ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ilfov
ÎNSCRIS: 22.05.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Apus de soare în Potos

TIPĂREȘTE

Copil fiind, născută şi crecută la mare, cea mai mare bucurie a mea vara era să ies dimineaţa în balcon şi să văd cum se ridică soarele din mare.

Dacă în cursul anului trezitul de dimineaţă era cea mai mare corvoadă, determinată de unica mea obligaţie, mersul la şcoală, iar ceasul deşteptător era cel mai cumplit instrument de tortură, în vacanţa de vară lucrurile se schimbau. Puneam ceasul să sune devreme, cu mult înainte de răsărit şi aşteptam cu sufletul la gură să se întâmple minunea. La început, se vedea doar o rază de lumină şi cerul începea să-şi schimbe culoarea, de la negrul nopţii spre violaceu. Apoi, puţin câte puţin, soarele începea să se ridice, iar cerul căpăta nuanţe de albastru, roşu şi portocaliu. Când Măria Sa Discul auriu se scutura de tot de apa mării, cerul era de cel mai pur azur ce anunţa o zi perfectă pentru lenevit pe plajă şi zbenguit în valuri.

Anii au trecut şi, inevitabil a trebuit să mă alătur „clasei muncitoare”, iar programul de lucru şi „norocul constănţeanului” (sâmbăta şi duminica plouă) nu mai permiteau zile întregi petrecute pe plajă, ci doar câteva după-amieze. Atunci am înţeles ce voiau cei mari să spună cu expresia „La Constanţa soarele răsare din mare şi apune în Lacul Mamaia”. Pentru că soarele se ascundea după hotelurile înalte din Mamaia, toată lumea se muta pe iarbă, pe malul lacului. Aici am văzut cele mai frumoase apusuri de soare din tinereţe.

De atunci, răsăriturile şi apusurile de soare au rămas pentru mine momente speciale în care timpul parcă se opreşte în loc şi mă contopesc cu natura.

Astăzi, am să vă povestesc despre cel mai frumos apus de soare pe care l-am văzut în Grecia.

S-a petrecut de curând, în staţiunea Potos, din insula Thassos. Aşezată în partea de sud-vest al insulei, în cel mai sudic punct al golfului Limenaria, staţiunea oferă, în zilele senine, cea mai frumoasă panoramă asupra Muntelui Athos.

Dar ceaţa de pe Agios Oros se ridică atât de rar, încât localnicii spun că cine reuşeşte să vadă muntele într-o zi de vară este ori binecuvântat, ori foarte norocos. În şase ani de când merg în insula Thassos, l-am văzut clar o singură dată, în iulie 2004, preţ de mai puţin un minut. Până să ma dezmeticesc că acolo se vede ceva, până să iau aparatul de fotogrfiat, s-a acoperit din nou de ceaţă. Abia a doua zi am aflat de la Abe, fiul patronului barului Boomerang, că acela este cel de-al treilea braţ al Peninsulei Halkidiki, Muntele Athos. Tot de la el am aflat că muntele nu se dezvăluie oricând şi oricui.

Şi totuşi, eu am sperat ca în toamna asta să-l mai văd odată, să-l pot fotografia să vi-l arăt şi vouă. N-a fost să fie.

Am ajuns pe faleză puţin înainte de ora 20.00. Nu era aglomerat de loc. Tavernele nu erau încă pline, doar câţiva turişti care optaseră pentru sejur cu demipensiune luau cina. Barurile erau în plin schimb de tură pentru noaptea de distracţie ce avea să urmeze, iar pe plajă câţiva întârziaţi care nu se dădeau duşi.

La debarcader era ceva mai multă lume. Turişti şi localnici deopotivă, se plimbă sau se odihnesc pe o bancă, grecii îşi învârtesc între degete „kolomboi”, iar un pescar îşi încearcă norocul la undiţă.

Încet, încet, soarele dă semne de oboseală şi ar vrea să meargă la culcare. Un pescăruş străbate zarea, iar bărcile de pescari se întorc acasă. Jumătate de disc este deja în apă. În partea opusă, luna plină începe să ia cerul în stăpânire. O vreme stau faţa în faţă Soarele şi Luna. Apoi, ca pe un tobogan imaginar, astrul zilei se cufundă în apele roşiatice.

Nimeni nu strigă, nimeni nu aplaudă, nu avem parte de spectacolul apusului din Santorini. Aici totul se petrece discret. Şi ce poate fi mai frumos decât să-l priveşti în linişte, până îţi dau lacrimile? Nu de tristeţe. Pentru că mâine va răsări din nou.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de almona in 25.10.10 15:32:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9838 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (almona); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Incă n-a plecat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7100 PMA (din 7 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

21 ecouri scrise, până acum

almonaAUTOR REVIEW
[25.10.10 15:53:24]
»

Aş ruga un WM să ataşeze şi un fond sonor

click aici

georgiana
[25.10.10 15:55:03]
»

Nu am vazut in insula Thassos decat un singur apus pe plaja dn Limenaria. Soarele se tot indrepta spre dreapta, pana ce s-a ascuns dupa Muntele Athos.

Abia astept si pozele.

almonaAUTOR REVIEW
[25.10.10 16:02:31]
»

Vin şi pozele, sunt la validare. Fericito! Ai văzut Muntele Athos.

webmaster11
[25.10.10 16:07:10]
»

S-a atasat fondul muzical propus de autoare.

chelie_d
[25.10.10 16:33:24]
»

În şase ani de când merg în insula Thassos

inseamna ca este ceva aparte pentru tine (sau vrei sa te muti acolo si testezi terenul, glumesc...) felicitari...

magdalena
[25.10.10 16:35:15]
»

Intr-adevar, apusurile de soare in Potos sunt superbe...

Mie muntele Athos mi s-a dezvaluit! Sa caut prin poze...

raduu1972
[25.10.10 17:40:01]
»

Am prins si eu niste apusuri de soare in thassos foarte frumoase, imi plac si pozele tale

C.Todi
[25.10.10 21:40:07]
»

foarte frumos scris...

corinne
[25.10.10 22:36:41]
»

Felicitari pentru pozele superbe! N-am prins inca in Grecia apusuri deosebite, dar am vazut cateva la noi, la munte...

almonaAUTOR REVIEW
[26.10.10 08:20:46]
»

inseamna ca este ceva aparte pentru tine (sau vrei sa te muti acolo si testezi terenul, glumesc...)

Eu nu glumesc. Aşa cum spunea şi ioned într-un review despre Limenaria, că acolo se simte acasă, aşa şi eu în Potos nu mă mai simt de mult turist. Sunt acasă, fac parte din familie, acolo sunt prietenii mei de departe.

Nu de puţine ori mă visez la pensie, într-o căsuţă mică în Theologos sau în Astris. Pe ultimul l-am descoperit anul acesta mai pe îndelete. Partea de litoral este frumoasă, mai ales că se află în cel mai frumos golf, după părea mea, golful Salonikios. Însă partea veche a satului este de-a dreptul idilică. Ai senzaţia că te întorci în timp cu cel puţin 100 de ani. Şi este atâta linişte, încât auzi cum creşte firul de iarbă.

Dar până ajung eu la pensie, mai curge multă apă pe Dunăre, dacă nu s-o găsi vreun dezvoltator imobiliar s-o sece să trântescă un Mall.

Însă niumeni nu mă poate opri să visez frumos. Şi e şi gratis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sandu.53
[26.10.10 08:50:40]
»

un review relaxant, un apus frumos descris cu multa sensibilitate! noi am vazut un iunie foarte devreme un rasarit de soare dinspre muntele Arthos... a fost o experienta aparte si uite mi-ai sugerat un subiect de review! felicitari si pentru fotografii!

mariana.olaru
[26.10.10 11:54:23]
»

Foarte delicată descriere a unor sentimente pe care, cred, le-am trăit și le trăim cu toții când contemplăm un răsărit sau un apus de soare. Iar finalul, de un optimism copleșitor, îmi place cel mai mult! Soarele va răsări iar, așteptăm o nouă zi, în care să ne mai delectăm cu astfel de lecturi.

trandafir 1970
[26.10.10 23:50:01]
»

Fericita la patrat, as putea spune ca esti: odata, ca te-ai nascut la malul marii, apoi, ca ajungi atat de des pe Thassos!

Culorile rosiatice ale apusului tau mi-au amintit de rasaritul prins in Skala Potamia de mine, care, spre deosebire de tine, nu puteam vedea un apus asa superb cum ai prins tu...

almonaAUTOR REVIEW
[29.10.10 08:41:49]
»

@ trandafir 1970

Mă pot considera o fericită pentru că am mers în Thassos de atâtea ori încât am ajuns să o consider a doua casă. Însă îmi pare rău că posibilităţile nu-mi permit şi alte destinaţii pe care mi le doresc foarte mult. Totuşi, mă bucur că de fiecare dată descopăr ceva nou şi nicio vacanţă nu seamănă cu alta, deşi stau în aceeaşi staţiune şi de multe ori în acelaşi hotel.

Eu n-am văzut niciodată răsăritul în Thassos, cred că e superb

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgo
[19.12.10 12:38:59]
»

De 6 ori in Thassos? Si eu m-as duce acolo in fiecare an... Cred ca e cea mai vizitata insula greceasca de catre romani, ar fi cazul ca agentiile de turism sa scoata pe piata si niste curse charter caci degeaba ne delecteaza Thassos-ul mintea daca drumul ne omoara picioarele...

Superb apusul de soare!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[19.12.10 12:53:13]
»

Din pacate aeroport nu exista in Thasos, ca si multe altele, decat pe continent la Hrisoupoli si este numai intern, deci trebuie facuta escala la Athena sau Salonic. In aceste conditii ajungi mai repede pe jos si mai ieftin cu orice alt mijloc de transport.

Din pacate si cursele low-cost de Paphos ce opreau si in Salonic s-au suspendat asa ca nu se mai poate ajunge chiar ieftin in Grecia.

Ellada_sagapo
[03.01.11 20:46:44]
»

Ce noroc pe tine ca ai crescut la mare.

Am trait cu dorinta de a vedea marea pana la varsta de 14 ani cand in sfarsit s-a intamplat minunea.

Nu o sa uit niciodata momentul.

Poate si din acest motiv am ajuns sa iubesc Grecia atat de mult, pentru ca mereu mi-am dorit sa stau aproape de mare.

Si cate lucruri se pot compara in frumusete cu un apus pe malul marii?

Iti doresc sa ajungi la Sounio, draga Almona, si sa iti citesc review-ul. Sunt sigura ca te va fascina.

flori_floricika
[03.03.11 20:02:37]
»

Foarte frumoase imaginile, deosebite si foarte frumos scris. Am fost anul trecut in Tassos, era a treia oara in Grecia si am simtit ce simti si tu. Imi aduc aminte cu drag de fiecare loc in care am fost, de bucuria care iti umple sufletul cand vezi acele peisaje de vis si mi-ar place ca acolo sa fie casa mea. Dar din pacate e doar un vis, dar ramane bucuria zilelor petrecute acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgo
[04.03.11 07:00:32]
»

@almona

Anulacesta cand ma duc in Thassos, intru la o o agentie imobiliara sa mai nteresez de pretul metrului patrat de teren construibil... nu se stie niciodata daca nu se poate construi o cabana cu 2000 euro precum o vezi pe cea din penultimul meu review si pe care am ridicat-o cu familia si cativa prieteni... Thassos e destinatia ideala pentru retragera la pensie... poate ne combinam cativa iubitori ai naturii Thasso-fili.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
almonaAUTOR REVIEW
[04.03.11 08:59:21]
»

@dorgo

De-ai şti de câte ori am răsfoit site-urile imobiliare din Thassos în ultimii ani... Având în vedere că până ies eu la pensie vor trece mai bine de 20 de ani, am suficient timp de gândire.

Din ce am vorbit eu cu localnicii, că sunt foarte scumpi la vorbă când vor, cu mai puţin de 20.000 de euro poţi lua o căsuţă gata făcută şi cu terenul aferent. Mai greu e cu renovarea care am înţeles că este foarte scumpă, nu ştiu din ce motiv, ori materialele, ori mâna de lucru. Am văzut în Astris nişte case superbe, dar pe care proprietarii, din lipsă de bani, le-au lăsat în paragină.

În zonele litorale e relativ mai ieftin să construieşti, însă terenurile sunt scumpe. În sate (Theologos, Panagia, Astris, de exemplu) e mai scump să construieşti. Dacă în zona litorală poţi acoperi o casă cu ţiglă, în sate este interzis, nu se acceptă decât plăcile de ardezie.

Dar, ce ne costă să visăm frumos...

dorgo
[04.03.11 19:45:37]
»

@almona... multumesc pentru informatii... in capatul plajei Golden Beach am vazut un satuc international de pescari care traiau in casute modeste, Thassos e o insula permisiva caci se depopuleaza... e cea mai apropiata de continent... eu mai am 6 ani pana la pensie... de un lucru insa mi-e frica... nu pot sa-mi duc toti prietenii de-aici (gastile) in Thassos, cu toate ca acolo ma simt si eu ca acasa... (nu-ti poti duce tara pe calcaiele pantofilor)... deci pot ramane acolo doar temporar... as cheltui prea multi bani pentru "du-te vino"... dar incercarea moarte n-are... revin... daca ne-am cupla 40 de useri AFA sau alti veritabili amici ai naturii, "Filo-Thassos-fani, " am putea cumpara o casa cu cateva camere... 500 euro de caciula... tema de gandire!... sansele de reusita sunt minime, caci stii vorba... "unde-s doi romani, acestia se cearta", darmite 40... (dictonul cu unde-s doi puterea creste nu e valabil la noi decat odata in viata, atunci cand se unesc principatele)... dar aceste sanse nu sunt nici zero... mai studiem problema... cred ca dupa inca 2-3 ani de stat pe site... vom gasi userii dispusi la o casuta de vacanta... intai trebuie cautata casuta...

Cat despre munca voluntara... o facem noi!... baietii mei sunt sportivi... citeste penultimul meu review cu AMICII NATURII... am sa mai adaug acolo si o poza de-a mea dupa o ora de fitness... sa nu razi... va fi PO 22, ca sa iasa din cadru), poate ne ajuta si @santana ca-i sportiv... cred ca info pretioase ne pot furniza greco-fanii adevarati... @Ellada_sagapo si @ionescunic

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
almona, C.Todi, chelie_d, corinne, dorgo, Ellada_sagapo, flori_floricika, georgiana, magdalena, raduu1972, sandu.53, trandafir 1970
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Potos şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078763961791992 sec
    ecranul dvs: 1 x 1