ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 15.01.09
STATUS: PRETOR
LUNA
SEP-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Trei restaurante pragheze - jacuzzi culinar pe gâtlej

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Făcând zilele trecute inventarul voiajelor pe tărâmuri străine, am conchis că stocul a ajuns să fie cam supraponderal… Așadar, să mai descarc din el…

Nu vreau să-mi mai amintesc că într-o vreme doru-mi de ducă se transformase din mâncărimea în tălpi într-o nemiloasă cicatrice pe care urma s-o vindec după ce lumea mare s-a-ndurat și a deschis porțile ferecate pentru turiști…

A fost, a trecut (se pare), ne rugăm să nu mai trecem vreodată prin așa ceva…

Timp liber berechet (avantaj al seniorilor), dor de ducă permanent, niște bilete de avion re-reprogramate, investigații pentru a găsi un hotel central pe gustul nostru și iată o nouă destinație pe radarul de vacanțe: Praga, la mijloc de septembrie.

Restaurant Klub Lavka

Novotneho lavka 201 – o adresă de vizitat fără ezitare

Simplu și ușor de descoperit. La două minute de hotelul Charles Bridge Palace, doar traversam bulevardul Smetanovo, Podul Carol era la nici 200 de metri depărtare. Dar ce m-a atras mai mult a fost amplasarea terasei chiar pe malul Vltavei, cu priveliște spre Castelul Praga și Podul Carol. Doar o terasă, dar ce terasă!

Restaurantul și terasa sunt încadrate de Muzeul Bedrich Smetana și restaurantul Mlynec, mândru purtător de stea Michelin, atunci, în renovare. Vecini valoroși, nu? Pe lângă bar și restaurant, Lavka dispune de o sală de bal, o sală de teatru, o mică grădină cu vedere la Vltava și o altă terasă prelungă din capătul restaurantului care iarna se transformă într-un patinoar. Ingenioasă idee! Seara au loc concerte, spectacole de teatru, muzică cu DJ.

Deci, terasa cea mare este cumva *ascunsă* și foarte liniștită, trebuie să treci prin restaurant ca să ajungi la ea. Alăturat terasei mari este un ponton îngust de unde se pot închiria bărcuțe cu pedale.

După o hoinăreală prelungă prin centrul vechi al Pragăi – dar nu mă plâng, mi-era dor să-mi simt picioarele obosite – după prânz, pe la ora 3 ajungem și noi pe malul Vltavei. După micul dejun strașnic de la hotel – cum suntem obișnuiți, matinal – după atâtea ore, auzii un chițăit sfios… Ne-am înțeles doar din priviri și după câțiva pași eram deja instalați la o masă pe terasa Lavkăi.

Este o terasă așezată chiar deasupra apelor râului, loc perfect pentru a te relaxa și a te bucura de peisaj. Rățuște, lebede, pescăruși, chiar și bizami se dau în spectacol pentru deliciul turiștilor care stau pe băncuțele terasei și îi fotografiază. La umbra unui copac pletos statuia compozitorului Bedrich Smetana domină central terasa rotundă. Faimos, dar care, paradoxal, suferea de surditate…

Trei-patru minute și apare chelnerița blondă Terezka, nițel cam dolofană, dar o figură plăcută, care ne dă meniul și ne întreabă dacă nu vrem pături ca să ne învelim picioarele. Era într-adevăr răcoare, cer cam înnorat, dar am zis că rezistăm fără… O glumiță îi aduse un zâmbet larg și am simțit că s-a ridicat imediat acea barieră dintre client și cel care ascultă *comanda*… Totul devine și mai gustos când îl asezonezi cu un zâmbet… Nu ținteam chestii complicate sau elaborate, doar să-mi ostoiesc cât mai repede șoriceii hămesiți din stomac.

N-a fost greu să ne alegem din meniu pentru că și aici se aplică vorba că o poză face cât o mie de cuvinte… Am ochit-o din prima – mușchi file de porc cu sos de piper și garnitură de cartofi prăjiți. Am lansat comanda, dar mai întâi să vină berea gulerată! Neîntârziat și sosiră două halbe burtoase de 500 ml. - să le mânănci din ochi – că doar nu era să ne încurcăm cu paharul de 330 ml… Și ce bere neagră fantastică au! Cum altfel să fie în țara ei?

Am avut răgaz să inspectez și să fac niște fotografii și în interior. Vreo 20 de minute de așteptare, chiar nu mi s-a părut mult pentru ce așteptam să primesc și cele două farfurii aterizară pe masa noastră. Doar o clipă de admirație și am pornit la atac. Ce să vă spun? Friptura gătită perfect – gustoasă, suculentă, super fragedă! Țin minte că atât carnea cât și cartofii s-au menținut fierbinți până am golit farfuria! Sau poate că eu am înfulecat foarte repede? Mă gândesc că aș fi bună într-o reclamă ca să le fac poftă micuților mofturoși… :) Porția de bere a fost plusată, că prea era bună! Iar priveliștea nu făcea decât să ne întârzie plecarea…

În timpul verii și mai ales pe-nserat probabil că locul devine aglomerat și timpul de așteptare pentru a fi servit s-ar putea să fie mai mare.

Nota de plată am rezolvat-o cu cardul, plus bonificația pentru chelneriță, așa ca să ne țină minte… :)) Puțin peste 1.100 de coroane cehe, prețurile nu sunt mici, dar asta se datorează principalei atracții - locația – cu râul Vltava care curge la picioarele tale și la o aruncătură de băț de emblematicul Pod Carol.

Concluzia? Merită să vizitați acest restaurant, ambianța a fost plăcută, chelnerița profesionistă și grijulie. Un loc care te invită să visezi și să te bucuri că ai fost acolo!

În hoinăreala pe străzile Pragăi îmi plăcea ca să adulmec nu numai aromele oferite de delicatesa plină de calorii – tradiționalul trdelnik – ci și de ciolanul de porc marinat în bere, rotit pe grătar sub privirile pofticioșilor. Asta, olfactiv. Tot așa era o provocare să adulmec prețurile mai scăzute ale felurilor de mâncare, expuse pe panourile de la intrarea în restaurante… :)

Restaurace U Prince

Staromestske namesti 29

Ajungem în inima turistică a Pragăi.

Staromestske – cea mai veche piață a orașului, cu ale sale copleșitoare edificii arhitectonice. Scuarul generos este înțesat pe margini de restaurante cu terase și cafenele. Am dat o raită, căci nivelul rezervorului de putere începea să scadă după prelunga plimbare din acea zi. Prețuri care ne-ar fi golit vertiginos portofelul… OK, mai spionăm…

Simbolul de neprețuit al pieții – Turnul cu Ceas avea să-și cânte ora exactă în câteva minute și ne-am îndemnat pașii repede spre el. În fața sa, mulțime de turiști gata să se bucure și să imortalizeze (cine știe pentru a câta oară) spectacolul procesiunii apostolilor.

În fața Turnului cu Ceas, alte terase. Bineînțeles, aglomerate… Am fost ademeniți de un chelner tânăr să poftim acolo.

- Poftesc un gulaș și o bere! Aveți cumva? ;)

Și iar un zâmbet larg a înflorit… S-a ivit imediat cu meniurile la masa noastră. Când meniul este gros precum un dicționar, pare a fi o capcană pentru turiști… Unele feluri de mâncare mai sofisticate erau într-adevăr mai scumpe, dar gulașul meu a avut un preț absolut decent, chiar m-am mirat ca în buricul târgului să văd preț mai mic decât pe străzile laterale.

Tot o zi cu vreme răcoroasă și reprize de ploaie, dar terasa era prevăzută cu radiatoare și ne-a fost foarte bine.

Mesele erau poate nițel cam îngrămădite, dar nici asta nu m-a deranjat pentru că lângă mine, la nici 50 cm era așezată o doamnă agreabilă, venită tocmai din America, cam de același leat, care a intrat în vorbă cu noi și pentru că tocmai își terminase porția de gulaș, ne-a lăudat-o, recomandând-o. La plecare ne-a întrebat dacă nu vrem să ne facă o fotografie și pentru că nu-mi plac selfie-urile, iată, datorită amabilității ei, avem singura poză în duo din sejurul în Praga! :))

Mesele apropiate – de fapt, ar putea fi strategia restaurantului: intri în vorbă cu vecinul de masă, stai mai mult, consumi mai mult… Gulașul a fost gustos, iar la sfârșit platoul aproape impecabil i-a dovedit chelnerului că ne-a fost pe plac.

Clădirea înaltă din spatele terasei adăpostește hotelul cu același nume, restaurantul și o altă terasă situată la ultimul etaj, de unde ai perspectivă 360 grade, dar este mai fandosită – trebuie făcută rezervare.

În concluzie, U Prince este o terasă aglomerată din cauza locației, unde am mâncat bine și unde poți să fii *cu ochii pe ceas* (vechi de 600 de ani!) și să treci în revistă alaiul de turiști care se îndreaptă spre Piața Veche.

Restaurace Betlemske Kaple

Betlemske namesti 251

Betlemske este inima celei mai bine conservate părți a vechiului oraș. Se află înafara principalelor trasee turistice, într-un labirint de străzi laterale, astfel încât, de obicei, doar cei care o caută, o pot găsi. Caracteristica dominantă a Pieței este Capela Betlemska, o reamintire dură a figurii predicatorului Jan Hus, ars în anul 1415 pentru ideile sale radicale despre reformă.

Am descoperit restaurantul în timp ce ne plimbam fără țintă, dar panoul de la intrarea sa care reclama o bere remarcabil de ieftină, ne-a făcut curioși…

Decorul te frapează imediat. Restaurantul nu este mare – 60 de locuri, trei săli cu mobilier rustic masiv din lemn de stejar. Doar vreo 3-4 mese erau ocupate – așadar nimerisem bine și aveam să fim serviți prompt. Ceilalți clienți erau toți cehi. Localnicii care vin la un restaurant este de obicei un semn bun… Să vedem…

La masa noastră a venit chiar proprietarul restaurantului (am aflat mai apoi de la chelnerul care ne-a servit), ne-a urat bun venit și ne-a recomandat fripturile cu carne de porc provenită din ferma proprie.

Laudele n-au fost dezmințite, într-adevăr au fost foarte gustoase, gătite perfect. Până să ni le aducă, am inspectat cu privirea peste tot și fiecare detaliu al decorațiunilor de pe pereți. Mese masive, spătarele neobișnuite ale băncuțelor erau realizate din panouri lăcuite din lemn sculptat în diverse figuri stilizate. Erau asemănătoare în mărime cu scaunele dintr-o capelă.

Mâncarea, care s-a dovedit sățioasă a sosit rapid, porția a fost cu adevărat generoasă. Berea Pilsner Urquell = licoare răcoroasă…

Plata am făcut-o tot cu cardul, de această dată bacșișul era inclus în suma totală.

A doua zi, ploaie cu cei cu cornițe și vânt cam nemilos, jonglând printre băltoace, am ajuns din nou la acest restaurant, având în vedere că era foarte aproape de hotelul nostru – 5- 6 minute de mers pe jos. De data asta am comandat bere neagră Kozel – grozavă!

Am comandat mai întâi o porție de hamsii prăjiți. S-au volatilizat neîntârziat și s-au potrivit perfect cu berea! La jumătatea cursei de înfulecat ceafa la grătar și a șnițelelor am făcut rocada farfuriilor ca să nu rămânem cu pofta neîmplinită privind la ce mănâncă celălalt…;) Nota 10 bucătarului!

Și deserturile erau grozav prezentate în pozele meniului, dar… am lăsat-o pe altădată…

Betlemske Kaple este un restaurant intim, cu design simplu și atrăgător, o opțiune excelentă în care poți evada din aglomerația de turiști înfometați.

*Pour la bonne bouche* să trecem la degustat pixeli…


despre SERVICII

Am întâlnit personal amabil, eficient și prietenos în toate cele trei restaurante.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Meniuri apetisante, variate, prețuri rezonabile.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locație excelentă în centrul Pragăi.


[fb]
---
Trimis de Alina53 in 16.01.23 17:15:48
Validat / Publicat: 17.01.23 07:13:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA.

VIZUALIZĂRI: 3234 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Vltava își povestește istoria
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Alina53AUTOR REVIEW
[16.01.23 20:24:05]
»

Webmaster, te rog clipul: https://www.youtube.com/watch?v=ZL4IGaUMQ0Y Mulțumesc!

webmasterX
[17.01.23 07:14:28]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmasterPHONE
[17.01.23 07:52:19]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Alina53AUTOR REVIEW
[17.01.23 14:45:07]
»

@webmaster: Mulțumesc!

mishu
[17.01.23 22:20:09]
»

@Alina53: De un sadism feroce articolul tau, am inghitit in sec non-stop si lasand la o parte frumusetea orasului, aceasta frumusete culinara trebuie sigur incercata. Praga este un oras unde imi doresc sa ajung, si ii va veni si ei randul in mod sigur.

Ma gandesc si eu la avantajul seniorilor cu timpul, bineteles ca exista si dezavantaje, dar faptul ca iti poti gestiona timpul cum vrei, e tentant, mai am si eu la un colt, sau cateva vacante , depinde cum vad si o vad cum este si aceasta etapa.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alina53AUTOR REVIEW
[17.01.23 23:21:16]
»

@mishu: Ei, să vezi și tu ce îndurăm noi când îți citim review-urile și privim pozele... Ține însă cont că la mine este primul cu impresii de la restaurante!

mishu
[18.01.23 09:20:59]
»

@Alina53: , ????

valentinag
[18.01.23 11:38:40]
»

La una din terasele alea din centru ne-am luat noi o tzeapa. Am dat pe un pahar de bere 220 de coroane, asta acum 12 ani. Si tot acolo am avut inclus in bon tips-ul, noi n-am stiut ca n-am studiat bonul si am mai lasat si noi 10%.

Alina53AUTOR REVIEW
[20.01.23 08:15:37]
»

@valentinag: 220 de coroane? Este enorm! Acum 12 ani... deci sunt vremuri mai bune în prezent. Bere la halba de 500 ml am întâlnit în restaurante între 40 și 90 de coroane. În supermarket-uri doza de 500 ml de Kozel, Staropramen 17 coroane. Într-adevăr, trebuie să vânezi prețurile de la terasele din centrul Pragăi... În Piața Veche la terase, doar la 100 de metri de Restaurantul U Prince, prețurile erau cu cel puțin 50% mai mari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina53, mishu, valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm, bem în Praga?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.097574949264526 sec
    ecranul dvs: 1 x 1