ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La Sarata Monteoru, din nou

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa Pietroasele, drumul nostru a continuat catre Sarata Monteoru. Doua au fost motivele pentru care Statiunea balneoclimaterica Sarata Monteoru a fost inclusa in programul minivacantei noastre: mai intai pentru a vedea ce schimbari au mai intervenit in fizionomia statiunii de la curbura carpatilor (trecusera cativa ani de cand nu am mai fost la Sarata Monteoru) si apoi pentru ca vremea amiezei ne-a amintit ca trebuie sa si mancam ceva.

Autocarul ne-a lasat la intrarea in statiune, acolo unde drumul se bifurca si unde mai multe indicatoare iti fac cunoscute cateva locatii de cazare din zona. Aproape de Centrul de Informare Turistica Sarata Monteoru, pe gardul metalic, este montat un panou mare pe care citim "Despre Sarata Monteoru". Sunt primele informatii pe care noul venit ar trebui sa le cunoasca.

Sarata Monteoru sau Fundul Saratii (dupa vechea denumire) este un sat in comuna Merei, situat la 14 km de Buzau. Statiunea balneara de interes local, isi datoreaza existenta apelor tamaduitoare ale izvoarelor sarate din zona, precum si fiului unui emigrant grec - Grigore Stavri (ulterior Grigore Constantinescu-Monteoru) - care a achizitionat la sfarsitul sec. XIX mai multe terenuri petroliere (inclusiv satul Fundul Saratii) si s-a imbogatit din afacerile cu titei. A construit gara, scoala si o biserica.

Descoperind efectele miraculoase ale apelor sarate cu care localnicii se tratau in mod empiric, sesizand totodata imensul potential al afacerilor turistice din zona, Grigore Monteoru a renuntat la afacerile cu petrol infiintand o statiune - inaugurata la 1 iulie 1895 - care avea sa devina curand cunoscuta in intreaga Europa. Pe langa hoteluri si un cazinou - simbol al statiunii in perioada interbelica - Grigore Monteoru a mai construit o vila personala inconjurata de un frumos parc, precum si o capela.

În 1895, a intentionat construirea unei linii de tramvai care sa faca legatura intre statiune si gara. Proiectul nu s-a mai realizat. Doar cantonul care ar fi trebuit sa fie punctul terminus al liniei a fost construit, ulterior dandu-i-se alte destinatii. Murind in 1898, la numai trei ani de la inaugurarea statiunii, afacerea a fost mostenita de cele doua fiice ale sale - Virginia si Elena.

Statiunea balneoclimaterica Sarata Monteoru a avut perioada sa de glorie pana la al Doilea Razboi Mondial. Regimul comunist a dus la confiscarea proprietatii si la degradarea ei, cu toate ca prin anii ' 70 - prin construirea a doua hoteluri si a unei baze de tratament - s-a incercat redresarea statiunii. Dupa 1990, urmasii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, a unor portiuni de padure, precum si asupra vilei aflata in parcul dendrologic. In prezent, proprietatea inchisa publicului se degradeaza tot mai mult, napadita de vegetatie crescuta haotic.

Individual, pietonal, am pornit la plimbare de-a lungul soselei, paralel cu cursul raului Sarata, acum aproape secat.

La ora la care am ajuns noi acolo (trecuse de amiaza) soarele incalzea cu putere si mai toata lumea din statiune - destul de putina de altfel - se afla la strand sau la piscina. Lucratorii de la terase, de la intrarea la strand, micii comercianti de la bazar erau la datorie, in asteptare de clienti.

Privind in dreapta si in stanga, remarcand panourile informative, am inaintat de-a lungul soselei pustii (fara nici un fel de trafic la ora aceea) pana la Podul Indragostitilor, podul aflat in apropiere de Cazino Hotel & SPA. Vopsit in rosu, podul traverseaza raul Sarata si este impodobit - asemenea altor poduri din lumea mare - cu cateva lacate care au pecetluit juramintele de iubire vesnica ale unor cupluri de indragostiti.

In fata Cazino Hotel & SPA este foarte frumos. Trandafiri infloriti, un vultur sculptat, gata sa-si ia zborul, cativa delfini jucausi decorand o fantana arteziana lipsita de apa, precum si soclul unei statui nevazute pe care scrie: "Aceasta statiune balneara s-a deschis la 1 iulie 1895". Ulterior, ghidul ne-a aratat reproducerea unei vechi fotografii in care, pe soclu, inca mai exista bustul celui care a pus bazele statiunii - Grigore Monteoru.

Alaturi de piscina descoperita de la Cazino Hotel & SPA, destul de putin animata si ea la ora aceea, se afla Restaurant Autoservire - Sarata Monteoru, localul care ne-a fost recomandat pentru masa de pranz. Aproape tot grupul a dat navala acolo, asa incat, despre restaurant nu mai pot spune ca era un loc pustiu.

Avand si o terasa umbrita, localul ne-a primit cu o vitrina incarcata cu produse proaspete din care fiecare si-a alcatuit propriul meniu. Nu are rost sa insist asupra a ceea ce am servit acolo si cum ne-am simtit la Restaurant Autoservire - Sarata Monteoru. Despre toate acestea am scris intr-un articol mai general privind locurile in care ne-am ostoit foamea in periplul nostru buzoian - Unde mancam in zona Buzaului.

Dupa masa, la capatul Podului Indragostitilor, la ora stabilita, grupul s-a intrunit din nou. In frunte cu ghidul care ne povestea intr-una fapte si intamplari trecute, am continuat plimbarea pe drumul vechi al statiunii. Am trecut de indicatorul catre Mina de Petrol multumindu-ne cu informatia ca pana acolo sunt numai 1750 m. Poate ca ne-ar fi atras o abatere de cateva minute pana la Mina de Petrol, dar stiam ca obiectivul nu se poate vizita. De la ghid am aflat ceea ce stiam deja si anume ca in perioada interbelica, la Monteoru a functionat singura mina de petrol din acea vreme din Europa, unicat si acum pe continentul nostru, de unde se extragea petrolul prin galerii subterane, de la o adancime de 240-320 m.

Conacul Monteoru este un obiectiv pe care nu ar trebui sa-l rateze nici un vizitator al statiunii. Asta pentru ca resedinta boiereasca face parte din istoria statiunii. Am poposit la poarta incuiată a Conacului Monteoru, construit in 1888, aflat acum intr-o stare deplorabila, aparent abandonat chiar daca a fost retrocedat, neingrijit ca si parcul napadit de vegetatie salbaticita, crecuta haotic.

Cum este sau cum a fost conacul in interior, nu stiu. Pot doar sa-mi imaginez. Nu stiu nici ce se va alege din aceasta constructie foarte frumoasa candva.

Frumos a fost si Parcul dendrologic amenajat in stil englezesc de renumiti peisagisti ai vremii. Din pacate, parcul in mijlocul caruia inca mai dainuie Conacul Monteoru, gandit de proprietar, dar definitivat in 1904 de mostenitorul acestuia - dr. Constantin Angelescu, ginerele lui Monteoru - nu mai este parcul de altadata, cu specii rare de arbori, arbusti si alte plante, iluminat electric, cu fantana arteziana si cu un chiosc pentru relaxare. Din strada, pe zidul gardului exterior, ni s-a semnalat o placa din piatra, ponosita si ea, pe care inca se mai poate deslusi "FONTANA GR. C. MONTEORU. 1890".

Langa Parcul dendrologic si Conacul Monteoru se afla Biserica "Adormirea Maicii Domnului" datand din 1876, lacas la edificarea caruia si-a adus contributia si Grigore Monteoru. Biserica este solida, de zid si are doua turle. Nu stiu cum arata in interior, la ora la care am ajuns noi acolo lacasul fiind incuiat.

Chiar si cel mai grabit vizitator al statiunii n-ar trebui sa treaca fara ca macar sa arunce o privire peste gard la Capela Monteoru un lacas-monument istoric in care odihneste cel care a pus bazele statiunii Sarata-Monteoru. Alaturi de el isi dorm somnul de veci alti sase membri ai familiei. Si aici poarta este mereu incuiata. Doar peste gard poti vedea capela destul de mare, cu o cupola frumoasa si cu un portal amintind de templele grecesti, conceputa si realizata in 1902-1903 de arhitectul german Eduard Honzik, acelasi care a fost implicat si la edificarea constructiilor balneare si a emblematicului cazinou din statiune.

Nu trebuie sa uit a mentiona Monumentul Eroilor din Monteoru cazuti in Primul Razboi Mondial. Lucrarea realizata in 1933 de sculptorul buzoian Cristea Radulescu are 5 m inaltime, este din bronz si are inscrise pe soclu numele a 64 de localnici, eroi care si-au jertfit viata pentru tara.

Mai vazusem toate aceste obiective. In afara de Terasa "La Boieru' Monteoru" despre care nu-mi amintesc sa o fi vazut la vizita mea anterioara, nu pot spune ca la acest capitol am avut surprize.

Ceea ce m-a surprins cu adevarat a fost linistea mult prea profunda care stapanea statiunea. In iunie, atunci cand am fost noi acolo, locul era frumos, inverzit, cu multe flori, dar la promenada sau pe bancutele din parc... nimeni. In parcari abia daca vedeai cateva masini. Pe strada nu circula decat arareori cate o masina, fapt care le-a dat idei - nastrusnice si periculoase - unor pustani de 12-14 ani, probabil de prin partea locului. Cu bicicletele, veneau de pe pod, coborau scara podului in viteza si tot in viteza traversau soseaua. Asta, da, curaj! Asta, da, bravura!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 01.07.22 06:58:18
Validat / Publicat: 01.07.22 08:29:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SĂRATA MONTEORU [BZ].

VIZUALIZĂRI: 4690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Sarata Monteoru - Cazino Hotel & SPA, parcul din fata intrarii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46800 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu [01.07.22 08:45:50] »

@iulianic: Recunosc cinstit ca nu stiam povestea acestor locuri si nici ca Monteoru era numele unei familii. Interesante povesti, pacat de astfel de locuri care se degradeaza incet incet. Cat despre tineri plini de bravada, asta arata spre ce ne indreptam.

Felicitari, votat cu mare drag.

webmasterscris / TELEFON [01.07.22 10:34:10] »

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cruela2022, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sărata Monteoru:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055505990982056 sec
    ecranul dvs: 1 x 1