ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.11.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 04.06.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2008
DURATA: 9 zile zile
familie cu copii
2 AD. + 1 copil 9 ani COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Croazieră cu vaporaşul pe Marea Egee.

Ilustrație video-muzicală


TIPĂREȘTE

În primul nostru concediu făcut în Turcia, am fost cazaţi la Hotelul Vera Le Prince Ada – Kuşadasi, în iunie 2008.

Printre opţionalele oferite de agenţia de turism IMTA, partenera turcească a firmei cu care am mers, am ales o croazieră cu vaporaşul pe Marea Egee. Preţurile nu au fost nici piperate dar nici mici: 25 euro adulţii, 13 euro copii între 6-12 ani şi gratuit pentru copii până la 6 ani. Ulterior am aflat că se puteau lua şi mai ieftin de la agenţiile din oraş, de pe langă port.

În ziua programată am fost luaţi de la hotel de un autocar în jurul orei 9 şi duşi în port pentru îmbarcare. Acolo spre surprinderea noastră am găsit foarte mulţi turişti care aşteptau şi ei îmbarcarea pe mai multe vase (a se citi vaporaşe). Nu ştiu ce organizare aveau ei acolo, dar cert este că noi am nimerit cel mai mare vaporaş dintre cele ancorate la chei, care se numea: Coban Yildizi 2. Era un vapor cu două nivele, jos era barul cu mese şi bănci stil berărie, iar sus era puntea de comandă a vasului şi zona unde se putea face plajă.

După îmbarcarea turiştilor am plecat în croazieră undeva pe coasta Golfului Izmir (din explicaţiile ghidei). Era o zi aşa de frumoasă, însorită, adia briza uşor şi marea avea o culoare ireal de albastră.

În contul croazierei au intrat şi băuturile răcoritoare berea la draft şi o masă la prânz. Doar berea la sticlă, băuturile alcoolice şi cafeaua erau cu bani. Aşa că ne-am luat nişte bere şi nişte sucuri şi am încins o partidă de cărţi admirând coasta sălbătică pe lângă care navigam şi reflexiile care le făcea soarele în apele mării.

Prima oprire am făcut-o pe o insulă sălbatică şi aridă. Am coborât de pe vaporaş după ce am urmărit manevrele de acostare şi ne-am aşezat pe singurul petic de plajă de acolo. Frigea aşa de tare nisipul încât aveai doar două alternative ori stăteai în apă ori mergeai în papuci. Ce ne-a impresionat acolo cel mai mult a fost apa cristalină şi limpede prin care vedeai fundul mării. Era aşa de caldă şi sărată încât pluteai fără prea mult efort. Se ştie că salinitatea Mării Egee este mai mare decât a Mării Negre. A fost şi un duşman ascuns pe fundul apei: ariciul de mare. Nu am scăpat fără să „culeg” în tălpile picioarelor câţiva ţepi. După ce ne-am săturat de bălacit ne-am întors pe vaporaş. Nu am stat prea mult la plajă deoarece acolo nu aveam unde să ne ascundem de soarele torid şi fiind o zonă sălbatică puteam avea surprize „târâtoare”.

Ajunşi la bord am primit masa de prânz în stil marinăresc. Am stat la coadă şi când ajungeam la bar eram serviţi din fiecare bol cu mancare. Meniul a fost compus din paste cu peşte felul întâi, peşte la grătar cu garnitură şi salată ca fel principal şi prăjituri ca desert. Nu sofisticat dar foarte consistent.

După servirea mesei am ridicat ancora şi am plecat să ne continuăm voiajul.

Acum cu burţile pline ne-am urcat la etaj pentru a ne face siesta la plajă, pe saltelele moi, special amplasate.

Următoarele două opriri au fost una în larg şi una aproape de mal, unde am făcut baie şi nelipsitele sărituri în apă. Pentru cei care nu ştiau să înoate erau disponibile veste de salvare. Nu vă povestesc ce super au fost bălăcelile în apa aia limpede şi albastră. Dacă era după noi nu am mai fi plecat de acolo. După baie am făcut şi duş să scăpăm de sarea de pe noi, graţie dotărilor (două duşuri la pupa) vaporaşului.

La drumul de întoarcere am avut parte de un adevărat „spectacol” de muzică la tamburină, asigurată de un membru al echipajului (un turc drăguţ) şi dansuri din buric. Dansurile au fost executate chiar de turişti şi mai ales de două românce cu aptitudini de dansatoare. Ce mai, atmosfera a fost încinsă la maxim şi buna dispoziţie a fost la ea acasă.

Într-un târziu am ajuns în port, pe la ora 17, de unde am plecat, unde ne aşteptau autocarele să ne ducă înapoi la hoteluri. Am coborât de pe vas cu sentimentul că odată cu această croazieră am făcut loc în bagajul de amintiri din Turcia, de încă una de neuitat, de povestit nepoţilor.

Dacă ajungeţi pe acolo, sub nicio formă să nu rataţi croaziera deoarece, vă asigur, face toţi banii!

Vacanţe plăcute tuturor!


[fb]
---
Trimis de Horia in 26.11.10 11:31:09
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Debarcarea pe o insula pustie si arida.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4400 PMA (din 7 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

dannek
[26.11.10 12:41:59]
»

Interesanta croaziera, dar pe insula greceasca ati fost?

HoriaAUTOR REVIEW
[26.11.10 13:17:23]
»

Nu. Poate data viitoare.

webmaster13
[26.11.10 18:56:34]
»

Iata si o melodie care sa va insoteasca in aceasta croaziere!

commandorsteel*
[26.11.10 21:19:41]
»

frumoasa excursia, felicitari

dorgo
[27.11.10 15:21:17]
»

@ Horia... frumoasa excursie intr-adevar... salinitatea Marii Negre este de 12-13 g NaCl la litru iar a oceanului planetar e de 32-33 grame de NaCl la litru (pe care cred c-o are si Marea Egee, find o mare deschisa), totusi pete de sare raman pe piele numai cand salinitatea e foarte mare, peste 60 de grame sare la litru, asa ca nu-mi dau seama... in fine, n-are importanta, felicitari...

HoriaAUTOR REVIEW
[28.11.10 14:51:52]
»

Multumesc webmaster13, pentru melodia de fundal.

bigu_2006_rapid
[02.07.11 08:56:07]
»

buna horia! mi-a placut cum ai descris croaziera mai ales pt ca si mie asta imi place cel mai mult! am fost in 2009, in 2010 si o sa merg neaparat si anul asta in 2011! ce mai, sariturile in mare sunt ceva de... nedescris, as face asta toata ziua fara sa ma satur!

am inteles ca ai fost cazat la vera le prince ada? eu merg anul acesta, 2011, pentru a treia oara la vera santa maria, urmasul hotelului din 2008 unde ai fost tu! cum ti s-a parut atunci hotelul? eu cand am luat biletele pentru 2009 stiam ca hotelul se numeste vera le prince ada, habar nu aveam ca se schimbase si numele si... conducerea si ca fusese renovat! prin iulie 2009 am vazut niste poze recente si am avut un soc cand am vazut ca hotelul din caramiziu se facuse alb, piscina era noua si altfel ca in 2008... si am crezut ca o sa am probleme pt ca pe voucher scria ceva iar hotelul se numea acum... altfel, asa ca am sunat la agentie si am cerut lamuriri, mai ales ca la sugestia mea mai venisera si niste prieteni cu mine si imi era cam... nu stiu cum sa dau chix cu hotelul! cei de la agentie m-au linistit spunandu-mi ca nu o sa avem nici o problema si chiar asa a si fost!

si iata-ma cum, acum merg pt a treia oara consecutiv la vera santa maria si de abia astept sa ajung iar acolo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
bigu_2006_rapid
[02.07.11 09:21:08]
»

si eu am fost cu coban yildizi 2 anul trecut! e mai altfel decat celelalte... coban! parca e si mai luxos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bigu_2006_rapid, commandorsteel*, dannek, dorgo, Horia
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii / activități opționale în Kusadasi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062894821166992 sec
    ecranul dvs: 1 x 1