Cracovia - inima şi bijuteria de nepreţuit a Poloniei

TIPĂREȘTE

După liberalizarea turismului, pentru mine primele destinaţii de călătorie au fost fireşte, cele occidentale. Reprezentau pe vremea comunismului tărâmul interzis şi păreau de aceea cu atât mai atrăgătoare şi mai coruptibile, precum merele din grădina Raiului. De-a lungul anilor, am avut şansa să văd mare parte din ţările Europei şi să-mi conturez astfel o impresie generală, raportându-mă evident şi făcând comparaţie cu realitatea de acasă. Despre concluzii, ce să mai vorbesc? ! Ştim cu toţii că în ciuda blamului general, Brucan s-a dovedit a fi chiar prea optimist, apreciind că ne vor trebui 20 de ani ca să accedem la gradul de dezvoltare şi civilizaţie occidental.

În aceste circumstanţe, mi-am reorientat opţiunile de călătorie către vecinii noştri şi foşti tovarăşi “ pe drumul edificării socialism-comunismului”. Mi s-a părut de neocolit pentru întregirea impresiei mele generale a face o paralelă între România şi celelalte ţări foste comuniste, cu care după 1990 am pornit în acelaşi moment într-o competiţie contratimp: aceea de a accede la statutul de ţară cu un înalt grad de civilizaţie, perfect adaptată din punct de vedere economic şi social la standardele de integrare ale Uniunii Europene.

Am văzut Serbia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria. Cu excepţia ultimei ţări, în percepţia mea, scorul a fost categoric 1 (sau mai mult) – 0 în defavoarea României.

În 2010 mi-am propus să întregesc această evaluare şi acest periplu ex-comunist, cu Polonia şi Germania – partea aparţinând fostei RDG.

Proiectul iniţial era de a face o incursiune pe cont propriu (itinerar şi organizare după preferinţele noastre). Din nou, criza a fost cea care ne-a dat planurile peste cap, aşa încât veniturile ciuntite ne-au permis doar să ne înscriem într-un circuit Polonia-Germania, în cadrul ofertei unei agenţii de turism locale.

Circuitul a durat 9 zile şi a dedicat 3 zile Poloniei (doar Cracovia şi Varşovia), 4 zile Germaniei (Berlin, Postdam şi Dresda), 1 zi Cehiei şi Slovaciei (Praga şi Bratislava), restul timpului fiind afectat transportului dus-întors pe traseul Bucureşti – Budapesta. Un interval de timp prea scurt pentru a vedea cât mai mult din ceea ce ar fi fost de văzut, dar oricum, obiectivele principale nu le-am ratat, iar impresii am cules suficiente pentru ani întregi de amintiri şi pentru câteva review-uri ce sper să fie utile şi altora care vor dori să repete experienţa acestui circuit.

Voi împărtăşi impresiile mele de pe acest traseu, punctând pe rând locaţiile vizitate.

Permiteţi-mi să încep aşadar cu prima escală, cea de la Cracovia, capitala istorică şi culturală a Poloniei, al treilea cel mai mare oraş al ţării şi primul ca ţintă de turism.

Am ajuns aici spre ora prânzului (ora 13), după ce plecaţi dis-de-dimineaţă de la Budapesta am străbătut Slovacia – zona munţilor Carpaţi şi am intrat în Polonia pe la Zakopane, foarte aproape de cel mai înalt vârf muntos al Metaliferilor Slovaci-Tatra Mare (2654 m). Acest traseu, ca şi cel ce a urmat trecerii în Polonia, până la a ajunge la Cracovia, a fost unul de o rară frumuseţe, asemănător în multe privinţe celui elveţian: aer pur, drumuri fără cusur, sate şi gospodării de o eleganţă desăvârşită, construcţii noi sau recent renovate care grăiau din plin despre spiritul gospodăresc al localnicilor. Se cunoaşte de altfel că pitoreştii Munţi Tatra şi numeroasele izvoare termale din această zonă fac din staţiunile montane slovace, respectiv poloneze, puncte atractive pentru turiştii din multe ţări, constituind baza pentru un turism înfloritor. Cred că Slovacia şi Polonia montană merită un popas mai îndelungat, chiar un sejur, dar mai cred şi că ofertele turistice pe aceste destinaţii pot fi contractate doar pe cont propriu, informându-te singur şi folosind mai ales Internetul, căci în România nu am văzut agenţii care să cuprindă în portofoliul lor astfel de destinaţii.

Foarte aproape de Cracovia, ritmul alert în care ne deplasasem până la acel moment ne-a fost stopat de nelipsita coloană de maşini bară la bară, care pe un parcurs de vreo 8 km, ne-a constrâns timp de 45 minute să nu părăsim autostrada şi nici să depăşim viteza melcului, chiar până la intrarea în marele oraş: era week-end şi se vede treaba, aglomeraţia de pe DN1 nu e o invenţie a românilor! Întârzierea cauzată de acest eveniment a fost motivul pentru care şi programul nostru a fost oarecum “ reaşezat” din mers, lăsând la urmă cazarea şi dând prioritate orarului de vizitare, întrucât organizatorul excursiei stabilise ora 14 pentru întâlnirea cu ghidul local, vorbitor de limbă română. Omul avea probabil un program strict, din care reprogramările erau excluse. În cele din urmă ne-am dovedit a fi punctuali şi astfel a început periplul nostru (o parte pe jos şi alta cu autocarul) prin Capitala Regală Cracovia.

Traseul vizitei prin acest oraş încărcat de istorie a început în mod tradiţional cu turul oraşului în autocar: ghidaţi de simpaticul şi glumeţul nostru ghid, cetăţean polonez vorbitor foarte bun de limbă română, dar cu uşor accent slav, am trecut în revistă principalele obiective turistice şi am aflat multe lucruri interesante şi inedite despre istoria trecută şi prezentă a Cracoviei:

-este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Poloniei (prima menţiune documentară datează din anul 965). Nelipsită se pare din bagajul oricărui ghid a fost legenda legată de numele Cracoviei, preluat se spune de la numele unei căpetenii tribale (Krakov), care ar fi ucis un monstruos dragon la poalele colinei pe care azi se înalţă cetatea Wawel.

-a fost loc de înscăunare şi reşedinţa regilor polonezi, din sec. al X-lea, până în secolul al XVII-lea, când capitala a fost mutată la Varşovia, motiv pentru care acest loc este socotit şi azi drept inima şi bijuteria de nepreţuit a Poloniei.

-este unul dintre puţinele locuri din Polonia în care războiul mondial nu şi-a pus oribila amprentă de distrugere a operelor de artă şi arhitecturale de o valoare inestimabilă. Astfel, centrul vechi medieval al Cracoviei se păstrează nealterat sub aspectul autenticităţii, iar originalitatea şi unicitatea lui au fost recunoscute unanim atunci când a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (in 1978), fiind astfel una dintre primele capodopere ale umanităţii cuprinse în această listă.

-este o capitală a toleranţei interetnice, cunoscute fiind eforturile localnicilor pentru salvarea comunităţii evreieşti în timpul celui de-al doilea Război Mondial. În turul nostru am trecut şi prin cartierul Kaziemir, cartierul evreiesc aflat în vremea războiului la un pas de distrugere totală şi locul unde s-a turnat filmul “Lista lui Schindler”, povestea adevărată a singurului polonez care riscându-şi propria viaţă, a reuşit să întoarcă din lagărul Auschwitz şi să salveze scoţându-i din ţară, 300 de etnici evrei care lucraseră în fabrica sa. Am aflat că există şi un muzeu memorial Oskar Schindler, dar nu am avut ocazia să-l vizităm. Fostul ghetou păstrează acum întro mică piaţetă câteva monumente triste (nişte scaune uriaşe de metal) pe care să se odihnească, aproape de cer, sufletele celor pieriţi în holocaust.

-Cracovia a primit şi atributul de “capitală a credinţei, artei şi tinereţii”, dată fiind oferta generoasă de biserici de diferite confesiuni (peste 120, din care 52 numai în centrul istoric), adevărate bijuterii de artă în aproape toate stilurile arhitecturale clasice; aproape o pătrime din muzeele şi galeriile de artă poloneze, din care 28 sunt deschise permanent; instituţii de învăţământ superior de tradiţie şi prestigiu internaţional (cine nu a auzit de Universitatea Jagelloneană, acum Universitatea din Cracovia, cea mai veche universitate din Polonia? ! ) care reunesc cca. 170. 000 de studenţi anual. Ca o încununare a acestui renume şi ca recunoaştere oficială a importanţei sale, Cracovia a fost desemnată de către Uniunea Europeană – Capitală Culturală Europeană pentru anul 2000.

-este capitala arhiepiscopală care a oferit umanităţii pe cel mai iubit conducător al catolicismului: Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi nume de prestigiu ale ştiinţei şi artei: Wisława Szymborska si Czeslaw Milosz – laureaţi ai Premiului Nobel, Andrzej Wajda şi Roman Polanski - regizori de film cu un impresionant palmares de premii internaţionale, pictorul Jan Matejko-întemeietorul celei mai vechi academii de artă din Polonia, Academia de Arte Frumoase, s. a.

-azi, pe lângă faptul că reprezintă centrul industrial cel mai dezvoltat din Polonia, Cracovia este socotită o adevărată Sillicon Valley a Europei, datorită numărului mare (cca. 20) de companii hi-tech multinaţionale, dar si autohtone, care-şi desfăşoară activitatea aici.

Turul oraşului cu autocarul s-a încheiat la poalele colinei Wawel. De aici a început vizitarea pas cu pas a celor mai importante repere turistice, pe care le voi prezenta şi eu punctual.

-primul popas – Old Town, sau Colina fortificată Wawel, cu al său castel regal şi cu catedrala Wawel, veghind de la înălţime curgerea molcomă a Vistulei. Data exactă a începerii construcţiilor nu este cunoscută, dar cert şi documentat istoric este faptul că în jurul anului 1000, oraşul a devenit arhiepiscopie şi capitală a regatului Poloniei Mici, ceea ce presupune că atunci s-a edificat şi infrastructura corespunzătoare unui astfel de rang: castelul, catedrala, zidurile fortificate şi alte câteva biserici în stil roman.

Castelul Wawel, iniţial gotic, transformat ulterior de către Sigismund I într-o reşedinţă regală impunătoare în stil renascentist, a jucat rolul de palat prezidenţial al monarhilor polonezi până în secolul al XVII-lea, când capitala a fost mutată la Varşovia. Vizitarea castelului nu a fost posibilă pentru noi, datorită timpului limitat de care dispuneam şi programului strict de ghidare pe care ni-l rezervase prietenul nostru polonez. Ne-am mărginit să-i admirăm pe afară silueta elegantă, să facem fotografii din curtea interioară şi să cumpărăm broşuri sau pliante ilustrate cu imagini din interiorul castelului. Răsfoindu-le am simţit o adâncă frustare: am realizat (a nu ştiu câta oară!! ) cât de important era să ne putem modela timpul după propriile noastre preferinţe. Pentru că aveai ce vedea la castel: Sala Senatului, Sala Tronului, Sala Guvernatorului, Sala de Bal, Sala Capetelor, Apartamentele regale, Trezoreria coroanei regale, toate oferind publicului colecţii impresionante de tablouri, tapiţerii, fresce, mobilier, ceramică, arme, bijuterii şi în fine, Tezaurul Coroanei. Tot aici este expusă una dintre cele mai mari colecţii de corturi şi interioare turceşti capturate în războaiele purtate cu armatele imperiului otoman. De istoria Tezaurului regal suntem legaţi şi noi, românii, dată fiind contribuţia oficialităţilor române atunci când, după invadarea Poloniei de către armatele Germaniei hitleriste, acest tezaur a tranzitat teritoriul României până la Constanţa, unde a fost îmbarcat cu destinaţia Marea Britanie şi apoi Canada, spre a fi pus la adăpost de invadatori. În anii ‘80 a fost turnat şi un film cu acest subiect, coproducţie româno-poloneză, pe care poate mulţi dintre noi l-au vizionat.

Regretul de a nu fi vizitat castelul nu ne-a părăsit nici când ghidul a acceptat să ne acorde un scurt răgaz pentru a vizita peştera dragonului ucis de Krakus, aflată undeva, sub castel. Din păcate, nu era decât un surogat pentru castel: dădeai 1 euro, coborai câteva trepte înguste într-o peşteră foarte mică şi acolo vedeai nişte oase de animale preistorice, găsite se pare când s-a pus temelia edificiului. La intrare, o statuie din metal a legendarului dragon scuipa din când în când flăcări (avea pesemne o sursă de alimentare a focului), prilej mult aşteptat de turişti pentru a se fotografia alături de balaurul nemuritor.

Din fericire, vizitarea Catedralei Wawelska era cuprinsă în programul ghidului nostru. După câteva explicaţii privind construcţia ca atare şi rolul său în istoria Poloniei, ca loc de încoronare, dar şi de necropolă a câtorva generaţii de regi polonezi, ni s-a acordat o jumătate de oră pentru vizitare pe cont propriu. La intrare, am stat la coadă vreo zece minute, pentru că accesul (gratuit) era permis în grupuri de până la 20 persoane şi pe perioade de timp bine delimitate. Am pătruns în interior, luaţi pe sus de puhoiul de vizitatori. Deşi la intrare erau afişe care interziceau folosirea aparatului foto (nu şi a camerelor video), de cum am intrat, o tânără, de altfel foarte drăguţă, mi-a atras atenţia că nu am voie să fotografiez şi că ar fi bine să introduc aparatul în geantă. M-am conformat, dar apoi, văzând şi alte persoane care fotografiau, am nesocotit interdicţia şi am “furat” şi eu câteva cadre. Doar câteva, pentru că un alt supraveghetor m-a ameninţat că la a doua abatere voi fi invitată afară. Foarte bine! Nemaifiind preocupată de găsirea celor mai potrivite imagini pentru arhiva mea foto, am putut să admir în voie interiorul catedralei. În primul rând, am receptat-o ca fiind mai mică decât îmi făcuse impresia atunci când la televiziune am urmărit ceremonia de înmormântare a familiei Kaczynski. Cu toate acestea, ornamentaţia bogată, coloanele gotice, statuile în stil renascentist, baroc sau clasic, iluminaţia redusă şi monumentele funerare ale personalităţilor înmormântate acolo, toate îi dădeau un aer solemn şi măreţ, aşa cum se cuvine unei catedrale regale. În mijlocul edificiului se găseşte mausoleul din marmură neagră a Sfântului Stanislav – ocrotitorul Poloniei, datând din anul 1630. Lângă el se află sicriul de argint al unui episcop al Cracoviei, pe care regale Boleslav al II-lea l-a condamnat la moarte pentru că nu a abdicat de la principiile sale creştin-catolice. Am mai identificat monumentul funerar al Sfintei Jadwiga, prima femeie care a fost unsă nu regină, ci rege! în 1384, când avea numai 11 ani şi care a fost canonizată pentru nenumăratele sale fapte caritabile, deşi a domnit numai 15 ani. După cum am aflat ulterior de la ghidul nostru, Jadwiga- Patroana Sfintelor Regine, cum mai este ea cunoscută în Polonia, este înmormântată nu în sarcofagul alb din marmură de Carrara din zona centrală a catedralei, care-i aparţine, aşa cum lasă să se înţeleagă inscripţia, ci într-o zonă laterală catedralei, acolo unde obişnuia să se roage în faţa unui crucifix al Mântuitorului. Neavând cunoştinţă despre acest fapt, n-am căutat locul cu pricina. În schimb, în cripta reaglă am trecut pe lângă alte monumente funerare aparţinând monarhilor, membrilor familiilor lor şi unor prelaţi, dintre care am reţinut numai numele lui Jan Sobieski, unul şi acelaşi cu personajul nuvelei lui Negruzzi – Sobieski şi românii.

La ieşirea din catedrală, ne-am întrebat cu toţii cum de nimeni nu a identificat locul unde a fost înmormîntată familia Kaczynski. Ghidul ne-a venit în ajutor: sub catedrală este o criptă funerară unde sunt înmormântaţi mai mulţi eroi polonezi, poetul naţional Adam Mickievicz şi alte personalităţi reprezentative ale poporului polonez. Acolo se află şi mormântul de marmură al fostului preşedinte şi al soţiei lui, decedaţi în tristul accident aviatic de la Smolensk. Cripta era loc de pelerinaj, ca să o vedem am stat la o coadă ordonată ce-i drept, dar lungă de vreo 10 metri. Tot atât de asaltat era şi monumentul Papei Ioan Paul al II-lea, amplasat în faţa intrării în catedrală: acolo toată lumea se fotografia alături de statuia Papei. Este cunoscut că aici a slujit ani buni Karol Józef Wojtyła, cel ce avea să devină primul papă de origine slavă şi care a şi dorit să fie înmormântat aici, alături de eroii naţiunii sale.

Am părăsit zona catedralei coborând scările exterioare ale aşezământului prin partea stângă şi trecând pe lângă cel mai cunoscut turn al catedralei (din cele trei), “turnul lui Sigismund”. Aici este adăpostit cel mai mare clopot din Polonia, care potrivit spuselor ghidului, are şi o legătură cu românii, fiind se pare turnat din metalul rezultat la topirea armelor şi tunurilor capturate de polonezi în luptele cu armatele moldoveneşti.

Coborând treptele spre oraş, pe lângă un zid de cetate garnisit cu un mozaic de plăcuţe din marmură albă pe care erau consemnate numele celor mai reprezentative personalităţi poloneze, şi trecând pe lângă Casa memorială K. J. Wojtyla am ajuns pe jos la …

-al doilea popas: Piaţa centrală – Rynek Glowny, simbolul oraşului, socotită cea mai mare piaţă medievală din Europa, azi locul unor spectacole continue, diurne şi nocturne, având ca protagonişti artişti amatori sau profesionişti, necunoscuţi sau celebri.

In mijlocul pieţii tronează monumentul poetului naţional Adam Mickievicz, asaltat de tineri care găsesc pesemne că odihna pe treptele acestuia este mult mai răcoritoare decât cea de pe băncile din jur.

Privind spre apus se remarcă un impozant palat – palatul Cloth – în stil renascentist. El găzduieşte o sectiune a Muzeului Naţional de Artă dedicată pictorilor polonezi, precum şi mai multe galerii comerciale. Alăturat am admirat clădirea graţioasă a Teatrului Naţional din Cracovia, a cărui scenă a consacrat mai toate talentele artei lirice şi dramaturgice ale Poloniei, precum şi Turnul Vechi al Primăriei, un fel de replică a turnului din Pisa, având o inclinaţie de 55 cm. faţă de verticală.

Pe partea opusă se face remarcată Biserica Sf. Maria (Kosciol Mariacki) , capodoperă a stilului gotic, cu cele două turnuri semeţe, dar inegale ca înălţime, şi care o individualizează pe exterior. La fiecare oră, un trompetist urcă într-unul din cele două turnuri şi intonează imnul dedicat Fecioarei Maria. Melodia se întrerupe brusc, rememorând astfel momentul când trompetistul oraşului, ucis de o săgeată a invadatorilor tătari în timp ce tocmai cânta, a curmat imnul o dată cu viaţa sa. Fragmentul melodic a fost adoptat şi ca semnal al Radiodifuziunii publice poloneze. Am avut privilegiul de a asculta aceste reverberaţii melodice venite din istorie, moment trăit cu emoţie şi respect de către toţi cei aflaţi la acel moment în piaţă, căci s-a făcut linişte şi lumea s-a întors cu faţa către biserică. Apoi am avut răgaz un sfert de oră pentru a vizita interiorul bisericii. Frumuseţea unică a acesteia m-a copleşit! Pot spune cu toată convingerea că este una dintre cele mai frumoase biserici văzute de mine, de neuitat fiind imensul altar din lemn de stejar “ Moartea Fecioarei”, decorat în aur şi turcoaz, avându-l însă ca personaj principal pe Mântuitorul răstignit. Este capodopera lui Veit Stoss, sculptor în lemn de origine germană, care a lucrat la desăvârşirea ei timp de 12 ani.

-al treilea popas: Biserica dominicană, Biserica Sf. Andrei şi Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Remarcabile lucrări de arhitectură religioasă, atât de pline de turişti şi fotografi, încât slujba divină pare să nu-şi mai găsească ritmul şi cursul firesc.

-al patrulea popas: Barbican, cel mai mare bastion fortificat din Europa, aflat în perfectă stare de conservare şi situat dincolo de Poarta Sf. Florian, una din cele două porţi de acces în cetate prin zidul fortificaţiei care se mai păstrează şi azi. Este locul unor fapte eroice ale unui detaşament de pompieri din timpul invaziei otomane, motiv pentru care fresca ce imortalizează figura unui pompier medieval perfect echipat veghează deasupra arcului de intrare al porţii. De-a lungul zidului de cetate mulţi artişti îşi expun operele, picturi având predominant subiecte peisagistice din cetatea Cracoviei.

-al cincilea popas: Collegium Maius – una din cele mai vechi clădiri ale Academiei din Cracovia, cunoscută sub denumirea de Universitatea Jagellonică. Aici au trăit şi au predat savanţi iluştri, printre care şi Nicolaus Copernic. Am văzut doar curtea interioară, şi aceea parţial în curs de renovare, întrucât era trecut de ora închiderii muzeului.

-al şaselea popas: Palatul Episcopilor, locul unde a vieţuit şi a oficiat timp de aproape 15 ani viitorul Papa Ioan Paul al II-lea. Chiar deasupra intrării, la fereastra etajului I, o fotografie în mărime naturală îl înfăţişează pe Papă salutându-şi enoriaşii. Ghidul ne-a spus că este chiar fereastra de unde fostul pontif obişnuia să ţină prelegeri şi să converseze într-un stil glumeţ şi absolut pământesc cu studenţii, cu tinerii şi bătrânii deopotrivă, care se adunau în număr foarte mare pe strada şi-n parcul din faţa arhiepiscopiei, pentru a participa la acest dialog inedit.

În imediata vecinătate se află Biserica Sf. Francisc de Assisi, în interiorul căreia am putut contempla copia în mărime naturală a giulgiului Mântuitorului aflat la Torino.

Aici s-a încheiat periplul nostru ghidat prin cetatea regală a Cracoviei. Am mai avut răgaz o jumătate de oră pentru a ne plimba liber pe străzile cu aer medieval ale marelui oraş şi a savura atmosfera aceea saturată de istorie: străduţe înguste cu pavaj original, incredibil de curate, mărginite de încântătoare construcţii foarte colorate; numeroase terase şi restaurante, care mai de care mai atrăgătoare şi mai ademenitoare; caleşti dichisite şi maşini de epocă, gata a da turul oraşului la comanda celor interesaţi; oameni veseli şi curtenitori, localnici, dar mai ales turişti zgomotoşi. Contrar celor citite într-un review înainte de plecare, am constatat că polonezii, mai ales generaţia tânără, se descurcă bine cu engleza şi nu este greu să te faci înţeles.

Ca o “încununare” a acestei zile perfecte, chiar înainte de a ne aduna la autocar cu destinaţia - cazare, a început o ploaie straşnică, dintr-aceea cu fum, tunete şi fulgere, care în scurt timp i-a udat până la piele pe cei mai mulţi dintre noi. Nu m-am aflat printre aceştia, pentru că umbrela nu-mi lipseşte niciodată din geantă. Dar atmosfera creată a fost de natură să grăbească plecarea către hotel. De fapt, era tocmai momentul potrivit: era ora 21, se lăsase bine întunericul din cauza norilor negri, ploua cu spume iar noi simţeam deja oboseala unei zile pline!

Târziu, lenevind în aşternutul proaspăt al patului de la hotel, am rememorat şi am comentat împreună cu soţul cele văzute. Realizând că nu am reuşit să vedem muzeul Czartorysky care găzduieşte capodopera lui Leonardo da Vinci “Doamna cu hermină”, am retrăit sentimentul de frustrare legat de neputinţa de a fructifica la maxim această experientă a întâlnirii cu Cracovia. Văzutul din mers şi în grabă te privează de cunoaşterea multor lucruri şi locuri cu care este foarte posibil să nu te mai întâlneşti vreodată. Dar dincolo de impresia remarcabilă pe care Cracovia ne-a lăsat-o chiar aşa, văzând-o pe alocuri şi în fugă, rămân la convingerea că această mare metropolă cu parfum authentic medieval merită vizitată şi cunoscută oricum, oricât şi oricând, pentru că e unică şi desăvârşită!

---

VIZUALIZĂRI: 6589 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI