Trei zile pe Muntele Zeilor

TIPĂREȘTE

Conform legendelor, pe Muntele Olimp locuiau doisprezece zei greci – Zeus și Hera impreună cu frații lor și cei șapte copii. Cu toții trăiau in palate ridicate pe” magnificul” ,” Gloriosul” și” strălucitorul” munte Olimp.

Toți acești zei se intâlneau pe Panteon, cel mai inalt vârf al Olimpului, astăzi cunoscut sub numele de Mytikas, iar măritul Zeus conducea ședințele de pe tronul lui aflat pe Vârful Stefani, in imediata vecinătate a Mytikas-ului.

In copilărie, pe când citeam in Legendele Olimpului sau Iliada despre Muntele Olimp și despre zeii care locuiau pe vârfurile acestuia și hotărau deopotrivă soarta zeilor, semizeilor și a muritorilor, nici nu mă gândeam că aș putea cândva să urc pe culmile lui.

Timpul a trecut, prin Grecia am fost de mai multe ori, dar nici prin cap nu mi-a trecut să urc pe munți, rezumându-mă la plajele aurii și marea cristalină.

Nu știu cum, poate de când merg tot mai des pe munte, am inceput să aud tot mai des povești despre ascensiuni pe Muntele Olimp, despre cât de frumos, ușor pentru unii sau greu pentru alții, poate fi o drumeție pe Muntele Zeilor.

Bineințeles că mi-a incolțit in cap ideea de a urca și eu cei 2917 m cât măsoară Vârful Mytikas, cel mai inalt vârf al Munților Olimp.

Ocazia a venit in acest an, in luna iulie, când am primit o invitație de a petrece trei zile pe Munții Olimp. Bineînțeles că am acceptat imediat, mai ales că nu era vorba doar de o simplă urcare pe cel mai inalt vârf ci de o drumeție mai lungă, cu două nopți petrecute pe munte.

Intr-o dimineață frumosă de iulie am plecat așadar, voioși, spre Paralia Katerini, unde urma să stăm in prima și in ultima noapte, după intoarcerea de pe munte.

Am făcut aproximativ opt ore până in Paralia Katerini, stațiunea aflată in apropierea locului de plecare spre vârfurile Olimpului.

După cazare am avut timp suficient să facem o baie și să mâncăm ceva la una dintre nenumăratele terase din stațiune. Despre Paralia Katerini nu prea am cuvinte de laudă, nu mi-a plăcut stațiunea, mult prea aglomerată pentru gustul meu. Dar, pentru o noapte, nu prea a mai contat.

A doua zi, ne-am trezit foarte devreme și la ora 6.45 am plecat spre Litochoro, micul sat de la poalele Muntelui Olimp, punct de plecare spre culmile acestor munți.

Aici trebuie să fac o mică paranteză. Foarte mulți dintre cei care merg in Munții Olimp aleg varianta cea mai scurtă ca să ajungă pe vârful Mytikas. Această variantă este cea care pleacă din Prionia, la 1100 m altitudine, unde se ajunge foarte ușor cu mașina. De aici se poate urca până pe Vârful Mytikas și coborî intr-o singură zi, dacă ai o condiție fizică bună.

Noi am ales varianta lungă, cu urcare de la poalele munților, mai exact de la cei 400 m altitudine cât măsoară așezarea orașului Litochoro. Era și păcat să nu procedăm așa, mai ales că de la Litochoro până la Prionia, traseul parcurge Canionul Enipea, deosebit de frumos.

După ce am dus o mașină la locul unde urma să coborâm de pe munți, am plecat in aventură spre vârful zeilor.

Litochoro-Prionia

Am plecat pe traseul E4, un traseu de drumeție european, cu o lungime de 10.000 Km, care pornește din Andaluzia și străbate mai multe țări din Europa.

Până la Prionia, lungimea traseului este de aproximativ 9 Km, și este un traseu mediu ca dificultate, cu o diferență pozitivă totală de nivel de 1454 m. Ai ceva de urcat și coborât prin canionul Enipea, trecând de o parte și de alta a râului Enipea. Drumul este insă deosebit de frumos, cu cascade, râu cu ape limpezi și reci traversate de podețe din lemn, toate făcându-te să uiți de dificultatea drumului și de căldura din iulie. Nu lipsesc nici obiectivele religioase, drumul trecând pe la Agio Spilaio, grota unde a a trăit ca ascet Sfântul Dionysios și pe lângă Mănăstirea Agios Dyonisios.

Așa cum am mai spus, traseul prin Canionul Enipea este deosebit de frumos și merită un review separat.

După aproximativ cinci ore am ajuns la Prionia. Aici este o parcare mare, o cabană și un restaurant, unde ne-am oprit și noi ca să bem o apă rece și să mâncăm câte o plăcintă.

La Prionia este ultimul loc unde te poți aproviziona cu apă, deoarece până la Refugiul A nu mai este pic de apă.

Prionia – Refugiul A sau Spilios Agapitos

De la Prionia incepe un urcuș continuu și susținut. Dacă in canion, era vegetație și mai găseam ceva umbră, de aici incolo vegetația a inceput să se rărească, până am ieșit in golul alpin. Nici urmă de apă, totul este foarte stâncos și uscat. Poteca este amenjată, nu ai cum să te rătăcești sau să o apuci pe alte cărări. Am intâlnit foarte mulți turiști pe acest traseu, mai toți coborau după ce au fost pe Mytikas sau doar până la Refugiul A.

Oboseala incepea să iși facă simțită prezența, ultima parte am parcurs-o mai greu, abia așteptam să ajung la refugiu să mă odihnesc și să mănânc ceva.

Am avut o plăcută surpriză când am ajuns la refugiu. Grecii le spun refugii, dar ele sunt adevărate cabane, foarte confortabile, curate, cu mancare bună, băutură și grupuri sanitare in interior. Si in acest domeniu grecii ne-au intrecut. Din ce cunosc eu, la noi in țară doar două sau trei cabane situate la altitudine, se apropie de condițiile găsite in cabanele montane din Grecia.

Despre cele două refugii la care am stat voi povesti separat, pentru că intr-adevăr merită să fie cunoscute.

Erau mulți turiști la refugiu, din diferite țări din Europa, cred că era plin. Am mâncat bine și am dormit la fel de bine.

Dimineața, primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am trezit, a fost să văd Marea Egee strălucind sub razele soarelui care abia răsărise, o priveliște fermecătoare.

Am luat un mic dejun consistent și am plecat mai departe spre vârf.

Refugiul Spilios Agapitos – Varful Skala – Varful Mytikas

De la refugiu incepe un urcuș susținut, pe o potecă stâncoasă și pe alocuri abruptă. Poteca se intersectează pe la 2400 m cu cea care merge spre Zonaria și puțin mai sus cu cea care merge spre Stavraites și Agios Antonios. Ne-am mai oprit la un punct de belvedere, de unde se vedea strălucind marea, și ne-am continuat drumul. Inainte de a ajunge pe Skala, la 2866 m altitudine, poteca urcă abrupt pe o diferență de nivel de aproximativ 100 m.

Cea mai dificilă parte a traseului spre Mytikas incepe de pe Vârful Skala. Este o porțiune foarte expusă, pe care o parcurgi mai mult in cățărare. Chiar și numele acestei părți de traseu, Kokoskala (trepte rele) spune multe despre traseu. Sunt niște trepte, mai bine spus niște prize in stâncă, pe care le folosești cium crezi mai bine ca să te cațeri până pe vârf. Există un singur lanț pe tot acest traseu, și nu e deloc amplasat in cea mai dificilă porțiune. La urcare mi-au cam tremurat picioarele, aveam impresia că imi va aluneca piciorul din prizele găsite in stâncă. La coborâre mi-am mai revenit, am prins curaj, probabil că Zeus m-a impins de la spate.

Dar ce bucurie a fost când am ajuns pe vârf. A fost cel mai inalt vârf pe care am urcat cu propriile puteri, fără telecabină sau alte mijloace de transport. Sper să fie un bun inceput și să urmeze și altele, tot mai inalte. Vârful nu este marcat ca cele de la noi, nu există nicio plăcuță cu numele sau inălțimea vârfului. Este doar steagul Greciei și o cutie in care este un caiet de memorii in care toți cei care ajung acolo scriu câteva cuvinte. Am fost acolo și m-am semnat și eu in caietul vârfului.

La coborâre nu ne-am mai intors pe Skala ci am coborât pe o potecă foarte abruptă și plină de grohotiș, care pornește puțin mai jos de vârful Skala. Drumul merge pe sub Mytikas și Stefani și intersectează o altă cale de acces spre vârful Mytikas, Culoarul Louki, un traseu periculos din cauza căderilor de pietre foarte dese.

Ne-am indreptat spre refugiul B sau Giosos Apostolidis, aflat la 2.697 m altitudine. Un refugiu la fel de curat și ospitalier ca și și Refugiul Spilios Agapitos. Mâncare bună, băutură, toalete in interior, foarte curate, cu hârtie igienică, apă curentă, doar câteva din facilitățile acedstei cabane aflată la cea mai mare altitudine din Grecia. Cabana era plină de alpiniști care mergeau să se cațere pe traseele de cățărare din zonă.

Noi ne-am cazat și am mers să vedem apusul pe cele două vârfuri aflate de o parte și de cealaltă a cabanei – Toumba (2801 m) și Profitis Ilias (2.803 m). Pe cel din urmă se află Biserica Profetului Ilias, biserică aflată la cea mai mare altitudine din Balcani. A fost construită de Sfântul Dionysius in secolul al 16-lea.

Refugiul Giosos Apostolidis – Platoul Muzelor – Refugiul Petrostrouga – Gortsia

Din păcate orice lucru are un sfârșit, și era timpul să punem capăt și drumeției noastre pe Muntele Zeilor. M-am trezit inainte de răsărit și am urcat incă o dată cei 100 m până pe vârful Profitis Ilias ca să văd soarele la răsărit. A fost unul din cele mai frumoase răsărituri, cu soarele ieșind din Marea Egee și luminând scaunul lui Zeus sau Vârful Stefani. Merită orice efort.

Nu numai noi am fost matinali. O mulțime de capre negre sau mai bine spus capre balcanice pășteau liniștite chiar in apropierea cabanei și a celor câtorva corturi din jurul ei. Iarba era udă de roua dimineții și cred că era foarte gustoasă pentru frumoasele viețuitoare. Erau blânde, nu s-au speriat de prezența noastră.

După un mic dejun bun, ca la cabană, cu omletă, ceai și cafea, ne-am văzut de drum. Am străbătut Platoul Muzelor, având mereu in spate Vârful Stefani și Mythikas-ul. Eram numai noi și câteva capre. Poteca se ramifică la un moment dat spre Refugiul Christos Kakkalos, dar noi am mers mai departe, in coborâre până pe vârful Skourta, la 2485 m. Cu excepția unei foarte scurte porțiuni ceva mai dificile, prevăzută cu lanțuri, restul drumului a fost foarte ușor.

Am ieșit din golul alpin și am intrat in pădure, coborând continuu până la un alt refugiu, la Petrostrouga, la 1940 m altitudine. După o scurtă pauză, pentru mâncare și refacerea proviziilor de apă, ne-am continuat coborârea, printr-o frumoasă pădure de pini. Am ajuns la mașina lăsată pe șoseaua dintre Litochoro și Prionia. După ce am recuperat și celelalte mașini din Litochoro am plecat spre Paralia Katerini ca să ne răcorim in apa Mării Egee.

Mi-a plăcut mult drumeția pe Muntele Olimp. Chiar dacă arată stancos și arid, pe Olimp cresc peste 1700 specii de plante, reprezentând 25% din flora Greciei. Foarte multe dintre aceste plante nu cresc decât pe acești munți.

La altitudini mai mari, intre 1400 și 2500 m, sunt păduri de conifere, in care predominant este Pinul Bosniac, care crește in zonele stâncoase.

Munții Olimp sunt locuiți și de câteva specii de animale, dintre care cele mai numeroase sunt caprele, pe care le-am văzut și noi in zona alpină.

Toată această diversitate a faunei și a florei a determinat includerea Olimpului in Programul UNESCO Omul și Biosfera, Muntele Olimp și zona care il inconjoară de la poalele muntelui fiind declarata Rezervație a Biosferei.

Dacă mergeți in Grecia și vă plac drumețiile recomand Muntele Olimp, chiar dacă drumeția se limitează la o plimbare prin Canionul Enipea. Sper ca cele scrise de mine să folosească celor care se incumetă să plece pe Muntele Zeilor iar fotografiile să ii convingă că efortul va merita.

La poalele Muntelui Olimp sunt foarte multe stațiuni la Marea Egee. Se poate combina drumeția pe munte munte cu plajă la Marea Egee

Trei zile pe munte = relaxare.

---

VIZUALIZĂRI: 1033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI