Prin Elvetia, spre Tirol

TIPĂREȘTE

"Hai! , gata cu filozofeala, ai intrecut masura baiete, treci la lucruri concrete! ", “e usor a scrie versuri… hai coboara adanc in beciul memoriei tale si adu-ne de acolo un ulcior cu amintiri din drumetiile tale si scrie-ne ceva frumos, ca doar erai primul in clasa-ntaia la caligrafie! "

Elvetia si prelungirea ei muntoasa numita Austria sunt ca doua bucati mari de cascaval de granit perforate de zeci de tuneluri mai lungi sau mai scurte, asa precum sunt si notele muzicale ale lui Mozart, doua scweitzere gaurite de zeci de tuneluri prin care oamenii alearga ca nebunii urmarind o linie continua pe asfalt, ce-i indeamna sa intre pe-o parte si sa iasa pe cealalta in loc sa admire minunatiile ce se afla deasupra cascavalului. Nu exagerez prea mult daca afirm ca Elvetia si Austria sunt doua tari formate din asfalt, beton si granit iar in locul in care, constructorul, fie el Omul sau Natura, a mai uitat cate un petec de iarba verde, vacile Milka, pasc impasibile la goana nebuneasca a trenurilor de mare viteaza ce le persifleaza din mers, la trecerea inexorabila a timpului care nu stie nimic altceva sa faca decat sa treaca si iar sa treaca fara sa se opreasca niciodata sau la grijilor si nevoilor noastre cotidiene. Ce bine e sa fii vaca! N-ai treaba nici cu impozitele, nici cu TVA-ul, nici cu cateii care latra pe coridor, nici cu teava care s-a spart in perete tocmai cand pleci tu la servici, dar nu-i nimic…In alta viata, fac cerere ca sa nu ma mai nasc om! Vreau sa fiu vaca si singura mea grija sa fie pascutul. Imi convine si-n Romania.

Parasim Germania si la granita elventiana, Feri scoate pe geam pasapoartele, Elvetia nu e in UE, ne asteptam la un contrtrol mai serios, dar tanarul granicer priveste mai intai Jeep-ul BMW inmatriculat in Germania, nici nu deschide pasapoartele, ne face un semn discret cu privirea si…asta a fost tot. “Auf viedersehen Deutchland! ”Cred ca daca eram eu pe-acolo cu masina mea cu numar de RO, ma tragea automat pe dreapta si-mi spunea ca am un riz de la un cauciuc cam tocit si-mi lipseste o aspirina din trusa medicala… Ne indreptam spre St. Gallen si Boden See sau mai pe romaneste l"acul Constanta", loc ce se afla pe harta la “ingemanarea a trei tari prospere” si vorbitoare cam a aceleiasi limbi germane, Gemania, Elvetia si Austria. Acum in extrasezon, e suficient frig doar prin hoteluri dar e insuficient prin muntii gri ce-i vad in fata mea fara zapada, nu ca pe frumoasele carti postale inzapezite cu Elvetia, care cred ca-s trucate toate cu calculatorul! Patrundem prin tunele, o droaie de tunele, pot zice c-am traversat Elvetia “pe sub ea”, sau “prin ea”. Dar in nici un caz "peste ea"…autostrada nu se construieste pe creasta muntilor. E de-abia inceputul lunii octombrie, iar aici sezonul e mort, ziarele nu scriu decat despre apropiata strapungere a muntelui Gotthard, si apropiata realizare a „tunelului lumii”.

In maximum, o saptamana, va fi perforata şi ultima foita A4 de stanca, care va da omenirii cel mai lung tunel din lume prin Alpii elveţieni. , depasind cu 3 Km tunelul din Hokkaido de sub Muntii Japoniei... (cred ca japonezii se gandesc deja la unul si mai lung decat Gotthard)... Timp de 14 ani foreza „Sissi”, a lucrat „non-stop” realizand, cel mai lung tunel de cale ferata si auto din lume, de 57 de kilometri, dar finalizare lui se va realiza doar in 2016. Trenurile vor circula cu o viteza de 250 de km/h, o calatorie intre Zurich si Milano va dura o ora si jumatate. Momentul incheierii lucrarilor de „strapungere” va fi transmis „live” de catre televiziunea elvetiana in intreaga lume, de fata cu toti ministri transporturilor de pe intreg continentul.

Feri goneste cu 160 Km la ora, asta e viteza la care el se simte in siguranta si eu imi simt inima prin pantaloni... Pe banda opusa zarim doua ambuteiaje datorate unor accidente, masinile asunt oprite pe zeci de kilometri, un helicopter soseste sa degajeze masinile contorsionate. „Ti--ai facut gimnastica de dimineata? ... il intreb eu pe Feri, azi ai de condus vreo 1500 de km”... „Fii fara grije Doki, niciodata nu uit de gimnastica, mai uit eu sa pun cate o frana cand trebuie, dar de gimnastica nu uit niciodata”. Ma bucur totusi cand in fata noastra mai apare cate o poarta de taxare ce juguleaza circulatia si mie-mi mai da ragaz sa respir. Ajungem repde la Boden See, privim lacul glaciar in fuga, iluziile de pe copertile ciocolatei Milka cu vacute pascand fericite intr-un decor idilic desprins parca din filmul „Heidi” nu prea am vazut in Elvetia, ... Feri insa ma consoleaza... ”Ei, sa vezi tu Dolomitii, sunt de o mie de ori mai frumosi decat Alpii din aceasta zona”... Realitatea e ca atunci cand mergi pe autostrada nu vezi nimic din frumusetile unei tari, localitatile sunt departe, crestele inzapezite de-abia daca le zaresti... Ici colo cate o manastire cocotata pe-o stanca iti arata ca tara asta cu o autostrada atat de moderna, si cu masini ce circula pe ea, e totusi o tara populata. Tunelurile ma innebunesc, intri intr-un tunel pe soare si iesi pe partea cealalta pe ceata, intria apoi in altul pe ceata si iesi pe dincolo pe plaoie... si tot asa... intram in tunelul Alberg, care mi se pare foarte lung... aici daca ramai fara benzina, ai incurcat-o rau... ai blocat toata circulatia... in interior exista numeroase refugii si telefoane de SOS, dar daca telefonezi la Politie dup-o canistra de benzina, Politia va veni, fara-ndoiala, dar pretul benzinei va fi usturator. Ti se poate si ridica permisul de conducere.

Trecem in Austria fara sa simtim, intram in Tirol, peisajul e altul. Mai salbatic, mai umanizat, parca si Alpii au mai multa zapada. Mai vezi si cate o pensiune sau un cate un popas la margine de drum. Ne oprim intr-un mega-parking in care suntem invaluitii din trei parti de verdele brazilor, din fata de albastrul rece al unui lac glaciar iar pe deasupra simtim un nor alb dar rautacios care se-aseaza in fata soarelui precum un voal peste ochii frumosi ai unei tinere musulmance. Unde esti tu Sarkozy, ca sa rezolvi c-un decret celest, problema? Ei da, Tirolul e superb, case elegante, vile si pensiuni cu culori ce se simpatizeaza unele cu altele, se pare ca-n Austria nici o vila, pensiune sau hotel nu se construieste fara aviziul unui designer de la primarie, care-si da girul daca constructia se incadreaza sau nu in peisaj. Iarna, tara devine un vis pentru impatimitii schiului si-n ultimii ani, aici, se pare ca se vorbeste mai mult romaneste decat in…Carpati…. Ajungem langa trambulina olimpica de la Innsbruck, locul de desfasurare a doua Olimpiade de iarna. Nu e deloc usor sa organizezi o olimpiada, ai nevoie de “enspe mii” de chestii pentru a face fata afluxului de turisti si specatatori si-n primul rand ai nevoie de… zapada. Dar aici, in Tirol, regiune situata intre 1600 si 3200 de metri, dupa Craciun, e zapada suficienta. In fata trambulinri olimpice cobor din masina ca sa fac o fotografie, dar brusc, o pala de vand e gata-gata sa ma ia de pe sosea…E “Foenul”, zice Feri, nu-i a buna…Se-apropie seara si decidem s-o “taiem” pe “drumul maurilor”, prin pasul Brenner, decidem sa traversam Alpii intr-o ora la fel ca Hanibal in doua luni si sa innoptam undeva in Italia. Drumul maurilor e-o insiruire de vreo 50 de “ace de par” pe care nu poti nici sa le “lalai” nici sa le “valsezi” ci trebuie sa mentii o viteza constanta (160 de Km la ora, in cazul lui Feri), drumul e ingust, un rau care adapa soldatii cartaginezi, elefantii si vitele lor in urma cu doua milenii, ne tine de companie, in dreapta e padure deasa, in stanga e tot padure deasa, deasupra, avem nori de futuna. Putine masini se incumeta sa strabata acest drum, intr-o ora de mers, dac-am vazut vreo 12. Alti nebuni ca noi. La fiecare curba e-un concert de scartait la 4 roti. Stomacul meu e cand in portiera din stanga, cand in cea din dreapta. Dar…dup-o ora tot calvarul ia sfarsit, soarele apare din nou pe cer si Dolomitii italieni se inalta in toata splendoarea lor. Am trecut in mai putin de o jumatate de zi de la muntii Alpi la muntii Albi, caci culoarea Dolomitilor italieni e galbui-albiciasa. Oprim la o farmacie ca sa-mi reinprospatez rezerva de Paracetamol si Emetiral, epuizata din cauza lui Hanibal si a drumul lui, si constat ca asistenta nu intelege nimic din ce-i zic in italiana pana cand nu pronunt numele medicamentelor, dar dupa aceea totul se rezolva in favoarea mea si ies din farmacie c-un aer trimfator…de-acum, daca am trecut Alpii si nici capul nu ma mai doare, pana la Roma, nimic nu ne mai sta in cale!

Innoptam la Gesthof Hotel Brunico, intr-un orasel dragut, linistit, cu un centru medieval, cu o cetate gen Sighisoara cocotata in varf de deal …dar acum, in octombrie, in extrasezon alpin, totul e pustiu pe-aici. Receptionera ne da cele mai bune camere, camerele imperiale, stam fiecare singur in cate o camera cu 3 paturi, avem si reducere, intreg hotelul ne apartine. Pana la Craciun, aproape intreaga statiune de ski, Brunico, e in “stand-by”. La fel si hotelul nostru, care acum e gol-golut. Exceptie face pizzeria de la parter, care e intesata cu cei 20- 25 de “rataciti” ca noi. Brunico, statiune cu 6 partii, pe timp de iarna are 30.000 de clienti.

Si ca de obicei pana a doua zi, (adica maine), cand va voi descrie mai pe larg hotelul si orasul Brunico, caloriferele din hotel vor fi reci.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 4491 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI