Colina Lykavittos - marmura si lupi

TIPĂREȘTE

Am stat la Atena in mijlocul lui aprilie, cand parfumul portocalilor mi s-a impregnat in suflet si in memorie, ramanand indisolubil legat de cetatea in care democratia a capatat nume si sens. Am avut ocazia sa vad destinatiile turistice clasice, dar sa si descopar cotloanele si ascunzisurile orasului, lipsite de etichetea "must see". Acelea in care orasul respira prin toti porii lui, istorie, cosmopolitism, frumusete si libertate, intre albul caselor si albastrul ireal al unui cer senin absolut. Am vazut Acropolele, urcate treapta cu treapta si pas cu pas pe marmura lucioasa si lucita de miliardele de pasi, neputand sa uit nici o clipa ca acolo respir istorie pura, ca eleganta coloanelor si supletea cariatidelor sunt emblematice, eterne si seducatoare.

Dar n-am sa vorbesc despre Acropole, desi sunt un punct turistic clasic, aproape un cliseu, desi o intreaga dupa-amiaza mi-am rasfatat privirile cu templele in ruine inchipuindu-mi vechii locuitori cu ofrande la altare si zeii din Olimpul lor celest privindu-i.

Am meditat si contemplat, chiar daca par doua lucruri imposibile in acel loc, in multimea de turisti si sub razele unui soare arzator. Am sa povestesc cum am urcat pe colina Lykavitos (adica dealul de piatra), zis si dealul Lupilor (adica Lykabettus), cum vazuta de departe dar mai ales de aproape, te cucereste cu semetia ei, temperata de biserica Agios Georgios alba, calda si micuta.

Plecate din centrul Atenei, am trecut prin cartierul Kolonaki, cu taxiul, care ne-a lasat chiar la poalele colinei. Am retinut ca Lykavittos se afla in cartierul Aristippou, ca e cel mai inalt punct al metropolei, cu cei 270 m ai sai, intr-o zona strict controlata urbanistic, deoarece cladirile nu depasesc 4-5 maxim 6 niveluri.

Dealtfel, in orice parte a Atenei te afli, colina Lykavitos te atrage si te hipnotizeaza, astfel incat, mai devreme sau mai tarziu, cu propriile picioare sau cu funicularul, urci in varful ei ca sa traiesti senzatia unei panorame desavarsite, complete si de neuitat. Am ales sa urcam cu funicularul, o parte din ascensiune fiind prin colina, dar cursa e scurta si lipsita de pericol. Biletul costa atunci 6 euro, in statia de plecare gasindu-se, la fel ca peste tot, obisnuitul magazin cu suveniruri fel de fel, tipic grecesti sau mai internationale. In cinci minute am ajuns in varf, unde brusc Atena s-a deschis circular si panoramic privirilor noastre.

Varful cuprinde de fapt trei terase suprapuse, dintre care cea mai de sus, pe care se afla biserica Agios Georgios, e cea mai larga, aproape rotunda ca forma. Marginita de o balustrada mai mult simbolica si de un parapet de piatra ce serveste si de loc de odihna, terasa pavata cu piatra dar si cu marmura are in mijloc micuta bisericuta, in care am intrat, ne-am inchinat, ne-am recules iar la iesire am lasat un mic obol. Asa se obisnuieste. Un maslin solitar, batut de vanturi si fluturandu-si lanciile mici si argintii rupe planul infinit al orizontului. Toti turistii sunt tentati sa se fotografieze langa el. Urmatoarea incercare e sa identifici obiectivele turistice, sa ghicesti teatrele, sa vezi arena olimpica, Agora, iar daca ai ochi buni, poate chiar poarta lui Hadrian, cea din care n-a mai ramas decat un arc urias de marmurasi doua coloane. Multimea de blocuri, din care multe au piscine pe acoperis sau alaturi de cladire, se intinde ca un joc de copii pana departe unde luciul albastru intens identifica marea. Petece verzi, nu prea multe, definesc zonele de parc ale Atenei. Altfel, doar tivuri inguste de portocali marginesc strazile si bulevardele.

Am coborat de pe colina, ignorand atractia gastronomica de pe terasa intermediara, pe o multime de trepte sapate in stanca dealului, intr-o spirala incompleta, pana cand in fata ochilor ne-a aparut o strada dreapta, numai trepte, strabatand cartierul Aristippou pana jos de tot, la bulevardul Ploutarchou. Noi am coborat, in pas lenes, ceea ce ar fi trebuit sa urcam. Tocmai de aceea, pentru ca am coborat, am avut suflu si placere sa obervam florile de pe balcoane, terase si pervaze de ferestre. Leandri multi, desi si infloriti, portocalii salbatici si nalbe. O pisica lenesa pe o bancuta ne-a privit cu ochi somnorosi, indiferenta si fara frica. Ne-a lasat s-o fotografiem. Am continuat coborarea pe langa cafeterii mici si cochete, taverne cu cateva masute in fata, magazine de suveniruri, intalnind fie turistii mai sportivi ca noi, care urcau, fie localnici.

Cat am mai ramas in Atena, am continuat sa privesc colina Lykavitos ca pe un reper, ca pe o amintire draga, ca pe un "amfostacolo" cu care ma mandresc si pe care vi-l recomand.

N-am vazut lupi , probabil ca existau odata , dar alaturarea lor cu marmura imi da o senzatie stranie , de ferocitate stralucitoare....

---

VIZUALIZĂRI: 2901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI