ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
LUNA
SEP-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mini întâlnire AFA la restauranul ˝la Nenea Iancu˝

TIPĂREȘTE

Cu vreo zece zile înainte Carmen Ion, mai précis pe 28.08 a scris un review în care lansa o invitaţie ca afaiştii din Bucureşti să ne întâlnim pe 9.09, la ora 18 la restaurantul Nenea Iancu de pe strada Romulus nr 55. Eu am mai fost la o întâlnire foarte reuşită organizată de ea cu ani în urmă, dar de data asta prima reacţie a fost să nu particip. Aveam multe motive: mi-era teamă că vor veni mulţi new entry care nu mă cunosc şi care ar gândi ˝ce caută şi baba asta printre noi? ˝, apoi o umbră de cochetărie îmi spunea că de când nu m-am văzut cu userii vechi, acum 5 ani la Slănic, timpul nu a lucrat în favoarea mea. De când am pierdut soţul de peste patru ani jumătate nu am mai iesit niciodată seara si chiar ziua destul de puţin, câteva sute de metri în jurul casei, cu baston sau două beţe de tracking, oprindu-mă des. Ce mai, m-am sălbăticit, capitol încheiat! . Când am văzut lista de înscrieri, prieteni vechi pe care-i ştiam de 10-12 ani, mi-am schimbat opţiunea. I-am scris un ecou lui Carmen că particip, m-a cuprins o bucurie mare care, pe măsură ce ne apropiam de data de 9 sept. se transforma în emoţie. Stând departe de str. Romulus am plecat cu un Uber la cinci şi un sfert pentru că fiind vineri după amiaza mă aşteptam la aglomeraţie. Nu a fost înainte de ora 18, aşa că am ajuns la timp, a doua venită după Bogdan DSN care m-a recunoscut. ˝E de bine˝ mi-am zis. Rând pe rând au venit şi ceilalţi: organizatoarea Carmen cu Adrian, Violeta Bălaşa venită cu trenul de la Câmpina, Ileana Stefan plină de energia dată de excursiile pe care le face, Dan şi Emma cu fetiţa de13 ani (Dan a slăbit mult în urma ascensiunilor pe care le face la +2500 m, Emma neschimbată în 5 ani), trei membri ai familiei Mishu, adică ea, soţul şi mama- o femeie frumoasă, dar mic copil ca vârstă pe lângă mine, Adrian Bogdan, adică Roxana şi Adrian care au avut amabilitatea ca pentru a doua oară să mă translateze noaptea până acasă (sinceră să fiu, mi-era cam frică, nu de taxi dar de cine ar putea fi pe stradă până intram în casă), vai! Doinafil şi msnd şi bineînţeles martie în post Mama Michi. Vai ce pupături, ce bucurie a revederii după atât timp. Simţeam cum îmi creşte inima la fiecare îmbrăţişare. Dacă am uitat pe cineva, să mă ierte, am ca scuză ˝vârsta, anii şi etatea˝ Nu ştiu dacă am scris bine sau mediocru pe AFA dar la decană de vârstă nu-mi stă nimeni în faţă. Păcat că nu mai fac excursii decât rar cu familia sau prietenii şi cu maşina la scară.

Când am coborât din taxi m-a luat în primire un chelner căruia i-am spus că am rezervare pe numele Carmen Ion. M-a condus pe terasa încăpătoare la masa lungă rezervată pentru noi şi care avea tacâmurile aranjate. Cum era zăpuşeală 30 grade şi plafon jos de nori parcă eram într-o etuvă aşa că o bere f. rece fără alcool m-a răcorit. Nu sunt total abstinentă dar pe căldură, pot bea şi a doua doză de bere fără alcool, ceeace la cealălaltă ar fi discutabil. Nu că aşi vrea să laud neapărat localul dar era foarte dichisit. Sub tacâm era un fel de tishleifer de hârtie pe care era scrisă istoria restaurantului, meniul era lizibil şi pe categorii, cu preţuri medii. De ex. eu care fiind singură îmi gătesc simplu şi mai mult din datoria de a mânca, am comandat pe lângă cele două doze de bere, o ceafă de porc (pe care n-o fac acasă) cu cartofi prăjiţi (38 lei ceafa plus 10 lei carofii prăjţi plus 2x 10 lei berea, total cu bacşis 80 lei) Porţia a fost atât de mare încât am mâncat pe săturate strict jumătate şi restul mi-a dat la caserolă. Fiecare a comandat ce a vrut. O notă maximă chelnerului care a memorat şi a servit fiecăruia ce dorea. Numai la aducerea felului principal am aşteptat dar nu a contat, venisem doar să vorbim. De restaurant numai de bine. De atmosferă, ce să zic, excelentă. Pe măsură ce s-a lăsat întunericul, au venit clienţi aşa că la plecare, terasa desi mare, era destul de ocupată. Ca să nu vorbesc în plus, de mult nu m-am mai simţit atât de bine. Mulţumesc tuturor, în primal rând lui Carmen, apoi Roxanei şi lui Adrian cât şi tuturor celorlalti prieteni de care mi-era dor.

Am postat poze făcute de mine dar şi de unii comeseni care au trimis pe FB. Cine mai are poze, liber la postare


despre SERVICII

Deşi eram aproape 20 de persoane la masă, chelnerul a memorat toate comenzile şi nu a făcut încurcături


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurant cu mâncăruri tradiţionale româneşti, porţii mari, gustoase, preţuri medii.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Este situat pe strada Romulus. Deşi am locuit în cartier 30 de ani, nu am mai recunoscut multe case care în urma retrocedărilor au fost refăcute

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Michi in 10.09.22 11:42:06
Validat / Publicat: 10.09.22 12:40:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 425 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Tronez ca o madonă printre dive
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[10.09.22 13:13:24]
»

@Michi: Venirea ta a fost marea surpriză fff plăcută a acestei mici reuniuni. Mă bucur nespus că ai venit și că te-ai simțit bine.

MichiPHONEAUTOR REVIEW
[10.09.22 13:14:55]
»

@Carmen Ion: Ultra. Sa mai faci!

nicole33
[10.09.22 17:25:13]
»

@Michi:

Felicitări pentru întâlnirea reuşită şi pentru articol! Multă sănătate!

Ce mai, m-am sălbăticit, capitol încheiat!

Toţi, indiferent de vârstă, am resimţit într-o măsură destul de mare efectele izolării de prieteni, lipsa socializării cu care eram obişnuiţi, dar, încet încet, eu sper să ne revenim.

=

Pe Carmen o felicit pentru iniţiativa de a strânge laolaltă atâţia AFA-işti dornici de o revedere.

Tare mult m-am bucurat să revăd în poze după atâta vreme oameni dragi

mishu
[10.09.22 20:00:54]
»

@Michi:

trei membri ai familiei Mishu, adică ea, soţul şi mama- o femeie frumoasă, dar mic copil ca vârstă pe lângă mine

, ei, chiar mic copil nu, poate o adolescenta .

Adevarul este ca m-am bucurat teribil de intalnire, nu pot spune ca perioada de pandemie m-a salbaticit, insa m-a facut sa imi aglomerez programul si cu alte activitati, iar acum nu imi mai ajunge timpul, o sa cersesc timp, insa nu imi da nimeni .

Daca eu sunt subiectiva si spun ca indiferent cum ar fi fost, as fi spus ca a fost minunat, am intrebat-o si pe mama daca i-a placut si mi-a spus ca da, si i-am spus, gandeste-te, daca acum ca suntem 16 e asa o veselie, ai in vedere o intalnire cu mai mult de 10 ori mai multi oameni, cu acelasi simt, si ai sa vezi ce inseamna o intalnire AFA.

Am revazut inca o data prin acest articol intalnirea de aseara, felicitari, votat cu mare drag.

balasa violeta
[11.09.22 10:25:27]
»

Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă un prieten/ o prietenă ca tine!

Noi te avem pe tine, draga Michi!

Am venit cu trenul ca o alternativa la DN1, am ajuns in cca o ora, e privat, ultramodern, silentios!

MichiPHONEAUTOR REVIEW
[11.09.22 16:50:42]
»

@balasa violeta: M- ai facut praf, pilaf sau mască sau alte expresii din jargon, ca sa- mi ascund bucuria pentru prietenia si pretuirea voastră. Am scris intr-un ecou ca nu am putut dormi de bucuria revederii cu cei dragi. Va multumesc ca existați si dupa atati ani imi sunteti aceeasi prieteni dragi.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, Carmen Ion, Michi, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.098095178604126 sec
    ecranul dvs: 1 x 1