Karachi un oraș efeverscent

TIPĂREȘTE

Chiar nu am idee cum să denumesc acest oraș. Hai că am găsit până la urmă o definiție potrivita!

Karachi. Cel mai mare și mai populat oraș din Pakistan. Unul din cele mai cel mai populate din lume, cu peste 12 milioane de locuitori. Este capitala provinciei Pakistan; Sindh. Este principalul port maritim și centrul financiar al Pakistanului. Orașul este situat pe coasta Mării Arabiei. Vremea este moderată și umedă pe tot parcursul anului. Karachi este pe locul 7 în lume în topul celor mai ieftine orașe în ceea ce privește costul vieții. Acesta este un oraș care nu doarme niciodată. Un oraș care are o mulțime de oameni ospitalieri și iubitori.

Dar cum am văzut eu orașul cel mai cunoscut oraș din Pakistan! Ei bine diferit de cum mă așteptam. Karachi mi s-a părut mai aproape de orașele din India, decât de cele pakistaneze. Tocmai vă spuneam că Pakistanul este foarte diferit de India, ei bine acest oraș parcă vrea musai să mă contrazică.

Karachi e un oraș mare, efervescent, dens populat. Pe străzi este multă mizerie, iar mirosul greu este de multe ori insuportabil. Mai ales în starea în care eram eu de nu puteam suferi niciun miros, aici mi-a fost tare rău.

Dar ce am făcut două zile în Karachi??? Am vizitat o parte din obiectivele turistice mai cunoscute și mai interesante. Nu am putut acoperi tot, doar mi-am făcut o idee.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Frere Hall. Amplasată într-o grădină din secolul al XIX-lea, Frere Hall este una dintre cele mai emblematice clădiri din Karachi. Proiectată de Henry St, Clair Wilkins, un ofițer al armatei britanice care a servit Compania Indiilor de Est, Frere Hall a fost finalizată în 1865 ca primărie. Este situată la intersecția zonelor Saddar și Clifton din Karachi și poartă numele lui Sir Henry Bartle Edward Frere, un administrator în provincia Sindh din sudul Pakistanului în anii 1850.

Prima structură din sudul Pakistanului construită în stilul arhitecților coloniali britanici, nu este doar un monument maiestuos, ci a fost și casa primei biblioteci a orașului. Si acum destinația principală a acestei clădiri este biblioteca. Sunt acolo o mulțime de cărți rare. Interesant este că în timp ce vizitam biblioteca erau o grămadă de tineri care citeau.

După ce am vizitat această bibliotecă o mulțime de elevi au vrut să facă poze cu noi, în frumosul parc din fața bibliotecii.

A urmat o vizită la mausoleul Jinnah cunoscut și ca Mizar e Quaid. Aici a fost un pic mai greu de ajuns. Tocmai se strângeau oamenii la un miting contra conducerii pro americane recent aleasă. Chiar ne-am intersectat de câteva ori cu manifestanții și erau destul de agresivi. Am parcat mașina undeva departe și am luat-o pe jos preț de vreo 2-3 kilometri.

Când am ajuns la intrarea în mausoleu am dat și de o mulțime de forțe de ordine super echipate care se pregăteau de miting. Am trecut printre ei un pic mai relaxați și am intrat în frumoasa grădină din fața mausoleului.

Mausoleul principal a fost terminat în 1960 și este undeva în centrul orașului. Este locul de odihnă al lui Quaid-e-Azam Mohammad Ali Jinnah, făptuitorul Pakistanului modern.

La intrarea în mausoleu a trebuit evident să ne descălțăm. Clădirea mare și rece nu m-a dat pe spate, de fapt nu prea sunt un fan al construcțiilor de acest tip. În interior sunt mai multe morminte de marmură albă. Conform binecunoscutei poezii, nemuritor și rece. Sincer la această vizită mai mult mi-a plăcut grădina exterioară.

Drumul spre mașină a fost și mai palpitant! Manifestanții furioși se apropiaseră la vreo sută de metri și sincer îmi era să nu li se pună și pata pe noi. Am mărit pasul spre mașină, dar din primul am ajuns ultimul. Am trecut pe lângă un cal mort care mirosea îngrozitor și mi s-a făcut rău. Coechipierii ajunseră la mașină și au constat lipsa mea. Ghidul s-a întors după mine și cu greu m-am târât până la microbuz.

Următoarea vizită a fost mai pe gustul meu la Empress Market sau piața împărătesei, cea mai mare și mai cunoscută piață din Karachi. Această piață a fost construita între 1884 și 1889 în onoarea reginei Victoria, regina Indiei la acel moment din care făcea parte și Pakistanul.

Aici erau o mulțime de comercianți locali care erau foarte bucuroși să ne vadă. Vindeau tot felul de fructe exotice, legume, exista chiar o hală de pește ori de carne. Au făcut multe poze cu noi și ne-au dat cu bunăvoință produsele lor să le gustăm. Eu am luat un pic de chili ca să uit de tuse. Ardea atât de tare încât i-au apucat pe toți râsul când m-au văzut cum m-am înroșit la față!!! Dar minune mi-a mai liniștit tusea.

După baia de mulțime din piață ne-am dus să ne relaxăm la plajă și anume la Clifton Beach. Această plajă mi s-a părut cea mai tristă plajă frumoasă pe care am văzut-o eu vreodată. Era destulă lume, dar baie făceau puțini. Fără excepție și bărbați și femei erau îmbrăcați. Eu am făcut o aroganță de mi-am scos tricoul. Eram singurul de pe toată plaja la bustul gol! Apa murdară, plaja murdară. Vorba aia e frumoasă, păcat că e populata de oameni, care nu știu să o aprecieze la adevărata ei valoare. Ăsta a fost de altfel și unul din motivele pentru care am spus că orașul Karachi se apropie foarte mult de orașele din India, din păcate la modul negativ.

Hai că am sărit un obiectiv turistic, tocmai cel ce mi-a plăcut cel mai mult. Într-un cartier select se află frumosul Palat Mohatta care este un adevărat monument ce găzduiește o galerie de artă și diverse expoziții care reprezintă cultura Pakistanului și scurta sa istorie socio-culturală. Frumoasa clădire este însoțită de fântâni (fără apă prea multă din păcate), peluze și copaci vechi, care sunt locul perfect pentru a te relaxa după o zi plină și pentru a vedea cum ziua se transformă în noapte.

După vizita muzeului am găsit undeva într-un colț un stand cu produse artizanale foarte frumoase, la prețuri ridicol de mici. Evident că toți ne-am făcut cumpărături de-acolo.

Seara s-a încheiat la un restaurant elegant pe malul mării unde am mâncat pur și simplu regește, fără nicio exagerare, dar despre asta o să vă povestesc în alt articol.

Era ultima seară împreună. O parte din colegi aveau noaptea bilete spre casă. O altă parte au amânat pentru două zile plecarea să acopere și restul de două zile al excursiei, pierdute de noi din pricina transferului greu de la Skardu la Karachi. Apoi urmau o extensie în Liban la care eram și eu înscris. Cu toate că mi-am dorit din toată inima să ajung în Liban, am renunțat din pricina sănătății așa că am luat-o si eu spre casă pe un drum ocolit prin Sharjah. Dimineață la hotel eram singurul român rămas acolo.

Sincer o dată în viață merită văzut, dar atât! părerea mea!

Lăsând la o parte starea mea, cei din grup s-au simțit bine.

---

VIZUALIZĂRI: 446 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI