ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 08.06.19
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2022
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Creta toamna

TIPĂREȘTE

RETHYMNO - în septembrie

Dragi prieteni doresc să vă împărtășesc câteva impresii dintr-o vacanță superbă petrecută la mijloc de septembrie în minunata Cretă. În primul rând de ce Creta? Simplu, cine visează la soare, calm, plaje cu nisip fin, apă limpede și caldă trebuie să se gândească la Grecia... De ce după 15 septembrie? La fel de clar, dacă nu vrei să te sufoci fără aer condiționat și să te calci pe picioare cu toți pentru care la mare se poate merge doar în iulie și august, luna septembrie e alegerea ideală. Mai mult, dacă vrei să te simți răsfățat de valuri și briză, una dintre insulele grecești trebuie să te aștepte.

Asta ne-am spus și noi și am plecat cu multe speranțe spre insula Afroditei. Aici vreau să insist un pic. Vacanța a fost cumpărată printr-o agenție care ne-a inclus în servicii și transportul aeroport-hotel și retur. Am privit cu destul scepticism acest amănunt, mai ales că o experiență anterioară în Spania a fost departe de a fi perfectă. Ei, de data asta, amănuntul a fost extrem de important pentru confortul sejurului. Agenția, un operator serios, a avut în ziua respectivă două chartere, care au plecat la un sfert de oră distanță, unul aterizând în Hersonisos, iar celălalt în Chania.

Voi detalia experiența noastră, care am ajuns în Chania. În primul rând, pe Otopeni, la ghișeele unde se făcea check-in-ul erau reprezentanți ai agenției care au supravegheat operațiunea. Toată lumea extrem de relaxată cu preluarea bagajelor de cală și prioritzarea accesului familiilor cu copii mici. Au umblat printre călători interesându-se de eventuale probleme și răspunzând la cele mai diverse întrebări. Aici o notă mare și pentru organizarea TAROM, atât la București, cât și în Creta.

Zborul rapid, doar 1 oră și jumătate, timp în care însoțitorii de zbor ne-au oferit câte o sticlă de apă rece și un servețel revigorant. Ajunși pe micuțul aeroport din Chania, grecii au deschis toate cele patru culoare de acces, verificarea documentelor nedurând mai mult de 10min. Ajunși în sala aeroportului, am fost așteptați de doi reprezentanți ai agenției grecești partenere, care în funcție de hotelul de destinație ne-au repartizat într-unul din cele două autocare. Fiecare am primit câte un plic cu destinația și mai multe pliante conținând programul excursiilor opționale. Mai mult, era indicată și o oră, a doua zi, când aveam întâlnire cu ghizii noștri.

Recunosc că am fost uimit de o astfel de organizare, mai ales că apaținea unor români și greci care numai de punctualitate și rigurozitate nu sunt renumiți! Dar, iată că se poate!!! Pe scurt, în 30 de minute eram în autocar, ghidul venind și numărându-ne ca la școală și apoi la drum.

Ghidul, vorbitor de română, amănunt care se va dovedi extrem de important pentru mulți dintre partenerii de drum, ne-a prezentat traseul și ne-a spus extrem de multe lucruri interesante despre locurile pe care le traversam. În plus, a prezentat, pe zile, excursiile opționale organizate de agenție insistând asupra amănuntelor menite să-i convingă pe cei care nu aveau, încă, lecțiile făcute.

Drumul aeroport-hotel a însemnat chiar lăsarea fiecărui turist în fața hotelului ales. Echipajul nostru a avut cam zece opriri până am coborât noi și mai avea 4-5 până când debarca ultimul călător. Chiar dacă a durat mai mult decât călătoria cu avionul, a fost un drum plăcut și comod. Fără grija bagajelor, a tarifului taxiului, cu aer condiționat și multe informații despre locuri frumoase pe care doream să le descoperim.

La hotel, altă surpriză plăcută. Chiar dacă camerele nu erau gata, hotelul fiind plin, am primit brățările instant (am avut all inclusive) și, evident, accesul la toate facilitățile hotelului. Treziți de la ora 3 și doar cu cafeaua din aeroport și sandwhiciul de pe drum, masa de prânz a fost chiar binevenită. Dar asupra condițiilor oferite de hotel Lefkoniko Bay mă voi referi într-o postare ulterioară.

Vă spusesem că în aeroport, în Chania, primisem și un plic pe care era indicată o oră, a doua zi, pentru discuții cu ghidul agenției. Văzând traficul pe insulă, numărul de locații unde erau cazați clienții agenției și, mai ales, faptul că venisem cu traseele pregătite de acasă, am privit cu destulă suspiciune întâlnirea de a doua zi. Fiind extrem de aproape de plajă, m-am prezentat la ora stabilită la întâlnire. SURPRIZĂ!!! Fără a întârzia un minut, ghida care ne însoțise cu o zi înainte a sosit la întâlnire. Aici am avut surpriza de a întâni încă o familie de români, care veniseră cu celălalt avion ce aterizase în Hersonissos. Bine, nu era, practic, nicio diferență, Retymnon fiind la mijlocul distanței dintre cele două aeroporturi.

Întâlnirea a durat o jumătate de oră în care ghida ne-a prezentat în amănunt fiecare excursie, cu orar, locații atinse, activități și, evident, prețuri. Și, pe ceilalți, i-a convins să cumpere trei dintre ele. Noi am rămas în studiu pentru una, din ultima zi a sejurului și atât.

Pentru plecare am primit cu o zi înainte, pe whatsup orarul îmbarcării noastre, aferent fiecărui hotel ce avea călători pentru ziua respectivă. Mai mult, același mesaj a sosit și la hotel pentru cei care-și citesc mesajele mai rar. La ora stabilită, autocarul a fost în fața hotelului și am făcut drumul invers celui de la venire. Am ajuns la aeroport în jurul orei 8,15-8,30 decolarea fiind programată la 10,15. Am fost însoțiți de ghid la check-in, care a fost rapid, și abia apoi acesta și-a considerat misiunea încheiată.

Revin, încă odată, spunându-vă cât de relaxat a decurs totul. Nu tu grabă la trezire, autocarul a venit la 6,05, nu stres cu taxiuri ce se blochează în trafic sau se strică, nu priviri lungi la greutatea bagajelor, chiar dacă unii au depășit cu 1-2kg greutatea, chiar o organizare PERFECTĂ!!! Sincer, e prima oară când i-am înțeles pe puștanii de 80 de ani care se plimbă în toată lumea fără însoțitori!

Despre cum am petrecut sejurul și impresiile trăite intr-un alt text.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de IoDan in 24.10.22 19:01:48
Validat / Publicat: 25.10.22 08:14:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thesalonic, Thassos

VIZUALIZĂRI: 3025 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (IoDan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15750 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.10.22 08:14:32]
»

Bun revenit pe site, cu impresii

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Rethymnon, RETHYMNON" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: 'Opționale' cu plecare din Rethymnon]

-

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 09671&hid=21565.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

mishu
[25.10.22 11:00:55]
»

@IoDan: Pentru ca sunt proaspat intoarsa dintr-o vacanta pe taramuri mai insorite am avut un deja vu (cu mici diferente) citind articolul tau, urmeaza sa povestesc in curand si experienta mea. Acum nu stiu ce sa spun, poate ca trecand vara cand aglomeratia era mult mai mare lucrurile s-au putut desfasura decent, asa cum ne-am astepta. In ceea ce priveste tour operatorii, aici se vede intradevar care merita si care nu si in timp cei neseriosi se vor elimina de pe piata. Prefer sa platesc pentru servicii atunci cand doresc ca totul sa fie organizat.

Ma bucur sa citesc despre experienta ta pozitiva, astept continuarea. Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Rethymnon:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040755987167358 sec
    ecranul dvs: 1 x 1