ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 07.01.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 5 nopți
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
89.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

Green Nature Diamond — un hotel conform asteptarilor si pretului platit

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa cele doua nopti intermediare pe care le-am ales pentru a ajunge lejer in Marmaris, am poposit la Hotel Green Nature Diamond cred ca in jur de ora 13.

Se putea face drumul Gelibolu-Marmaris dintr-o bucata dar nu ne place sa ajungem seara si practic sa pierdem ziua fara a face plaja/ baie in mare.

Am ales acest hotel ca sa nu repetam cazarea la Club Turban unde ne-a placut maxim, dar niciodata nu ne-am reintors la un hotel, preferam schimbarea.

Green Nature Diamond intrunea ceva din conditiile noastre, avea pret bun, era mai aproape de centru, spatiu si gradini mari fata hotelurile din Marmaris care sunt cam inghesuite, recenziile erau multumitoare si primisem si confirmarea unor cunostinte care au fost anul trecut si care nu aveau nimic de reprosat.


despre SERVICII

Toata lumea serviabila de la personalul receptiei pana la chelnerii de la baruri si restaurant.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Ajunsi la hotel cazarea s-a facut imediat, bagajele fiind luate de bellboy, masina la odihna in parcarea subterana, formularele de rigoare completate si primirea camerelor pe loc.

Hotelul este imens, foarte interesant cu acele corpuri ovoide ale lui, destul de luxos, nu stiu daca este proaspat renovat dar totul arata ca nou si cel mai important, curatenie exemplara peste tot. Camerele sunt aliniate de-a lungul unor coridoare marginale cu o cupola frumoasa si vedere pana la parter unde sunt tot felul de plante si aranjamente exotice.

Camera pe care am primit-o a fost mare, superba, cu vedere laterala la mare asa cum am cerut. Ma edificasem eu cum ca cele land view sunt spre strada si se aude zgomot de motoare toata noaptea, iar cele sea view sunt spre piscine / restaurant si sunt deasemenea foarte expuse galagiei. Asa ca, cele sea side view au fost perfecte, cu o vedere desul de generoasa asupra marii si foarte multa liniste.

Camera cu pat dublu, asternuturi si prosoape imaculate, TV cu ecran plat, fierbator pentru cafea /ceai, seif, minibarul cu 2 Juss-uri si 2 ape in fiecare zi, AC silentios si perfect functional, wi-fi bun in camera, lobby si la receptie, in rest slabut spre deloc, baia mare si frumoasa, cu doua recipiente la dus cu gel si sampon, iar pe suportul chiuvetei doua ciocanele mici, cu ceva ce nu m-a interest, balconul, o frumusete, mare, pe semicerc, balustrade din sticla pentru o vedere superba asupra marii, cu o masuta si doua scaune, uscator de rufe.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Saffron Main Restaurant era foarte mare, cu o terasa si mai mare afara acoperita pe alocuri cu o copertina uimitoare prin modul ei de sustinere. Mancare buna, diversificata, afara zona de gratare de pui, peste dorada, pastrav), kebab. Toate garniturile posibile, fructe si bineanteles baclava. Intr-o seara au agatat si un ton din care rupeau bucati pentru cine dorea, dar sincer pe mine nu ma incanta acest peste. Poate nu era un restaurant de fite, nu am vazut fructe de mare de exemplu, dar nu vad cum ai fi putut ramane nemancat.

Regimul fiind AI, probabil ca nu au fost nici bauturi de import, dar nici nu am auzit pe vreunul plangandu se. Ardelenii au avut palinca la purtator pe care n-ar schimba-o cu nimic, iar berea era oricum buna. Daca eu si sotul ne-am mai prostit cu cate un cokteil, in general Cuba Libre, habar nu am avut ce fel de bautura importata/neimportata era in el, oricum erau foarte slabe J

La Snack service care era deschis intre orele 12-18, n-am apucat sa mancam decat in prima zi pentru ca atunci cand am ajuns n-am mai prins masa de pranz. Am mancat niste aripioare crocante cu un sos alb de ciuperci/ mushroom delicios si niste golzeme grozave. Apoi nu am mai avut cum sa trecem pe acolo fiindu- ne ultrasuficient ce mancam in restaurantul principal.

Restaurante a la carte Italian/Mexican/Mediterranean, dar nici pe acestea nu le-am mai incercat. Am aflat apoi ca numai pentru un sejur de 7 nopti era free, dar efectiv nu ne-a interesat, prea multa mancare si te simti gata satul numai cand vezi atatea feluri.

Intre orele 12-18 la Café Wien se putea servi cafea, cake si inghetata.

Ca si baruri existau Lobby Bar care pana in ora 12 noaptea avea bauturi All Inclusiv, iar dupa acea ora erau cu plata, Bar in restaurantul principal deschis numai in timpul mesei, Snack Bar – ul pe care l-am vizitat mereu pentru ca era langa plaja, la fel si pool bar-ul.

Tot aproape de plaja era un restaurant/bar in care n-am intrat si unde am vazut turisti cu diverse alte culori de bratari, cred ca era cu plata pentru ca nu toti aveau AI. Seara acolo pe iarba amenajau masute joase cu perne din acelea mulate gen fotolii.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja in schimb m-a dezamagit, si poate nu neaparat plaja pentru ca stiam ca este un pic in panta si cu 3 randuri de umbrele, asta mi-am asumat, dar de bolovanii din apa cat am citit eu despre acest hotel, n-am aflat. Adica iti rupeai picioarele de-a dreptul, nici nu stiu daca papucii de apa ar fi fost utili pentru ca erau niste cataroaie destul de mari si puteai sa-ti sucesti gleznele oricum.

Piscina mare, frumoasa si curata, dar nici asta nu este pasiunea noastra pentru ca noua ne place la mare pentru mare si nisip. Deci aici poposeam un pic numai dupa ora 17-18 cand ne intorceam de la plaja.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Distractia noastra a constat in plimbarea prin oras, port, bazar si pe faleza aceea minunata. Orasul l-am regasit verde, luminat si mult mai animat decat anul trecut imediat dupa pandemie. Cateva seri am ramas la hotel unde am prins niste spectacole chiar dragute, unul cu niste dansuri ale unor africani care pe ritmuri muzicale se urcau unul pe altul ca maimutele in copac, atat erau de abili. Scena era chiar langa terasa restaurantului, asa ca ramaneam pe loc dupa masa de seara cand nu ne ardea de plimbare.

Vreau sa specific inca o data ca am fost 6 familii fara copii, deci nu cautam topogane, tiribombe, (desi aveau ceva dotari si pentru ei), nu ne intereseaza bauturi de import si nici restaurante a la carte, ne multumim cu un hotel curat spre luxos, cu spatii generoase, cu mancare proaspata si aproape de oras/faleza/port ca sa ne putem plimba seara. Plaja buna si intrarea in mare ar mai fi inca o doleanta de-a noastra care de data aceasta ne-am asumat-o stiut fiind ca zona Marmaris sta mai slabut la capitolul acesta.

In concluzie, noi ne-am simtit bine la acest hotel, chiar il recomand pentru raportul calitate-pret, la 65 euro/noapte/pers ma incadrez in calculele facute pe AFA pentru un concediu reusit cu asteptari realiste.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de michaela_1961 in 04.09.22 21:06:43
Validat / Publicat: 04.09.22 22:18:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Marmaris, Bodrum, Kusadasi, Antalya, Alanya

VIZUALIZĂRI: 2078 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (michaela_1961); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Vedere din balconul camerei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46800 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterPHONE
    [05.09.22 06:55:29]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    elenaadinaPHONE
    [06.09.22 16:24:21]
    »

    Felicitări pentru vacanta reușită!

    Un hotel bun cu servicii bune!

    "Ardelenii au avut palinca la purtator pe care n-ar schimba-o cu nimic, iar berea era oricum buna. "

    Ardelenii nu se dezic, oriunde ar merge... ????

    "dar de bolovanii din apa cat am citit eu despre acest hotel, n-am aflat. Adica iti rupeai picioarele de-a dreptul, nici nu stiu daca papucii de apa ar fi fost utili pentru ca erau niste cataroaie destul de mari si puteai sa-ti sucesti gleznele oricum. "

    Cred ca e singurul dezavantaj, în schimb peisajul e frumos!

    michaela_1961PHONEAUTOR REVIEW
    [06.09.22 20:36:14]
    »

    @elenaadina: Pentru pretul platit da, a fost un hotel bun. Intr-adevar, pietrele din apa si plaja au fost singurul disconfort. Si cred ca un avantaj este faptul ca am luat 5 nopti. Apoi incepe sa se repete mancarea si probabil nu mai pare asa apetisant. Asta ca sa fiu si eu carcotasa, ca oricum n ai cum sa le gusti pe toate. Palinca se servea la camera inainte de masa. ???? Multumesc mult de vot si vizita!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elenaadina, michaela_1961, Yoda
    Alte impresii din această RUBRICĂGreen Nature Diamond Hotel:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065701007843018 sec
    ecranul dvs: 1 x 1