La Buturugă

TIPĂREȘTE

A început sezonul de vară. Vremea este minunată și cel mai mult îmi place vegetația. În zilele din săptămână poate observăm sau nu dar la sfârșitul săptămânii, la relaxare, fără alte gânduri sau griji, abia atunci vedem cum s-a schimbat ambientul și ce plăcut este afară. E vremea primei etape de verdeață când apar frunzele la foioase.

De lene nu prea ies din casă dar cum am avut treabă pe la prânz, am văzut atmosfera și m-a prins noaptea pe afară. Pe străzi era cam pustiu că nu prea ai ce face dar în centru s-au amenajat multe cafenele cu tot felul de oferte și toată populația urbei s-a concentrat la promenadă pe Podul Mogoșoaiei ???? sau Calea Victoriei deși nu e pietonală și mijloace auto chinuie să răzbată prin hoarda de pietoni mișcători dezlânat în toate părțile.

Mai la vale, spre piața Națiunile Unite, după Lipscani, este încrengătura aia turistică de străzi pietonale dar aici nu. E frumos de nu se poate dar nu-s fan aglomerație. După ce mă disperă când văd o copilă urlând că i-a luat mă-sa clătita din față pentru că nu-i place ei (lu’ mă-sa) dar copila vrea clătita – mereu mă disperă ăștia care știu ce-i bun pentru altu’ și chiar iau măsuri, împotriva voinței oricui – apucăm pe strada Banului și ieșim din fericirea capitalei, iar pe străzi pustii.

Trecem pe lângă catedrala Sfântul Iosif de pe General Berthelot (Henri Matthias Berthelot) și pe lângă biserica luterană ba chiar și pe lângă pictura murală contemporană realizată în grafitti a domnitorului nostru național campion la popularitate care, post mortem, a realizat performanța de a fi ucis în cel puțin 3 locuri iar localnicii din toate cele 3 locuri să păstreze în memorie evenimentele asasinatului, chiar și peste sute de ani și, îîîn sfârșit, scăpăm de istorie intrând în parc unde feeria e la ea acasă.

După ce ne-am sărbătorit bine nația, ne putem liniști, în sfârșit, la buturuga noastră cea de toate zilele. Mă apucă euforia când o văd. Aici e cartierul nostru general. Cred că și-a schimbat umbrelele că sunt albastre și mi le aminteam altfel.

N-am mai fost de vară trecută. De fapt, din septembrie când am prins o zi caldă dimineața dar după-amiază s-a răcit brusc și-am rezistat cu greu vreo două ore la terasă, poveștile se terminaseră, copacii erau deja cenușii și parcă te prindea depresia. După asta am zăcut două săptămâni cu ceaiuri fierbinți. Dar acuuuuummmmmm... Wow, acum... Ce feerie. Populația e fericită. Pâlcuri – pâlcuri, fac picnic pe iarba fragedă, pe malul sistematizat al lacului, peste apă de Monte-Carlo. O vreme mergeam la Monte Carlo. Sunt ani de atunci. Acum nu mai mergem la ei decât la toaletă pentru că Buturuga nu are toaletă iar Monte Carlo a rămas obtuz și prea pretențios și nu ne place.

Buturuga e perfectă pentru că nu are nici măcar garduri, e la liber, nu e în drum ci într-o estradă dintre două alei și nu stă în calea nimănui. Multe s-au pus la cale aici. Pe malul lacului, după Monte Carlo, mai e o terasă dar e la marginea aleii, se perindă plimbăreți pe acolo și vântură – lume, chelnerii deranjează, e înghesuită și totul este într-un țarc din gard metalic deci nu ne place.

La buturugă nici chelneri nu sunt. Mergi și-ți cumperi singur ce ai chef deci mesele-s la dispoziția noastră, garduri n-ai, vii, pleci, socializezi, treaba ta ce faci, nu te încurcă nimeni. Mai mergeam și La Bibliotecă într-o vreme dar, într-un final, tot Buturugă e câștigătoare, până la urmă.

Să spun drept, nici nu știu dacă chiar așa se numește – La Buturugă. Eu așa am apucat-o de când lumea. Biblioteca a devenit și ea mult prea pretențioasă deși înainte era o bodegă cu niște mese din fier și cu ceva cărți ponosite, atârnate deasupra capului de niște rafturi metalice, într-un loc înghesuit, paralelipipedic ce semăna cu un garaj sau cu o sală de mică manufactură de cartier mărginaș. Acum e elegantă și doctă și mai mult creezi imagini decât să te ralaxezi la o bere dar diversitatea n-a stricat nimănui niciodată, în vremuri sănătoase. De alea tulburi nu vrem să ne amintim.

Serviciile sunt ale noastre, ni le împărțim între noi. Băiatul care vinde foloase a făcut mereu ce trebuie.

Au niște chestii faine de ronțăit. Nici nu-mi amintesc ce. Ah, au și pop corn. Când avem chef, ne aducem și în traistă.

E în mijlocul parcului Cișmigiu, într-o atmosferă văratică superbă.

---

VIZUALIZĂRI: 862 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI