ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.09.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 04.03.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 5 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 7 MIN

O poveste din 1001 de nopti...

TIPĂREȘTE

O sa cer iertare inca de la inceput pentru eventualele figuri de stil si comparatii ce pot parea exagerate, insa nici dupa 2 luni nu am revenit la realitate si nici nu cred ca o voi face prea curand... E un soc, mai ales daca nu ai fost mai inainte la Atlantis Palm Dubai, Burj Al Arab sau prin Las Vegas... pentru mine, a fost experienta vietii mele, un moment despre care voi crede tot timpul ca "cineva acolo sus ma iubeste" si a scapat o galeata cu noroc fix in capul meu. In fine...

In primul rand, daca nu sunteti fani ai stilului oriental, cu multe decoratiuni, aurarii, ornamente si opulenta, nu mergeti la Mardan Palace, pentru ca o sa vi se para de prost gust; aici, inca de la intrare, pasesti pe sub un portal imens, sculptat in marmura alba, decorat cu arabescuri aurii...

Holul principal este imens, podeaua este din marmura alba, peste tot sunt tablouri, oglinzi, divane, carpete si cele mai impresionante candelabre pe care le-am vazut in viata mea. Un pian in stil antic inca asteapta vreo cadana sa-l atinga... Pe mese se rasfata duzini de flori naturale, printre care trandafirii rosii nu au egal. Holul pare desprins din palatele sultanilor din Istanbul, insa mie mi s-a parut usor intimidant... prea multe decoratiuni, prea multa aurarie...

Check-in-ul nu se face la receptie, ci savurand un cocktail (gratuit) de bun venit si servetele racoritoare, pe una din sofalele imensului si gradiosului lobby. Una din doamnele de la receptie s-a ocupat de toate formalitatile si ne-a condus apoi in camera, unde ne asteptau deja bagajele, preluate de catre un bellboy inca de cand am coborat din masina, in fata intrarii. De retinut: la receptie am lasat o garantie de 500 euro pentru minibar si pentru diversele activitati cu plata din incinta hotelului.

Camera a fost una "mai ieftina", in aripa europeana a hotelului; de precizat ca in hotel sunt trei aripi tematice, cea europeana, cea anatoliana si aripa sultanilor, camerele fiind decorate in stil diferit. Cele din aripa europeana sunt, sa zicem, decorate mai sobru, fara prea multe aurarii si arabescuri.

Camera, ca intregul hotel, are wireless, telefon international, televizor LCD care se roteste la 180 de grade, asa incat poti privi la el atat de pe canapea cat si din pat, un pat imens si pufos, covoare turcesti pe podea, canapea cu doua fotolii, seif in sifonier (care este mai mult decat incapator, fiind dotat si cu bec interior), minibar si o mica servanta cu tacamuri si vesela (Hermes, asa era descrisa in pliantul de prezentare)... Langa pat, o telecomanda pentru aerul conditionat si lumini, noptiere si veioze.

Minibarul este cu plata!!! (gratuite sunt apa plata si platoruile cu fructe, din partea hotelului) - o cola era 5 euro, un suc de protocale 4 euro...

Baia este fenomenala!!! Dincolo de o usa masiva din sticla, acoperita cu o draperie, camera de baie este impartita in doua: sala destinata baii/dusului si toaleta - ascunsa de o alta usa din sticla. O cabina de dus imensa, cu tot felul de facilitati, o cada de baie mare cu jacuzzi, cantar digital, halate de baie, papuci si tot felul de produse cosmetice din partea hotelului. Cea mai tare chestie mi s-au parut boxele din tavan, la care auzeai programul TV din camera... Bineinteles ca si in baie exista telefon: :)))

Din balcon se vedea piscina enorma si gondola, iar in departare plutea parfumul Mediteranei...

Ca o noutate: in hotel nu mai exista clasicele semne pentru "Nu deranjati" si "Va rog, curatati camera". Langa fiecare usa exista doua butoane: unul rosu, unul verde, care pot fi actionate dinauntru...

Piscina: este cea mai mare piscina din Europa... sau cel putin asa se zice. Este traversata de o multime de poduri si podete, iar la margine este traseul gondolei. Exista o gramada de sezlonguri si umbrele, ca si un fel de baldachine cu paturi si perne, in care aproape adormi, uitand ca de fapt scopul principal era prajitul la soare. O chestie interesanta este ca poti inota deasupra acvariului subteran din restaurantul pescaresc (sa-i zic asa), in care ai norocul sa vezi, la doar la o bucata de sticla distanta, cativa rechini si alte specii de pesti, despre care m-am intrebat daca sunt de mancare ori noi eram, poate, mancarea lor: :)))))

Nu exista jocuri la piscina, nu sunt tobogane acvatice, sau alte activitati de acest gen, nici macar echipa de animatie. Poate asta-i unul din motivele pentru care minunata piscina era mai mult goala... ori pentru ca in iunie hotelul nu era nici pe departe plin??

Mancarea: in pretul camerei intra doar micul dejun, stil bufet suedez, care numai mic dejun nu e!! tot ce prin minte iti trece sau nu, vei gasi aici pe masa: de la nenumarate tipuri de fructe, gemuri, omlete, branzeturi si alte mancaruri specifice micului dejun, la specialitati din pui, miel, creveti, fructe de mare, inghetata, specialitati thailandeze... semana cu Gradina Edenului revarsata pe mese acoperite cu olanda alba... Ceaiuri japoneze, 30 de specialitati de cafea, sucuri de fructe stoarse in fata ta... Chiar mi-e greu sa povestesc... imaginatia este cea mai buna descriere.

Pranzul si cina puteau fi luate intr-unul din cele 10 restaurante cu diverse specificuri din hotel (francez, turcesc, rusesc, thai, mediteranean etc.), dar asta doar daca te tine buzunarul: mancarea este exceptionala, insa si preturile sunt la fel: un pahar de whisky pleaca cam de la 16 euro, un pahar de vin italian aproape 30 de euro, o bere 8 euro, o cafea 6 euro... un fel de mancare pleca cam de la 10-18 euro (cel mai ieftin), dar o masa intreaga, cu aperitiv, fel principal, desert si ceva de baut mergea binisor spre 100 de euro de persoana (in conditiile in care doreai un pahar de vin la masa), ceea ce era prea mult. Noroc ca de langa hotel se pot lua autobuze, care au in drum restaurante cu preturi mult mai omenesti pentru pranz si cina decat cele din seraiul Mardan Palace! : :)))))

Daca totusi au mai ramas ceva rezerve, merita macar o masa la Aquarium restaurant (macar pentru priveliste: este inconjurat de un imens acvariu subteran, plin de diferite specii de pesti, printre care si cativa rechini, dupa cum am spus)

Plaja: din nisip, aproape in intregime acoperita cu traverse din lemn, sezlonguri si umbrele. Angajatii hotelului iti aranjeaza imediat prosopul pe sezlong si umbrela unde vrei sa stai, iti aduc o sticla cu apa rece sau orice altceva iti doresti de la bar, servetele umede reci ca gheata, orice te-ar face sa te simti confortabil (pacat ca nu-ti fac si un dans din buric: :)))) Exista amenajat un ponton de pe care se fac sarituri in mare, iar la marginea acestuia, "creme de la creme", sunt amenajate doua jacuzzi reci in care poti sta si sa privesti marea la cativa metri sub tine...

Spa-ul: in statisticile oficiale, partea de spa are cam 7500 mp. Ce contine? O piscina interioara, in care au fost inserate si cateva jacuzzi (poti trece din una in alta), o sala de fitness cu aparate de ultima ora (erau multe si impresionante, insa n-am avut placerea) si sali de sauna, hammam, piscina cu apa de mare - thalassoterapie tratamente de tot felul, masaje, dusuri si zone de relaxare. Problema este ca, in afara de baia turceasca, totul se plateste (scump, din pacate). Existau mai multe tipuri de sauna, dusuri calde si reci, intre care esti servit cu limonada la gheata. Sunt 3 zone de relaxare: in una din ele poti asculta muzica la alegere, in alta doar stai si lenevesti, in timp ce o aroma de menta proaspata te inconjoara de peste tot...

Distractia si relaxarea... mai slabut, daca faci comparatie cu un hotel turcesc clasic, all inclusive: nu exista echipa de animatie la piscina, nu sunt jocuri, discoteca hotelului a fost deschisa doar intr-o singura seara. Nu exista karaoke, nu exista seri tematice. Exista multe activitati sportive pe plaja, insa multe din ele sunt contra cost (tennis, bowling). Daca ai chef, poti sa dai 25 de euro si sa inoti in reciful cu pesti... Exista o sala de cinema, dar cea mai romantica chestie este plimbarea cu gondola in lumina lunii. Traseul este de-a lungul intregii piscine, iar gondola, in forma unui caiac turcesc, aluneca atat de usor pe apa albastra...

Fantana arteziana se scalda noaptea intr-un imens joc de lumini, cu muzica pe fundal...

In hotel gasiti magazine, doctor, rent-a-car, tot felul de shop-uri cu suveniruri... Si cand 1300 de angajati (atat ni s-a spus de la receptie ca sunt) fac tot posibilul sa te simti bine, se cam zice ca ai cam ajuns in Rai si n-ai mai vrea sa pleci de acolo o vesnicie...


[fb]
---
Trimis de Kyandra in 03.09.10 20:41:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Goynuk, Side
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kyandra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
INFO membrii AmFostAcolo beneficiază de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii.PREȚURI PREȚURI
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Gondola de agrement
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS -1 PMA (din 1 vot)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest review

20 ecouri scrise, până acum

zsolt_tusnad [03.09.10 20:54:22] »

Cat a costat sejurul? A fost all inclusive?

Kyandra [03.09.10 20:56:40] »

Mardan Palace nu are all inclusive... in pretul camerei este inclus doar micul dejun. Strict hotelul - 5 nopti camera premium european wing a costat 2500 euro.

anadragusin [03.09.10 21:16:18] »

Woauuu, ce de bani!!! Dar pentru un asemenea concediu merita, pt. cine ii are. Felicitari pt. un review complet si pt. un concediu super reusit.

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [04.09.10 04:24:10] »

De cand astept un review despre Mardan...

In 2008 cand am fost in Antalya ghidul ne-a spus ca este aproape gata cel mai tare hotel din lume al lui Abramovich pe numele lui Istanbul Palace si la deschidere o sa vina echipa Chelsea de revelion.

Dupa ce am ajuns acasa si am procesat informatia mi-am dat seama ca eram intr-o mare eroare.

Pe net gasisem ca o sa se inaugureze cel mai tare hotel din Turcia in 2009 sub numele de Safisa Istanbul. Dar fara alte informatii.

Aveau chiar si site, dar in vara lui 2009 a aparut Mardan Palace un hotel de super lux al unui magnat kazah care a pus numele hotelului dupa tatal sau.

Daca aveam banii lui si eu faceam la fel.

Oricum in hotelul asta s-au bagat tone de aur si nisipul fin care exista pe plaja a fost adus din Egipt.

Inca odata iti multumesc Kyandra pentru aceste impresii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
creivean [04.09.10 06:31:35] »

Te felicit pentru un aşa sejur. Îl meritai

Kyandra [04.09.10 10:33:37] »

Dupa cum am spus, cineva acolo sus a rasturnat o galeata cu "turkish delight" in capul meu, altfel nu ajungeam cred ca nici pana la poarta... : ))

Apropo de proprietar, am uitat sa spun ca in apropiere de hotel este resedinta acestuia, care seamana cu un adevarat palat... Dupa ce ii vezi casa (macar pe dinafara), incepi sa-ti imaginezi cum de a putut face o cladire atat de... "extraterestra" ca Mardan Palace.

Si, oricum, cred ca s-au gandit ca in banii dati, fiecare oaspete merita un cadou, intrucat la plecare am primit cutii cu delicatese turcesti de cea mai fina calitate, care cred ca se vor usca cu onoare pe raftul cu amintiri... n-as avea tupeul sa-mi mananc dovada vie a vizitei in "pestera lui Alladin": ))

soleillevant32 [04.09.10 10:54:19] »

Te felicit pentru review-ul tau plin de umor, cinstit si, acelasi timp, foarte descriptiv. Apreciez ca, nu ai transmis nici o clipa vreun complex legat de faptul ca, multi dintre noi, nu vom putea niciodata sta la acel hotel, din motive financiare.

Sunt sigura ca a fost o experienta pe care nu o vei uita.

onlyoctavian [04.09.10 11:20:54] »

Felicitari pentru prezentarea extraordinara a acestui hotel, pentru datele in amanunt si... bucuria care ne-o transmiti prin satisfactia ta... daca este prima iesire in turcia, e de inteles dar ai inceput cu varful si poate cu o alta ocazie nimic nu te va impresiona, mai ales ca au aparut o multime de noi hoteluri ca acestea, iar cele de lux ca Rixos, Royal Wings, Delphin Palace de lux (au fost candva), se degradeaza si gradul de satisfactie scade, mizand pe alte programe gen famiilii cu copii (cele trei sunt singurele care au aqua parc si luna park propriu).

Pretul... nu am inteles... este 3400 euro sau 2500 euro... oricum destul de mare pentru B&B, dar perceptiia poate fi alta daca nu iei contact cu hotelul.

Ai votul meu si puncte... maxim. Daca vrei sa schimbi cultura, continentul citeste review meu despre Egipt si unul din hoteluri (nu neaparat cel mai bun!!)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Kyandra [04.09.10 11:51:59] »

@onlyoctavian... multumesc de aprecieri Nu a fost prima mea iesire in Turcia, am mai fost doi ani la rand, insa ce am vazut la Mardan nu cred ca voi egala prea curand, nici in Turcia, nici in alta parte...

Pretul hotelului a fost de 2500 euro/camera/5 zile (cazare si mic dejun), restul cheltuielilor au acoperit avionul (600 euro dus/intors 2 persoane, 2 zboruri de linie/cursa, cu escala pe Ataturk - nu am avut charter pentru ca am mers pe cont propriu) si restul de vreo 300 euro pentru mancare (pranz si cina, intrucat la Mardan nu ne-am permis, traiasca restaurantele normale din Antalya: ) si ce am mai cheltuit noi cu maruntisuri...

Noroc ca la plecare ne-au dat inapoi, neatinsi, cei 500 de euro pe care i-am lasat ca garantie la receptie...asa ca nu a trebuit sa-i trecem si pe ei ca "victime colaterale" la capitolul "ce-am avut si cu ce m-au mai lasat turcii prin buzunare":))))

ionescunic [04.09.10 21:24:24] »

Multumes Kyandra pentru aceste randuri, asteptam si eu un review de aici de ceva vreme.

Hotelurile foarte bune nu ofera mai mult de mic dejun, acest lucru trebuie sa va puna pe ganduri, allinclusive e pentru masa larga de oameni, iar Mardan nu e pentru oricine. Camera dubla simpla cu mic dejun costa undeva pe la 290 de euro pe noapte , se poate verifica pe site-ul oficial. Sigur exista hoteluri mai scumpe in Turcia, insa in plin sezon si cu allinclusive gen Calista, Gloria sau Rixos, dar nu cred sa fie unul, egal macar cu Mardan la maretie si dotari.

Kyandra felicitari pentru ca ai putut trai 5 zile aici, esti o fericita!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
tzigy14* [04.09.10 23:18:42] »

pozele sunt luate de pe tripadvisor? pentru ca am vazut aceleasi poze si pe acest site.

webmaster15 [05.09.10 00:12:15] »

@tzigy14

Multumesc mult.

@Kyandra

Dupa o scurta verificare aici am constatat, urmatoarele:

1. O mare parte din review-ului, este tradusa din review-ul scris in 07.08.2009, pe acel sait de userul rans11 (nu am stat sa traduc toate review-urile ca-s destule elemente deja):

2. 14, din cele 16 poze urcate de tine, sunt de acolo, respectiv:

- foto 1, urcata de userul CaptainJack1;

- foto 2,3 si 15, urcate de userul TBinns;

- foto 4 si 5, urcate de userul poppyCheshire;

- foto 6,16, urcate de userul rans11;

- foto 7,12, urcate de userul belekrixos;

- foto 8,13, urcate de userul Homermcmoe;

- foto 10, urcate de userul ArmerTurk;

- foto 14, urcate de userul Wakegall.

Din partea unui user vechi, ca tine, nu ma asteptam la asa ceva.

Te rog sa ne lamuresti, daca chiar ai fost acolo, sau nu. Pacat, avea multe voturi, era apreciat, dar se pare ca este o fictiune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Cristian_h* [05.09.10 00:47:39] »

ce trist!

creivean [05.09.10 00:59:33] »

Da,

O poveste din 1001 de nopti...

De copiere a altora (scuze, de compilare) si de prelucrat pozele celor ce chiar pot spune că AmFostAcolo. Şi când te gândeşti că l-am şi votat... Plus că, acum îmi dau seama că a postat pozele cu o zi, înainte de review, să vadă dacă fac valuri. Cum nu s-a întâmplat nimic, rapid cu traducerea pe sait.

Admin [05.09.10 09:02:04] »

Suspendat review-ul pana la clarificarile pe care le asteptam de la autoare.

As spune sa nu ne grabim, totusi. Nu e exclus ca aceste explicatii sa fie - cel putin cele privitoare la impresii - rationale si credibile (poate chiar autoarea, ori persoana de care a fost insotita, sa fi postat acele impresii pe tripadvisor).

onlyoctavian [05.09.10 17:21:19] »

S-a intamplat exact ceea ce e in cotidian in Romania: sa ne furam caciula unul altuia. Din dorinta de a atrage si de a fi atractiv (asta e un lucru bun, nu e o greseala) "bossul" acestui forum (printre putinele creditate ca obiective si profesioniste de la noi) a pus mici premii celor indragostiti de natura, turism si lectura... si se gasesc altii care vor sa castige (ce!!) cu orice pret...

Link webmaster15 e argumentul suprem: traducerea review de pe tripadvisor. com corespunde cu cel al colegei noastre...

Multumim Kyandra pentru traducere... ai crezut ca romanii nu se documenteaza atunci cand isi aleg concediile decat pe site romanesti? ... pentru ati face o impresie despre o locatie aduni date de pe cateva site cu renume si greutate: tripadvisor. com, holidaycheck. com si amfostacolo. ro... ea a adunat traduceri

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
michaela_1961 [05.09.10 21:56:26] »

Ups! Pai si atunci in care din locatiile despre care a scris atatea review-uri a fost? Sau nu a fost? !

Nu! Eu nu pot crede ca cineva isi poate pierde timpul traducand, copiind si inserand impresii adunate de la altii. Trebuie sa existe o explicatie si sigur o vom primi!

trandafir 1970 [06.09.10 00:00:31] »

Pozele sunt ciudate, nu au viata, nici un om nicaieri, parca este parasit hotelul, chiar nici o haina pe pat, un prosop nimic, nimic? Mare pacat, era asa frumos scris...

Kyandra [06.09.10 15:42:11] »

Asa cum am comunicat webmaster-ului, am rugat stergerea in totalitate a PMA-urilor atasate acestui review si pozelor. Chiar daca ce s-a intamplat nu este in totalitate vina mea (dintr-o dorinta prea mare de sustinere din partea unei persoane apropiate, cu acces la datele mele de cont, iar ca urmare a incidentului am schimbat parola la contul AFA), publicarea facandu-se pe username-ul meu, imi asum in totalitate responsabilitatea si orice sanctiune considera webmaster-ul sa aplice. Totodata, vreau sa-mi cer scuze echipei si membrilor AFA pentru acest incident.

Admin [06.09.10 16:31:47] »

Regretabil si trist incident.

Masuri luate

- stergerea tuturor punctelor (punctaj std + voturi reveiw)

- stergerea tuturor punctelor (std + bonusuri) ecouri de pe acest thread semnate Kyandra

- retragerea tuturor punctelor la pozele incarcate

- penalizare 15% din total PMA anul curent (ramane valabila pe intreg anul 2010)

- cartonas galben (pentru a se memora in "cazier") pentru Kyandra.

--

Review-ul ramane pe site, ca luare aminte pentru alti interesati!

Fir de discutie inchis.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

Fir de discuție ÎNCHIS - nu se mai pot scrie ECOURI.

[pentru solicitari de redeschidere, scrieti-mi pe Feedback]
Daca ai fost acolo si doreşti sa ne povesteşti experienţa ta: Scrie impresii

Alte impresii din această RUBRICĂTitanic Mardan Palace Resort (ex Mardan Palace) :

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10560584068298 sec
    ecranul dvs: 1 x 1