La Polovnik

TIPĂREȘTE

La Polovnik este ceea ce se numește punct gastronomic local. E în 2 Mai, peste drum de terasa Dinamo, pe strada Izlazului, câteva case mai sus, pe partea stângă.

Chiar la intersecția acestei străzi cu șoseaua este stație de bus care vine din Mangalia și merge spre Vama Veche. Frecvența este de 2 sau 3 curse pe oră, asta pentru cine nu are chef să conducă.

Eu am fost în miezul verii, în luna lui cuptor și-am ras vreo 3 beri: una la Dinamo, alta la pescărie și ultima la Petya, lângă primărie, unde s-a și încheiat excursia noastră în 2 Mai. A fost o zi plină. În Vamă nu mai merg că nu mai suport s-o văd așa destrăbălată, pe bani mulți.

2 Mai nu e ca Vama, mie-mi pare mai simplist dar tot mai găsești vreun colț de sălbăticie.

De Polovnik am aflat de pe grupuri, în noaptea dinaintea plecării, cu 3 - 4 ore înainte să plecăm de acasă adică duminică noapte, mai precis luni dimi, de – cu – noapte. M-am uitat pe pagina lor. Ziceau să anunțăm că venim cu o zi înainte sau în dimineața zilei cu pricina. Eu am trimis mesaj fb și am anunțat pentru miercuri care mai pica și 13. Deci dacă luni călătoresc, marți zac, miercuri merg la Polovnik, joi zac și vineri călătoresc iar. În vacanță nu folosesc nici telefon nici net că-s ocupată cu berea la terasă. Deci i-am anunțat din timp, dinainte de plecare.

A fost un program bun și echilibrat deși prognozam ca pe la ora 15:00, maxim 16:00 să fim înapoi la hotel în Saturn și să facem alte lucruri pe după-amiază – seară. Ei bine, lucrul ăsta nu s-a mai întâmplat pentru că ne-am întors abia pe la ora 19:00 după care n-am mai ieșit din cameră că nu ne-a mai trebuit nimic. Eram mai bogați cu vreo 3 kile de ketroaie cu aspect calcaros culese de prin spate de la Micul Golf. Acum se laudă că-s press – papier uri originale cu origine de 2 Mai, la mine pe birou. Sunt 3, alea mai curate. Mai am 2 într-o pungă. Alea încă nu le-am spălat de nisip că au cavități.

Astfel, mi-am rezolvat cheful de 2 Mai pe anul ăsta că vara asta nu mai merg și la iarnă nici atât. La anu’... mai vedem.

Dar La Polovnik a fost prima oprire. Cum scriam, știam de ei. Abia aflasem. Am citit și o cronică aiuristică despre ei și multe feluri de mâncare pe utopia balcanică. Drept îi, era cam utopic ș-am înțeles cam nimic. Într-o vreme îmi plăcea stilul ăsta aiuristic de a scrie dar recent nu mai că mi-am pus neuronii pe pauză.

În orice caz, găsisem La Polovnik și hotărâsem să merg – ceea ce am și prodedat. Anunțasem că vin, cum sunt uzanțele la ei.

Stilul ăsta de hrănit populația e cam așa: este relativ pe circuit închis că dacă nu știi pontul, nu te împiedici de ei la drumul mare. Își cam fac clientela lor și funcționează doar cu rezervări, au meniu limitat și, din ce știu eu, Polovnik ține deschis doar la prânz că apoi au ei treburile lor, între ei, așa, cum facem toți, dealtfel.

Meniul este afișat pe pagina lor pe toată săptămâna și se respectă cam aproximativ deci dacă îl apucă vreo inspirație pe maestru, nu se reține de a proceda. Maestru e Marcela că ea produce la bucătărie, ea e șăfu’ și-o mai ajută niște fete. E și fiica ei prin curte.

Vinde doar meniuri deci nu se comandă a la carte. Zilnic sunt 2 feluri și poți alege, în orice combinație. Se comandă relativ flexibil, nu e acea rigiditate bătută în cuie de restaurant comercial. Deci se alege din 2 feluri de ciorbe și Main curse la fel.

Au oarece influență gastronomică tătărească și pentru asta m-am dus. Am mers miercuri că avea ciorbă tătărească sau supă cremă de dovleac. Dovleac servisem în deltă acum vreo 3 ani. E bună dar nu sunt fan. Aia tătărească am vrut eu să văd cum e. E bună, nu zic. E ca ciorba rădăuțeană în care găsești și jumări crocante subțiri. Am primit și un văsuc în formă de jumătate de măr cu ardei iute feliat, verdeață și oțet cu care să dregem ciorba. A fost foarte bun și proaspăt.

Felul 2 am ales un clasic șnițel cu piure și salată de varză care avea și mărar și asta îi dădea o aromă atractivă. Am luat și specialitatea casei care, sincer, pe mine nu prea m-a inspirat. Noroc cu șnițel ul c-am avut și ceva clasic. Chestia aia tătărească era un kebab. În meniu, pe net, zicea că e umplut cu carne tocată și are ardei copți, vinete și alte chestii. Carne tocată avea în interior dar atât doar. Era bună, nu zic, dar foarte puțină. Eu visam un baton gros și suculent. A fost subțire. Ardei copt nu am văzut deloc în farfurie. Vinete erau însă erau cubulețe coapte, tăvălit în smântână și pufoase. La început n-am știut ce sunt. Era și o salată de varză alături pe care am evacuat-o în altă farfurie.

O să-mi pun ambiția o dată și o să fac eu acasă un kebab cum citisem acolo, cu carne tocată, vinete fâșii și ardei așișderea, toate trase la tigaie, cantitate maxi, cum am eu chef, ca să-mi văd visul cu ochii.

Deci constat, tătarii gătesc mult cu smântână. Sunt convinsă că nu sunt străini de iskender. Pe undeva, presupun că bucătăria lor se aseamănă cu cea din Bucovina.

La Polovnik are o siglă cu un ceaun cu polonic și o basma ca o fantomă deasupra. Am găsit-o pe poartă. Așa am recunoscut locul că poarta era închisă. Dealtfel știam și numărul străzii.

Am intrat cu tupeu. La stânga e gard și la dreapta e clădirea. După colțul casei, curtea face nișă unde e bucătăria.

În curte sunt cam 5 mese de 4 persoane, rustice, cu bănci din bârne cu spătar. 2 mese sunt la poară și 3 în colț, în față cu bucătăria.

Noi ne-am a anunțat venirea pe la 12:30 – 13:00 dar chiar am ajuns la 12:30. Asta a fost bine pentru noi că am putut alege masa. Doar o masă de la poartă am găsit ocupată cu un adult și un copil. Acolo i-am găsit și acolo i-am lăsat și cam încurcau organizarea că Marcela făcea rezervări la ore fixe: la 13:00 sau la 14:00 și avea nevoie de masa aia de la poartă că era mai mare de 4 persoane și spre ora 13:00 au început să vină grupuri și nu mai avea unde să-i așeze. Avea și o masă pe prispă și s-a ocupat și aia.

Pe noi ne-a rezolvat rapid că am venit la 12:30 și puțin după ora 13:00 am plecat văzând că a început vânzoleala și nu sunt locuri. Deci am beneficiat doar de jumătate de oră de ambient deși obiceiul era o oră. Adevărat că am servit doar 2 meniuri față de grupuri care comandau mai multe.

La venire mi-au spus că nu e mâncarea pregătită încă. Totuși, au făcut ce-au făcut și în 30 de minute eram gata mâncați ????...

Înainte de mâncare am primit din partea casei o sticlă din sticlă aburită, super rece cu apă și pahare. A fost o idee super inspirată.

În 2021 un meniu costa 25 lei și unii spuneau că e pomană și că jefuiesc ofertantul. Poate. Nu-ș ce să zic.

Anul ăsta costa 38 lei și am lăsat 40 (80 total). Doar nu era să le iau măruntul (deși mi-a dat rest exact).

N-am scris încă despre cum e amenajată curtea. Este fix cum era Vama în vremurile bune deci o splendoare. E realmente o bijuterie. Pernuțe peste tot, citate inspiraționale, vopsele, decoruri, floricele, plante... un adevărat paradis.

Am stat puțin dar m-a impresionat mult. A fost un pic de agitație când au venit grupurile, altfel a fost atmosfera aia de pace și confort, priceless... ???? Superb! Mă bucur că am ajuns la ei.

????

+, ghici ce:

Am dat o căutare cu Polovnik aici pe site. ????

Mi-a parvenit asta:

Nu s-a găsit nicio RUBRICĂ (de cazare ori de călătorie) care să conțina șirul căutat

????

Dar de acum, gata! Not anymore ????

Mi-a plăcut extraordinar de mult. Am primit rapid apă și mâncare și-am putut pleca repejor de acolo. Marcela era chiar în fața noastră, la 7 - 8 metri (cam) și conversa cu noi deși lucra între timp. Ne-a mai poftit.

Mâncarea e foarte bună, ca la mama ei acasă. Ce aș mai fi stat acolo vreo 2 - 3 ceasuri la o băutură ceva dar era cam prea intim și poate omu' avea altă treabă în curtea lui.

La plecare am văzut o vecină care venea să ia mâncare, însoțită de o pisică.

E la mare dar nu se vede marea deși e atmosfera aia de mare cu aerosoli și moleșeală. E în curte cu gard alb dar gardul are ferestre - o găselniță super ingenioasă de artist ???? dealtfel, cred că ăsta e un obicei prin Dobrogea, de inspirație orientală.

---

VIZUALIZĂRI: 1817 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI