ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 1 nopți
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
79.38%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Pet friendly, dar nu prea...

TIPĂREȘTE URM de aici

Era de neconceput pentru noi să facem dintr-o bucată drumul de la „băile ungurești” către casa noastră (Galați). Mai ales că 2 popasuri se anunțau inevitabile: primul, la câțiva kilometri de Oradea, să recuperăm cățelul copiilor, al doilea în Cluj, să încărcăm bagajele cu care aceștia vor fi venit în vacanță. La Cluj era prea devreme să ne oprim, am zis să mai mergem vreo 2-3 ore, să scutim din drumul de a doua zi. Zona Sighișoara, spre exemplu, părea o opțiune destul de bună.

De data asta, la criteriile obișnuite de căutare (4 persoane, parcare, preț ok) s-a adăugat unul foarte important: pet friendly. M-am gândit inițial că o să fie greu să găsesc ceva, dar aveam să constat că există destule opțiuni în acest sens, multe oferite de locații aparent „de fițe” . Sigur, n-aveam în gând să vizităm obiective turistice sau să mâncăm cine știe pe unde, e destul de greu cu un cățel zbanghiu ca al nostru, tot ce speram era un loc decent unde să ne odihnim.

Când am dat de Casa Lopa, inima mi-a tresăltat de bucurie: asta e! O casă doar pentru noi, cu o curte frumoasă, cu grătar și piscină! Și la un preț de maxim bun simț! Nota era peste 9, comentariile apreciative (singura problemă părea să fie lipsa chiuvetei în micul spațiu destinat bucătăriei), deci m-am grăbit să rezerv. Deja îmi imaginam cum va fi: Peanut (cățelul) alergând fericit prin ogradă, noi bălăcindu-ne în piscină sau legănându-ne în leagănul de lemn, cu un pahar de vin în mână... Nu ne trebuia neapărat mic dejun, nici restaurant pentru cină, încă mai aveam provizii cumpărate din Hajduszoboszlo.

Casa Lopa se află de fapt în Albești, următoarea localitate după Sighișoara în direcția Brașov, practic lipită de aceasta. Adresa oficială este str. Lungă 41, pe GoogleMaps poziționarea e un pic decalată față de realitate, dar n-a fost greu s-o dibuim, căci ne-a îndrumat proprietarul prin mesaje WhatsApp. La un moment dat, din șoseaua Sighișoara – Brașov am cotit-o stânga, imediat după aia a trebuit să traversăm calea ferată (chiar am așteptat un pic, taman atunci se pusese bariera), am mai mers puțin (str. Lungă e strada principală ce străbate localitatea) și, undeva pe partea stângă, am zărit intrarea, ce corespundea descrierii din mesaj. L-am sunat pe proprietar, care în 2-3 minute a apărut și ne-a deschis poarta dublă, pentru mașină.

Prima porțiune a curții este acoperită cu un fel de gresie bicoloră (alb/cărămiziu), abia după câțiva metri începe zona de relaxare pe care o admirasem eu în pozele de pe site. De ambele părți se află câte o casă, cea din stânga este a proprietarului (pe care n-aveam să-l mai vedem decât a doua zi dimineață, nu ne-a deranjat cu nimic), iar cea din dreapta, colorată în vernil, cea închiriată de noi. Case cu un singur nivel, cum sunt multe prin satele și orașele noastre (și nu numai).

Domnul Lopa (presupun că așa îl cheamă), ne-a invitat să urcăm cele câteva trepte și să pătrundem înăuntru, să ne prezinte facilitățile. Se intră într-un mic antreu ce a fost transformat în chicinetă (într-adevăr, nu există chiuvetă aici și nici n-ar fi loc pentru ea), apoi în dreapta se face camera principală, un fel de living; din aceasta, de-o parte și de alta, dormitorul și un holișor ce se prelungește cu baia. Încăperile sunt destul de spațioase, dar cam întunecoase.

În dormitor am avut un pat dublu cu noptiere și un corp de mobilier gen bibliotecă, ocupând un întreg perete, în care am găsit prosoapele (câte 2 de fiecare), uscătorul de păr, fierul de călcat și-or mai fi fost și alte chestii utile, că n-am stat să cercetez în amănunt. Un covor mițos acoperea o bună parte din podea și câteva decorațiuni aruncate ici-colo ofereau spațiului un pic de culoare și intimitate.

Livingul este dotat cu o canapea extensibilă, o masă cu un singur scaun și încă un corp de tip bibliotecă, dar mult mai mic. Câte un TV cu ecran plat în fiecare din camere – absolut inutile pentru noi. Din cauză că nu mai încăpuse în chicinetă, frigiderul cu congelator fusese instalat tot în living, iar într-un colț, chiar după intrare, se afla un cuier agățat pe perete.

Baia are vas de toaletă, cadă, chiuvetă, un dulăpior cu oglindă și mașină de spălat rufe. Erau și ceva consumabile – săpun lichid, gel de duș și destulă hârtie igienică. Cred că și soluții de curățenie, nu mai știu exact. În principiu, cam tot ce-ți trebuie chiar și pentru o ședere de mai mule zile.

Chicineta este dotată la nivel basic, suficient totuși. Avem aragaz cu cuptor, dar și cuptor cu microunde, prăjitor de pâine și filtru de cafea. Desigur, tot felul de vase pentru gătit, farfurii de mai multe mărimi, tacâmuri și pahare. Drept consumabile din partea casei, cafea, zahăr, sare, piper, dar și altele, gen soluții de curățenie, folie alimentară sau pungi pentru gunoi. Într-adevăr, lipsa chiuvetei e o problemă, chiar și pentru o perioadă scurtă, cât aveam să petrecem noi acolo.

În curte se mai află o construcție scundă, cred că are rol de garaj sau magazie (sau ambele). În stânga acesteia era amenajată zona de relaxare, cu mai multe secțiuni: de grătar, de servit masa (o masă solidă plus 2 băncuțe, toate din lemn, amplasate într-un fel de foișor acoperit), leagănul pe care-l văzusem în poze și, desigur, piscina cu 4 șezlonguri. Piscina am găsit-o acoperită cu o folie, cred că am fi avut dreptul s-o folosim, dar proprietarul n-a zis nimic, nici noi n-am mai adus vorba, nu ne-a mai ars (voi povesti de ce) și oricum se cam răcorise după ce plouase un pic.

Dincolo de clădirea din curte era un spațiu nefolosit și, în colțul cel mai îndepărtat, o cușcă în care se afla un câine de talie mare. După ce ne-am dus bagajele în casă, am zis să încropim o cină din ce mai aveam prin traistă și am început să cărăm chestiile necesare în foișorul din curte. Moment în care câinele autohton și cel venit în ospeție (Peanut) s-au zărit unul pe altul. După o secundă de șoc comun, s-a dezlănțuit iadul... sonor. Nu vă zic ce era la gurile lor, cum lătrau ca bezmeticii unul la altul, cum dădea ăla să rupă gratiile cuștii și al nostru să rupă lesa cu care biata Diana abia reușea să-l țină! Adio alergat liber prin curte, nici nu se punea problema! Proprietarul, la venire, ne atenționase: vedeți că-i un câine în cușcă afară, să nu-l vadă pe al dumneavoastră, că începe să latre – dar am luat-o în glumă. Ei, bine, nu era glumă deloc!

Din fericire, atâta timp cât Peanut dispărea din raza de vedere a celuilalt, era ok, se potoleau amândoi. Curând ne-am prins că, pentru a mânca liniștiți (cât de cât), unul din noi trebuia să-l țină pe Peanut într-o zonă unde „dușmanul” să nu-l zărească. În plus, aria de relaxare se continua cu grădina omului, fără niciun gard separator între cele două. Hmm... N-aș fi vrut să văd ce s-ar fi ales de rondurile frumoase dacă ar fi scăpat Aluna noastră acolo... Am sperat să-l văd zburdând liber prin curte?!... Cine m-a pus?!...

Ca o compensație, am avut însă parte de un apus pe cinste! Întâi am urmărit soarele cum alunecă la vale printre casele vecine, pe urmă cum se pierde într-o tufă de roșii, lăsând în urma lui un cer colorat în spectaculoase nuanțe de roz și liliachiu!... Și cam asta ne-a fost distracția pe seara respectivă. Paul și Diana au decis să intre în casă cu Aluna, era mult mai puțin stresant decât s-o ferească mereu de privirile câinelui din cușcă. Eu și Tati am vrut să mai rămânem afară puțin, însă ne-au alungat țânțarii. În foișor era instalată o chestie anti-gâze, practic le prăjea, după câteva minute a început să pută îngrozitor și am preferat s-o scoatem din priză. Până la urmă am cedat nervos și am preferat să ne retragem și noi în interior.

Din motive evidente, a doua zi dimineața n-am știut cum să plecăm mai repede... Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să fie o experiență plăcută și relaxantă, s-a transformat într-una destul de stresantă. N-am înțeles deloc de ce Casa Lopa se recomandă ca o locație prietenoasă cu animalele, atâta timp cât ține un câine închis în cușcă și de fapt e de preferat să nu aduci acolo un alt cățel! Sunt convinsă că dacă n-am fi fost însoțiți de Alună, totul ar fi fost ok, dar eu tocmai asta căutasem, un loc în care să putem să-l aducem și pe el fără teama că am fi deranjat pe cineva și în același timp, pentru noi (adulți și cățel) să fie o ședere fără griji și stres...

În fine, a trecut. Gata să zic că data viitoare voi fi mai atentă, dar aș zice-o degeaba, căci nicăieri, prin nicio recenzie, nu era amintit bietul câine din cușcă. Om fi fost noi primii care au avut nevoie, în primul rând, de facilitatea pet friendly... Recomand, dar nu mergeți acolo cu animăluțe!


despre SERVICII

Proprietar amabil și de ajutor.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Fără chiuvetă în bucătărie. Din dormitor, ca să ajungi la baie, treci prin living și îi deranjezi pe cei ce dorm acolo. Dar lucrul care ne-a deranjat cel mai tare a fost că, deși locația se pretinde a fi pet friendly, deține un cățel de talie mare (probabil agresiv) într-o cușcă, în curte.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Până la Sighișoara sunt 4-5 km. Teoretic, e un loc bun unde să stai și să vizitezi zona. Practic, sunt altele mult mai bune.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Nici nu ne-am distrat (teoretic, există o piscină la dispoziția oaspeților), nici măcar nu prea ne-am relaxat, atenți mereu ca Peanut și cățelul celălalt să nu se „întâlnească” vizual. De dormit, am dormit bine.


[fb]
---
Trimis de crismis in 15.10.22 15:52:24
Validat / Publicat: 15.10.22 17:07:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].

VIZUALIZĂRI: 338 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Casa Lopa; foișorul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52700 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX [15.10.22 17:06:00] »

Mutat în rubrica "Casa Lopa [Albești], SIGHIȘOARA [MS]" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

crismisscris / TELEFON [15.10.22 17:08:11] »

@webmasterX: da, acolo e.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michiscris / TELEFON [15.10.22 19:44:46] »

@crismis: Frumos scris, in special aventura Alunei. Dacă nu era un ham- ham in curte, reviewul ar fi fost mai banal

crismisscris / TELEFON [15.10.22 20:15:54] »

@Michi: Hi, hi, aveți dreptate! Nouă nu prea mai se întâmplă lucruri banale, mai ales de când a venit Alună în viețile noastre! E o adevărată figură!

Mulțumesc pentru vizită și ecou! Vă pup și vă doresc multă sănătate!

webmaster [15.10.22 20:52:29] »

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Michi

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07021689414978 sec
    ecranul dvs: 1 x 1