Croatia, mon amour... Dubrovnik si Plitivice

TIPĂREȘTE

Primele doua parti le gasiti aici si aici

O zi a fost rezervata in intregime pt Dubrovnik. Din Zadar pana la Dubrovnik sant aproximativ 300 de km. Hartile ofereau pareri impartite cum ca este sau nu este autostrada chiar pana in poarta cetatii. Nu era. Se termina cu vreo 120 de km inainte. In principiu nu era mult dar s-a dovedit a fi un calcul eronat. Cand am descins in Zaton ne-am trezit intr-o mare de italieni. Unde intorceai urechea auzeai numai Giancarlo, Luigi, Carmela... Tocmai se petrecuse scandalul cu Mailat in Italia si ne tot gandeam, pt ca era greu de presupus sa nu legam vreun dialog cu vecinii de plaja sau cazare, daca sa ne recunoastem originea sau sa ne inventam alta. Pana la urma ne-am recunoscut-o in fata unei italience superbe, o sa va arat si poza ei, care nu numai ca nu s-a oripilat de faptul ca santem romani, ba mai mult imi mai lasa si copiii in grija pe plaja. Poate doar ei, copiii, sa fi simtit ceva dar nu sant sigur ca nu era de la luptele daco-romane pentru ca ma tot atacau cu pistoalele cu apa.

Am fost placut impresionat sa vad cata civilzatie exista in acesti oameni. Nu era nici unul mai presus ca celalalt. Stateau ordonat la coada, nu se grabea nimeni, nu se enerva nimeni, mai mult ma enervam eu cand ii vedeam atat de politicosi si ordonati. Intr-una din zile cand a plouat putin si mai toata lumea a plecat in Zadar s-a format o coada imensa de masini dar nimeni nu a indraznit sa depaseasca. In plus, gard in gard cu mine si inca vreo trei case mai incolo stateau niste studenti pe care-i gaseam dimineata pe la 5 stand afara si citind. Urmau sa aiba sesiune si venisera acolo sa invete. Seara se strangeau toti si pregateau masa cu randul si niciodata nu i-am vazut nici macar cu o bere in mana. Italienizat putin am plecat spre perla Croatiei, Dubrovnik. Atat de mare ii este faima incat acest oras este un pic ca o provincie autonoma.

Dubrovnik a fost oras stat si vasal Venetiei cea mai mare parte din istoria sa cunoscand propseritatea o lunga perioada de timp cand restul Croatiei se zbatea ba sub turci, alti italieni, austrieci. Imaginea cetatii este identica cu faima. Si simti asta de cum ai pasit. Cu genunchii inmuiati de cei 120 km in care ba mergeai cu haul in stanga si munte in dreapta, ba cu marea in dreapta si muntele in stanga am ajuns la Raguza. Drum destul de periculos care ne-a blocat acul vitezometrului la 60 dar peisajul superb. Am intalnit in drum golfulete cu mici asezari pline de atata farmec ca nu-ti venea sa mergi mai departe.

De cum am pasit in cetate am simtit ca este alta lume. Oamenii sant mai mandri si plini de ei decat cei de la Split, dar amabili. Profita insa de faima. Daca mananci in cetate 10% din nota este un fel de taxa de patrimoniu. Nu exista praf. Au desfintat acest cuvant iar dalele de piatra ai senzatia ca au fost date cu vax. Din afara zidurile te coplesesc, in schimb inauntru nu-ti mai dai seama de dimensiuni. Chiar si micile trucuri de a face turistii sa scoata un ban in buzunar se face cu stil. Vezi saltimbanci si instrumentisti imbracati in costume venetiei cantand la instrumente medievale sau manevrand marionete pe care sigur nici anticarii nu le mai au. Cetatea a fost bombardata in razboi destul de rau, exista pt curiosi pe youtube filmulete care arata navele sarbesti cum smulg bucati din zidurile cetatii cu salvele de tun, dar in afara de cate o inscriptie nimic nu mai aduce aminte de acele vremuri. Totul a fost restaurat. Nu mai vorbesc de mancare pt ca nu merita. E mai scump oricum decat in restul Croatiei dar nu sa mori. In port te asteapta vase de croaziera cu burta transparenta pe unde poti vedea fara nici o problema fauna si flora marina din jurul cetatii. Luati cu incredere si ultimele curse chiar daca se insereaza pt ca sant dotate cu faruri iar lumina lor mai agita vietatile putin rezultatul fiind mai spectaculos. La Dubrovnik este singurul loc aproape din Croatia in care orizontul coboara direct in mare pt ca nu mai este nici o insula dupa care sa se ascunda. Este si foarte cald. Chiar sufocant. Nu poti sta la plaja foarte mult, si nu pt ca te-ar impresiona baldachinele si taxa mare pt ele, exista loc si pentru prosoape, ci pt ca te coci. Fugi iarasi in cetate la umbra si te racoresti cu o inghetata. Am uitat sa pomenesc de inghetata. Este la mare cautare si este cea mai buna din lume cred. Si-ti pun in cornetul ala nu gluma.

Oricat ma speria drumul de intoarcere, mai ales dupa o zi intreaga de hoinareala, dupa ce am batut cu pasul toate crenelurile, n-am plecat de acolo decat dupa miezul noptii. La umbra noptii cetatea zumzaie ca un stup. Daca ziua caldura si frumusetile te lasa fara grai si nu stii cum sa-ti mai dozezi puterile pentru cele mai frumoase snapshot-uri, seara te asezi sa-ti povestesti tie si partenerului sau partenerei ce bucuros esti ca faci parte dintre fericitii care au trait o zi din viata lor acolo. Trebuie sa mergi acolo. Cuvintele sant neputincioase. Poftele care navaleau peste noi ne-au facut pana la urma sa plecam. Eram dupa 12 noaptea si ne asteptau 300 de km. As putea sa ma opresc dar merita sa va povestesc ceva hazliu. Eu nu am voie sa ridic greutati, asa ca eventuala pana la masina o executa mandra cu manutele ei delicate. Era ora 4 dimineata cand am ajuns innapoi in Zaton iar de la parcare la casuta erau cam 100-150 de metrii. Cum copiii dormeau si nu voiam sa-i trezim am facut un plan. Raman eu cel fara permis de halterofil si pazesc masina iar consoarta il ia pe primul si-l duce in camera. La al doilea, ca sa eliminam eventuala sperietura din partea lor trezindu-se singuri, ne-am asezat fata in fata pe alee, eu langa masina si ea langa casuta, si la 1 2 3 am fugit unul spre celalalt, eu in casa langa Andrei iar ea la masina langa Maria. Cred ca daca erau ochi care priveau la ferestre mai mult ca sigur i-am pus pe ganduri.

Si ca sa nu va plictisesc prea tare, am lasat la sfarsit Plitivice. Aici a lucrat natura, nu croatul. Merita sa te duci in orice configuratie. Fie ca faci doar o vizita, fie ca te duci si stai cateva zile acolo. Te relaxeaza si te incarca cu energie. Un fapt interesant vi-l povestesc care m-a facut sa ma gandesc de doua ori daca sa merg sau nu. La retragere sarbii au minat tot parcul. Croatiei i-a luat 3 ani de zile sa-l demineze, asta si la cererea Unesco care-l dorea neaprata in circuitele sale. Va dati seama cat de frumos e daca au muncit atat. Se merge mult pe potecute suspendate facute din lemn. Despre organizare nu mai vorbesc pt ca este impecabila ca si natura. Exista un trenulet care te ia din diverse locuri daca ai obosit si nu mai poti.

Ma intorc la afisul care mi-a calauzit pasii spre Croatia si subscriu lui: Vizitati Croatia, pt ca nu veti regreta.

---

VIZUALIZĂRI: 4169 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI