Stone Town

TIPĂREȘTE

Stone Town este centrul istoric din Zanzibar Town, o harababură de străzi, piețe, clădiri și arhitecturi, vânzători și cârduri de copii, scutere, autobuze și dalla dalla-uri. Desigur, capitala insulei și cel mai mare oraș de aici, nu înseamnă doar zona asta. Sunt prin oraș și cartiere mai noi - cu clădiri de birouri sau de apartamente, piețe și magazine. Doar că Stone Town adună cele mai interesante locuri de văzut, fie că sunt pe malul mării, fie că sunt mai dosite, pe străduțe înguste.

După ce am coborât din barca ce ne adusese de la insula cu țestoase, am ținut aproape de ghida noastră să nu pierdem ultima etapă a tripului: turul orașului vechi. Cum madam Irina s-a dus la o cișmea să-și spele religios picioarele pentru a încălța pantofii, hai și noi să ne “primenim” pentru o ieșire în oraș ca intr-o duminică de după amiază. Am nimerit într-o stradă ca un furnicar, cu mult zgomot, învălmășeală, agitație și aglomerație, vânzători, cărucioare, mii de mărfuri și culori. O să încerc să punctez cele mai importante obiective, refacând traseul urmat dintr-o memorie relativ pierdută. De fapt Irina ne-a plimbat pe unde a vrut mușchii ei în aste două ore, cu ochii pe ceas. La 17 trebuia să ne întâlnim cu Abdalla, tour driver-ul nostru.

Să te relaxezi în grădinile Forodhani

Am “pedalat” prin parcul ăsta, amețit de căldură și umezeală, cu ochiul țintind spre un posibil vânzător de apă rece. Locul este tare drăguț, foarte fain aranjat. Sunt bănci la umbră, un foișor în mijloc, câteva cafenele pe malul oceanului și un restaurant ridicat deasupra apei, cu prețuri pe măsura locației. Irina spunea că lucrurile se schimbă la ceas de seară, când zona devine si mai agitată și se împânzește de gherete cu mâncare, pentru night market devenind un social hub pentru localnici și turiști. Dar noi nu vom apuca să vedem.

Grădinile au fost aranjate în 1936, ca să aniverseze faptul că Sultanul a rezistat 25 de ani la conducere, eveniment cunoscut și ca Jubileul de Argint. La umbra foișorului, Irina a “deschis cartea de istorie” și a început să turuie pițigăiat. Trebuia să se facă și auzită nu doar înțeleasă - la ce zarvă era! Din capătul străzii se insiruiau câteva clădiri mai importante, de la Vechiul Dispensar, continuînd cu Casa Minunilor, Palatul Sultanului și încheind cu Vechiul Fort. Înspre ocean se vedeau niște tunurile cu care britanicii "bătuseră"-n palat după înscăunarea unui sultan neagreat de coroana regală de la Londra.

Palatul Sultanului

Acum devenit muzeu, palatul a fost construit ca reședință pentru Sultan. Se bucurau de lux sultanii pe aici, aveau o super priveliște de la balcon și lift, ca să nu obosească pe scări. E cam "prăfuit" și pare neîngrijit palatul, dar cu explicațiile ghidei noastre, mai prind viață și exponatele. Sunt destul de multe obiecte pe aici - tablouri, pături, cufere, mobilă, cu care să îți faci o idee despre cum trăiau conducătorii vremurilor. Există și o zonă dedicată Prințesei Salme (de care voi aminti mai încolo), iar cartea ei poate fi cumpărată de la ghișeul de bilete, pentru 25$. Jur că nu înțeleg uneori prețurile zanzibarezilor, dacă era mai ieftină poate chiar o luam.

Vechiul Fort

Părăsim umbra și ne scurgem de-a lungul unei fortificații cu ziduri înnegrite. Fortul ăsta a fost construit de către omanezi, când au luat insula de la portughezi și a avut o grămadă de utilizări – închisoare, club de tenis, locație pentru evenimente sau festivaluri. Se organizează aici Festivalul Internațional de Film din Zanzibar și Busara - unul dintre cele mai mari festivaluri din Africa de Est, unde poți să asculți taarab, jazz, afro-pop sau altele de prin partea asta de lume. Tot aici, în unul dintre turnuri, am dat peste un atelier de pictură. O serie de artiști locali exersau sau învățau pictatul. Pentru o “atenție” am devenit “novice” în ale artei - că doar era pictură naivă.

Muzeul Freddie Mercury

Că băiatul “regină” , pe adevăratul sau nume, Farrokh Bulsara, s-a născut în Zanzibar este adevărat, dar nu există nicio dovadă clară că locul unde au pus de un muzeu este chiar casa lui. Așa zisul muzeu înseamnă vreo două încăperi cu pereți tapetați cu citate, poze și texte despre Freddie, plus un pian la care a cântat și un costum de scenă (nu foarte sigur că-i unul original). Oricum am identificat 3 motive pentru care să vezi locul ăsta.

-Înăuntru este răcoare! Spre deosebire de satele de la mare, unde briza este destul de prezentă, clădirile din Stone Town fac ca temperatura ridicată să fie și mai tare resimțită. Așa că e bine-venit niște aer-condiționat.

-Au muzică bună - că doar sunt în loop melodiile lu’ Queen.

-Afli despre stația de comunicații construită de NASA în Zanzibar, pentru a păstra legătura cu echipajul american al primelor misiuni spațiale. A funcționat în timpul misiunilor din cadrul Proiectului Mercury, când americanii aveau speranțe mari să câștige în fața sovieticilor în întrecerea „cine reușește să facă cele mai multe lucruri prin spațiu” sau "cine face primul pipi pe Marte". Rămășițele stației încă există, undeva la 15 km de Zanzibar Town. Se zice că și asta ar fi influențat noul nume al lui Farrokh Bulsara.

Să mergi pe străzi

Mare parte din Stone Town se compune dintr-un labirint de străzi înguste, mărginite de clădiri înalte. Labirintul ăsta haotic de străzi a fost lucrul meu preferat din Stone Town. M-am salutat cu copii care ieșeau de la școală, am mai intrat în câte un magazinaș colorat, am mai refuzat pe câte unul ce voia să-mi vândă te miri ce, dar am și luat una-alta. Asa de aducere aminte, că, pe moment, utilitate nu le găseam.

M-am oprit la mozambican care făcea suc de trestie - moartea mea! Am băut două pahare-cam 2 lei paharul, dar ar mai fi mers unul la ce sete aveam. Apoi am trecut pe lângă unul ce jupuia o capră, în stradă… în grabă, că la ce nor de muște plutea în zonă, nu rămânea cu mare lucru. Și-un mirooos … încât am făcut dreapta cu ochii închiși. Ghinion! Aci pusese unul niște pește la uscat de alaltăieri. Mi s-a făcut stomacul mic, mic de tot și l-am simțit pitulat după ficat.

Să admiri arhitectura si usile

Sunt super-șmechere ușile din Zanzibar. Ba chiar au și un traseu al lor, le poți urmări prin oraș. Sunt uși masive, sculptate în lemn, simbol al bunăstării și de bogăție. Unele, reflectând o influență indiană, sunt decorate cu rozete sau vârfuri de alamă (inițial o apărare împotriva elefanților). Altele prezintă modele arabe geometrice, cu sculpturi de lotuși și ananas.

Se pare că este primul lucru care se construia pentru o nouă clădire, ba uneori sunt și mai vechi decât casa - fiind aduse de la o locuință anterioară. Unele dintre ușile astea au sute de ani. Am văzut și-un Păcală de-al lor cu una-n spate, râzând haotic și scadat. Cred că de frecătura clanței… mai era și-n dreptul șezutului.

Și arhitectura clădirilor este remarcabilă (adică îți tot vine să te oprești să pozezi clădirile), cu fațade dantelate, colorate frumos. Irina aștepta răbdătoare pân' ce găseam poza perfectă, deși abia își frâna un căscat de plictiseală. Am intrat și-n casă peste unul ce se bărbierea - de unde să știu că strada trecea prin baia ăstuia? Zic un “Jambo” și ies, lăsându-l pe om cu briciul la carotidă.

Să vezi muzeul printesei Salme

Prințesa asta, fată de sultan, care s-a măritat cu un neamț, negustor de scoici, este una dintre figurile emblematice ale istoriei recente a Zanzibarului. A fost o tânără autoeducată și puțin feministă, s-a îndrăgostit de un negustor german, a rămas un pic însărcinată și a fugit cu el din Zanzibar pentru a se stabili la Hamburg. De mai rămânea, o belea tat-su că ăla capra. Din păcate, soțul ei a murit într-un accident de tramvai câțiva ani mai târziu. A scris prima autobiografie a unei femei arabe și era destul de avangardistă pentru timpul ei (s-a născut în 1844). În carte vorbește despre viața în Zanzibar și despre frații ei, ce urmau să devină sultani. Au mai fost publicate ulterior și scrisorile ei din Germania către acasă, unde compară culturile și stilul de viață. Sunt fragmente din cărți pe pereții muzeului, interesante de citit.

Irina era super pasionată de femeia asta, după cât patos punea în poveste. Tot voia ea să părăseacă insula pentru Europa așa că, cine știe, o veni și neamțul ei. Cu români nu se-ncurcă, cică - mă rog, treaba ei! La finalul turului mi-a dat și un test - desigur că nu am răspuns corect la niciuna dintre întrebări. Muzeul este destul de micuț, o vizită cred că durează nu mai mult de 30 minute. Sunt expuse aici diverse piese vestimentare, unele originale, care au aparținut prințesei, mobilier din vremurile alea și multe poze, plus panouri informative. Cam "siropoasă" chestia asta!

Darajani Market

Ce furnicar e piața asta! Pare că poți să găsești de toate aici - condimente, haine, papuci, fructe, coșuri împletite, carne, pui (aproape) vii, pungi cu câte ceva sau cartele de telefon. Când am ajuns acolo am fost fix că într-o scenă de film românesc - când Ion de la sat ajunge la oraș și stă în calea tuturor. M-am redresat repede cu mâna la portofel, că prea eram suspect tamponat, și am mai cumpărat niște mirodenii - pentru când voi găti și altceva decât ochiuri și cartofi prăjiți.

Cum alimente nu cred că vă dă mintea (și mai ales stomacul) să cumpărați, căutați a lua săpunuri făcute manual cu parfum de scorțișoară, chestii colorate și împletituri din frunze de palmier, bijuterii cu mărgele, animale din lemn lucrate manual și, evident, condimente. Să nu va așteptați la nu știu ce piață - aci se vinde orice si oricum - din mișcare, de pe bicicletă dar în special de pe jos. Vrei o fructa? Ia d-aci... o scutură de praf, eventual o șterge de izmene și ți-o întinde zâmbind. I love, Africa!

Baile Persane Hamamni

Acestea au fost primele băi publice construite în Zanzibar de arhitecții Shirazi din Iran. Nu mai sunt în uz, dar poți să-ți bagi capul și să arunci o privire cerând îngrijitorului să deblocheze poarta pentru tine, pentru o mică "atenție". Și da, doar am băgat capul, ne mai riscând să deranjez pe vreunul (una) în intimitatea absolută. Aveam senzația permanentă că în spatele unui zid sau porți… e cineva ce face cu totul altceva decât puteam eu anticipa. Bine ar fi fost dacă puteam băga capul fără nas…

Cam asta a fost plimbare prin “orașul de piatră” - mai am un review despre cazare și gata Zanzibarul. Scăpați de mine! Când mă plimbam pe străzi, îmi tot puneam întrebarea dacă aș vrea să locuiesc aici. Încă nu am găsit răspunsul, dar știu clar că mă voi mai întoarce și mă voi pierde prin el de capul meu, voi face un album de fotografii numai cu uși și balcoane, îmi voi face curaj și voi intra în piața de peste, voi intra în fiecare magazin cu tablouri și voi admira apusul din port. Pană voi rămâne fără gânduri.

Hakuna Matata!

---

VIZUALIZĂRI: 5435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI