ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
JUL-2022
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

O cină la „Mama Cozonacilor” – un brand brănean

TIPĂREȘTE URM de aici

Mulți turiști care ajung în zona Branului caută chioșcul cu produse de patiserie și cozonaci, preparate comercializate sub numele Mama Cozonacilor. Cu peste 20 de ani în urmă a răsărit în satul Șimon această afacere de familie, mai întâi partea de producție (patiserie și cozonaci), apoi partea de cazare (pensiune).

Vizită: iulie 2022

Adresă: Str. Iancu Gonțea nr. 375, localitatea Șimon – Bran

Web: mamacozonacilor.ro

După cazarea la pensiunea Casa Dintre Văi (vezi impresii) am mers pe jos vreo 250 de metri către pensiunea Mama Cozonacilor, unde am putut savura o masă de seară delicioasă. Practic nu există un meniu sau un restaurant propriu-zis, dar dacă iei legătura cu cei de la pensiune poți mânca din ceea ce s-a pregătit în ziua respectivă pentru cei cazați acolo (majoritar tabere de copii și grupuri aflate în teambuilding).

În ultimii ani proprietarii au refăcut/reamenajat un corp al pensiunii, camerele fiind mobilate rustic, dar în același timp modern. La parter se află o sală de mese drăguță, de mari dimensiuni. Aici am fost invitați să luăm loc la masă, pe scaunele cu model solar pe spătar; interesant și decorul tavanului cu funii și corpuri de iluminat. Pe mese erau așezate solniță și piperniță, șervețele și platemate-uri de hârtie cu sigla pensiunii.

Masa de seară era servită în sistem bufet, fiecare mesean putând să aleagă dintre două feluri principale: pastramă de berbecuț la cuptor cu mămăligă fierbinte și șnițel de porc cu piure de cartofi și conopidă la cuptor, plus murături. Pastrama a fost divină! Nici fotografii nu am avut când să fac... ha, ha. Desertul a constat în plăcinte cu brânză, calde, delicioase. Carafe cu apă rece ca gheața ne-au potolit setea. Totul la 50 lei de persoană. Personalul a fost foarte amabil și drăguț.

După masă am poposit pentru siestă în curtea pensiunii unde am admirat amenajările rustice, păunii și florile. Crinii de diferite culori sunt superbi!

Bineînțeles că a doua zi dimineață am mers din nou la Mama Cozonacilor pentru a achiziționa celebrii cozonaci cu nucă (40 lei/bucata) – un gust foarte bun, natural. Nu am rezistat nici în fața melcilor cu nucă și miere proaspeți scoși din cuptor. Produsele le găsiți și în Bran, lângă marele bâlci/târg, la chioșcul special – cozonacii sunt 40-45 lei, în funcție de compoziție, rulada cu mac costă 30 lei, plăcinte de tot felul 4-5 lei bucata.

Numai de bine!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 22.07.22 11:37:35
Validat / Publicat: 22.07.22 12:13:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 3027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Flori în curte.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

mishu
[22.07.22 13:57:52]
»

@tata123 ????:

Masa de seară era servită în sistem bufet, fiecare mesean putând să aleagă dintre două feluri principale: pastramă de berbecuț la cuptor cu mămăligă fierbinte și șnițel de porc cu piure de cartofi și conopidă la cuptor, plus murături. Pastrama a fost divină! Nici fotografii nu am avut când să fac... ha, ha. Desertul a constat în plăcinte cu brânză, calde, delicioase. Carafe cu apă rece ca gheața ne-au potolit setea. Totul la 50 lei de persoană. Personalul a fost foarte amabil și drăguț.

sadism feroce, insa daca puneai poza cu pastrama cred ca inghiteam laptopul .

Cred ca pentru astfel de articole, ar trebui la inceput sa existe o avertizare:

"Atentie! Acest articol poate dauna grav psihicului dumneavoastra. Continuarea citirii lui este responsabilitatea dumneavoastra! "

Mi se par minunate produsele si daca ajung pe acolo ii voi cauta in mod sigur. Felicitari, votat cu mare drag... si pofta .

diana2015PHONE
[22.07.22 15:32:04]
»

@tata123 ????: aoleuuuuu ce bine arată plăcinta cu brânză , și cozonacul pffff, am baltă deja, vorba lui @mishu, dacă mai puneai și poză cu pastrama de berbecuț mâncam telefonul sadism curat

Pensiunea deasemenea arată foarte frumos, cred că-i o plăcere să stai acolo, uff în fine, poate ajungem și noi

Lecturat, vizionat poze și votat cu drag

nicole33
[22.07.22 23:43:17]
»

@tata123 ????:

O alegere inspirată şi o recomandare de ţinut minte!

Să vă fie de bine!

Masa de seară era servită în sistem bufet, fiecare mesean putând să aleagă dintre două feluri principale: pastramă de berbecuț la cuptor cu mămăligă fierbinte și șnițel de porc cu piure de cartofi și conopidă la cuptor, plus murături..... Desertul a constat în plăcinte cu brânză, calde, delicioase. Carafe cu apă rece ca gheața ne-au potolit setea. Totul la 50 lei de persoană. Personalul a fost foarte amabil și drăguț.

Tentant totul şi la un preţ acceptabil.

Pastrama a fost divină! Nici fotografii nu am avut când să fac... ha, ha.

De câte ori nu am păţit să îmi amintesc să fac fotografii când nu prea mai aveam la ce

Dar tot răul spre bine.

M-am delectat cu nişte flori superbe în loc să salivez la pastrama de berbecuţ

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.07.22 10:25:11]
»

@mishu: Mulțumesc! Practic nu am mai avut timp să mă gândesc la fotografii când am auzit de pastramă și mai ales după ce mămăliguța aburea în farfurie iar mirosurile ne zăpăceau simțurile. ???? Abia la desert am reușit să ne „liniștim” și să fac o fotografie plăcintei cu brânză.

Produsele de la Mama Cozonacilor sunt gustoase, iar dacă le cumperi direct de la pensiune (unde se află laboratorul de patiserie) sunt chiar calde. Am mâncat niște melci cu nucă, unși cu miere în fața noastră, delicioși, cu gust.

Vacanțe frumoase și zile răcoroase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.07.22 10:45:40]
»

@diana2015: Cei de la Mama Cozonacilor promovează produsele naturale, fără aditivi. Am descoperit că ar avea și un site de vânzări cu livrare la domiciliu - nu știu dacă mai funcționează ideea (shop.mamacozonacilor.ro).

Pensiunea arată bine, mai ales partea nouă, prețul pare acceptabil (cu MD inclus) - pe Booking. Curtea e plină de flori, sunt câteva spații deosebite (păuni, roata morii), dar unele colțuri mai trebuie îngrijite. Trebuie ținut cont că aici vin multe tabere de copii și teambuilding-uri, plus că unitatea de producție e tot acolo în curte = gălăgie, aglomerație. Sunt chestii pe care le-am observat mergând la masă.

Mulțumesc! Călătorii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.07.22 10:56:52]
»

@nicole33:

Tentant totul şi la un preţ acceptabil.

Masa a fost gustoasă și prețul bun. Ne-am plimbat prin curte, am observat facilitățile, am admirat florile. Crinii sunt superbi, și nu numai, totul e udat permanent prin furtun cu picurare; de altfel, în multe curți din zonă am văzut o mulțime de crini de toate culorile.

În privința cazării, nu mă pot exprima, doar am văzut pe Internet fotografii din camere. La fața locului am vizitat doar exteriorul. Doritorii trebuie să țină cont de cele scrise în ecoul anterior.

Vacanțe frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
diana2015, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Bran?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065747022628784 sec
    ecranul dvs: 1 x 1