ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2010
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii
    1 AD. + 1 COPII -- v: 13,9 ani

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    Inalta spre cer, in cautarea luminii divine

    Ilustrație video-muzicală

    RIDICA- VOI OCHII ... Paula Seling
    TIPĂREȘTE

    Nicaieri in Romania nu se afla adunate, pe un spatiu atat de restrans mai multe biserici, manastiri si schituri ca in Bucovina. Acest loc unic prin frumusetea deosebita a peisajelor m-a facut sa vad si sa inteleg de ce aici, aceste pamanturi au fost atat de ravnite si de incercate de-a lungul mileniilor…Si dupa o viata de dorinte, de asteptari si de vise, am avut si eu placerea dar mai ales binecuvantarea sa vizitez si eu cateva dintre aceste marturii vesnic vii ale crestinatatii romanesti, manastiri ridicate din pamantul stramosesc de catre inaintasii vrednici ai neamului nostru atat de mult incercat.

    Autocarul m-a dus pe soseaua ce strabate nordul Moldovei, printre dealuri molcome si bogat impadurite. Acolo unde brazii se amesteca aproape neobservat cu secularii stejari, pe culmile mai descoperite ce lasa sa se intrevada pasinile verzi unde pasteau in pace si nestingherite turme de oite sau cateva vacute, printre capitele inca mirosind a fan abia cosit…

    Manastirea Dragomirna a aparut din toate aceste splendori ale naturii bucovinene. Se afla la aprox. 12 km de Suceava, cetatea de Scaun a Moldovei. Din start am fost impresionata de zidurile groase de aparare din piatra alb-galbena, ce mi-a dat senzatia de trainicie si putere. Acestea inconjoara si ocrotesc intreaga manastire, dand locului aspectul de fortareata. In cele patru colturi ale complexului monahal am vazut cate un turnulet mai ingust sub forma patrata, deasupra terminandu-se cu cate o cruce.

    Am patruns in acest univers sfant printr-o poarta rotunda de lemn deasupra careia sta de veghe turnul principal cu clopotnita. Deasupra portii este pictata “Pogorarea Sfantului Duh”, hramul acestei biserici. Si in interiorul acestor ziduri mi s-a desfasurat in fata ochilor o curte mare, impodobita de multe flori in culori pastelate si multa verdeata. Apoi mi s-a aratat semeata marea biserica atat de frumoasa prin arhitectura sa impozanta. Toate la un loc mi-au dat deja sentimentul de pace si liniste interioara de care aveam atata nevoie. Pe doua laturi, cea de nord si de vest sunt construite chiliile manastirii.

    Am avut placerea de a avea un ghid spiritual care ne-a povestit despre acest locas sfant. Ctitorul acestei manastiri a fost carturarul, artistul si Mitropolitul Anastasie Crimca, impreuna cu logofatul Luca Stroici si fratele acestuia, vistiernicul Simion Stroici, care si-a inceput opera in anul 1602 prin zidirea bisericii mici ce in prezent se afla in cimitirul din imediata apropiere. Apoi s-a trecut la construirea manastirii, ce a durat pana prin 1609. De-a lungul timpului, pentru a o feri de navalirile dusmane otomane, tataresti si chiar poloneze, manastirea a fost inzestrata cu acele ziduri de aparare ce le vedem noi astazi. Ea a suferit si alte modificari de-a lungul timpului, chiar si in prezent, cand am vizitat-o eu, se tot lucra la turla manastirii si nu m-am putut bucura pe deplin sa o vad in toata splendoarea sa. Dar a compensat cu vizitarea interiorului.

    Biserica este dreptunghiulara, deosebit de ingusta si foarte inalta, construita parca spre a infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina. Ea mi-a parut ca o tainica si smerita rugaciune pornita din strafundurile sufletului spre divinitate. Am inteles chiar ca este cea mai inalta biserica din Moldova. Inaltimea de cei 42 m ai sai ii da zveltete si chiar o eleganta iesita din comun. Pe din afara, biserica este construita din piatra bruta, neslefuita, din aceeasi culoare, precum zidurile de aparare, care mie iar mi-a dat un sentiment de curatire spirituala dar si de simplitate. Si aici, ca si la Manastirea Putna, am observat ca biserica este incercuita pe mijlocul sau de acelasi fel de brau impletit in trei, de origine munteneasca, ce semnifica Sfanta Treime, ca si semn al unitatii de neam si de credinta. Ferestrele sunt inconjurate de ancadramente cu bagheta incrucisata, in stil gotic.

    Nu am putut vedea minunatele sculpturi ale turlei bisericii, aceasta fiind acoperita de schelarii. Dar ni s-a spus ca aceasta este impodobita cu motive ornamentale geometrice si florale deosebite, dar care ies din “tiparul” caracteristic epocii marelui Stefan Cel Sfant. M-a impresionat inaltimea acestei turle si aceasta chiar ii da manastirii maretia ce o face atat de speciala.

    Am patruns in biserica; am urcat cateva trepte mai intai in pridvor, unde este magazinul cu suveniruri bisericesti si cu lumanari. Apoi am intrat in biserica propriu-zisa, pana la altar, urcand pe alte trepte ce mi-au dat cu adevarat sentimentul de inaltare. Parca treceam de la un nivel spiritual la altul, ajungand pana sus, la altar, acolo unde am ramas prosternata de frumusetea si maiestria icoanelor si a picturilor ce imbratisau cu credinta si frumusete peretii. Si acolo m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu, intrand inca o data in casa Lui. Am privit cu ochii sufletului picturile cele vechi, realizate de mesterii locali atat de dedicati si de talentati. Aceste picturi sunt doar in Sfantul Altar si naos. Ele constituie un alt element inovator, intr-o noua conceptie de intelegere, de alegere si de tratare a temelor religioase. Nu se stie daca si restul bisericii, respectiv pronaosul si pridvorul au fost pictate si daca pictura s-a pierdut in negura vremii. Dar importanta este manastirea ca atare, dupa parerea mea, o marturie vie ce dainuie de secole mandra si impunatoare. Iar eu impreuna cu atatia turisti o vizitam atunci…Nu stiu sa va descriu amanunte sofisticate legate de modul de pictura sau de arhitectura. Am dorit sa scriu simplu asa cum am vazut si simtit eu acest locas sfant. Important este ca noi toti sa ne bucuram cu ochii si cu sufletul curat si impacat si sa intelegem ca si aici, ca peste tot in asemenea locuri, suntem cu totii cel mai aproape de Dumnezeu si putem atinge cu smerenie, bunatate si iubirea fata de aproapele nostru statutul fiecaruia dintre noi de a fi OM.

    Ca mai peste tot in aceste asezari de cult, nu am avut permisiunea de a face poze, decat contra cost. Dar si eu, precum toti turistii, spre iertarea marelui pacat al nostru, am reusit, fara blitz, sa surprind cateva cadre din interiorul acesta atat de special din manastirea Dragomirna, atat altarul cat si ceva din peretii pictati din interior. M-a impresionat intr-adevar inaltimea cupolei care parca “striga” spre ceruri in sunete tacute, auzite doar in strafundurile fiintei noastre si care este pictata atat de frumos. Si ma gandeam eu cu cata greutate, cu cata munca si sudoare ce au depus acei pictori cu multa dragoste, pentru a lasa posteritatii o asemenea bijuterie sfanta. Am vazut si pozat si lespedea funerara alba unde isi are mormantul ctitorul locasului sfant, Anastase Crimca.

    Complexul monahal cuprinde si un muzeu. Acesta adaposteste marturii de pret ale civilizatiei medievale romanesti; in primul rand manuscrise ale Scolii de caligrafi intemeiata de mitropolit, Anastasie Crimca fiind el insusi artist de vocatie, impodobind personal mai multe manuscrise. Tot aici mai sunt si frumoase si deosebite broderii si cruci sculptate in lemn de abanos, cu totul deosebite. De asemenea am vazut restul lumanarii ce s-a aprins la sfintirea bisericii mari, dar si ferecaturi de carti din argint aurit. Ei, aici chiar ca nu am reusit sa fac nicio poza, fiind “vanata” ca mai toti turistii si nu am vrut sa risc, in primul rand din bun simt si respect…

    Am plecat de aici, de la Manastirea Dragomirna mai bogata si mai linistita sufleteste, cu marea bucurie si realizare ca am reusit sa fiu prezenta acolo, simtindu-ma “unita” chiar pret de cateva clipe din nemarginirea timpului cu stramosii mei de aici, ca si cu marea Divinitate…

    Si v-am povestit si eu toate acestea, doar pentru ca, precum multi, multi altii, si eu AmFostAcolo!!!

    Cu mult drag, pentru voi,

    Ileana


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 18.10.10 13:44:44
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Poarta de intrare in cea mai inalta biserica din Moldova, cu pictura "Pogorarea Sf. Duh", din Dragomirna
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2400 PMA (din 1 vot)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster13 [18.10.10 15:24:14] »

    melodia atasata este propunerea mea, insa poate fi schimbata la cerere!

    georgiana [18.10.10 16:28:12] »

    Ai scris atat de frumos, Ileana, ca acum ma cuprind regretele ca nu am reusit si eu sa ajung aici, in vacanta din luna septembrie! Ma bucur ca voi ati avut ghid, pentru ca atunci ti se fixeaza mult mai bine in minte unele amanunte, decat cand doar privesti si de fapt nu stii ce-ai privit si nu ti se ''misca'' sufletul, cum ar trebui intr-un locas sfant, de obicei.

    400pma.

    Cristian_h* [18.10.10 22:58:03] »

    Dragomirna este aparte nu seamana cu nici una dintre celelalte manastiri din Bucovina, citind insa randurile Ilenei mi-am adus aminte ca de curand vizitand acele manastiri am aflat si eu cum se citesc picturile de pe o Tampa sau catapeteasma bizantina, astfel stand cu fata la acestea, sus in centru este infatisat Isus crucificat, urmeaza un rand de icoane in general rotunde infatisand proorocii, apoi un alt rand de icoane mai mari infatisand cei doisprezece apostoli, in ordine de la stanga spre dreapta:

    Toma Simon Andrei Marc Ioan Petru in centru o icoana cu Sfanta Treime apoi Pavel Matei Luca Iacob Iuda si Filip

    Urmeaza un alt rand de icoane care infatiseaza marile sarbatori, adica de la stanga la dreapta:

    Nastera Maicii Domnului, Intrarea in Biserica, Buna Vestire, Nastera Domnului, Intampinarea Domnului, Botezul Domnului, in centru Cina ori Mahrama apoi Schimbarea la Fata, Floriile, Invierea Domnului, Inaltarea Domnului, Pogorirea Duhului Sfant si Adormirea Maicii Domnului.

    In drepturl usilor Imparatesti in stanga este infatisat Sfantul Nicolae, pe usa diaconiceasca din stanga Arhanghelul Gavril apoi Maica Domnului cu Pruncul iar in dreapta Isus Hristos, pe usa diaconiceasca din dreapta Arhanghelul Mihail si in extrema dreapta intotdeauna Hramul Bisericii.

    Frumoase randuri Ileana, ca de obicei !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ascent [18.10.10 22:59:32] »

    Foarte frumoasa povestirea ta, foarte frumoasa melodia interpretata de Paula Seling. Un vot si din partea mea!

    PS - crezi oare ca daca reusim sa facem poze suntem iertati?

    trandafir 1970 [19.10.10 15:09:28] »

    Imi pare rau ca am pierdut vizitarea acestei frumoase manastiri, era printre punctele de interes de vizitat! Ne-am dus din Suceava spre casa lui Mihai Eminescu si nu am avut timp sa ajungem si aici.

    Este deosebita, intr-adevar, fata de celelalte manastiri din Bucovina. 7 zile nu ne-au ajuns sa vedem toata zona, am lasat loc si pentru altadata, este un loc de suflet unde voi reveni cu siguranta!

    Putin din farmecul ei l-am descoperit citindu-ti review-ul; ce bine e atunci cand ai un ghid care-ti dezvaluie fata nevazuta a multor obiective turistice, singurul motiv pentru care as opta pentru transportul cu autocarul vreodata...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    raduu1972 [20.10.10 11:23:55] »

    Mi-am dorit foarte mult sa ajung aici, nu am reusit, dar cu ajutorul tau am vazut acest loc foarte frumos

    georgiana [20.10.10 11:29:03] »

    @Cristian h,

    Ma uimesti cu cate mai stii tu! Cum de nu le uiti?

    Cristian_h* [20.10.10 11:34:30] »

    Georgiana, le uit en-gros, din pacate, dar o maicuta la Gura Humorului mi-a dat o mica brosura in care sunt specificate aceste lucruri!!!

    a nu se puncta!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ascent, georgiana, raduu1972, trandafir 1970
    Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Dragomirna [Mitocu Dragomirnei]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050511121749878 sec
    ecranul dvs: 1 x 1