ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.10.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2022
DURATA: 4 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Apartamenty Patria, o cazare ieftină și bună în Cracovia

TIPĂREȘTE URM de aici

Prima cazare în Polonia și a doua din circuitul de care vorbeam în vezi impresii a fost în Cracovia.

Cracovia, pentru polonezi Kraków, este unul dintre cele mai vechi și mai mari orașe poloneze, unul dintre cele mai renumite şi mai vizitate oraşe din Polonia și unul foarte important din punct de vedere artistic, cultural și știintific. Cracovia a fost capitala Poloniei și reședință a regilor polonezi, a fost și este și azi capitală de voievodat iar în anul 2000 a fost Capitală Europeană a Culturii.

De la Nyírbátor la Apartamenty Patria din Kraków

Am plecat din Nyírbátor (vezi impresii) dimineața în jurul orei 8, gazda noastră era prin curte, dar ne-a rugat să lăsăm ușa descuiată și ne-a întrebat dacă dorim o cafea. Am refuzat, băusem deja, iar programul zilei era foarte încărcat…. Am mers ghidați de Google maps pe traseul Nyírbátor, Kisvárda, Košice, Nowy Targ, Kraków, 407 kilometri parcurși în aproape 7 ore. A fost un traseu interesant, am ieșit din Ungaria și după ce am mers un timp prin Slovacia am descoperit că intrasem iar în Ungaria, nu a fost aglomerat, de multe ori eram singuri pe șosea.

Apartamenty Patria

Apartamentele Patria reprezintă o cazare amenajată de o familie în Ulica Limanowskiego 1 în mai multe clădiri cu unul sau două etaje construite pe laturile curții interioare, pe malul Vistulei, la 3 – 4 minute de mers pe jos de „Kładka Ojca Bernatka” - Podul Pietonal Părintele Bernatek ce leagă Cartierul istoric Kazimierz, Kazimierz, Dawna Dzielnica Żydowska – Kazimierz, Vechiul Cartier Evreiesc de orașul nou. În apropiere mai multe stații de autobuze și de tramvaie ne-au fost de un real folos. Am folosit Stația Korona aflată la circa 300 metri. În clădirea de la stradă funcționează o Cofetărie – patiserie și Restaurantul Gąska, o altă poveste. În apropiere era și un magazin alimentar.

Are email, telefon, se găsesc pe apartamentypatria.stay-poland.website/pl, site-ul pensiunii, sau pe FB, sunt și pe Booking la care este afiliat din iunie 2010, cotat cu 3 puncte din 5 și notat cu 9.3 din peste 350 de recenzii, cele mai apreciate fiind amplasamentul și personalul, mai puțin apreciat fiind internetul. Eu îl apreciez la mai mult, internetul funcționând bine chiar și în stradă.

Facilitățile oferite

Pensiunea are Apartamente pentru 2,3 sau 4 persoane, la unele poate fi cazat și un copil, au și Camere pentru un adult și un copil

Chek-in se face între orele 15:30 și 23:30 gazdele solicitând comunicarea orei de sosire, iar check-out până la ora 12, petrecerile sau evenimentele nefiind permise. Între orele 22 și 8 trebuie păstrată liniștea.

Anularea sau plata în avans depind de tipul cazării și se discută la efectuarea rezervării, are Wi-Fi bun ce nu se achită suplimentar, fumatul nu este permis, animalele de companie nu sunt acceptate. Parcarea se face în curtea pensiunii dar trebuie rezervare, când Am Fost Acolo erau locuri libere.

Personalul vorbește germana, engleză și rusă, este amabil, am ajuns mai devreme decât ora anunțată, am vorbit la telefon și a venit cineva care ne-a adus cheia și cardul de acces și ne-a prezentat modul de acces pe poartă și în cameră.

Camera

Am avut rezervat pentru patru nopți un Apartament de lux, Apartamentul 12, cu o suprafață de 30 de metri pătrați, cu un pat mare dublu, bun pentru odihna necesară după a doua zi de mult mers cu mașina și o plimbare prin oraș. Costul total a fost de 188 euro, fără mic dejun care se poate servi la restaurantul din aceeași clădire, intrarea din stradă nu din curtea interioară.

Camera are toate cele necesare pentru o bună odihnă, este înaltă, spațioasă. Tot apartamentul a fost spațios, avea ferestre mari, luminoase, m-am simțit bine acolo, aveam destul loc de plimbare prin el.

Am avut noptiere și veioze, șifonier cu două uși care adăpostea masa și fierul de călcat și o canapea în fața căreia se găsea măsuța pentru cafeaua de trezire, nu am folosit-o preferând masa din bucătărie. Televizorul era la colț, nu l-am băgat în seamă, dar mi-a plăcut ferma animalelor, veioza de lângă el, mi-a plăcut și menajeria, elefantul din pat, felinele și papagalii de pe pereți, animalele înveseleau camera ce este plăcută și prin culorile folosite la decorare și la mobilier.

Apartamentul nu are aer condiționat, cred că nu este necesar, fiind foarte mare și nici clima în Cracovia nu este atât de sufocantă vara.

Cât am stat acolo doar noi am avut cheia, trebuia să ne autogospodărim, așa erau condițiile impuse și știam… nu a fost necesar, nu s-a strâns prea mult gunoi.

Baia are cele de trebuință, cabină cu duș fix cu o draperie, uscător de păr, prosoape și cam puține articole de igienă personală. Totul era curat, bine întreținut.

Bucătăria este mare, despărțită de camera de dormit, are frigider și cuptor cu microunde, plită electrică și fierbător de apă, tacâmuri și veselă cu mașina pentru spălarea lor, căni și pahare, tot ce trebuie într-o bucătărie. Am avut o masă și scaune care ne-au fost de folos.

În Curtea cu verdeață, pavată cu piatră cubică erau amenajate locurile de parcare pentru autoturismele oaspeților. Nu am folosit mașina în cele trei zile cât am vizitat Cracovia. De regulă mergeam pe jos și ne întorceam cu tramvaiul până la stația Korona, stație care avea automat pentru luat bilete, cost 4 zloți de persoană. În una din zile am găsit factura și chitanța cazării în ușă, a fost printre puținele avute din cazările din Polonia.

Concluzii

A fost o cazare cu un raport preț calitate bun, pe o stradă centrală, liniștită, puțin circulată, cazare bună pentru odihna necesară după plimbările prin oraș, m-am simțit bine acolo și cred că merită avută în vedere de cei ce ajung în Cracovia.


despre SERVICII

Personal amabil...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Apartament spațios, foarte curat, cu tot ce este necesar. Pat mare, saltea comodă, fără aer condiționat.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Apartament așezat destul de aproape de Cartierul Evreiesc, se trecea Vistula. Cazare ieftină și bună cu parcare gratuită și cât de cât aproape de centru.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 29.10.22 12:40:50
Validat / Publicat: 29.10.22 13:23:35
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în POLONIA

VIZUALIZĂRI: 888 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Kraków, Apartamenty Patria, Clădirea de la stradă văzută din Curte, se vede și intrarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42300 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.10.22 13:22:40]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Apartamente în regim hotelier, CRACOVIA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

webmaster
[29.10.22 13:58:00]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[29.10.22 14:57:09]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

maryka
[30.10.22 13:09:52]
»

Foarte bine v-a ieșit și această cazare, un loc liniștit și totuși central, cu toate utilitățile necesare. În plus și prețul este foarte bun. În ultimul timp este tot mai greu să găsești toate acestea la un loc, așa că ați reușit.

Frumos circuit, aștept continuările, știu că vor veni.

O toamnă frumoasă vă doresc, vă îmbrățișez cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[30.10.22 13:45:37]
»

@maryka: Mulțumesc frumos! Vor fi și urmări, nu reușesc niciodată să termin să scriu despre tot ce văd... Mă adun mai greu. Mi-am propus pași mai mici, măcar zona Cracoviei, este atât de aproape de noi și câte are de arătat...

Aceleași urări, cu mare drag!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
maryka, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂApartamente în regim hotelier:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061187028884888 sec
    ecranul dvs: 1 x 1