Delta Mekong - merită să îi acorzi atenție!

TIPĂREȘTE

Din itinerariul vietnamez nu putea lipsi o excursie în Delta Mekong. De vreme ce abia în anul 2021 descoperisem Delta Dunării şi am rămas îndrăgostit de ea, mi-am zis că musai să ajungem şi în delta acestui cunoscut fluviu asiatic, chiar şi pentru o comparaţie ipotetică.

Una care, până la urmă, nu îşi are locul întrucât regiunile culturale şi tradiţiile locale sunt mult diferite între ele. Poate doar mersul cu barca să îl aibă ca şi numitor comun.

Cu toate că am petrecut doar câteva ore în respectivul areal, impresiile sunt puternice şi se constituie într-un tablou presărat cu momente distractive, de cunoaştere a vieţii şi tradiţiilor, a companionilor noştri proveniţi de pe alte continente sau de alunecare lină pe apă, fiind la mâna (a se citi cârma) unei doamne pe canalele unde stăteau la pândă crocodilii.

Din Saigon se organizează excursii de o zi sau două în deltă. Dacă am fi ştiut că ne erau suficiente o zi şi jumătate pentru acest oraş, aş fi rezervat o excursie de două zile în locul celei alese, cea care îţi oferă posibilitatea de a înainta mai adânc în amonte pe fluviu şi de a descoperi viaţa locuitorilor acestui areal care produce 70% din recolta de fructe a Vietnamului.

Regret că nu am ajuns la una din pieţele plutitoare ce se ţin aici, obiectiv inclus doar în excursia cu o zi suplimentară faţă de a noastră, pentru care am achitat 35 dolari de persoană încă de acasă.

Cu o zi înainte ni s-a comunicat ora la care vom fi preluaţi de la hotel iar şoferul a fost punctual. Nu ştiu dacă la fel s-a încadrat şi în intervalul de timp rezervat celorlalţi companioni, noi fiind primii urcaţi iar circulaţia prin oraş foarte impredictibilă (să folosesc un termen cu rezonanţă contemporană).

Gaşca e compusă din noi, 4 australieni – doi tineri şi o familie pensionară – şi o familie de 3 persoane din India. Rosy, ghida cu numele devietnamizat pentru uşurinţa pronunţării de către turişti, ne prezintă pe fiecare când ne adunăm toţi şi plecăm din Saigon, ceea ce e benefic întrucât discuţiile se înfiripă rapid şi se creează o atmosferă plăcută.

Pe traseul de aproximativ 2 ore, prima oprire a zilei este pentru dezmorţire şi altele resimţite de fiecare turist şi are loc la un restaurant căruia i-aş acorda nota 10 pentru cadrul ambiental: mici lacuri cu lotuşi şi poduleţe ce le traversează, palmieri înalţi, acoperişuri de stuf peste locurile de servit masa şi, peste toate, copaci cu flori roşii care îmi pun memoria la încercare.

Unde am mai văzut eu aceste flori? Iar răspunsul nu se lasă aşteptat ca la emisiunile tv ale lui Cabral ci vine mai repede: sunt flori de sezon în România, însă nu le ştim a arăta astfel. Da, se numesc crăciuniţe şi le găseşti în decembrie prin toate magazinele la noi. Numai că aici ele cresc în copăcei şi sunt cu grămada pe crengi, nu doar câte una ca în ghivece.

Ajunşi în My Tho, străbatem orăşelul pentru a coborâ în port şi ne urca pe o barcă colorată cu destinația malul celălalt al fluviului cu ape tulburi şi nămoloase.

Ce vegetaţie luxuriantă ne aşteaptă dincolo! Parcă am trecut printr-o cortină şi, deodată, totul este verde, fraged şi bogat. Iar bananele, nucile de cocos şi avocado te îmbie nu doar să le priveşti ci chiar să ţi le însuşeşti, de parcă ar fi ispitele păcatului.

Aveam să gustăm din recolta ce creşte aici, organizatorii excursiei plănuind şi o degustare de delicioase fructe acompaniată cu muzică interpretată de oamenii locului. După care, la instrumentele necunoscute au fost invitaţi să se producă şi cei din membrii grupului nostru care se cred mai dibaci.

Tot acolo urmează o şedinţă foto cu pălăriile conice de bambus şi instrumentul de transportat fructe ce au devenit simboluri naţionale vietnameze.

Ne continuăm drumul pe jos şi suntem îndrumaţi spre o familie ce creşte albine. Unele mai mici decât cele cunoscute de noi şi adăpostite în stupi cu dimensiuni inferioare celor familiari nouă. Avem şi aici sesiune de degustare miere, polen şi ceai îndulcit cu miere naturală. Bineînţeles poţi achiziţiona din produsele prezentate, dar suntem la început de sejur şi nu prea am chef să îmi curgă mierea prin valiză şi să îşi pună amprenta lipicioasă pe toată garderoba mea.

Ei, dragii mei, după care urmează halta de neuitat! Cea la Que Dua' s Coconut Candy, un mic atelier la care muncesc trei femei ce produc delicatese de cocos.

Ni se prezintă etapele prin care nuca de cocos e culeasă din pom, spartă şi răzuită de apare cum o cunoaştem noi din plicurile de pe rafturile magazinelor, apoi pusă la fiert deasupra unui vas de apă sub care se întreţine un foc constant.

Fierberea face ca amestecul să devină aidoma plastilinei, după care intervine modelarea unor foi de aceiaşi grosime, tăierea în dreptunghiuri mici, împachetarea şi lipirea etichetelor. Operaţiuni îndeplinite de doar de 3 femei, al căror ritm şi precizie de lucru mă determină să îmi pun întrebarea dacă nu cumva au fost luate ca reper de programatorii roboţilor industriali de la Lindt sau Milka.

Că privim lucrătura lor e una, însă când ajungem la degustat e apogeul! Nu te poţi concentra ce gest să devină repetitiv dar nu prea supărător pentru oamenii de acolo: să mai iei bomboane, să te concentrezi pe îngheţată sau să faci un stoc mai consistent de biscuiţi. Toate cele trei dulcegării preparate din cocos.

Biscuiţii au fost preferaţii mei şi aş fi mâncat în neştire cred dacă Rosy nu încerca să ne ducă mai departe de acolo, spre alt obiectiv. Cam neconvingătoare eforturile ei, mai cu seamă că observ un borcan mare – la noi i s-ar zice damigeană – cu o reptilă înăuntru şi întreb ce se află acolo. Adriana, atentă la explicaţii în timp ce eu rămăsesem în urmă preocupat de biscuiţi, mă informează că lichidul în care se află şarpele e vin de cocos iar reptila e moartă. Un ritual şi o tradiţie a locului să fie ţinut în băutură.

Toată lumea face poze borcanului, trece pe lângă târâtoare, se uită atentă – probabil să fie primul care să-i remarce vreo mişcare – şi îşi continuă drumul. Cum spiritul de observaţie îmi e treaz, îmi sar în ochi micuţele păhărele de lângă borcan iar rostul expunerii lor e evident: degustare.

Îmi umplu un păhărel apoi se face coadă după mine, probabil că ceilalţi îmi aplaudă în sinea lor curajul!! Australianul pensionar din grup suflă abitir când dă lichidul pe grumaz şi îl cataloghează drept tare.

Are dreptate, tăria licorii fiind mai degrabă la nivelul ţuicii noastre.

Pe urmă mai dăm de două asemenea damigene şi începem să ciocnim unii cu alţii, ajunşi împreună şi în acelaşi timp în Delta Mekongului de pe tot globul.

Şi, uite aşa, gustăm vin de orez şi vin de banane, la aceleaşi grade de tărie ca cel de cocos şi care îşi pun amprenta pe starea de dispoziţie a colegului de barcă de la Antipozi, stare ce îi devine euforică şi care va avea un efect asupra derulării ulterioare a excursiei, omul fiind pus mereu pe glume şi momente vesele.

Cu ceva grade de alcool în sânge, ghida ne predă pe mâna – sau pe vâsla – şefei de barcă cu 4 locuri ce ne va plimba pe canalele mărginite de vegetaţie luxuriantă.

Precaută, Rosy ne cere să ne ţinem mâinile în aria delimitată de marginile bărcii, astfel încât să nu devină pradă crocodililor ce îşi pot scoate capul, dar mai ales dinţii, din apă. Îi suntem recunoscători că ne-a prevenit ea şi nu a lăsat sfaturile ce urmau a ne fi date în seama vietnamezei şefă de echipaj, ale cărei măsuri de prevenire ar fi fost greu de înţeles. Şi de noi dar şi de simpaticul australian cu soţia, aflaţi în completarea echipajului. Echipaj sub a cărui greutate barca se legăna destul de periculos în timp ce îl primea în pântecele sale şi până se aşeza pe băncuţe…

Ca o paralelă, plimbarea pe Dunăre a reprezentat altceva şi o situez înaintea celei de acum. Cu siguranţă, lumina si un fel de magie izvorâtă din canalele pe care am circulat acolo, la pachet cu păsările observate atunci, mă determină să o cataloghez ca frumuseţe peste cea de astăzi. Drept e că în ţară am avut parte şi de o plimbare mai lungă.

Agenţia de turism asigură în acest cadru natural şi prânzul. De fapt, nu prânzul ci festinul culinar alcătuit din ciorbă, tocană de porc, carne de pui rumenită, orez, salate de crudităţi şi, mai presus de toate, un peşte senzaţional de bun.

Plimbarea cu bicicleta ce urmează prânzului devine una dintre cele mai frumoase amintiri din întreg sejurul. Conduşi de un localnic, pedalăm pe cărările ce şerpuiesc pe sub frunzele cocotierilor, printre casele modeste sau mai răsărite ale locuitorilor, pe la botul câinilor nederanjaţi de veselia noastră iar timpul afectat mişcării se scurge supărător de repede.

Astfel că soseşte timpul să revenim în portul în care ne aşteaptă microbuzul. Pe segmentul de întoarcere al navigatului, avem surpriza şi plăcerea de a fi serviţi cu câte o nucă de cocos şi un pai oferite de căpitan, în uruielile motorului care se căzneşte să ne conducă pe malul opus.

Itinerariul excursiei are ca ultim obiectiv de interes Vinh Trang Temple, un templu budist întins pe 2 hectare pline de pomi fructiferi.

Principala poartă - Tam quan - a fost construită în 1933 prin munca meșterilor recrutați din capitala imperială din Hue. Poarta centrală este realizată din oțel, în timp ce cele două porți laterale sunt din beton și au un stil asemănător unei cetăți istorice în mijlocul cărora sunt ridicate mai multe statui ce îl înfăţişează pe Budhha, construite din piatră, lemn sau bronz.

Templul este în prezent biroul consiliului de administrație al Asociației budiste provinciale din provincia Tiền Giang.

În apropierea uneia din porţile de intrare, asistaţii sociali vietnamezi primesc alimente. Nu ştiu dacă se apropie ceva alegeri iar când încercăm să ne apropiem de zumzăiala de acolo, Rosy vine repede după noi, ne admonestează niţel şi ne atrage atenţia că în asemenea zone şi, mai ales cu aceste prilejuri, nu beneficiem de siguranţa din Saigon iar dacă suntem văzuţi cu telefoanele în mână nu durează mult până ele îşi vor schimba proprietarul.

Drumul înapoi spre Ho Chi Minh îl parcurgem în microbuz, prima parte, şi cu o altă ambarcaţiune apoi. Poate în alte condiţii, partea a doua a drumului ar fi reprezentat ceva memorabil, însă în condiţii de vânt şi nori ce se acumulează tot mai accentuat, nu a constituit un moment de ţinut minte.

Dar memoria mea de turist va reţine această zi cu programul şi companionii ad-hoc şi recomand cu mare căldură să mergeţi în Delta Mekong dacă vă aflaţi prin sudul Vietnamului.

---

VIZUALIZĂRI: 1818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI