Istanbul, ce dor mi-a fost de tine!

TIPĂREȘTE

Las deoparte povestirile despre minivacanţele petrecute în ultima jumătate de an, în paranteză fie spus nici nu ştiu dacă şi cât voi mai scrie, însă vin să povestesc despre recenta ieşire la Istanbul, un oraş pe care-l iubesc cu toată fiinţa mea şi de care ne era dor tare, nemaivăzându-l de fix cinci ani.

Fiindcă, de regulă, ne place să petrecem sărbătoarea de Paşte acasă, minivacanţa de 1Mai este destinată deplasărilor. Cum anul acesta a picat într-o zi de luni, era rost de plecat undeva. Soţul a venit, mai întâi, cu ideea de a merge la Istanbul cu autocarul, însă am renunţat după ce ne-am dat seama că timpul efectiv alocat excursiei ar fi fost şi mai scurt, posibilitatea de a-l mai pierde prin vămi fiind destul de mare. Tot soţul a decis chiar de Paşte să mergem cu avionul dacă găsim vreo cursă care să ne avantajeze ca interval de timp, adică de vineri seara până luni, neputând să ne luăm liber ziua de vineri. Şi am găsit la Pegasus, firma low-cost turcească ce operează de pe aeroportul Sabiha Gökçen, situat pe partea asiatică. Biletele nu au fost ieftine (de trei ori mai mult faţă de autocar), ridicându-se la jumătate din costul total al vacanţei, însă confortul a fost nepreţuit aş spune.

Desigur, ne-am propus să facem lucruri noi, să vedem locuri noi, dar să şi le revedem pe unele dintre acelea care sunt emblematice pentru marele oraş şi de care ne era dor.

Pentru început, am avut zbor la 18,50 vineri, aterizând pe aeroportul din Istanbul la 20,05, fără nicio întârziere. Partea cea mai frumoasă a fost că ne-am apropiat de aeroport la apus, trecând la înălţime mică pe deasupra Mării Marmara, a Insulelor Prinţilor (Adalar) şi a ţărmului asiatic, suprinzând imagini superbe. De fapt, am putut identifica tot arealul: Bosforul, Peninsula Seraglio, Cornul de Aur.

Odată sosiţi în aeroport, prima mişcare a fost către o casă de schimb valutar să intrăm în posesia unor lire turceşti cash necesare pentru încărcarea cardului de transport în comun, Istanbulkart. Am convertit 50 € la un curs de 21TL pentru un euro, curs care s-a dovedit ok, în oraş cel mai bun fiind de 21,9 TL, diferenţa fiind nesemnificativă aş zice.

Apoi, ne-am îndreptat către metrou, din octombrie 2022 aeroportul având propria staţie pe linia M4, care, după 21 staţii şi 50 minute parcurse, te scoate la cea mai apropiată staţie de Marmaray (trenul ce trecepe sub Bosfor spre partea europeană). Mai înainte de asta, la metrou, am verificat la unul dintre automatele galbene vechiul nostru Istanbulkart care s-a dovedit expirat (după trei ani în care nu mai este folosit devine nul), fiind necesar să cumpărăm unul nou: 50 TL. Apoi, l-am încărcat cu 150 TL ştiind că vom avea nevoie pentru început de o sumă în jur de o sută de lire pentru a ajunge în Sultanahmet/Fatih, unde aveam să stăm.

La staţia Ayrılık Çeşmesi am schimbat cu Marmaray până la Sirkeci de unde am luat celebrul tramvai T1 două staţii. Timpul de parcurs pus cap la cap a fost de aproape două ore. Am dat aceste detalii pentru cei ce ar putea alege aceeaşi cale ca şi noi.

În decursul zilelor, am încărcat cardul de mai multe ori, în toate staţiile existând automate, iar Istanbulkart-ul l-am folosit pe toate mijloacele de transport în comun: metrou, tramvai, autobuz, telecabină, ferryboat, funicular, trenul Marmaray. Preţul unei călătorii este diferenţiat în funcţie de mijlocul folosit, acum porneşte de la 9,90TL/pers., ajungând şi la 20 TL/pers. pentru ferry, de pildă. Cardul este uşor de folosit, putând fi utlizat de până la patru persoane care călătoresc împreună.

Debutul primei zile întregi din Istanbul ni l-am făcut vizitând două moschei vestite din cartier, vecine cu hotelul nostru. Prima a fost Kuçuk Ayasofya care este lăcaş de cult islamic din secolul al XVI-lea, la origine fiind bazilică creştină clădită între 532-536 în timpul domniei împăratului Iustinian I. Am admirat construcţia elegantă din cărămidă, marmură şi granit, iar custodele a fost foarte amabil şi ne-a arătat semnul crucii gravat pe coloane de marmură, fântâna subterană, etc., interiorul acesteia fiind splendid.

Adevărul este că nu degeaba i se spune Mica Aya Sofya, fiindcă seamănă izbitor cu sora sa mai mare, însă aspectul îi dă dreptul să fie considerată o adevărată bijutetrie arhitectonică.

Plăcut impresionaţi, ne-am îndreptat apoi spre Moscheea Sokullu Mehmet Paşa, construită de Sinan, cel mai mare arhitect al Imperiului Otoman, pentru marele vizir Sokullu Mehmet Paşa şi soţia sa, Esmehan Sultan, fiica sultanului Selim al II-lea şi nepoata sultanului Suleiman Magnificul. Clădirea este impunătoare, cu ziduri groase şi restaurată în ultimii cinci ani. Interiorul este fin decorat cu plăci de ceramică albastră de Iznik, cu modele deosebite, florale şi geometrice.

În continuare, itinerarul nostru schiţat pentru ziua aceea cuprindea cartierele Fener şi Balat, foste vetre creştine de greci şi evrei, ajunse în decursul timpului ca zonele sărace ale Istanbului, precum şi o urcare la cafeneaua Pierre Loti pentru belvederea inegalabilă de care dispune. De fapt, acesta este locul nostru preferat din Istanbul pentru panorama oferită.

Cu tramvaiul T1 am sosit la Eminönü, la picioarele Podului Galata, unde ne-am reîntâlnit cu forfota greu de descris din acea zonă. Miresmele ne împresurau din toate părţile, şi deodată ne lăsăm duşi de val şi ne hotărâm să ne facem pofta cu celebrul balık ekmek (75 TL/buc.), adică sandvişul de macrou fript pe plită cu pâine şi frunze de salată pe care l-am mâncat stând la una dintre terasele cu mese. Mai luăm şi murături la pahar şi festinul este asigurat.

De la Eminönü ştiam că trebuie să luăm un autobuz 99 pentru scurtă distanţă, până la Fener, şi după vreo zece minute coborâm în staţia cu acelaşi nume situată pe malul sudic al Cornului de Aur. De acolo a urmat cutreieratul pe străduţele în pantă din Balat în căutarea caselor colorate ([iRenkli Evler), devenite faimoase odată cu restaurarea lor. Acestea sunt deja obiective turistice vizate de toate camerele foto ale vizitatorilor.

Apoi, a urmat strada conacelor greceşti şi evreieşti, Merdinveli Yokuş Evleri, o stradă înclinată tare, la fel, foarte apreciată de turişti, cu un farmec aparte. Desigur, în Fener am avut în vedere Liceul Ortodox a cărui clădire maiestuoasă, cărămizie, iese în evidenţă sus pe deal încă din staţia de autobuz, de pe mal. Dimitrie Cantemir a fost unul dintre elevii care au studiat aici, de altfel domnitorul nostru, cărturar prin excelenţă, are în apropiere un muzeu dedicat din care a mai rămas doar o placă pe un perete exterior. Însă, acesta este înglobat într-o curte mai largă, decorată în stilul caracteristic colorat local, unde funcţionează una dintre cele mai mari atracţii din cartier: Antik Balat Café, foarte aglomerată, fotografiată. Treptele din proximitate reprezintă pata de culoare a Fenerului fiind vopsite în tonuri vii care magnetizează toate privirile.

Am ţinut dinadins să ajungem la Patriarhia Ecumenică Ortodoxă a Constantinopolului, respectiv biserica Aya Yorgi (Sfântul Gheorghe) , şi ne-am îndeplinit ţelul fiind profund mişcaţi de atmosfera lăcaşului, mai cu seamă că se celebra botezul unui copil grec cu mare fast. Toată clădirea, ca şi întregul complex, sunt copleşitoare, iar istoria şi însemnătatea lor coboară chiar în zilele de început ale creştinismului în Imperiul Roman de Răsărit.

Ne-am permis un scurt răgaz de a ne delecta la o terasă din vecinătate cu gözleme, ceva dulce, ayran, limonadă, după care ne-am repus la drum spre Biserica Sfântul Ştefan a Bulgarilor, situată foarte aproape, dar n-am avut norocul decât s-o fotografiem pe-afară pentru că puhoiul de bulgari coborâţi din 5-6 autocare a făcut imposibil să intrăm chiar şi în curtea bisericii. Oricum, este un lăcaş impozant şi foarte frumos, construit din metal, bine de ţinut minte altă dată spre a-l vizita în interior.

Pe urmă, am luat un autobuz care să ne ducă la staţia de telecabină de unde să ne îmbarcăm pentru urcare la cafeneaua istorică Pierre Loti. Acolo, ups! , coada era uriaşă, dar alternativa de a urca dealul (55 m înălţime) prin cimitir nu ne-a surâs fiind obosiţi şi vrând să ne mai cruţăm picioarele. Drumul prin cimitir nu e deloc neplăcut şi bine făceam dacă-l alegeam, aşa am stat la coadă o oră şi un sfert, timp în care ne-a trecut os prin os, dar totul s-a risipit ca prin farmec când am ajuns sus!

Priveliştea este absolut fabuloasă, iar “ora de aur” , aşa cum o numesc fotografii, la care eram punea într-o lumină magică tot arealul: Cornul de Aur până la Podul Galata, celălalt mal Cornului de Aur cu cartierul Pera, insulele Bahariye de pe acesta. Totul era feeric!

Din nou, am zăbovit la ceai, cafea, desert, gözleme, etc., iar de cum a început să se însereze, am făcut cale întoarsă la telecabină şi de acolo cu acolo cu autobuzul 99, respectiv tramvaiul T1.

Ziua următoare, fiind duminică şi anunţată foarte frumoasă din punct de vedere meteo, am plănuit s-o petrecem în Insulele Prinţilor, mai precis în Büyükada, cea mai mare dintre acestea. Mai fuseserăm în Büyükada acum şapte ani, dar de data aceasta aveam de gând să nu mai rămânem în port, ci să facem drumeţie la biserica Aya Yorgi situată în cel mai înalt punct al insulei (210 m) şi să ne bucurăm de privelişti, traseu, natură.

Am început prin a lua tramvaiul T1 de la Çemberlitaş la Kabataş, acolo unde se află terminalul de ferry, însă lucrătorul staţiei de tramvai ne spune că la Sikeci este capăt de linie fiindcă se desfăşoară un semimaraton şi în tot centrul circulaţia va fi închisă. Întrebăm cu ce altceva am putea ajunge la terminalul de fery şi ne face semn că doar cu picioarele, deci pe jos. Ups!

Mie îmi vine ideea ca după Podul Galata să o luăm nu pe ţărm, ci spre Turnul Galata, apoi spre Piaţa Taksim pe Istiklal Caddesi, faimoasa stradă pietonală cu magazine, cafenele, clădiri administrative, sedii de bănci, etc. pe care o incluseserăm în program seara, nicidecum dimineaţa. Dar, a fost bine şi aşa, că altfel nu cred că o mai vedeam! Chiar a fost ok, aglomeraţia era la stadiu incipient, mai ales după ce am lăsat în urmă Turnul Galata la care se formase o coadă uriaşă pentru bilete.

Pe Istiklal am revăzut cu bucurie şi an recunoscut locuri prin am trecut de mai multe ori de-a lungul timpului. Când am sosit în Piaţa Taksim şi ne pregăteam să intrăm în staţia de funicular, observăm silueta a două mari lăcaşe cult: moscheea Taksim şi cupola impresionantă a bisericii Agia Triada (Sfânta Treime) , de care ştiam că e deschisă duminica oficiindu-se slujbă.

Repede ne lansăm spre biserică, găsim mai greu accesul pe o stradă întortocheată şi intrăm în curte şi apoi în biserică. De-a dreptul maiestuoasă, iar înăuntru slujba era ţinută de mai mulţi preoţi greci. Rămânem puţin, atât cât putem să ascultăm, să ne închinăm, să ne încărcăm, să aprindem lumânări, apoi ne repunem la drum.

Funicularul de la Taksim la Kabataş face două-trei minute în coborâre. Când am ajuns la terminalul de ferry era 11,30, iar următoarea cursă spre Adalar pleca la 12,05, apoi alta la 14,00. Am avut noroc că, deşi era lume multă, am ocupat locuri pe scaune, iar la 14,00, după o călătorie foarte agreabilă pe marea liniştită, soseam la capăt de linie: insula Büyükada. Primul lucru a fost să mâncăm, scop în care ne-am aşezat la terasa unui restaurant pescăresc şi am comandat sardine, kalamari şi hamsii plus două beri Efes, în total 680 TL. Toate foarte bune!

După aceea, ne-am îndreptat spre staţia de maşinuţe electrice, trăsurile ştiute drept phaeton dispărând de câţiva ani, fiind înlocuite cu mijloace de transport prietenoase cu mediul. Stupoare! Cozile erau infernale. Soţul întreabă nişte localnici cam cât avem de mers, i se spune că vreo 5-6 km, dar în urcare-coborâre-urcare, dar nu foarte abrupt şi ne dăm seama că pentru drumeţie veniserăm, deci start!

Am pornit pe la 15,10, iar la 16,30 eram sus la biserică cu toate pauzele de pozat, admirat. Pe traseu am depăşit clădirea enormă din lemn aflată în paragină a fostului Orfelinat grec Prinkipo, considerată a fi cea mai mare construcţie din lemn din Europa şi a doua cea mai mare din lume, care acum, foarte degradată parcă gata să cadă, arată terifiant.

Ceva mai încolo, la o răspântie, se află Luna Park, un complex cu restaurant având o vedere frumoasă la mare spre malul asiatic, şi loc de agrement. Acolo este şi staţie pentru traseul maşinuţelor electrice. Din acel punct, poteca s-a mai îngustat, nu mai era asfaltată, ci pavată cu piatră cubică, dar tot în stare bună, însă în urcare accentuată. Per total, drumul prin pădurea de pini este foarte agreabil, însă cred că fiind minivacanţă şi pentru localnici, acest fapt a condus la un trafic intens.

Curând am sosit la biserică de unde priveliştea este uluitoare atât spre ţărmul asiatic şi insuliţa Sedef, cât şi pe partea cealaltă spre insula Heybeliada. Intrăm în biserică şi ne luăm un răgaz binemeritat pentru a ne închina, pentru a admira iconostasul superb al vechiului lăcaş de cult cu origini de prin anii 963, desigur reconstruit, restaurat, reabilitat de mai multe ori.

După ce aprindem lumânări, citim povestea bisericii inclusiv în limba română găsind-o afişată pe un perete alături de cea în greacă, engleză şi rusă.

Lângă biserică se află un local (Yücetepe Kir Gazinosu) cu terasă şi grădină foarte frumoase cu sea view superb unde ţi-e mai mare dragul să stai, însă noi nu am rămas decât pentru câteva fotografii fiindcă timpul nu prea era de partea noastră.

Calea întoarsă pe care am făcut-o pînă în port a fost mai puţin consumatoare de timp, aşa încât am prins cursa de 18,00 spre Kabataş, dar aglomeraţia a fost de nedescris.

Seara ne-am petrecut-o în buricul târgului, plimbându-ne pe Ordu Caddesi, Yeniçeriler Caddesi, Divanyolu Caddesi.

Luni, 01 mai, aveam avionul la 16,25, aşa că până pe la prânz aveam vreme să mai cutreierăm prin oraş. Aflasem de cartierul Kuzguncuk de pe youtube, în timp ce mă documentam despre Balat şi nu mică mi-a fost mirarea să-mi dau seama că acest cartier situat pe partea asiatică este reflexia în oglindă a Balatului sau similarul său asiatic, constând în prezenţa multor case/vile colorate ridicate tot de evrei sau greci. Se spune că evreii au avut aici ultimul popas în drum spre Ţara Sfântă. În plus, şi aici se găsesc mai multe biserici ortodoxe greceşti, armeneşti şi sinagogi.

Aşadar, după o documentare modică, cu rucsacurile în spate, imediat ce am terminat micul-dejun făcând check-outul, am ajuns pe partea asiatică cu Marmaray-ul de la Sirkeci până la Üsküdar. De aici ştiam că trebuie s-o luăm oarecum pe ţărmul Bosforului, pe Bulevardul Paşalimanı vreo 15-20 minute. Zis şi făcut, eram cu ochii pe indicatoare căutând strada Icadiye, un fel de coloană vertebrală a cartierului, din care porneau străduţe stânga-dreapta pe care erau înşirate case, vile, chiar conace, cu arhitectură de acum două-trei secole, multe dinte ele colorate vesel, dând ochiului un aspect foarte plăcut.

În afară de case pitoreşti, pe strada Icadiye am întâlnit o sumedenie de cafenele, terase, patiserii, locante, dar şi bisericile greceşti Aya Yorgi sau Agios Panteleimonas, aşa încât tabloul pe care-l aşteptam nu a întârziat să apară. Am hoinărit pe străzi ceva vreme, apoi am ieşit la artera de lângă Bosfor, am admirat panorama de la punctele de belvedere amenajate special, apoi, fiindcă se făcuse de prânz, ne-am aşezat la o locanta de pe strada Icadiye care abia terminase de gătit mâncarea şi ne-am ospătat cu bucate turceşti ştiind că le vom duce dorul în curând.

Pe urmă am luat-o uşurel înapoi spre Marmaray, staţia de la Üsküdar pentru a merge până la următoarea, Ayrılık Çeşmesi, de unde aveam să schimbăm cu metroul M4 până la capăt, aeroportul Sabiha Gökçen. Am făcut din nou 50 de minute cu metroul, dar am ajuns în timp la aeroport, cu două ore înainte de zbor.

Concluzie

Minivacanţa aceasta la Istanbul ne-a picat mănuşă fiind nu numai foarte frumoasă, dar şi inedită din câteva puncte de vedere, pentru că am vizitat locuri noi de care ştiam, sau de care am aflat de puţină vreme. Istanbulul oricum mi se pare inepuizabil fiind un conglomerat, o imensitate, o minune de oraş, dar mai cu seamă unic! Nu cred că m-aş putea sătura vreodată de Istanbul. Dacă nu aţi ajuns la Istanbul, vă recomand să mergeţi, dacă aţi mai fost, vă îndemn să repetaţi experienţa! :)

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=Y_h1C94ZpzA

---

VIZUALIZĂRI: 5512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI