ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: onesti
    ÎNSCRIS: 15.05.09
    STATUS: GOLD
    TIMP CITIRE: 1 MIN

    S.O.S statiunile României!

    TIPĂREȘTE

    Aceste rânduri nu se vor a fi vreun review elaborat, ci, dimpotrivă, doar un strigăt mut și neputincios către cine ar vrea să audă, o rugăminte către cine ar putea face ceva, o revoltă- semnul unor multe momente de frustrare-, un gust amar crunt pe care aș dori să-l simtă cât mai mulți, acei fiori siniștri pe care îi îcerci când cineva drag îți moare sub ochii tăi și... da! , până la urmă, aceste rânduri sunt dovada unei nemiloase realități la care azi suntem martori cu toții fără a face nimic, unii împroșcând cu noroi țărișoara asta dragă mie- ROMÂNIA-, alții suferind la fel ca mine, alături de ea și apărând-o în fața celor dintâi amintiți!

    Probabil și din cauza faptului că asemenea imagini, atunci când le vezi ”pe viu” pun o barieră cuvintelor pe care le-ai putea rosti, vă invit doar să vizionați fotografiile pe care, cu tristețe le-am făcut în toamna acestui an într-o stațiune balneo-climaterică din România (nici măcar nu contează care) și să înmulțiți cel puțin cu 10 efectul pe care l-au avut asupra-vă, pentru a obține starea de spirit ce mă stăpânea la vederea lor.

    În încheiere, îmi vine să strig către mai marii noștri: ” Hello! E cineva acolo? ” cu un ecou prelung! Iar dacă ar fi ca aceasta să fie încheierea unui film, aș vedea un ecran negru, pe care să stea scris sec, cu sângele celor ce au murit în Revoluția din 1989, fără a se auzi vreun răspuns, cuvintele: ” Nu! Nu e nimeni! ”


    [fb]
    ---
    Trimis de mirelopodu* in 06.10.10 12:36:35
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 1643 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Veche clădire în centrul istoric al Borsecului
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2400 PMA (din 1 vot)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    23 ecouri scrise, până acum

    sandu.53
    [06.10.10 12:54:15]
    »

    poate te aude si Elena Udrea sau cineva de la Min. Turismului... dar daca nu au auzit pana acum putin probabil sa auda SOS-ul tau sau al nostru careva de pe -acolo! astept pozele desi imi dau seama ca nu am de ce sa ma bucur...

    ileanaxperta*
    [06.10.10 14:55:20]
    »

    Si eu ma simt frustrata de multe ce le traiesc zi de zi in tara asta... In primul rand pentru ca de o viata tot auzim ca suntem "generatie de sacrificiu"... toti, pe rand, ca niste pietre la moara ce urmeaza a fi roase de apa...

    Au fost parintii nostri, suntem noi si vor fi si copii nostri si chiar copiii copiilor nostri. Ma simt ca intr-un fel de experiment "perpetuum mobile" care se tooot repeta la nesfarsit, pe rabojul unei nesanse de a ne fi nascut aici... Pana cand, domnilor mai mari ai acestei tari alese de D-zeu a fi atat de perfecta in ale Naturii daruri? !...

    Noi, cei care ne iubim tara, o dorim sa infloreasca din an in an, tot speram ca ceva, ceva, odata si odata se va intampla in bine, dar... Dar asistam mereu si mereu numai la degradarea ei, a tarii dar si a noastra ca popor...

    Asa se intampla si cu turismul romanesc... mai ales in ceea ce priveste statiunile noastre balneo-climaterice, alta data, la mare cinste. Pacat!...

    Totusi sa fim optimisti, caci mai sunt cativa romani adevarati, de bun simt, responsabili de afacerile lor, constienti ca trebuie si vor sa faca ceva trainic si util pentru turism, deci si pentru noi, turistii... Intrebarea este: vor fi lasati sa-si faca treaba?!...

    Dar Speranta moare ultima... odata cu fiecare dintre noi... important este sa mai ramana cineva pe meleagurile noastre mioritice...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    ascent
    [06.10.10 15:34:22]
    »

    Despre Borsec am postat si eu un review aici, multe din imaginile tale regasindu-se si in pozele postate de mine.

    Un vot si din partea mea si pana la urma poate ne va auzi (vedea) cineva...

    recul*
    [06.10.10 17:35:23]
    »

    dincolo de intentiile, fara indoiala, foarte bune ale autorului review-ului, raman totusi la principiile mele pe care mi le-am expus si cu alte prilejuri: eu sunt turist nu investitor sa-mi cheltui banii de concediu in tara, doar pentru ca e tara mea. ii cheltui acolo unde ma simt bine, iar borsec se pare ca nu va face prea curand parte dintre locurile astea.

    e adevarat ca o mare parte din vina o are Ministerul Turismului, dar sa nu uitam ca nu mai suntem stat socialist, cine opreste investitorii sa investeasca acolo? poate chiar faptul ca Borsec, iesita din circuitul biletelor de vacanta date de sindicat, nu mai reprezinta o atractie turistica. si sa nu uitam ca atunci cand statiunile din tarisoara noastra erau invadate de turisti, iti trebuia viza si pentru Bulgaria, cu alte cuvinte alternativa era aproape zero.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    popescu.borsa*
    [06.10.10 20:44:45]
    »

    Ai dreptate doar pana la un punct. Investitorii sunt cei care trebuie sa schimbe fata statiunilor, de preferat investitorii straini. Dar cine sa-i aduca? Ce facilitati le ofera Statul Roman prin comparatie cu cel bulgar, daca tot a fost adusa Bulgaria in discutie? De ce s-au bulucit investitorii germani in Bulgaria si nu in Romania? Nici pe mine nu ma pasioneaza cheltuirea banilor in statiunile din tara, dar mi-a crescut inima cand o tanara din Bruges mi-a spus ca a vizitat Delta Dunarii si a fost foarte incantata.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [06.10.10 20:46:19]
    »

    sandu53, ileanaxperta, ascent

    Speranţe de a ne auzi cineva care trebuie nu cred că mai sunt, cel puţin deocamdată, din păcate. Dacă ar fi să pornim o discuţie nefilosofică dar realistă, cred că am putea sta până dimineaţă la taclale pe marginea subiectului. Nenorocirea e că, deşi s-au făcut nenumărate reportaje şi dezbateri televizate, de către oameni care ştiu să facă bine lucrul acesta, în continuare asistăm doar la ceea ce putem numi " câinii latră, caravana trece". Cine ştie, poate copiii noştri vor apuca alte vremuri, ... deşi...

    recul

    Sunt total de acord cu dreptul fiecărui turist de a alege unde doreşte să-şi cheltuie banii. Corect! Însă parcă unora le face plăcere să îşi facă de râs ţara prin cuvinte extrem de dure, poate uneori exagerate sau printr-o atitudine ostilă dusă la extrem. Ştii, cred că ţi se va părea demodat ce spun, dar mă gândesc că aşa cum ţii cu familia ta atunci când cineva vrea cu tot dinadinsul să o denigreze, chiar dacă ştii că anumite lucruri au un sâmbure de adevăr, tot încerci să-i iei apărarea la o adică; cam aşa văd lucrurile şi când e vorba despre România. Ştiu că este şi adevăr în ceea ce se spune, dar nu vreau să văd doar partea goală a paharului, vreau să le arăt şi altora şi cât o fi acolo plin paharul ăla. Altfel spus, ... mi-a ciudă deseori, dar, ... e chestie de atitudine. Nu-mi pot denigra ţara, şi, ... nici nu vreau! Sper ca şi alţi români să încerce a păstra o atitudine echidistantă faţă de turismul românesc. Şi apropo de investitori, am înţeles (de la un localnic, deci nu pot demonstra veridicitatea informaţiilor) că acele vile dărăpănate au fost cumpărate de diverşi indivizi ce aveau intenţia de a face ceva cu ele, însă, dat fiind faptul că în preţul de achiziţie au intrat doar clădirile, fără pământul de sub ele, situaţia e incertă şi nu le-a mai convenit să facă investiţii care mâine, printr-o hotărâre de consiliu local, se pot dovedi a fi fost făcute în van. Mai nou, când am fost eu acolo în septembrie, se lucra la o pârtie de ski. În fine, exact sum spunea şi ileanxperta, speranţa trebuie să moară ultima!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    recul*
    [06.10.10 21:03:20]
    »

    @popescu

    de acord cu tine, statul nu face nimic nici pentru pensionari sau alte clase sociale, turismul nici nu mai incape in discutia asta, dar cati dintre noi se vor inghesui la Borsec? sincer! ce sa faci acolo?

    @mirelopodu

    sper ca nu ma integrezi in grupul celor mentionati de tine in prima parte a ecoului tau, frustrarea mea se indreapta catre cei care mimeaza turismul si bunul simt. eu, de exemplu, nu pot sa calc pragul unei pensiuni al carui proprietar arunca gunoiul unde poate, numai sa nu plateasca o firma de salubrizare, asa cum s-a vazut duminica seara la tv. pentru ca asemenea exemplare nu sunt dezvoltatori de turism, ci exact contrariul. e un nonsens aici, te duci la munte sa vezi natura, dar o gasesti sufocata de gunoaie! iarta-ma, dar asa ceva este absolut INADMISIBIL!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [06.10.10 21:15:37]
    »

    recul

    Nicidecum. În general mă feresc să judec pe cineva, mai ales dacă nu-l cunosc. Şi chiar dacă am o părere nu prea bună, ori o păstrez pentru mine, ori o îmbrac într-o formă diplomată, civilizată. Sau cel puţin încerc să fac asta, mai ales dacă persoana respectivă nu mă atacă în vreun fel. Nu suntem aici să emitem judecăţi de valoare despre colegii noştri de site ci pentru a împărtăşi cu ei impresii, emoţii, trăiri generate de locurile pe care bunul Dumnezeu ne lasă să le vedem. Ceea ce nu pot eu a înţelege este înverşunarea, încrâncenarea cu care unii scriu, indiferent de locul vizat. Niciodată nu mi se par justificate exagerările şi denigrările duse la extrem. Orice trebuie să aibă o limită, din punctul meu de vedere, pe care dacă o treci, poate să sune a altceva.

    Iar în ceea ce priveşte exemplul cu gunoiul, sunt în asentimentul tău.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    ascent
    [06.10.10 22:54:05]
    »

    @recul - sper ca nu ma integrezi in grupul celor mentionati de tine in prima parte a ecoului tau

    chiar nu am inteles de ce nu vrei sa fii integrat in grupul acesta...

    bessondm
    [06.10.10 23:12:47]
    »

    Nu cred ca investitorii se vor inghesui in Borsec, indiferent de circumstante... Presupunem ca se vor renova toate casele darapanate, cine le va locui? Vor fi adapost pentru persoanele defavorizate? Sau pensiuni, in speranta ca se vor intoarce turistii?!

    Poate ca localitatea se depopuleaza, pur si simplu, v-ati gandit si la aceasta posibilitate? Populatia este majoritar maghiara, sporul natural negativ, o mare parte a oamenilor au migrat deja spre alte zone urbane, mai dens populate, unde au perspective mai luminoase decat in Borsec (sau poate au plecat in alte tari). Ii putem condamna ca nu stau pe loc? Nu cred. Exista un astfel de exemplu, graitor in acest sens: o asezare din Banat, locuita candva de o comunitate germana infloritoare - Lindenfeld - popularizata intr-un roman de catre Ioan T. Morar. Svabii au plecat in masa dupa 1989, dupa deschiderea granitelor, iar acum satul arata ca dupa lansarea unei bombe cu neutroni (nicio urma de viata, doar casele pustii; intr-o poza a unei astfel de case se vad oalele pe foc - ceea ce denota graba in care au plecat...).

    Da, sunt de acord cu @recul, nu ma voi duce in Borsec doar pentru ca e o statiune din Romania si se umfla mandru patriotismul in pieptul meu. Sunt la fel de patriot si daca-mi petrec concediul in Bulgaria, faptul ca ma duc acolo nu ma face mai putin patriot decat cei care merg la Borsec, sa spunem. Ci modul cum gandesc, cum bine zicea Pittis. Nu toti cei care merg in vacanta in strainatate vorbesc automat urat despre tara lor. Iar cand am fost la pestera Orlova Chuka si ghidul mi-a aratat un schelet de Ursus Spellaeus, nu m-am putut abtine sa nu-l invit la noi sa vada zeci la Pestera Ursilor...

    Apropo, eu nu spun niciodata, indiferent de locul in care ma aflu, Romanica - atunci cand vorbesc despre tara mea.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [07.10.10 08:21:06]
    »

    bessondm

    Nici nu mă gândeam că, din patriotism, cineva să-și sacrifice vacanța pentru a merge în locuri uitate de lume în țară și, în nici un caz nu cred că asta răzbate din strigătul meu. Ideea era că m-am simțit frustrată și profund impresionată de ceea ce am văzut acolo, deci implicit de nepăsarea celor ce ar putea face ceva dar nu vor sau nu pot. Dacă ai înțeles greșit, I'm sory! Chiar dacă am fost și eu în vacanțe afară și m-am simțit poate mai bine decât aș fi făcut-o în țară, asta nu mă împiedică să iubesc România, căci sunt două lucruri total diferite.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    recul*
    [07.10.10 08:24:26]
    »

    @ascent

    faceam referire la prima parte a ecoului scris pentru mine, cred ca m-am exprimta gresit. adica la acesta...

    Însă parcă unora le face plăcere să îşi facă de râs ţara prin cuvinte extrem de dure, poate uneori exagerate sau printr-o atitudine ostilă dusă la extrem

    scuze pentru confuzie!

    bessondm
    [07.10.10 08:36:49]
    »

    Nu, stai linistita, te-am inteles perfect. Repet ce-am spus mai sus, poate lumea pleaca din Borsec, de voie sau de nevoie, nu importa de ce. Atata timp cat sunt foarte multe case pustii, cum am vazut in pozele postate de tine, cam asta e impresia generala.

    Ca sa poata face ceva, Primaria/autoritatile locale trebuie sa le preia cumva in patrimoniu (lucru foarte anevoios - mostenitori, notari etc. etc.), nu poate baga bani in ceva ce nu-i apartine. Asta era ideea mea, sa nu dam cu pietre, atata timp cat nu cunoastem realitatea, nu stim ce se petrece acolo in amanunt. Poate ca primarul e om de buna credinta si-ar vrea sa faca ceva pentru urbe, dar nu se poate din cauza lipsei actelor. Sau poate nu e, nu stiu.

    Si inca un lucru, referitor la imaginea idilica pe care inca o mai avem despre statiunile romanesti, inainte de 1989. Mergeam la mare (la Mamaia, imi povestea tatal meu), comandam masa, iar de baut cerea un pepsi pentru copii - ne pare rau, nu avem... Mai incolo doua mese, cativa turisti straini, comanda dupa noi si chelnerul le aduce pepsi, ca deh, aveau marci, numai bune pentru bugetul statului roman. Cam asta era situatia pe-atunci... si, uite, eu ma feresc de generalizari, poate in Borsec nu era la fel.

    Bineinteles ca tata nu a lasat lucrurile asa, s-a dus la seful de sala, a facut un pic de tam-tam si am baut si noi un pepsi in seara respectiva.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    ascent
    [07.10.10 10:30:12]
    »

    @ recul - am inteles acum...

    @bessondm - cel mai bine ar fi daca proprietarilor li s-ar da un termen pana la care sa renoveze o cladire sau sa o vanda daca nu au posibilitati financiare. Iar daca dupa termenul acela nu se intampla nimic, cladirea sa intre in patrimoniul localitatii si sa se ocupe primaria de ea. Dar asta este asa, o idee...

    Cat despre pepsi... noi mergeam in Costinesti si acolo se gasea...

    abbilbal*
    [07.10.10 19:23:32]
    »

    Este un strigăt de ajutor util dacă cineva din mai marii turismului îşi vâră nasul şi pe aici.

    Mi-au plăcut fotografiile care m-au purtat prin diverse locuri.

    recul*
    [07.10.10 19:37:07]
    »

    intre doua jocuri de solitare e posibil ca un mic functionar de la ministerul turismului (minusculele sunt puse intentionat) sa dea si de AFA! dar ii da zeita o premiere in bani si uita!

    mai oameni buni, sinistra de la turism are bani sa cumpere frunze de logo (apropos, frunza aia parca e reclama la un magazin de plante etnobotanice!) sau indicatoare rutiere tridimensionale, de unde banisori pentru infrastructura zonelor turistice?

    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [07.10.10 20:52:03]
    »

    abbilbal, da este un strigăt de ajutor, dar, ... puncte- punctele pot fi înlocuite de ceea ce a spus recul mai departe. Eu cred că orice om normal (deşi normalitatea este şi ea, ca multe alte scări de valori, relativă) sau, altfel spus, orice om care îşi mai pune din când în când probleme existenţiale de acest gen, nu poate să nu se întrebe cum e posibil ca noi să fi ajuns în stadiul ăsta de indolenţă şi nepăsare în care ne aflăm în clipa de faţă. Şi când am spus noi, nu m-am exclus nici pe mine, dar i-am inclus mai cu seamă pe cei din "fruncea" ţării. Cum e posibil ca, după ce ai depus un jurământ (ceea ce în opinia mea este mai mult det o promisiune; un jurământ, din punctul meu de vedere poate însemna să te sacrifici când datoria o cere) să ai atâta sânge rece pentru a-l încălca cu o nonşalanţă cruntă? Dar cu cât ne întrebăm mai mult, cu atât răspunsul se îndepărtează de noi.

    Ce să mai zic? "Trăiască" frunza de sute de mii de euroi, comandată specialiştilor de peste hotare!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    abbilbal*
    [07.10.10 21:10:07]
    »

    mirelopodu, tu nu i-ai văzut cum au jurat cu mâna pe Biblie? Parcă o ţineau pe Directivele Congresului CC al PCUS. Şi când unu mare din fruncea ţării a spus să ne strângem brăcinaru pentru a vedea luminiţa la capătul tunelului, a mai băgat câţiva lei în teşcherea să nu cadă nădragii de pe el.

    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [07.10.10 21:17:03]
    »

    abbilbal

    Da, uneori te gândeşti că poate ar fi mai bine dacă ai înţelege mai puţin din ceea ce se întâmplă pe acolo, pe sus. Măcar nu ţi-ai mai face atâta sânge rău. Nu e degeaba spus "fericiţi cei săraci cu duhul", iar aici nu mă refer la sensul biblic, ci la înţelesul mot a mot al expresiei.

    Strânsul curelei nu e decât pentru "prostime"- ca să zic aşa.

    Visan125
    [08.10.10 22:57:57]
    »

    Borsec, Regina Apelor minerale, este in acelasi timp si Cenusareasa statiunilor balneoclimaterice romanesti. Atat timp cat acolo sus cineva considera ca singura arma contra crizei este scaderea salariilor, atat timp cat in loc de modernizarea statiunilor si a cailor de acces catre acestea, noi modernizam bordurile in orase si asfaltam cu regularitate aceleasi strazi deja asfaltate si aflate in buna stare, strigatul lui "mirelopodu", la care subscriu 100%, nu va avea, din pacate, alt ecou decat voturile noastre.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    mirelopodu*AUTOR REVIEW
    [09.10.10 18:11:46]
    »

    savin 512

    Da, ce să mai zic? Mă simt bine să văd că există oameni care sunt în asentimentul meu, însă, exact cum ai spus şi tu, voturile, chiar pornite dintr-o comuniune de idei cu ce s-a scris, din păcate nu ajută la îmbunătăţirea stării de fapt. Nu ne rămâne decât să mai sperăm (cui i-a mai rămas vreo brumă de speranţă sau cui face eforturi disperate să o mai găsească) că lucrurile vor lua o altă turunură în turismul de mâine.

    bose
    [19.10.10 23:15:26]
    »

    mirelopodu

    După cum ai început am crezut în primele momente că e vorba de Soveja... că şi acolo e cam la fel...

    Copiii noştri nu vor apuca alte vremuri pentru că şi politicienii noştri au şi ei copiii lor, nu? ...

    Legat de ,,construcţia" unei pârtii de schi, asta e partea cea mai ieftină şi cea mai uşoară şi nimic nu e mai prost şi mai dezastruos pentru o zonă - nu prea înaltă de altfel, decât să tai niste copaci (foarte mulţi) şi să ai pretenţia că ai ,,constriut" ceva, aşteptând apoi să ningă... şi cât stă zăpada acolo??? aşa pentru schiat??? două luni? În ţările normale nu se MAI fac pârtii sub 1600 m altitudine.

    Eu cred că Borsec este un capitol încheiat pentru foarte mult timp de aici înainte. Aşa cum sunt şi alte foste importante staţiuni de pe la noi... Şi noi nu putem face nimic ca să schimbăm starea asta.

    Şi apropos de frumuseţea plaiurilor noastre, eu pot suporta o clădire în paragină, pot suporta chiar şi o staţiune în paragină, poate astea sunt vremurile şi gusturile şi preferinţele se mai schimbă... dar nu pot suporta nesimţirea autentică mioritică pe care o întâlneşti la fiece pas, începând de la achiziţionarea biletului la agenţie, continuând cu ,,partenerii" de trafic - sport extrem - la noi, cu drumurile de lumea a treia (mult sub nivelul celor din Tunisia), cu ,,ospitalitatea" cu care eşti întâmpinat la multe hoteluri şi pensiuni şi terminând cu ,,TURISTUL" naţional iubitor de muzică ascultată la MAX, mare consumator de alcool şi scandal şi foarte mare producător de TONE DE DEŞEURI pe care din IUBIRE DE NATURĂ, le donează chiar naturii, la fiecare ieşire...

    De aceea eu NU vreau să îmi mai petrec concediul pe aici, pentru că eu nu mă identific cu acest fel de a fi şi cu această mentalitate.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    Ellada_sagapo
    [23.10.10 00:07:41]
    »

    Felicitari pentru S. O. S

    Ar trebui sa tragem fiecare cate un semnal de alarma. Unde's multi puterea creste!

    Sunt multe statiuni care mor pe zi ce trece.

    Baile Herculane este un asemenea exemplu.

    Desi de-o frumusete naturala de neconstestat, astazi statiunea este in PARAGINA.

    In curand o sa exploatam tara asta din punct de vedere turistic dintr-un alt unghi, cel al statiunilor bantuite.

    Tot avem Castelul Bran, vestit pentru Dracula, la ce cladiri darapanate avem in unele locuri, nu ne mai trebuie nimic altceva. Arata tocmai gata pentru a fi vizitate de stafii.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    abbilbal*, ascent, bessondm, bose, Ellada_sagapo, ileanaxperta*, mirelopodu*, recul*, sandu.53, Visan125
    Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082563877105713 sec
    ecranul dvs: 1 x 1