ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.11.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Slobozia
ÎNSCRIS: 12.03.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 5 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 3 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un viitor nume sonor in turismul romanesc

TIPĂREȘTE

De ce?

Pentru ca este asezata in cea mai frumoasa, dupa parerea mea, zona montana din Romania - Bucovina, la poalele Raraului, Giumalaului si Obcinei Mestecanisului. Amplasarea comunei Pojorata este excelenta pentru o sedere linistita intr-una din numeroasele unitati de agroturism cu gazde primitoare, de unde turistul isi poate organiza pentru multe zile trasee atat in apropierile bogate in atractii si posibilitati de drumetii, cat si pe tot intinsul Bucovinei, datorita pozitionatii la rascrucea drumurilor principale ce duc spre mamastiri si spre localitatile importante ale Sucevei. De aici se poate pleca pe soselele acum moderne si proaspat refacute spre Suceava, prin Campulung Moldovenesc, trecand prin Gura Humorului, se mai poate pleca prin mandra si frumoasa comuna vecina Sadova catre Radauti, ori se poate cobori un pic spre Vatra Dornei si de aici se poate ajunge usor in Ardeal. Deasemenea se poate merge si pe un drum mai putin modernizat, dar neaglomerat si nici prea cunoscut, prin Fundu Moldovei catre Izvoarele Sucevei, spre granita cu Ucraina. Toate aceste trasee sunt presarate cu obiective turistice deosebite, asa ca nu va ganditi ca va va lasa inima sa parcurgeti mai multe intr-o zi, ca nu veti avea timp... Noi nu am reusit, peste tot gasesti cate ceva de vizitat sau de explorat, in cinci zile nu am reusit sa vedem tot ce ne-am propus.

Pentru ca aici oamenii sunt descendenti ai razesilor harnici, linistiti si intreprinzatori, isi vad de indeletnicirile traditionale, dar sunt si deschisi catre nou, catre posibilitatile vremurilor actuale. Isi pastreaza satul asa cum l-au primit de la stramosi, cu ulite largi de-a lungul paraurilor pe care le denumesc simplu "izvoare", cu case frumoase, mandre, zugravite in culori vii, construite predominant din lemn, dar incercand sa le faca pe fiecare mai deosebit si mai primitoare, umpland curtile de flori frumoase si cosindu-si iarba fiecare in dreptul sau. Se ocupa cu cresterea animalelor, cu exploatarea pietrei si a lemnului, dar multi si-au indreptat privirea si energia catre infiintarea si administrarea de pensiuni, sau case si vile, cum le mai spun ei aici. Si nu poti spune ca nu se pricep la asta, ospitalitatea, priceperea in ale bucatariei, mai ales traditionala, posibilitatile oferite de natura si harnicia acestor oameni te fac sa te simti ca un rege dupa ce le calci pragul. Pastravariile produc "materia prima" pentru cobzele de pastrav dar si pestele afumat cu conuri de brad renumit pentru aceasta zona, iar alaturi de bucatele traditionale de pe aici, cum ar fi pastrav în smântâna cu mamaliguta, tochitura bucovineana, ciorbele "groase" drese din belsug cu smantana si oua, sarmalele, parjoalele, branzeturile afumate si poale in brau, precedate de o afinata de casa si urmate de o carafa de vin din podgoriile apropiate, te fac sa uiti de toate necazurile si iti dau energia pentru a porni din nou pe cararile anevoioase de munte. Tot aici femeile aduna din paduri hribi, ghebe si rascovi din care fac manacaruri delicioase, dar si conserve pentru iarna. Pe cand ne intorceam de la pastravarie sotia mea a primit de la o femeie din sat o gramajoara de rascovi si reteta, pot spune ca au fost delicioase, desi mie nu imi plac in general ciupercile.

Pentru ca aici traditia se pastreaza cu sacralitate, avand un rol foarte important in omogenitatea comunitatii si in educarea si mentinerea vie a spiritualitatii locului in inima celor ce reprezinta viitorul acestei zone din Bucovina. Pojorata este renumita pentru porturile populare pastrate de veacuri, pentru traditiile perpetuate prin vremurile intunecate cand tatarii, lesii, austro-ungarii sau rusii aduceau urgii si distrugere atat materiala, cat si sufleteasca Bucovinei. Aici traditia se pastreaza vie prin ansamblurile folclorice de valoare al caror renume dainuie de multa vreme. In prezent sunt ansambluri de dansuri populare, coruri, dar si o fanfara celebra a pojoratenilor. Aici mortii se petrec la cimitir tot cu buciume, de catre oameni imbracati in portul popular, iar la nunta se pastreaza obiceiurile de pe vremea buncilor.

Pentru ca aici spiritualitatea si credinta sunt la ele acasa, trei biserici si doua manastiri servind ca lacasuri de cult pentru enoriasii Pojoratei. Una dintre biserici este chiar foarte deosebita, fiind singura biserica ortodoxa cu sapte turnuri din tara, o puteti admira chiar pe Drumul National, pe dreapta cum vii dinspre Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei.

Pentru ca Pojorata este o asezare rurala fara pretentii de statiune (cu toate ca pentru o anumita categorie - in extindere - de turisti, asemenea localitati sunt mult mai cautate), fara magazine cu haine, suveniruri, cluburi, market-uri, parcuri, stranduri, bazare, parcuri de distractii, dar cu destule restaurante pe langa pensiuni, cu magazine alimentare si cu strictul necesar (in fata pensiunii Pietrele Doamnei era chiar o veritabila bacanie), unde pentru un lapte proaspat sau un cas afumat nu trebuie decat sa strigi la poarta unui localnic cu vaca in curte, iar pentru un peste proaspat te duci la pastravarie si ti-l scoate atunci din apa, cat despre parcuri... esti in mijlocul unuia urias.

Pentru ca, desi atat de conservatoare si imaculata, Pojorata este o localitate cu acces extrem de facil atat cu masina - daca urmezi harta catre Campulung Moldovenesc ajungi la 7 km de comuna -, cat si cu trenul, care trece chiar prin centru.

Sunt convins si am constatat chiar cu mare placere ca astfel de localitati ideale pentru agroturism sunt destul de numeroase in Bucovina, insa ceea ce o face cu adevarat speciala pe preferata mea - Pojorata - este ca din centrul comunei, de la DN, trecand linia ferata, urmand indicatorul catre Chiril - Rarau, peste putin timp vei putea ajunge cu masina pana pe Varful Rarau in conditii foarte bune, in prezent se construieste o sosea moderna ce duce pana aproape de cabana rarau si de Pietrele Doamnei. Astfel, Pojorata poate deveni o localitate turistica aflata la baza drumului de acces spre viitorele partii de schi si, de ce nu, o viitoare statiune turistica de interes national.


[fb]
---
Trimis de valimi in 11.11.10 10:52:24
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3593 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valimi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Pojorata, un viitor nume sonor in turismul romanesc - peisaj din Pojorata
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8401 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster20*
[11.11.10 11:06:39]
»

Retras punctele standard in conformitate cu actualul Regulament.

santana*
[11.11.10 11:07:27]
»

Valimi, foarte buna analiza ta, dar ai uitat să treci la "ocupaţii" şi braconajul, tăierea nejustificată a pădurilor, de unde şi alunecările de teren ori inundaţiile catastrofale care s-au abătut peste frumoasa Bucovină, furtul de lemne - un "sport local" foarte răspândit, alături de consumul mare de rachiu (nu aşa-i zic?), dar mai sunt şi excepţii, precum ar fi Pojorâta. Cunosc bine Bocovina şi ştiu ce spun.

valimiAUTOR REVIEW
[11.11.10 11:19:25]
»

@santana, eu am scris acest review pentru a ajuta cu amanunte turisii, nu potitistii

Nu pot spune ca nu am observat dealurile si versantii cam golasi, cu cate un copac lasat din 20 in 20 de metri pentru a putea pastra denumirea terenului de forestier, stirile despre scandaluri cu impuscaturi pe varfurile muntilor generate de copii de bani gata ai bastanilor din Campulung Moldovenesc, nasul rosu al localnicilor care-si luau doza prin magazine cand nici nu se luase mira, dar aceste aspecte nu-si gasesc locul intr-un review, parerea mea. Ci, uite, intr-un ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
sandu.53
[11.11.10 12:52:24]
»

mi-a facut placere sa citesc review-ul tau despre o zona extraordinar de frumoasa cu un potential aparte turistic... m-as bucura sa fie asa ca in titlul review-ului! felicitari, e scris foarte frumos si de la mine cu bucurie a plecat si superbonusul! spun asta pt. ca efectiv imi place sa acord acest vot important tuturor celor care scriu frumos si util asa ca in acest review!

georgiana
[11.11.10 15:13:07]
»

Nunta in Bucovina nu stiu cum este, ca am stat de duminica pana vinerea, dar inmormantare am vazut, in drum spre Lacul Iezer si e intr-adevar, cum scria el, cu buciume. Si chiar este impresionant!

In rest, ce sa zic, mi-a placut acolo mult. Oamenii sunt calzi, in general. Am intalnit o mica exceptie de la regula, intr-o banca din Campulug Moldovenesc, cand, o functionara ''acra'', dupa ce am stat la singurul ghiseu care functiona o gramada de timp la rand, (cand programul era abia la mijlocul zilei), ma informeaza ca nu mai efectueaza schimbul valutar. Exact de la mine! Si, n-am uitat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
RobertCodescu
[11.11.10 15:34:54]
»

DOAR 400 PMA fiindca NU ai bagat nicio poza!!! Tine-le pe TOATE pentru tine sa nu ne arati si noua NIMIC!!!

magdalena
[11.11.10 16:54:29]
»

Pentru ca aici spiritualitatea si credinta sunt la ele acasa, trei biserici si doua manastiri servind ca lacasuri de cult pentru enoriasii Pojoratei.

Toate numai pentru Pojorata?? Curios... Care sunt toate cinci?

Si eu care am fost asa de aproape de ea in acest an si nu am reusit sa ajung!

valimiAUTOR REVIEW
[11.11.10 18:32:17]
»

@magdalena, nu am zis ca le-am vizitat eu pe toate (poate ninaa, ea a fost cea mai activa in zona), dar stiu ca exista. Doua biserci le-am vazut eu, ca si indicatoarele catre manastiri, asa ca exista dovezi indubitabile.

magdalena
[11.11.10 18:42:33]
»

Nu m-am referit la faptul daca le-ai vizitat sau nu! Numai ca ma intrebam cum poti fi cinci biserici pentru enoriasii unei localitati mici, atat... si vroiam sa stiu care sunt ele!

Si eu am intalnit in preumblarile mele prin alte parti ale tarii cate doua-trei biserici/manastiri cam in aceeasi zona, dar cinci nu!

valimiAUTOR REVIEW
[11.11.10 19:22:44]
»

@ magdalena, nici o clipa nu m-a ofensat intrebarea ta, explicam doar ca exista. Pojorata este o comuna mare, intinsa pe vaile a trei parauri, probabil de aceea si numarul bisericilor. Cat despre manastiri, numarul lor este foarte mare in zona.

anadragusin
[12.11.10 01:17:42]
»

Gata! m-ai convins si cu review-ul si cu pozele. Cu siguranta imi doresc mai mult ca oricand sa ajung acolo cu toate ca distanta ma omoara. Felicitari, Valimi!

biancuta
[13.11.10 15:27:08]
»

Excelenta descriere, cu mult suflet!

Interesanta traditie, de a petrece pe cei apropiati, pe ultimul drum, cu buciume. Anumite obiceiuri difera atat de mult de la o zona la alta...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anadragusin, biancuta, georgiana, magdalena, sandu.53, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Pojorâta și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051208019256592 sec
    ecranul dvs: 1 x 1