Croaziera Paxos – Antipaxos

TIPĂREȘTE

“Cat este ceasul? ”

Fara sa ridice capul de pe perna prietenul meu raspunde: “ 7 fara un sfert”.

Primul gand a fost – “mai am 5 minute inainte sa sune ceasul” insa apoi mi-am amintit ca pusesem ceasul sa sune la 7 fara 20 de minute asa ca am sarit din pat. Si bine ca am facut-o pentru ca al meu prieten nu se uitase la ceas iar acesta indica infioratoarea ora 7:45. Autocarul venea la ora 8 sa ne ia pentru a ne duce in croaziera.

Este de imaginat faptul ca am reusit sa ajungem la 8:05 jos fara sa stim unde sunt hainele, unde sunt banii, aparatul foto, prosoapele, “oare am costumul de baie pe mine? ”... Si din nou, autocarul a fost foarte punctual, enervant de punctual.

Am ajuns in Kerkyra si am debarcat fara sa-l fi vazut pe ghid si fara sa stim pe ce vas ar trebuie sa ne urcam pentru ca ambele mergeau in aceeasi croaziera. Unul era mai saracacios iar altul arata ca un OZN. Am mai asteptat un pic si a aparut si ghidul nostru zambitor aratandu-ne inspre OZN. Apoi am aflat ca cei care au cumparat biletele prin agentia de la care am cumparat si sejurul a avut parte de acel vas frumos si de ghidaj in limba romana iar cei care si-au cumparat singuri biletele din Corfru Town au mers cu celalalt. Cineva mai putin pretentios ar putea spune ca nu conteaza atata timp cat ambele au mers catre aceeasi destinatie. Dar abia dupa ce vasul a pornit mi-am dat seama ca nu destinatia este importanta ci drumul in sine. Nu trebuia sa imi spuna nimeni nimic ca sa imi dau seama ca vasul nostru ne-a oferit tot confortul necesar unei croaziere de 5 ore (dus-intors) pe Marea Ionica.

Si iata-ne porniti la drum. Vantul batea cu putere, de fapt nu el batea, ci vasul mergea cu viteza. Taia valurile mici cu o viteza ametitoare iar atunci cand intampina unul mai rezistent se legana putin in semn de slabiciune apoi isi revenea rapid pentru a dovedi ca detine controlul.

Am facut o scurta oprire in portul din Benites pentru a mai lua si alti turisti si am pornit din nou pe coastra de est a insulei. O ora a trecut de cand navigam si Insula inca nu disparuse din partea noastra dreapta. Apoi am auzit si anuntul ghidului nostru: pe partea dreapta puteam vedea cel mai sudic punct – orasul Kavos. In acel moment am simtit un sentiment ciudat, ca si cum mi-as fi parasit casa, insa am trecut destul de repede peste antrenandu-ma in glume si discutii cu ceilalti turisti romani.

2 ore si jumatate au trecut destul de repede tinand cont ca am facut plaja, am baut cate un nesscafe frappe ca sa ne trezim mai bine si am vorbit despre cate in luna si in stele. In fata noastra a rasarit parca din apa insula Paxos cu minunatele ei ape turcoaz si stanci amenintatoare. Am vizitat mai multe grote sau pesteri cum le numea ghidul nostru – Pesterile albastre. Acolo, apa avea o culoare ce nu poate fi incadrata in tabelul cromatic invatat la scoala insa daca cineva m-ar pune sa definesc acea culoare as spune fara sa ma gandesc “Paradis”. Am intrat cu vaporul in 2 grote mari, sentimentul a fost unul infricosator pentru mine data fiind claustrofobia de care sufar. Aveam senzatia ca se prabuseste peste noi, ca ne inghite cu totul, ma intrebam incontinuu – oare cum vom iesi de acolo insa capitanul vasului l-a manevrat ca pe un vaporas din hartie – ca acelea pe care le faceam cand eram copii.

Ne-am indepartat de insula Paxos in drumul nostru catre Antipaxos. “Micuta “ insula nu era deloc micuta dar frumusetea ei era grandioasa. Locuita pe timpul verii de 180 de oameni care se ocupa doar de cultivarea si exploatarea maslinilor si de 5 bastinasi pe timpul iernii, aceasta micuta insula pare locul ideal in care oricine ar vrea sa evadeze pentru a uita de grijile de la serviciu, de acasa sau doar de galagia si aglomeratia urbana. Aici vaporul a ancorat si am avut liber la “scaldat”. In ciuda faptului ca nu stiu sa innot, m-am inarmat cu un colac si am sarit in apa aceea de culoarea turcoazului. Nu mi-a trecut prin cap sa intreb totusi ce adancime are apa asa ca m-am apropiat de vas sa il intreb pe ghid daca ceea ce vad eu negru pe sub apa ar putea fi niste stanci de care sa ma lovesc. Mi-a zambit si mi-a spus sa stau linistita – ceea ce vedeam eu eram pietrele de pe fundul marii si erau la 7 metrii distanta de mine. Am rasuflat linistita minunandu-ma de claritatea apei si apoi am constientizat – 7 metrii – de 4 ori inaltimea mea. Am incercat sa nu ma gandesc la asta, m-am mai balacit un pic in siguranta colacului meu si apoi am auzit goarna vaporului care ne anunta ca “imbratisarea” noastra cu marea a luat final. Am urcat inapoi pe vas, am facut un dus cu apa calda si m-am asezat confortabil la soare.

Nu au trecut mai mult de 30-40 de minute si am debarcat in Gaios – capitala insulei Paxos. Un orasel micut, cochet, cu stadute inguste si intortocheate, cu un bazar generos si cu multe multe taverne. Aici am avut timp 2 ore si jumatate sa facem ce ne doreste sufletul: sa mancam, sa vizitam orasul, sa facem plaja, sa ne plimbam prin bazar, ora de imbarcare era 16:30. Le-am facut pe toate si timpul a trecut pe nesimtite. Apoi ne-am imbarcat pe vas si au urmat alte 2 ore si jumatate de croaziera pe mare.

Atunci cand am ajuns inapoi in Kerkyra – 7 autocare ne asteptau pentru a ne duce inapoi la locurile noastre de cazare. Am rasuflat linistita pentru ca sunt din nou pe uscat (cu ocazia acestei croaziere am constatat ca am rau de mare) am inchis ochii si am rememorat acea culoare, acea briza si acele grote.

A fost o experienta placuta pe care as mai incerca-o si alta data. A fost un mod foarte placut de petrece a unei zile din concediu nostru.

---

VIZUALIZĂRI: 3586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI