Raport bun preţ-calitate doar în early-booking sau last-minute

TIPĂREȘTE

Cea de-a doua jumătate a lunii septembrie se apropia, iar eu habar nu aveam cum să fructific ultima perioadă de vacanţă din anul de graţie 2010. Idei aveam, dar nu prea puteau fi susţinute financiar. Cele sustenabile, excedeau perioadei de vacanţă. Mă consolasem deja cu ideea măcar a unui week-end prelungit pe plan local. Un e-mail al unei agenţii de turism cu care nu mai colaborasem de mulţi ani, dar care se încăpăţânează să-mi umple căsuţa poştală cu tot felul de oferte, mi-a aprins beculeţul. Oferta suna mai mult decât tentant: „Insula Thassos de la 399 lei/persoană - 6 nopţi cazare + transport cu autocarul”. O corespondenţă rapidă şi obţinem ultima cameră liberă la Hotel Maria. Încep să răsfoiesc internetul să văd cine a fost, dacă a fost şi cum a fost. În afară de site-ul oficial şi câteva impresii sumare pe nişte forumuri n-am găsit mare lucru. Întreb două prietene care au fost în anii trecuţi şi obţin acelşi răspuns lacunar: ok. Mă asigur că pot amâna plata pâna a doua zi, care era într-o vineri, cumpăr asigurările medicale şi marţi suntem în drum spre Thassos.

În portul Limenas ne aşteaptă ghida de staţiune, Alina Bucur, care ne însoţeşte până în Potos şi ne povesteşte cam tot ce trebuie să ştim despre insulă. Se cunoaşte că stă de mult timp acolo şi îi şi place meseria.

Pe noi ne invită să coborâm în centru, unde drumul se bifurcă spre Theologos, şi ne roagă să o aşteptăm până cazează ea restul de turişti la Vila Stella. Aflăm de la cei cărora li se terminase vacanţa că hotelul nu este departe şi n-are sens să pierdem vremea întrucât repartizarea pe camere este făcută deja la recepţie şi suntem aşteptaţi.

Ne-am luat frumuşel bagajele, am trecut prin faţa bisericii, apoi pe lângă Studios Frasntzeska am făcut stânga pe alee şi am ajuns.

La recepţie ne aşteptau Maria (pe care nu-mi aduc aminte s-o mai fi văzut până la plecare) şi mama ei care ne-au condus în camere.

Recepţia

Spaţiul de primire este larg, mobilat cu fotolii, canapele şi măsuţe, foarte frumos decorat. Poţi aştepta să se termine curăţenia în camera în care vei sta, poţi să stai de vorbă liniştit cu prietenii la un pahar, sau poţi să răsfoeşti o revistă sau să citeşti o carte. În partea stângă sunt două canapele, iar pe măsuţele din faţa lor sunt pliante cu imagini din insulă şi explicaţii în limbile sârbă, poloneză şi olandeză. Pentru turiştii români „recită” Alina la întâlnirea de grup. Între cele două canapele începe un holişor care duce spre un grup de camere de la parter. În partea dreaptă, după fotolii, este o măsuţă cu foarte multe cărţi în limba engleză, în special romane, şi reviste.

Drept în faţă sunt ieşirea spre piscină şi pool bar, şi scările ce coboară în salonul pentru micul dejun.

Din recepţia mare pleacă şi scările care duc la cele două etaje superioare.

Camera

Hotelul are 24 de camere cu două, trei şi patru paturi. Am primit camera 220, la etajul al doilea.

Chiar în faţa uşii este dulapul de haine în care am găsit doar 4 umeraşe. Le-am folosit cu succes pe cele aduse de acasă.

După uşă este kichineta, sumar utilată, nicidecum „complet mobilată şi utilată” cum apare în prezentări. Şi nu mă refer la ce spun agenţiile din România, ci la prezentarea oficială. S-o luăm pe rând. Frigiderul este mărişor, dar cred că nu fusese dezgheţat de la începutul sezonului, uşa de la congelator poticnindu-se în bucăţi mari de gheaţă. Chiuveta are scurgător ce serveşte ca suport pentru plita electrică, pe care n-am folosit-o, şi pentru cana electrică. Deasupra este hota şi instalaţia de aer condiţionat. Un dulap suspendat în care am găsit 4 farfurii întinse, trei pahare, două căni de ceai şi o ceaşcă de cafea, un ibric minuscul (pentru cel mult două cafele mici), tacâmuri pentru două persoane şi un cuţit de pâine. Nici vorbă de tocător pe care să tai măcar o pâine sau castron pentru salată. Cratiţă, tigaie preum şi orice altă sculă necesară unui regim self-catering lipseau cu desăvârşire. N-am avut nevoie de aşa ceva, însă au fost şi turişti care le-au simţit lipsa.

Baia suficient de mare, cu cădiţă de duş şi dulăpior cu oglindă deasupra chiuvetei. Aici se află sistemul de alarmă, sub forma unui şnur care atârnă din perete şi despre care am aflat din broşura camerei în care scria „A se trage doar în caz de urgenţă”.

Bateriile din inox erau funcţionale, însă aveau o culoare verde ca iarba. Se vede că cineva a încercat, să îndepărteze depunerile de piatră cu detartrant. Prima greşeală pe care am făcut-o a fost să închid geamul pentru că am văzut că nu există plase pentru insecte, urmând să-l deschid la nevoie. A doua greşeală a fost că am vrut să-l deschid. Geamul este deasupra vasului de toaletă, iar ca să-l deschizi trebuie să te urci efectiv pe vas şi să tragi cu forţă de un inel de pe ramă. Mi-a fost imposibil, am chemat ajutoare şi totuşi, până a doua zi când a venit echipa de cameriste geamul s-a încăpăţânat să rămână închis. După duşul de seară am avut parte şi de o şedinţă de saună bonus.

În camera propriu-zisă erau un pat matrimonial şi unul de o persoană, măsuţă de toaletă cu sertar şi oglindă, două noptiere şi televizorul. Văruită în alb şi fără altceva pe pereţi în afara aplicelor de deasupra patului (un tablou, un poster) avea oarecum aerului unui salon de spital. Uşa de la balcon era prevăzută cu obloane şi cu un sistem foarte interesant de activare a instalaţiei de aer condiţionat, în sensul că, în momentul în care uşa era deschisă se dezactiva automat climatizarea. Pe balcon erau o masă mare de plastic, două scaune, un suport în care cândva stătuse o umbrelă de soare şi un uscător de rufe.

Dacă la capitolul spaţiu nu mă pot plânge şi camera şi balconul fiind suficient spre prea mari, nu acelaşi lucru pot să-l spun despre curăţenie.

În prima zi am vrut să eliberăm spaţiul în care se aflau păturile în dulapul de haine şi, ca să nu le punem pe patul suplimentar, am zis să le urcăm pe dulap. Probabil că acolo nu se ştersese praful niciodată. Aveam un coş în baie şi unul în kichinetă, dar am ales să punem resturile de ţigări, cutiile de bere şi alte resturi voluminoase într-o pungă de plastic pe balcon. Când au venit în prima zi să facă curat au „sărit” peste balcon şi am găsit punga tot acolo, cuminţică, la locul ei.

Deşi este un hotel clasificat la 3*, duminica nu se lucrează. Pe cale de consecinţă, de sâmbătă de la prânz, când s-au schimbat lenjeria şi prosoapele, până luni la prânz, n-a mai intrat nimeni în cameră. Luni, pe la ora 14.00, s-a prezentat „echipa de şoc” formată din trei bulgăroaice. Cunoaşteţi expresia cu gospodina care „calcă de ori într-un loc şi o dată la mijloc”? Ele o aplicau cu succes. Una mătura, cealaltă îi ţinea făraşul, iar a treia, care părea un fel de şefă, le arăta pe unde n-au dat cu mătura.

Nu sunt exagerat de pretenţioasă în privinţa cazării şi ştiu la ce să mă aştept pentru banii pe care îi plătesc. Dar, comparând cu vila de doar 2* în care am stat în iulie şi în care muncea o singură cameristă şi care era un adevărat „om orchestră”: curăţenie în curtea vilei şi de jur împrejur, curăţenie zilnică în camere, spălat, călcat şi schimbat lenjerii/prosoape de două ori pe săptămână sau chiar mai des, aici mă aşteptam să fie măcar la fel, dacă nu mai bine.

Piscina

Din recepţie, se coboară câteva trepte spre curtea interioară unde se află piscina pentru adulţi, cea pentru copii şi barul. Pardoseala recepţiei este din ceramică lucioasă (am mai vazut aşa ceva şi chiar nu-mi dau seama de ce aleg să monteze pardoseli lucioase în zone de trafic intens) şi pericolul de alunecare creşte considerabil atunci când se udă. Există un afiş care atenţionează asupra pericolului, dar este pus pe tăblia de jos a unei măsuţe şi este posibil să nu-l vezi decât când ai ajuns deja la nivelul lui.

Barul face corp comun cu o terasă acoperită unde miercurea se organizează petreceri cu muzică grecească şi grătar. De dimineaţă până seara poţi bea o bere, o cafea, un suc sau un ceai. Tot aici se prepară şi micul dejun atât pentru cei care l-au plătit împreună cu cazarea, cât şi pentru cei care îl solicită contra cost.

Zona dedicată sezlongurilor este destul de mică şi nu sunt umbrele.

În prima zi când am ajuns, eram prea obosită să mai merg pe plajă şi am zis că dacă tot avem apă în curte să facem o baie la piscină. Ne-am luat câte un şezlong din plastic la care am frecat vreo 15 minute. Nu vă piteţi imagina cât erau de jegoase. Le depozitează unele peste altele lângă un gard viu şi le spală cu furtunul aşa cum sunt, stivă. Pe unde ajunge jetul bine, unde nu, las’ că merge. N-am să mă leg de lungimea piscinei pe care o străbaţi din trei lungimi de braţ, ci de faptul că la orice oră era plină de frunze şi de flori ofilite purtate de vânt. Am crezut că a fost o întâmplare din cauza aglomeraţiei create de schimbul de serii, că n-au avut timp suficient pentru curăţenie. Ne-am convins că nu e aşa pentru că drumul nostru spre şi de la plajă trecea pe lângă piscină şi n-am văzut-o niciodată curată ca lacrima.

Concluzii

Este un hotel mărişor, primitor, liniştit, singurul zgomot fiind făcut de clopotul bisericii, aproape de plajă, de centrul comercial, de supermarket, de staţia de autobuz şi de taxi, iar parcarea proprie face faţă chiar dacă toţi oaspeţii vin cu maşina.

În ceea ce priveşte serviciile, n-a fost rău, dar dacă aş mai merge în Potos m-aş caza în Hotel Maria în aceleaşi condiţii ca şi acum: dacă n-am de ales.

---

VIZUALIZĂRI: 5373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI