Manastirea Pestera Sfantului Andrei si miracolul meu personal, Andrei

TIPĂREȘTE

Incep acest review dupa ce am asteptat sa-mi sedimentez pornirile.

Ca sa nu fiu caustica, sa pot sa spun ca m-am bucurat de soare (atat cat se poate, ca sunt radiatii si e pericol! ) dar nu atat cat ma bucuram in copilarie... ca m-am bucurat apa marii noastre care am regasit-o (desi de ceva ani buni o regaseam la vecinii nostrii de la sud de Dunare) si am inteles de ce am abandonat-o... atat eu cat si multi altii ca mine, am regasit litoralul romanesc... exact cum l-am lasat acum multi ani... Am avut sentimentul, ca timpul a ramas in loc... si am facut o intoarcere in timp... doar ca personajele din portalul meu... disparuserea in “neantul concretului”... Sa lasam... spoielile facute la inceput de sezon... modificarile sunt mici, insesizabile... pe tot Bulevardul Trandafirilor de cum intri in Neptun se vad balariile, pe dreapta sau pe stanga... aceeasi atmosfera sinistra de parasire... cred ca aici serpii sunt la ei acasa printre ele... M-am intors dintr-un concediu... epuizant nu relaxant... am fost la noi pe litoral la Neptun, si nu stiu cand voi mai revenii sincer...

Dupa o saptamana epuizanta... am plecat spre Bucuresti, drumul de intoarcere nu a mai fost cel clasic... am facut stanga la Basarabi, spre comuna Ion Corvin... spre Dobrogea ancestrala, ce este o veritabila comoara (oare stim? ! si nu vorbesc de cunostiintele acumulate de-a lungul anilor petrecuti prin scoli) inca din timpuri neolitice, iar apoi punandu-si amprenta cele patru imperii ce au colonizat-o pe rand: grecesc, roman, bizantin, turcesc... si care noua ne-au lasat atatea marturii si efigii istorice, care pentru altii insemna ceva, adica pentru greci si italieni... iar pentru noi NIMIC...

Trecem Canalul Dunare-Marea Neagra sau “Valea Plangerii” sau “Cimitir programat”, despre care stim atatea si defapt nimic... numarul celor care au murit aici intre 1950-1953 fiind practic imposibil de stabilit pentru ca au fost ingropati in gropi comune (cred ca ororile nazistilor i-au marcat pe cei proaspeti veniti la guvernare si pentru ca inca nu puteau scapa ele, le-au preluat, facandu-si la randul lor propriile lagare de concentrare! )...

Se mai duce cineva la Adamclisi? ... Asa cum se intampla des in istorie importanta unui oras sau a unei regiuni scade odata cu trecerea timpului... oricum daca cineva este interesat sa treaca in revista sau sa-si reimprospateze memoriile personale, gaseste aici multe informatii si poze

click aici

Este vineri, nu 13, dar aproape ora 13, nu sunt superstitioasa, e cald, atat de cald incat se adevereste ca suntem in luna lui Cuptor... drumul e chiar nesperat de bun, peisajul este aproape identic cu cel de la vecinii nostri de la sud de Dunare... adica localitati mai aerisite si culmea ca am vazut pamanturi pline de viitoare recolte de floarea soarelui, de vita de vie (ca doar suntem in zona Murfatlarului! ), de cereale ce erau treierate, oamenii chiar munceau in arsita torida...

Trecem de comuna Ion Corvin, facem stanga, locul unde se face stanga, e marcat de o cruce in forma de X, pentru ca Sfantul Andrei a fost rastignit pe o cruce ce avea aceasta forma, la Patras, linga Corint, in Grecia. Megem aproximativ 2 km. Dupa agitatatia concediului, padure Migilet este o oaza de verdeata si de liniste. In fata noastra se deschide privelistea manastirii, de fapt ansamblului manastiresc se desfasoara pe un platou intins.

La poarta in partea stanga, se afla un panou, care te instiinteaza ca vei pasi intr-un loc sfant, iar vestimentatia ar trebui sa fie pe masura, la fel si comportamentul pelerinilor... trecem de poarta si vipia ne arde si ne usuca fata si gatul de-o sete apasatoare...

Pe partea dreapta e biserica cea mare si cea mai noua, pe stanga sunt corpurile chiliilor calugarilor, inconjurate de flori si biserica cea de-a doua ca si constructrie.

Miroase divin, a varza calita, cu marar, a varza la ceaun si a mamaliga... Nu ne era foame, dar mirosul e covarsitor...

Intram in manastiri, prima data, in cea mare in care se afla racla cu moastele Sfantului Andrei, o racla mica din lemn, simpla, fara aur si argint... doar o cruce de lemn sculptata, in forma de “X” pe laturile caruia se afla fragmente din osatura sfantului, la iesire la fel mirosul de varza ne invaluie...

A doua biserica ce este construita pe la mijlocul anilor '90, este mai mica dar uimeste prin frumusetea picturilor si prin simplitatea ei.

Pe aleea dintre cele doua biserici sunt doua masini ce asteapta a fi sfintite... trecem de ele si intram in Manastirea Pestera Sfantului Andrei, nu se simte arsita si dogoarea de afara, nu se simte mirosul de varza calita, nimic... liniste doar liniste... o liniste aducatoare de pace in sufletele noastre agitate si impovarate de prea multe multe griji, inutile, zilnice...

Intrarea in Pestera Sfantului Andrei este la poalele dealului Urluiului, peste cate domneste padurea Migilet. Faptul ca un renumit avocat constantean, al anilor '20, Jean Dinu in urma unui vis avut, impreuna cu preotul Constantin Lembrau din comuna Adamclisi au descoperit-o dupa indelungi cercetari istorice iar cu ajutorul satenilor din Ion Corvin ne-au redat-o, cred ca e cunoscut...

Peretii pesterii sunt “placati” cu bilete (in care sunt ascunse cele mai aprige dorinte ale celor ce le pun... fiecare om ce intra in pestera are o speranta, un vis...), cu iconite, icoane, candele, matanii...

Legenda marelui lup... cred ca e cunoscuta, deasemenea ca Sfantul Andrei e “patronul” lupilor e stiut, ca a crestinat poporul roman, la fel, doar e cel ce ne ocroteste spiritual. Raspunsul la aceasta legenda l-am gasit, acum ceva vreme intr-o carte: Sfantul Andrei, Apostolul lupilor scrisa Dumitru Manolache care explica unde sunt de fapt radacinile acestei frumoase legende... in totemul dacic, iar etimilogia cuvantului “daci” este “lupi”... asadar Apostolul Andrei cel dintai chematul (pentru ca este primul ucenic care la urmat pe Mantuitor, iar inainte sa fie ucenicul Mantuitorului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul) este apostolul dacilor...

Spre “altarul” pesterii pe partea dreapta este o icoana mare donata de biserica de la Maglavit, urmasii lui Petrache Lupu au adus prinos de recunostiinta Sfantului Andrei si Pasterii sale, un alt, “Lup”, sau alti descendenti ai “lupilor” dacici... Coincidenta... Iar eu in mana mea tin manuta micului meu Andrei, Lupu... alta coincidenta... Ma redescoper cu bucurie si emotie ca sunt crestina, iar aceste coincidente, le consider miracolele mele personale!

Iesim din Pestera, aici este un mica terasa betonata, asteptand sa vina unul din calugari ca sa deschida magazinul de suveniruri, observam solariile manastirii din care probabil e gatita varza asta care ne urmareste... Intram si cumparam iconite pentru cei de acasa, iar pentru micul meu Andrei gasesc o carticica de povesti si povete... pe drum pana la Dervent i-am citit-o... e o poveste frumoasa scrisa pentru copii... a carei idee principala este o dilema existentiala... care este cel mai bun si cel mai rau lucru totodata...

In apropierea pesterii se afla un izvor care se crede ca ar avea puteri tamaduitoare. Povestea spune ca Sfantul nu avea apa pentru a boteza viitorii crestini si a batut cu toiagul intr-o stanca din care a tasnit apa, apa ce nu seaca niciodata oricat de seceta ar fi!

Plecam, spre casa, impacati si incarcati spiritual, linistiti pentru o vreme... cu speranta ca toate sunt trecatoare si doar credinta este vesnica!

In drumul nostru spre a lua bacul de la Ostrov, pentru a ajunge la Calarasi si apoi catre Bucuresti, este manastirea Dervent, despre care voi scrie candva, sper curand...

Pentru mai multe detalii despre viata Sfantului am pus aceste legaturi... care sper sa foloseasca cuiva:

- click aici

- click aici

- click aici

- click aici

---

VIZUALIZĂRI: 7357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI