Monaco-din adancurile marii in lumea plantelor exotice

TIPĂREȘTE

Continuarea review-ului Palatul Princiar din Monaco

Plecand dela palat, am luat-o catre Muzeul Oceanografic, prin partea dreapta a pietei, urmarind linia ondulata a falezei... O balustrada inalta de beton margineste aleea cu trepte…dincolo de ea, peretele abrupt al muntelui care se termina spectaculos, dupa cateva zeci de metri, in valurile dantelate ale marii. Privelistea e cu adevarat unica…in fata noastra marea isi deschide bratele si pamantul o imbratiseaza, formand impreuna un mic golf... noi stam pe malul estic si vedem cladirile absolut spectaculoase de pe malul celalalt, orientat catre soare-apune. Apele golfului adapostesc cu generozitate o multitudine de iachturi... aliniate cuminti, unul langa celalalt, asteapta sa paraseasca cheiul pentru a simti frenezia unica a libertatii marii. De aici de sus par niste barcute de jucarie... cam scumpe jucarii... dar realmente superbe... siluetele lor zvelte imi vor bantui visele multor nopti de aici incolo...

Blocurile de dincolo de golf sunt inecate in verdeata... plantele abunda pe terasele largi si pe acoperisul plat al fiecarei cladiri... e o victorie a vegetatiei asupara cenusiului beton... ma intreb ce structura de rezistenta au ca sa poata ingadui suplimentarea cu cateva zeci de tone de pamant, arbori si flori a greutatii initiale a cladirii...

Imaginea imi aminteste de acoperisurile si terasele Parisului, vazute de sus de tot, din Turnul Eiffel, numai ca aici verdele scaldat in razele generoase ale soarelui mediteranean imprumuta ceva din aura azurie a apei marii.

Sunt mult prea departe pentru a le fotografia in detaliu, iar zoom-ul aparatului meu de fotografiat se dovedeste, ca de obicei, mult prea putin folositor, asa ca oftez si trec mai departe, coborand scarile aleei pana in momentul in care aceasta se termina intr-o mica gradina... in stanga... agitatie mare... zeci de turisti se revarsa peste treptele largi ale unei biserici... e Catedrala.

Catderala St Nicholas

E locul in care sunt alaturi intru vesnicie Printesa Grace de Monaco si printul Rainier al III.

Dorm somnul de veci sub lespezi simple, ce au incrustate in marmura, simplu, numele lor princiare... nu stiu de ce imi imaginam ca printii si printesele se inconjoara de grandoare si dincolo de moarte... aici insa simplitatea si decenta au invins pentru totodeauna somptuozitatea.

Un amanunt delicat insoteste perechea princiara in drumul catre eternitate... cate un buchet de superbi trandafir albi incalzesc marumura rece cu rasuflarea lor imaculata. Sunt un pic ofiliti, capetele lor aplecate de povara petalelor, par a face o reverenta gratioasa pe mormintele princiare. Desi a trecut atat amar de vreme de la moartea lor, nu au fost uitati...

Am parasit Catedrala fara sa mai privesc deloc in jur... nu imi mai amintesc de altfel nimic in afara coplesitoarelor morminte... In ultimul sau interview, inainte de fatidicul accident, Printesa Grace de Monaco, a raspuns la o stranie si parca premonitorie intrebare “ Cum vreti sa isi aminteasca oamenii de dumneavoastra: ca Printesa sau ca actrita decernata cu premiul Oscar? ” Printesa a zimbit cu inegalabilul ei zambet si a raspuns: “like a very decent human being”.

Raspunsul o reprezinta…iar decenta a insotit-o si dincolo de prematura-i moarte, la numai 52 de ani.

Am plecat fara sa mai privesc inapoi... indicatoarele ne-au condus catre un alt obiectiv turistic al principatului...

Muzeul de Oceanografie.

Daca ajungeti la Monaco, nu ratati acest unic muzeu al Marii, infiintat acum un secol de unul dintre Printii de Monaco, Albert I, supranumit si “Printul Navigator”. O mare parte din exponate au fost “culese” din expeditiile marine, de el insusi.

Muzeul este plasat la 85 de metri deasupra marii, cladirea impunatoare parand a rasari chiar din stanca imensa pe care este zidit. Nu ezitati sa dati 13 euro pe un bilet... copii au reducere, fireste, si exista si gratuitati. Pentru detalii, click aici

Veti intra intr-o lume fascinanta, o lume cu mii de exponate marine, unele vii, in acvariul imens de la subsol, altele doar sub forma de fosile sau schelete, in salile de la etajele superioare.

Jean-Jacque Cousteau, temerarul cercetator al marilor care mi-a fascinat copilaria si adolescenta cu uluitoarele sale reportaje, a fost directorul acestei institutii ani in sir...

De aici au plecat multe dintre expeditiile sale inedite... muzeul in sine, este, ca si intreaga viata a lui Cousteau, o pledoarie pentru cunostereasi pastrarea celei mai fascinte lumi: lumea nevazuta a adancurilor.

Vizita incepe de la subsol, cu acvariul despre care se spune ca este unul dintre cele mai importante din intreaga lume... si asa si cred ca este din moment ce gazduieste peste 4000 de specii de pesti si de alte vietuitoare marine.

E impresionat modul teribil de realist in care sunt puse in evident vietuitoarele... de plida, nu se poate sa nu te treaca fiorii cand constati ca doar un perete de sticla te desparte de zambetul suprarearist al unui rechin... Vorba vine, al unui rechin... sunt mult mai multi... au diverse forme si dimensiuni si patruleaza necontenit printr-un imens bazin... par a nu sta nici o clipa locului cautand, in mod evident, o cale de evadare. Aproape le simti rasuflarea si cand mai si ranjesc, etalandu-si dintii, preferi sa o iei din loc, in cautarea unor pestisori mult mai dragalasi si mai amabili... Cu toata dragostea mea netarmurita pentru mare, realizez ca nu as fi fost capabila sa fiu explorator marin... constat cu dezamagire ca vecinatatea rechinilor nu imi prieste deloc.

Din fericire pentru vizitatori, ai de unde alege... sunt infatisate in bazine mai mari sau mai mici cateva zeci de ecosisteme marine. E un prilej unic sa admiri lumea recifurilor... nu cred ca am mai vazut vreodata un astfel de spectacol de forme si culori... pesti multicolori dansand printre alge…caluti de mare ridicandu-se si coborand prin lumina stravezie a apei…

Cuvintele sunt prea sarace si prea putin iscusite in fata minunatiilor pe care le adaposteste acvariul…nu o sa pot uita niciodata senzatia de neverosimil in fata unui bazin in care pluteau cativa pesti “imbracati” in voaluri tigrate toate inotatoarele lor erau transformate practic, in unduitoare rochii...

Salile de sus sunt pline de exponate unice, iar cei ce l-au iubit pe Jules Ve rne si au calatorit cu al sau Nautilus, au prilejul sa vada, piese unice la care el facea trimitere acum peste o suta de ani. De la scheletul imens al unui narval, pana la unul dintre primele costume de scafandru din lume... O sa fiti tentati, ca si mine, sa intrati in unul dintre primele submarine... infatisarea nu imi inspira prea mare siguranta... e un fel de butoi mai mare din lemn… un minisubmarin artizanal. Dar pionierii adancurilor, cei care au scris istoria explorarii marine, cu astfel de mijloace au coborat in abisurile marilor. In una dintre salile muzeului este reprodus, cu maxima acuratete, pana si interiorul unei nave destinata expeditiilor marine de acum un secol... cu lux de amanunte este redat modul in care catalogate si pastrate sutele de exponate…

Muzeul este intr-adevar o pledoarie unica si fermecatoare pentru pastarea intact a lumii marine, e o pagina de istorie naturala pe care, din pacate, nu ai prea des prilejul sa o citesti.

Dupa vizitarea Muzeului Oceanografic ne-am indreptat catre statia de autobuz si am parasit Monaco-ville pentru a vedea o alta lume... de acesta data o lume a plantelor…Gardina Exotica din Monaco.

Se ajunge acolo relativ repede cu unul dintre autobuzele interne, transportul public in Monaco fiind, din cate am vazut noi, unul bine pus la punct…de fiecare data, ca in intreaga lume civilizata, de altfel, autobuzele au respectat orarul scris pe tabelele statiilor.

Gradina Exotica

Este situata in partea de nord a principatului, in zona numita La Condamine…de aici de sus se vede ca-n palma litoralul si constructiiledin Monaco-ville si Monte Carlo.

La intrare, cateva date istorice si o fotografie ne confirma faptul ca Gradina a luat fiinta, acum vreo 40 de ani, la initiativa Printesei Grace. Locul e spectaculos, si te intrebi ce plante pot creste aici, pe un versant abrupt de stanca... si mai ales ce plante exotice pot supravietui intr-un asemenea sol. Raspunsul il afli abia dupa ce treci de cateva meandre ale aleeilor pietruite... o sa patrunzi intr-o gradina, de fapt termenul de gradina nu e cel mai inspirit... o sa patruni intr-o padure de... cactusi.

E o imagine incredibila... te simti ca si Guliver in Tara Uriasilor... plantutele aceslea decorative gazduite de ghivece in apartamentele noastre au aici dimensiuni colosale... sunt exponate care depasesc si patru metri inaltime. M-am apropiat ca sa vad mai bine... erau intr-adevar cactusi…si erau intr-adevar reali.

Cresteau din stancile bolovanoase in asemenea masura incat, pentru a nu se rupe sub propria greutate, erau ancorati cu cabluri groase de plastic... trunchiurile lor batrane si goase pareau a fi pietrificate... se indentificau aproape cu decorul abrupt al muntelui. Erau o sumedenie de specii de cactusi... unii inalti, altii rotuzi si scunzi, ca niste imense bile vegetale... toti aveau insa tepi... si iar cuvantul nu exprima intocmai realitatea... aveau de fapt niste tepuse, lungi de tot si ascutite... teribil de descuranjante... oricum nu imi doream sa ii ating, asa ca tepusele erau, din punctual meu de vedere, perfect inutile.

Labirintul aleilor se intersecteaza din cand in cand cu racoarea unui paraias, captat intr-o albie sapata in piatra. In capatul de jos al gradinii, pe partea stanga, dupa un perete de stanca... o grota imensa sapata in munte. E intrarea intr-o pestera…turul ghidat incepe peste o ora si, in plus, peste tot sunt avertismente ca drumul e extreme de alunecos... renuntam, nu fara parere de rau, caci dupa ce ne cufundasem in tainele marii la Muzeul de Oceanografie, nu ar fi fost la fel de interesant sa vedem si lumea intunecata a pesterilor cateva ore mai tarziu?

Dar timpul era extrem de limitat... trebuia sa ne intorcem cat de repede puteam la Monte Carlo ca sa vedem Cazinoul. Intre Cazinou si pestera... nu prea am stat pe ganduri si am ales cazinoul. Si nu am regretat, ca sa fiu sincera. Daca m-ar fi si lasat sa jooc... ehei... cine stie…raman cu iluzia ca daca as fi castigat m-as fi mutat la Monaco, intr-unul din blocurile cu gradini suspendate. Nu o sa aflu probabil niciodata... dar nu pot sa nu ma intreb... cum o fi sa traiesti zi de zi la Monaco?

PS. Cea mai fermecatoare experienta botanica am trait-o insa, doua zile mai tarziu, la Nisa, unde am vizitat Parcul floral Phoenix... o experienta de neuitat, a carei descriere va veni in zilele urmatoare... asa ca, pentu conformitate... Coasta de Azur nu s-a terminat aici... ea...

Va urma

---

VIZUALIZĂRI: 8892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI