nu uit, lângă restaurant este şi o staţie de carburanţi Mol, aşa că, dacă nu aţi făcut plinul în România (nu vă recomand), puteţi adăpa şi caii putere, ori mârţoage, ce-or mai fi aia de sub capotă…

Ok. , deci! Intrarea în curtea restaurantului este foarte largă, nu poate fi ratată, curtea fiind imensă, cu parcare atât în faţa imobilului cât şi în spate (probabil deoarece se adresează cu precădere şoferilor de camioane), frumos aranjată, cu un rond plin de flori (minunat înflorite la această dată). În faţa intrării este amplasat şi un car în care-i încărcat un butoi, imagine ce te duce cu gândul la un râu de lichide. Foarte încurajator, dat fiind starea de deshidratare în care eram :)

Clădirea este foarte interesantă, te duce cu gândul la un castel al nobilimii maghiare, cu două turnuri la extremităţi şi un cerdac/terasă acoperită în partea centrală. Acoperişul din şindrilă de lemn, completează această imagine de castel.

Am găsit rapid loc de parcare chiar în faţa terasei, deoarece aveam de gând să las pe parcursul şederii acolo geamurile deschise, pentru ca atmosfera în auto să nu devină incendiară.

Am luat loc pe terasa acoperită, umbroasă, lambrisată cu lemn, având grinzile la vedere, iar pe margine o mare de muşcate înflorite. Foarte fain!

Nu aveam de gând să servim masa, deoarece prin Nyíregyháza am servit câte ceva, aveam de gând doar să ne răcorim/relaxăm, că doar nu ne grăbeam, fiind în zi liberă şi până acasă mai erau doar 30 km.

A sosit imediat un ospătar tânăr şi foarte drăguţ, dar nevorbitor de română, din păcate. Pe jumătate în maghiară (atât ştim noi) şi pe jumătate în engleză (atât ştia el), am reuşit, fără probleme să cerem cafea + apă minerală. De asemenea, pentru o vizită ulterioară, l-am rugat să ne lase un meniu, spre studiu.

Mare greşeală. Până să vină cu comanda de la bar, am decretat că mâncăm ceva, de poftă, văzând ce listă lungă de bucate tradiţionale ungureşti erau în meniu. A, să nu uit, meniul este şi în româneşte, aşa că, eu zic că sunt şanse să prindeţi chelner vorbitor de română, pe altă tură, ori dacă nu, vă puteţi descurca şi cu lista de meniu în faţă.

Aşa că, eu am comandat o ciorbă de peşte + în amintirea Restaurantului Pizzerie San Marco, din Sighişoara, unde am mâncat aşa ceva prima dată, am cerut şi o porţie de tocăniţă de burtă.

Fetele, doar de poftă, când le-am arătat că au ceva fel de mâncare cu Camembert, au fost de acord, dar au vrut amândouă o singură porţie, aşa că le-am comandat Caşcaval Camembert pane cu afine şi mere cu miere.

Şi cum, nu poţi spune că ai fost în Ungaria, dacă nu ai mâncat şi un desert tradiţional, le-am luat şi câte o porţie de Găluşte Somloi.

După ce ne-am astâmpărat cât de cât setea, am dat o raită prin restaurant (în căutarea băii, dar cu singurul motiv de a vedea restaurantul la interior şi a fura câteva foto, pentru a vi le arăta şi vouă).

Pentru mine, acest restaurant, considerat/clasificat de Categoria a-II-a, a reprezentat o plăcută surpriză. Sălile (că-s mai multe), fain amenajate, mesele curate, un barman + 3 chelneri drept personal de servire (cel mai mult au fost ocupate 4 mese în acelaşi timp), mi s-au părut suficienţi pentru a asigura o servire fără intermitenţe/timpi de aşteptare prea mari.

Sigur că, mâncarea a venit rapid, da' săracul ospătar, a crezut că ciorba-i pentru nevastă-mea, camembertul pentru fii-mea şi tocăniţa de burtă pentru mine şi a făcut marea greşeală de a-i aşeza bolul (de fapt mini-ceaunul) cu ciorbă-n faţă consoartei, care nu poate suporta mirosul de peşte.

Noroc că am deposedat-o rapid de el şi am început eu să-mi savurez în linişte minunăţia.

Ce să vă zic, ciorba era, aşa cum îi şede bine unei mâncări ungureşti, extrem de condimentată, în bol înotând câteva bucăţi zdravene de ardei iute, alături de fileurile de peşte (vreo 2 soiuri, după părerea mea). În concluzie, ciorba a fost perfect pe gustul meu, dar sub nici o formă nu am putut s-o mănânc toată, mai ales că-mi aburea tocăniţa de burtă lângă. Am mâncat vreo jumătate şi cu un finiş spus, plin de regret, i-am dat de înţeles chelnerului că o poate lua de acolo. Pe principiul piei…nu mă ispiti!!!

Ok. Tocăniţa de burtă, a fost altfel decât la Sighişoara. Dacă acolo era servită cu mămăligă şi un sos ait, aici a fost servită e un pat de cartofi natur (din care n-am gustat nici măcar o ţâră), iar burta-i puternic condimentată/iute, de la boiaua de ardei omniprezentă-n bucătăria ungurească.

Trebuie să vă recunosc că am reuşit să bat toată porţia de burtă, cu greu, dar nu m-am atins de castraveţii de decor. Poate d-aia vă pot scrie azi, fără să fiu afectat de cine ştie ce….

Ei, dar Camembertul fetelor a fost un deliciu. Vizual şi al papilelor gustative.

Vizual arăta excepţional modul în care a fost montat pe farfurie, adică pe un pat de piure, se lăfăiau 4 triunghiuri de camembert pane, iar lângă, câteva felii de măr caramelizate, cu miere, iar peste gem de afine. Iar gustul, unul desăvârşit

Hmmm…Şi cu toate astea, după câte un triunghi, fetele au decretat: Îi minunat, da' nu mai mere. Probabil că, văzând frustrarea din ochii fetelor, ospătarul a venit cu soluţia salvatoare. Pur şi simplu ne-a întrebat: To Go? La care noi, cum altfel: O, yes, please!!! Aşa că, am ajuns cu juma de porţie acasă, în casorelă, ca să nu ne pară rău.

A, să nu uit, în P15, o să vedeţi şi celebra porţie de Găluşte Somloi, aici montată în pahare mari, cu sos de ciocolată şi multă frişcă. Excepţională!!!

Socoteala: 7 ape minerale (eram deshidrataţi, ce mai) – 160 HUF/sticlă – total 1.120 HUF + 2 espresso (Pelini Top, delicioasă) – 240 HUF/porţie – total 480 HUF + Ciorba de peşte – 1.400 HUF + Camembert Pane cu afine, mere şi miere 1.550 HUF + Tocăniţa de Burtă 1.500 HUF + 2 porţii de Găluşte Somloi – 700 HUF/porţie – total 1.400 HUF.

Total General 7.660 HUF (adică vreo 120 lei RON), plătiţi pe un răsfăţ culinar unguresc. Eu zic că merită. A, să nu uit, i-am lăsat bacşiş ospătarului până la 8.000 HUF.

Adresa web. a restaurantului, din păcate doar în maghiară: click aici

Adresa poştală este: Berettyoujfalu, Keresztesi utca, 1

Coordonatele GPS sunt: N 47.23552º x E 21.53069°

Eu, AmFostAcolo şi o să mai merg de câte ori voi avea posibilitatea/ocazia.

Nu glumesc, doar eu sunt, după aprecierile dragei noastre colege @catalinalupu în review-ul său de aici, Anthony Bourdain al saitului.

Aşa că, dacă aveţi încredere-n percepţiile mele de gurmand fără leac, sunteţi prin zonă spre/dinspre vestul europei, nu ocoliţi STOP VENDEGLO.

NOTĂ: Am definit o nouă rubrică, deoarece nu am găsit nimic mai aproape de 30 km. (atât sunt până la Oradea, Debrecen, ori Hajduszoboszlo, de la Berettyoujfalu). Dacă se consideră că am greşit, rog un webmaster să mute review-ul la locul cel mai potrivit.

---

VIZUALIZĂRI: 7250 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI