Ținutul Secuiesc sau “Ioi, berula me!” (I)

TIPĂREȘTE

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul colegilor, voi repeta ceea ce am mai spus: partea de dincolo de munți a României - privind dinspre Muntenia și Moldova - este cu totul altfel! Se pare că, pentru anumite popoare, ocupația venită din partea unui popor mai avansat va deschide mereu noi căi către progres (cu nelipsitele jafuri, crime și alte alea). Am constatat asta încă din 1975, de când - răgățean din București, venit în Timișoara - am observat stadiul superior de educație și civilizație a zonei, urmare a ocupației austriece. Și mă opresc aici...

Am deschis programul “Câte o excursie în fiecare lună” (bine, văzând noile prețuri, am închis programul). Dar, pentru că deja dădusem banii, a fost mai ușor de suportat. Dar nu mi-a părut rău.

A fost vorba de vizita, timp de 5 zile, în Ținutul Secuiesc. Și - din nou - am constatat ce înseamnă un ghid local! Și încă unul foarte bine pregătit!

Și a fost Ziua I-a

“M-am născut printre Carpaaaaaați” ... de fapt nu, doar am trecut pe lângă ei, în drum spre destinația noastră. Am admirat - a câta oară - măreția Bucegilor, Monumentul Eroilor de pe Caraiman și frumoasele orașe de pe Valea Prahovei.

Prima oprire, la Cernat, la Muzeul Haszmann Pál. Mare sufletist, el și-a donat colecția de peste 8.000 Muzeului Național Secuiesc, muzeu amenajat în curtea unor particulari, familia Damokoș. Aceștia au fost de acord să se facă în curtea lor un frumos muzeu cu tentă atât tehnică cât și populară, astfel încât, și cu sprijinul autorităților și al sătenilor, s-a înființat acest muzeu. Aici întâlnim o întreagă colecție de motoare, atât statice cât și mobile, motoare folosite la muncile agricole. Dar expoziția este mult, mult mai complexă. Ea cuprinde un muzeu al pieselor din fontă, al radiourilor vechi, al patefoanelor, al caselor specifice zonei, dar este și un loc unde cei tineri vin să învețe meșteșuguri tradiționale - sculptură în lemn, pictură pe mobilă, dulgherie, arta fierăritului și altele. Am observat în toată zona o tendință de revitalizare a meșteșugurilor vechi, de promovare a produselor locale și a turismului. Lucruri care au luat amploare în multe țări din occident!

Am ajuns și în Târgul Secuiesc. Un oraș al breslelor și meșteșugurilor populare tradiționale, cum ar fi sculptura, filatura de lână, ceramica, albinăritul, olăritul, fierăria și altele. Localitatea a fost sediul unei garnizoane, aflată la granița Imperiului austro-ungar, dar este cunoscută încă de pe vremea romanilor. Interesant este că, după mai multe distrugeri și reconstruiri, orașul s-a reconstruit într-o formă unică în Europa: din centru, pernesc către periferie străzi sub forma unor raze de soare, numite curți. Acestea - ne-a spus ghidul de la Casa Colecțiilor - au o lungime cuprinsă între 18 și 475 de metri. Istoria e, pe scurt, următoarea: așezarea a pornit ca un simplu târg. Acesta, durând și câte o săptămână, a necesitat ca târgoveții să doarmă aici. Cu timpul s-au ridicat corturi, apoi locuințe din lemn, care s-au tot extins în lateral, formând aceste străzi. Dar, meșteșugarii venind cu familiile, și având diverse specializări, au luat în stăpânire, împreună cu familia, aceste străzi, ele devenind de fapt curțile lor. De aici și denumirea.

Dacă vizitați târgul Secuiesc și nu vă duceți să vizitați Casa Colecțiilor, vă duceți degeaba! Un ghid foarte informat și cu mult haz, ne-a povestit o grămadă de lucruri. Dar colecția... e cu totul deosebită! Câteva poze vă vor face o mică impresie a bogăției și mai ales a varietății exponatelor.

Am ajuns și în Pasul Cașin (sau Pasul Nyergeș ) - El, pasul, desparte Depresiunea Cașin de Depresiunea Ciuc. Aici se află un Monument important din istoria maghiarilor, monument ridicat în cinstea eroilor maghiari de la 1849, care și-au dat viața opunându-se trupelor imperiale ruse și austriece. Cei 200 de viteji au fost învinși și datorită unui trădător, care a arătat atacatorilor o potecă ce ocolea poziția maghiarilor.

Vis a vis se află o groapă comună unde, alături de cele 200 de cruci de lemn, roase de timp, s-au instalat un mare număr de coloane din lemn, aduse atât de maghiarii din țară cât și de mulți maghiari veniți din Ungaria.

Am ajuns și la Șumuleu Ciuc, un cartier al Municipiului reședință de județ Miercurea Ciuc.

Există în lume câteva pelerinaje importante. Unul ar fi cel de la Ierusalim, altul ar fi cel de la Roma, apoi unul tare drag mie, cel de la Santiago de Compostela, din Spania. Dar un foarte important pelerinaj pentru credincioșii romano-catolici este la Bazilica Sfânta Maria din Șumuleu Ciuc, Bazilică ridicată de călugării franciscani. Pelerinajul începe din secolul al XV-lea, în anul 1444, când un papă a dat fonduri pentru ridicarea unui lăcaș. Mai târziu a fost adusă aici și o statuie făcătoare de minuni, care i-a ajutat pe secuii din zonă să se opună armatei protestantului Ioan Sigismund, puțin înaintea Sărbătorilor de Rusalii, în anul 1567. Statuia este cea mai mare din lume, având o înălțime de 2,27 metri. Papa Francisc a dăruit bazilicii un important cadou, acordat atât unor importante lăcașe de cult, cât și unor mari personalități - este vorba de Trandafirul de Aur, aflat pe coloana din dreapta Statui Fecioarei.

Spuneam într-un review că în Bistrița, la Casa Argintarului se află o expoziție de pictură unde, sub picturi, se află un model 3D, pentru ca nevăzătorii să îi poată face o perere despre picturi. La Brăila, în teatrul Maria Filoti, sunt manechine îmbrăcate special, ca nevăzătorii să le poată pipăi, pentru a simți costumele. La fel și decorurile piesei jucate.

Ei bine, în parcul-parcare aflat vis a vis de Bazilică se află un model 3D al dealului din spatele Bazilicii, în vărful căruia se află un altat unde se oficiază slujba de Rusalii. Dealul se poate urca în 3 feluri: mai ușor, prin dreapta lui, ceva mai dificil, prin centru și, cel mai dificil, așa numitul Drum al Golgotei, un traseu foarte abrupt, marcat cu borne (și pe modelul tridimensional!), traseu urcat de unii pelerini în genunchi!

Ziua a II-a

Gheorghieni - Oraș a cărui dezvoltare a fost influențată de prezența comunității armenești. Aceștia, fugind de pogromul la care au fost supuși - în special de către turci - au fugit în toate părțile. Una dintre părți a fost și Moldova, de unde, pe la 1600 au trecut munții și s-au stabilit și în Gheorghieni. Breslele armenești se ocupau în principal cu tăbăcăria, dar și cu comercializarea altor produse. Buni comercianți, au ajuns cu marfurile lor, pe plute, pe Mureș, până la Arad! . Ca o curiozitate, azuritul din care s-a făcut renumitul albastru de Voroneț, a fost adus de către armeni, din orient! Armenii, spre deosebire de comercianții evrei, erau apreciați pentru două lucruri (în special): pentru faptul că, dacă găseau un vad bun, se stabileau în acea comunitate, aducându-și un mare aport la dezvoltarea ei, și, al doilea, pentru că nu erau atât de duri, la condițiile de împrumuturi, ca și evreii, ei erau mai omenoși, mai înțelegători. Ca o apropiere între cele două comunități, au ridicat pe muntele Csobot, aflat în apropiere, două capele Sfânta Ana.

Cheile Bicazului - Din motive care mă depășesc, am fost mai întâi - a câta oară - în Cheile Bicazului. Cred că aveam 7-8 ani când le-am văzut prima oară. Ele s-au schimbat - eu NU! ???? Impunătoare, maiestuoase, copleșitoare, nu are cum să nu te impresioneze. Și, pentru că românul s-a născut nu numai poet ci și comerciant, sunt ici-colo, unde se poate, puncte comerciale unde localnicii își vând produsele la care muncesc probabil toată iarna. Bine, nu toate produsele sunt făcute de ei, dar … ăsta e comerțul!

Lacul Roșu - Cred că știți deja că s-a format prin căderea unui versant, cădere cauzată de un cutremur în anul 1838. Dacă nu știți, aflați acum!

Este numit, în limba maghiară, Ghilcostő, adică Lacul Ucigaș, pentru că, potrivit unei legende, alunecarea versantului și apa dislocată ar fi dus la distrugerea unui sat și uciderea locuitorilor. Culoarea roșie ar fi cauzată de sângele sătenilor uciși. Da’ de unde, apa trece prin roci bogate în oxizi de fier, de unde și culoarea.

Am oprit puțin, ne-am plimbat și mai puțin și n-am mâncat nici tradiționalul kurtős kolacs, nici mult lăudatul și gustosul langoș (cu de toate).

Apoi, am deviat puțin, și am luat-o către Lăzarea. Localitatea aparține de Remetea. Ei bine, primarul a vrut să includă Castelul din Lăzarea - Castelul Lázár - într-un mare circuit, dar s-a spus că nu se poate, pentru că ar trebui să fie la cel puțin 100 de km de un aeroport. Cum aeroportul din Cluj Napoca se află la fix 103 km, nu s-a aprobat. Atunci primarul a zis “Bine, lasă că ne facem noi aeroport” ! Și s-a făcut! Se preconizează construirea unui hotel de 5 stele, iar grija edililor se axtinde și asupra locuitorilor, copii primind la școală o masă caldă! Rimetea!

Clădirea castelului a fost la început modestă, fiind începută în sec. XV, dar apoi s-au tot adăugat construcții noi, apărând ca și castel în sec. XVII. De aici începe istoria familiei Lazar, una dintre cele mai cunoscute familii de nobili catolici din secuime. El a fost locuit pînă pe la 1853, după care a fost neglijat și s-a deteriorat. După 1990 a fost retrocedat, proprietarii l-au cam neglijat, până la urmă s-a ajuns la un compromis, el fiind în îngrijirea Consiliului local.

Mai departe, către Toplița, o localitate la poalele Călimanilor, care, alături de

Bilbor și Borsec, sunt o mare sursă de ape minerale.

Am zis că nu e bine să ne punem rău cu Sfântulețul responsabil cu trăznetele, așa că am oprit și la Toplița, la mânăstirea închinată lui, Mânăstirea Sf. Ilie.

Biserica mânăstirii a fost construită din lemn, în anul 1847, dar în comuna vecină, Stânceni. Acum intervine un mare om al bisericii - și nu numai - Miron Cristea, ajuns, cu timpul, Patriarh. El a adus mica bisericuță în Toplița, unde, pe pământul lui natal, a început construcția unei mânăstiri, în anul 1923. O mânăstire frumoasă, îngrijită, unde se îndreaptă pașii multor credincioși.

Din Toplița am luat-o la Vale (chiar e o localitate!) Asta pentru a ajunge la renumita stațiune Borsec. Aici am ajuns trecând cu greu - vorba vine - prin Pasul Creangă (fără Ion).

Borsec. O stațiune nu suficient îngrijită, exploatată, pusă în valoare! O stațiune pentru toate anotimpurile - vara, ape minerale și plimbări, iarna - pârtie de schi. Are peste 15 izvoare diferite (din care ne-am “cherchelit” și noi cu vreo 2-3 sticluțe, din izvoare diferite, bineînțeles), un centru Spa și o Bază de tratament.

Apa minerală de la Borsec a primit în anul 1873, la Viena! , Medalia Târgului Internațional! La ora actuală, jumătate din producția de apă minerală de aici merge la export.

Ivan Patzaichin nu mai are nevoie de prezentare! Un valoros fiu al Deltei, mare sportiv și mare om, a luptat permanent pentru protejarea Deltei natale. Aici, în Deltă, el a înființat niște Puncte Gastronomice Locale, locuri de primire a turiștilor, unde sunt tratați cu bunătăți locale, fiind de fapt puncte de alimentație turistică de tip familial care oferă preparate alimentare specifice zonei geografice din care fac parte. În urma inițiativei demarate de el, s-au format multe astfel de puncte prin țară.

Aceste Puncte Gastronomice Locale funcționează după niște criterii foarte riguroase: toate produsele trebuie să fie verificate și să provină de pe plan local, din centre de colectare locale! Intrați pe saituri, informați-vă și - vă rog să mă credeți - merită să mergeți acolo!

Cam asta a fost prima parte a excursiei noastre în Ținutul Secuiasc.

---

VIZUALIZĂRI: 613 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI