San Gimignano sau Manhattan-ul medieval

TIPĂREȘTE

Calatorind prin Toscana, cea mai frumoasa si pitoreasca regiune a Italiei, am fost uimita (mai sincer spus socata) cand ne-am apropiat de San Gimignano, unul din orasele regiunii. Caci, una este sa stii ca are multe turnuri si ca este numit Manhattan-ul medieval... si alta e sa il vezi cu ochii tai. Soseaua serpuia frumos pe culmile dealurilor din apropierea soselei, cand am avut prima imagine cu turnurile orasului medieval. Atata de multe si de inalte, adunate pe un perimetru relativ restans... Sunt multe, si se inalta simple si semete peste acoperisurile palatelor care nici ele nu erau simple case micute. Cetatea este construita pe varful unui deal inalt cam de 350m. Intre noi si oras, se intindeau cateva case, probabil un mic sat, caci in mijlocul lor, am remarcat o biserica, si terenurile frumos ingrijite. Nici un petec de pamant nu era lasat de izbeliste; totul era cultivat sau se vedea ca fusese, iar acum era pregatit pentru iarna.

Ca oricare oras medieval, si acesta este inconjurat de ziduri. Numele sau este un omagiu adus preotului care a condus lupta de aparare impotriva hunilor. Odata ajunsi la una din portile orasului, am lasat masina intr-o parcare si am pornit pe jos, caci asa cum m-am obisnuit deja, centrul vechi istoric, medieval, este o zona strict pietonala. Glumeam cu un partener de calatorie, spunand ca nu este gimnastica mai buna decat vizitatrea unor locuri fascinante; nu stai o clipa locului si capul ti se misca non-stop mai ceva ca la un meci de tenis de camp. Exact asa faceam si eu; caci nu vroiam sa pierd nimic; nu stiam unde sa imortalizez mai repede tot ce intalneam in cale; pe retina, in sertarasul cu amintiri al creierului meu, sau in aparatul foto...

Stiti care e farmecul unui oras medieval, ? Ca iti arta doar ce a a avut el mai trainic si poate mai frumos. Nici o rautate, nici o mizerie, nici o intriga sau o josnicie nu mai strabate din vechime pana la noi. Mie una imi este greu (si nici nu ma straduiesc) sa imi inchipui, ca prin cetate ar fi fost vreodata un hot, sau un betiv, sau un scandalagiu. Trec acum si admir cladirile, si imi inchipui doar oameni gospodari, mesteri adunati in bresle, unul mai indemanatic si mai harnic decat vecinul sau. Vad case vechi de sute de ani, si imi imaginez femei gospodine trebaluind pe acolo si copii nazdravani, care la auzul glasului mamei, alergau la masa sa primeasca o placinta buna.

Ghidul continua sa ne povesteasca generalitati despre oras; in perioada sa de maxima prosperitate, aproape fiecare palat avea cate un turn, un fel de seif al familiei, in care sus de tot se pastra averea; era forma cea mai comuna de a se apara de hoti. Tot acolo, sus in turn se refugiau femeile, copii si batranii ridicand scarile in urma lor (fiecare turn avera si o scara mobila din lemn) si punand si porti din metal si alte capcane, pentru a impiedica hotii sau atacatorii sa ajunga la ei. Pastrau in turn rezerve de apa si de hrana in perioadele de asediu. In acest timp barbatii luptau pentru apararea cetatii si erau primiti in turn sa se odihneasca sau sa fie ingrijiti.

Marimea si inaltimea turnului erau si ele reprezentative pentru rangul familiei. Dar a venit o vreme cand orasul a fost dominat de Florenta si cand din ordinul cuceritorilor, din cele 72 de turnuri, majoritatea au fost daramate. Au ramas doar palatele a caror familii ori s-au aliat cu florentinii, ori au fost au fost confiscate si si-au schimbat stapanii. Astazi doar 14 turnuri cu adevat inalte mai sunt in oras.

Prima impresie placuta pe care am avut-o, pasind pe strazile inguste, pietruite ale cetatii, a fost de „ cetate vie „. Orasul este locuit la fel ca acum, 500 de ani. La parter fiecare casa are o pravalie cu vitrina (poate putin, dar putin, schimbata fata de evul mediu, caci atunci nu toata lumea isi permitea vitrina) iar la etaje se locuieste. Locuiesc atat proprietarii cat si turistii care pot fi cazati cat se poate de „ medieval”. Am reusit sa nu ma las ademenita de nici un comerciant care ma imbia sa gust din mezelurile expuse si am ajuns in pieta centrala a cetatii; Piazza delle Cisterna. (Piata Fantanii). Fantana din aceasta piata este placata cu travertin, si seamana cu o fantana de pe la noi; ridicata pe cateva trepte, este chiar in mijlocul pietei, si asa cum mi-am inchipuit, a fost principala sursa de apa a cetatii, timp de cateva sute de ani. In aceasta piata, ghidul ne-a recomandat sa gustam o inghetata de la o gelaterie premiata (unde si de cine? ... nu se stie) Sigur este un lucru; aveau inghetata din lavanda, din mure, din vin si alte cateva ciudatenii. Am cerut si eu una combinata…a fost mai scumpa decat in alte parti, dar curiozitatea se plateste.

Palazzo Comunale (palazzo del Popolo) are cel mai inalt turn din oras (Torre Grossa - 54 m. construit intre 1300 – 1311.) si este una din cele mai vechi cladiri din oras. Palatul are patru etaje din caramida deasupra unui parter din piatra. Singurul ornament al fatadei este sus la cornisa. Palatul se termina intr-o terasa cu o balustrada de aparare, nu cu un acoperis. Este amplasat in Piazza del Duomo este chiar in stanga catedralei si a fost construit intre 1289 – 1298. Acolo, la jumatatea sec XIX, la etajul doi, a fost deschis primul muzeu, iar acum toata cladirea este muzeu si biblioteca. Inauntru, piesa de rezistenta este un altar pictat la 1511 de Pinturicchio, artist celebru la acea vreme, cel care a pictat, apartamentul Borgia şi a contribuit la pictarea Capelei Sixtine de la Vatican.

Constructiile orasului sunt simple; din piatra sau din caramida, cu ferstre mici cu obloane, acum cu ziduri netencuite. In ansamblu, orasul este foarte bine conservat, curat si functional. Ca o parere strict personala; daca ar tencui cladirile, totul ar arata mai vesel, caci la vremea lor, cladirile nu erau lasate cu caramida la vedere. Dar asa considera ei ca dovedesc vechimea lor si se mandresc cu asta.

Catedrala (veche de la 1148) este o constructie simpla, robusta, fara nici o decoratiune exterioara, de o sobrietate uimitoare. In afara de trei ferestre rotunde si doua usi, fatada nu are nimic altceva. Nici o pictura, nici o sculptura, nici un mozaic; nimic nu impodobeste acest lacas religios iar turnul ei este la fel de simplu. Nici macar in secolele ce au urmat ridicarii ei, nimeni nu a mai infrunusetat-o cu ceva.

Cei ce locuiesc acum in oras, desi au autoturisme si telefoane mobile, desi aprind lumina in magazine si se imbraca adecvat modei secolului in care traiesc, locuiesc in aceleasi case in care au trait stra-stra-stra bunicii bunicilor lor si chiar si alte rude si mai indepartate. Unii mai pleaca in alte orase, dar cei care aleg sa ramana, stau in aceleasi case ridicate acum cateva sute de ani. Acolo s-au nascut si asa li se pare normal. Pe aceleasi stradute inguste si umbrite isi cresc copiii si in aceleasi clase cu ziduri de piatra ii trimit la scoala. Fantastic. Pe drum vorbeam in autocar cu o colega de calatorie si imi spunea ca i-ar placea sa traiasca intru-un palat. Dupa ce le-a vazut pre cele din San Gimigno, a spus ca isi revizuieste dorintele si prefera apartamentul ei de la bloc cu camere mari si luminoase. Cele de acolo sunt mult prea „ reci „ fata de acceptiunea generala a cuvantului. Pana la urma e o chestiune de obisnuinta.

Orasul are cateva muzee, pe care daca doriti sa le vizitati ori veti plati bilet de intrare pentru fiecare, (5 Euro) ori veti cumpara unul pentru toate cu doar 15 Euro.

Primul este chiar in Palazzo Comunale, apoi mai sunt Museo d'Arte Sacra, Cappella di Santa Fina, Museo Archeologico, Galleria d'Arte Moderna e Contemporanea "Raffaele De Grada", Spezieria di Santa Fina (farmacia laborator si muzeu ce dateaza din 1253; initial a fost doar spital la care s-au adaugat activitatile de cerecetare si comerciale) si Museo Ornitologico. Intrerea si urcarea in Torre Grossa se plateste separat 10 Euro.

Dupa turul facut prin oras impreuna cu grupul si insotiti de ghida, am avut la dispozitei o ora sa colindam singuri si am stabilt ca punct de intalnire poarta cetatii pe unde am intrat, langa fantana cu porumbei si cu melci. Este o fantana cu apa potabila, micuta, frumos realizata din bronz, unde apa curge din gura unei pasari dupa ce se apasa pe un melc.

---

VIZUALIZĂRI: 4419 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI