ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.03.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 07.04.09
STATUS: PARTENER
TIMP CITIRE: 6 MIN

Amintiri...

TIPĂREȘTE

"Anbălivăbăl"

cam asa s-ar putea traduce ultimele ore petrecute pe site. Totul a inceput simplu, cu o privire aruncata pe forum, unde am surpins decizia de retragere, de fapt mai exact spus de neimplicare a lui @Sbacau, decizie luata dupa ce, probabil a citit review-ul lui @Costi si a urmarit fight-ul dintre cele doua doamne amintite aici.

... apropo am observat ca review-ul lui @Costi nu a fost votat nici de una din cele doua doamne implicate in conflict :)).

Dar sa ne intoarcem in timp...

mai exact in urma cu aproximativ 3 ani, cand pregatindu-ma pentru excursia in Santorini am urmarit cateva discutii purtate pe un forum, discutii avand ca tema diverse destinatii turistice, eu axandu-ma evident pe cele legate de Grecia, Santorini, ferry-uri si in special drumul cu trenul spre Grecia. La intoarcere drept recunostinta pentru informatiile gasite acolo, mi-am expus si eu impresiile/aventurile din aceasta vacanta, si nu in ultimul rand pentru a-i avertiza pe alti excursionisti de anumite greutati intampinate cu acea ocazie. Dupa un timp cineva de pe forum ma ruga sa ii dau voie sa posteze impresiile scrise de mine pe respectivul forum pe site-ul AmFostAcolo.ro si totodata ma invita si pe mine sa fac parte din respectiva comunitate. Desi era un subiect care ma interesa, recunosc ca la acel moment, chiar daca am fost de acord cu acel transfer de informatii, nu am apucat din cine mai stie ce motive sa vad despre ce site era vorba.

Aproximativ un an mai tarziu incercam sa ma documentez din nou pe acel forum despre Croatia, litoralul de aici, cat si despre Plitvice, locuri pe care urma sa le vizitez in luna iunie a anului 2009, dar lipsa de organizare si amalgamul de informatii raspandite peste tot m-a facut sa ma las pagubas destul de repede. In consecinta m-am reorientat rapid spre cele doua mari site-uri cu review-uri internationale, unde de altfel eram si membru de mai mult timp, cautand acolo detaliile de care aveam nevoie pentru vacanta noastra, detalii pe care intr-o anumita masura le-am gasit, dar totusi mica mea experienta de turist, pe care o aveam deja si care imi spunea ca niciodata parerile unui turist german nu vor fi aceleasi cu ale unuia englez sau american si nu in ultimul rand cu ale unui roman, m-a facut sa sap in continuare cu disperare.

Cu putin "noroc", spun eu, mi-am adus aminte de cele cateva randuri in care mi se dezvaluia existenta site-ului AmFostAcolo, asa ca dupa o scurta privire aruncata aici, deveneam membru cu drepturi depline. Prima impresie a fost de altfel si una extrem de pozitiva gasisem deja in mare cateva detalii despre ce ma interesa si "uauuu" gasisem si poze, poze care erau mai putin sau deloc prezente pe alte site-uri. (de altfel probabil ca ii voi multumi toata viata lui @Cornel pentru idea de a accepta poze pe site si in numar nelimitat, deoarece eu recunosc ca sunt de o importanta covarsitoare in incercarea de a te familiariza cu o destinatie turistica).

Ei si astfel inceputul fusese facut, asa ca 2 - 3 luni mai tarziu incepeam sa spun multumesc site-ului AmFostAcolo, postand primele mele impresii. A urmat o perioada de tatonare, sfarsind intr-un final prin a fi captivat 100% de aceasta comunitate, perioada marcata de aparitia premiilor pentru prima data la finalul anului 2009, de altfel un sfarsit de an tumultos, dar incitant, in care au aparut si primele faulturi, dar si primele eliminari. Un sfarsit de an cand trebuie sa recunosc si eu, ca mirajul unor premii m-a facut sa scriu o "avalansa" de review-uri, unele destul de subtiri ca si continut fata de luxul de detalii pe care-l putem la impresiile de azi, chiar ma minunam si eu mai deunazi de cat de sec puteam fi uneori, nu numai eu ci si altii.

Dar din pacate lucrurile au luat o turnura neasteptata in a doua parte a lui 2010, efect al amprentei lasate de mana omului, amprenta care se vede din pacate sau poate din fericire, pe tot ceea ce ne inconjoara, in viata de zi cu zi. Luptele s-au accentuat, goana a devenit o cursa nebuna pentru multi dintre cei prezenti pe site, chiar daca Adminul nostru a lasat sa se inteleaga ca situatia nu e chiar asa de roz cum se spera, premiile atat de mult ravnite se profilau prin a fi mai mult simbolice. Lucrurile au degenerat putin mai tarziu, o data cu apartia primului scandal de malpraxis, asistand la primele abandonuri si la un numar tot mai mare de "cartonase rosii", strecurate printre ecouri, impresii, vacante de o zi, mesaje pe privat cu si despre cine era webmaster si multe, multe voturi. Totul incepea sa prefigureze pregatirile pe care le facea Etna de a improsca lava acumulata in acest rastimp, totusi a urmat o perioada de acalmie la inceputul anului 2011, perioada marcata de asteptarea detaliilor premiilor pentru 2010.

Ei dar buboiul s-a spart in scurt timp dupa aceasta acalmie...

Am evitat pe parcursul timpului in a ma situa intr-o tabara sau alta, incercand sa stau departe de jocurile din spatele scenei, continuand sa ma delectez, in toti acesti ani, avid fiind, cu impresiile scise pe site, deoarece trebuie sa recunosc ca pana in ziua de azi, cea mai frumoasa meserie din lume mi se pare si azi cea de TURIST.

... chiar ma intreba cineva la sfarsitul anului de ce aceasta liniste din partea mea, dar ca sa elimin speculatiile trebuie sa recunosc ca pur si simplu nu aveam despre ce scrie...

La o cafea savurata pe o terasa in vara anului 2010 impreuna cu un "amic", acesta incerca sa ma convinga sa scriu mai mult, de (jargon), cuvintele aduceau voturi, voturile aduceau premii. Satul sa il ascult incercam sa-l conving ca nu pot scrie despre locuri in care nu am fost, deoarece epuizasem tolba cu amintiri proaspete, iar cele vechi nu prezinta interes pentru nimeni, un hotel la care am fost in 1995 sau mai stiu eu cand, nu mai prezenta mai mult ca sigur aceleasi conditii din anul de gratie 2010, decat poate un loc mai exotic si mai putin explorat de comunitate. "Dar iti dau eu subiecte noi, ca si asa nu am rabdare sa scriu despre ele, si am si o gramada de poze de peste tot" - a fost raspunsul lui.

... oare cati dintre noi nu am fost prinsi in astfel de discutii...

In incheiere dupa cum am obiceiul uneori, cateva sfaturi celor care vor ajunge "aici":

- incercati meseria de turist, e singura care aduce satisfactii, chiar daca e la doi metri de casa sau daca e in Maldive, e cea mai frumoasa meserie din lume si probabil singura care aduce satisfactii neconditionat;

- scrieti-va impresiile in continuare chiar daca vi se pare ca nu le citeste nimeni, sunt destui cei care o fac, dar nu lasa urme (voturi), ele vor fi intotdeauna de folos cuiva, pe aceasta cale incercand si eu sa spun multumesc tuturor celor carora le-am tiparit impresiile pentru a le avea cu mine pe drum, si nu au fost putini;

- lasati bisericutele in pace, e o lupta fara rost, nu suntem noi sau altii ca natiune o bisericuta mai mare, daca la nivel macro istoria ne invata ca toti suntem grupuri si grupulete impinse din urma de anumite idealuri/necesitati/etc. cum vom putea noi oare sa fim altfel, suntem constransi de natura noastra umana in a ne asocia;

- prinsi in valtoarea evenimentelor am dat cu piciorul multor idei foarte bune pe care @Admin incerca sa ni le impartaseasca, reduceri pentru membrii AFA (cum au fost cele pentru Turcia), cardurile AFA, etc. , sa speram ca ele nu au disparut, ci vor renaste in viitorul apropiat si chiar vor apare unele noi;

- si nu in ultimul rand aduceti-va aminte ca suntem o comunitate condusa de anumite reguli, la care am aderat cu totii neconditionat in momentul in care am apasat pe butonul cont nou.

In final la cat mai multe vacante pe care cu rabdare si pasiune sa le impartasim si sa ni le votam...

Premiile 2010 au murit, traiasca premiile 2011!

P. S.

sa nu risipim voturile aici, sa le pastram pentru review-urile urmatoare :))


[fb]
---
Trimis de danoradea in 03.03.11 00:45:02
Validat / Publicat: 03.03.11 05:30:03

VIZUALIZĂRI: 1420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2001 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

creivean [03.03.11 05:34:10] »

Dan, am şi eu un regret... Că încă noi n-am băut o cafeluţă împreună în frumosul nostru oraş.

Hai ca se face cald în scurt timp şi poate reuşim s-o facem şi pe asta. Poate convocăm o mini-reuniune AFA-Oradea, la terasă pe centru.

Cât despre review, cuvintele tale exprimă în mare, mare parte ceea ce simt şi eu.

Apropo, şi eu, tot de acolo am venit, la câteva luni după tine...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
soreno29 [03.03.11 09:58:40] »

spui ceva mai sus...

"Satul sa il ascult incercam sa-l conving ca nu pot scrie despre locuri in care nu am fost, deoarece epuizasem tolba cu amintiri proaspete, iar cele vechi nu prezinta interes pentru nimeni"...

Tu te-ai abtinut, dar cati oare nu au facut-o prezentand impresii false??? ... eu as propune o regula... in cazul rewievurilor de la un hotel la care ai pretins ca te ai dus incepand anul 2011 sa instituim regula de a pune o fotografie cu voucherul... sau o pensiune... o foto cu un ziar din perioada in care ai fost... acolo ca turist... sa facem CEVA sa ne ferim de impostura! altfel cu google in fata si cu picasa... curg premiile dar nu mai e nimic real...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
soreno29 [03.03.11 10:02:47] »

s -a strecurat o eroare...

ideea era de a se PUNE o foto cu voucherul... care sa ateste ca ai fost cu adevarat acolo... sau o foto care sa reprezinte o dovada certa a perioadei in care ai fost acolo... si sa se puncteze o singura data un sejur... indiferent cate rewievuri ar stoarce un istet din acel sejur...

webmaster [03.03.11 10:09:49] »

@soreno29, poza cu voucher-ul ar insemna sa se divulge date personale, si nu-i putem obliga pe utilizatorii nostri sa faca asta. Dar fii linistit, exista metode eficiente de a descoperi pozele "aduse" cu copy/paste din alte locuri (inclusiv motoare de cautare pe internet de imagini similare!) - metode care ne-au ajutat de foarte multe ori sa depistam false "impresii".

Pentru restul ideilor si propunerilor, exista deja o rubrica pe forum dedicata acestui subiect. Te incurajez sa scrii si acolo, pentru a fi analizate de catre echipa tehnica.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
valimi [03.03.11 10:51:40] »

Nu pot decat sa salut aceasta campanie (spun campanie pentru ca tendinta a luat amploare in ultima vreme) de inlaturare a aspectelor negative pe care le prezinta astazi comunitatea.

Nu de alta, dar am cam obosit sa iau si sa dau la gioale. Si sunt convins ca asta se intampla in primul rand pentru ca suntem firi si temperamente diferite, pentru ca multi considera rafuielile in spatiul virtual sub acoperire de nick sunt revigorante pentru a putea lua in piept problemele din viata reala si pentru ca suntem lasati de echipa tehnica sa ne porcaim deoarece circul se cauta.

Chiar acum sunt sunt in desfasurare cateva rafuieli, la unele iau si eu parte, provocat sau mai putin provocat, pentru ca asa ne-am invatat si la asta au dus atacurile de sfarsit de "campanie" 2010, cand cei care concurau pentru premii (printre care ma numar) si cei care nu ajungeau la struguri, ori nu-i interesa pentru ca isi permiteau sa nu-i intereseze erau in razboi deschis si aproape nemediat.

Eu consider ca cea mai scurta cale spre un site civilizat este (ca si in viata reala) aplicarea stricta a regulamentului, ale caror prevederi legate de mahalagisme si aluzii reutacioase ar trebui sa fie mult mai dure.

Pana atunci nu putem decat sa ne limitam cu totii strict la a scrie si citi review-uri si ecouri la obiect. Discutiile off-topic merg pe forum, nu in ecouri fara legatura cu turismul. Si acolo se mai depasesc limitele, dar maca nu ne vede lumea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
danoradea [03.03.11 14:11:31] »

@creivean sunt de acord, vine caldura curand si pe la noi, asa ca ar fi timpul sa ne intalnim la o cafea pe o terasa, mai ales ca sunt convins ca noi am avea ce discuta, pacat ca nu vom fi in formatie completa.

@soreno29 cand e vorba de gasit "drumuri secundare", imi aduc aminte de o reclama mai veche care merge foarte bine cu ingeniozitatea romanilor "daca vrei cu adevarat poti - Adidas Torsion", asa ca prefer sa fiu naiv si sa cred ca toata lumea se abtine.

@valimi razboaiele vor exista vesnic, atata timp cat exista traficanti de arme...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Admin [04.03.11 09:40:33] »

@danoradea: desi nu chiar acel gen care vede in cimitor doar un lung sir de plus-uri , raman totusi optimist si cred ca aceste perceptii si trariri sunt mult amplificate de factori subiectivi *de moment*, pe care timpul ii si le clarifica & echilibreaza. A facut-o si in trecut - cine are ochi de vazut stie deja asta - si o va face intodeauna.

luciaoradea [06.03.11 18:48:54] »

Bravo, Dane, frumos scris! Cred ca multa lume simte ca tine, dar tu ai exprimat in review foarte bine esenta lucrurilor- multi au uitat sa povesteasca despre locurile vazute din placere, competitia a devenit mai importanta dacat experienta traita.

@valimi- Inteleg ca te-ai saturat sa "iei la gioale" dupa cum spui, dar de ce trebuie sa raspunzi cu aceeasi moneda? Poate ar fi bine daca ai adopta o alta atitudine si sa nu te mai implici in atatea razboaie. E doar parerea mea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
valimi [07.03.11 08:08:11] »

@luciaoradea, dupa cum am scris, asta este si parerea mea, incercam doar sa scot in evidenta si nevoia de o indrumare "organizata", oficiala, a tuturor membrilor activi catre un comportament din care sa elimine influentele subiectivitatii din exprimare si sa rezume firul discutiilor din ecouri strict la cerintele regulamentului de site.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [11.04.11 16:35:29] »

@danoradea

Desi sunt relativ de curand membru AFA, marturisesc ca este cel mai de suflet review pe care l-am citit. In fond, menirea acestui site este de a impartasi celorlalti din bucuriiile noastre legate de aceasta frumoasa meserie (cu ghilimelele de rigoare) de turist! Poate ca unii dintre colegii nostri (imi place sa-i numesc asa!) sunt un pic mai materialisti, insa i-i rog pe toti sa respecte macar o regula a bunului simt: nu dati informatii false, sau auzite de la altii! Nu va ganditi numai la premii (stiu, e incitant sa castigi ceva -eu imi doresc un tricou inscriptionat AFA de exemplu!), insa cel mai frumos lucru care se intampla pe acest site este faptul ca te poti informa (corect si sincer sper eu) despre cum poti sa -ti continui activitatea de TURIST! Va doresc multa intelepciune si fair play!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anadragusin, danoradea, johnnyredlabel, luciaoradea, soreno29, valimi
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050574064254761 sec
    ecranul dvs: 1 x 1