Gran Canaria - o insulă care dă dependență

TIPĂREȘTE

Am mai spus-o și altădată, suntem firi solare, ne plac zilele lungi și însorite și temperaturile pozitive cu 2 cifre! Iarna „hibernăm” , cum mă amuz să zic, rememorând vacanțele trecute și făcându-ne planuri pentru cele viitoare. Și dacă putem să păcălim puțin anotimpurile și s-o tăiem de-acasă măcar câteva zile în miez de iarnă... atunci e perfect!

Așa că din când în când Tati mai aruncă un ochi pe site-urile companiilor aviatice, doar-doar... Cum tocmai ne înnoiserăm statutul de Wizz Club, am zis să insistăm îndeosebi pe acest portal și iată că perseverența ne-a fost răsplătită: pe la începutul lui decembrie, Tati avea să „descopere” prețuri rezonabile pe ruta Otopeni – Gran Canaria (în jur de 100 euro de persoană). „Mergem?!” „Mai întrebi?!” Încă aveam proaspătă în amintire vacanța din Tenerife, petrecută într-o perioadă similară, cu doar 2 ani în urmă. Ne-a încântat atât de tare, încât la întoarcerea acasă am zis: frate, insulele Canare sunt croite fix pentru noi; o să le luăm pe rând an de an și când le terminăm, o luăm de la capăt! (Din păcate, pandemia ne-a cam dejucat planul pentru 2021, dar sperăm să recuperăm! ????)

Un pic de geografie

Insulele Canare (teritoriu spaniol autonom) reprezintă un mic arhipelag în Oceanul Atlantic, la mică distanță de coasta Africii (cam la aceeași latitudine cu Marocul și Tunisia), ceea ce face ca iarna să fie suficient de cald, iar vara suficient de răcoare, datorită influenței oceanului. Această particularitate climatică le conferă titulatura de „insulele primăverii veșnice” și permite ca sezonul turistic să fie, practic, permanent. Insulele sunt în număr de 8 și toate au origine vulcanică; rezultă că ai munte și mare pe fiecare dintre ele, în proporții variabile.

Gran Canaria este a treia ca suprafață (puțin peste 1500 kmp), după Fuertaventura și Tenerife. Are o formă relativ rotundă, cu un diametru de aproximativ 50 km și o lungime totală a plajelor de 130 km, iar munții ce se înalță până la aproape 2000 m ocupă bună parte din zona centrală și sud-vestică. La fel ca în Tenerife, sudul insulei este mai arid și mai călduros, centrul și nordul mai verde, iar temperaturile cu 2-3 grade mai mici. Capitala se numește Las Palmas de Gran Canaria și se găsește pe țărmul nord-estic. Singurul aeroport se află la câțiva kilometri sud de aceasta, într-o zonă plană, aproape de mare.

Transport

Precum deja am amintit, compania magenta a introdus recent curse directe București – Las Palmas de Gran Canaria; din păcate, doar în sezonul rece (la întoarcere, maxim de încântați, aveam să căutăm bilete de avion pentru perioada Paștelui, „să ducem și copiii” , dar oferta se termina cu ceva timp înainte). Orarul de zbor nu-i cel mai grozav, dar nici cel mai rău posibil. Se pleacă sâmbăta la 14:35 și se ajunge la 18:35 (ora locală fiind cu 2 ore în urma celei din România); întoarcerea se face tot sâmbăta, cu plecare la 19:15 și aterizare pe Otopeni duminică dimineața la 2:55 (asta e destul de crunt!). Rezultă o zi „pierdută” la dus și alta „câștigată” la întors, ceea ce-i destul de ok.

Formalități și documente – nimic special. La momentul vizitei noastre (ultima săptămână din ianuarie 2022), Spania și Insulele Canare solicitau, pe lângă documentele de identitate (carte de identitate sau pașaport), completarea PLF-ului (Passenger Locator Form) și certificatul verde. Nu știu să vă spun care erau condițiile pentru cei nevaccinați, ce fel de test trebuia făcut și cu câte zile/ore înainte; noi, având toate cele 3 doze la activ, nu ne-am bătut capul și oricum condițiile astea sunt într-o permanentă evoluție. Cel mai bine e ca, înainte de plecare, să caști bine ochii pe site-urile oficiale. De asemenea, la întoarcerea în România a trebuit să completăm PLF și să prezentăm green pass-urile ca să nu stăm în carantină.

Purtatul măștii și măsurile anti-covid: în general, se respectau. Masca se purta obligatoriu în spații închise, ba chiar și pe puntea vasului ne-au pus s-o purtăm, când am făcut excursie pe mare! Afară nu era obligatoriu, dar am văzut mulți – localnici sau turiști – protejându-se în acest fel. Dezinfectante erau, de asemenea, la tot pasul. În mare, se vedea că oamenii sunt responsabili, ceea ce nu părea să știrbească nimic din atmosfera de vacanță pe care toată lumea și-o dorea.

A propos de documente de călătorie: noi ne-am obișnuit în ultima vreme să luăm cu noi pașapoartele, chiar dacă ne deplasăm în țări UE în care ar fi suficient buletinul; în aeroporturile mari, există linii speciale de control pentru cei cu pașapoarte biometrice și astfel eviți niște cozi (ni s-a întâmplat, de exemplu, în Milano Malpensa). Nu e cazul Otopeniului, și nici a micuțului aeroport din Gran Canaria. ????

Cât despre deplasarea pe insulă, nici nu ne-a trecut prin cap să nu închiriem mașină! Știam deja din Tenerife că în Insulele Canare formalitățile de rezervare sunt ușoare, prețul închirierii e mic, la fel și prețul combustibilului. Altă variantă ar fi fost transportul în comun; n-am studiat prea mult, posibil să fie o alternativă rezonabilă, am văzut numeroase autobuze în timpul sejurului nostru pe insulă. Totuși, dispunând de un autoturism, câștigi timp și locuri vizitate, se știe.

Tot Tati s-a ocupat de acest aspect și a rezervat cu câteva zile înainte (nu multe). Deoarece am avut o experiență bună în Tenerife cu compania locală CICAR, am apelat tot la ei. Bine, lui Tati i se pusese pata pe o decapotabilă, dar la fața locului am primit o hardughie de Opel Zefira de 7 locuri (!) cu 60000 km la bord și cu consum cam mare; atâta s-a putut! ???? În primă fază, Tati a cam boscorodit, dar până la urmă n-a fost deloc rău, mai ales după ce a rabatat ultimul rând de scaune și l-a transformat în portbagaj. Ne-am făcut treaba cu ea... Ne-a costat 215 euro pentru 7 zile, la care s-a adăugat prețul combustibilului, care la momentul respectiv era în jur de 1,1-1,2 euro/l; cam 85 de euro am cheltuit cu benzina.

Drumurile pe insulă sunt excelente, inclusiv cele din creierii munților; ici-colo mai vezi câte-un petec de asfalt, dar nimic deranjant. Și le întrețin în permanență, am văzut angajați curățând carosamentul cu măturica, de rarele pietricele căzute de pe versant. Și construiesc într-o veselie!

Drumurile sunt notate cu indicativul GC (de la numele insulei, desigur), urmat de niște cifre: 1 până la 5 pentru autostrăzi, sau numere de 2 sau 3 cifre pentru celelalte. Autostrada înconjoară cam 2/3 din țărmul insulei, din Galdar (nord) până în capitală (GC-2) și de acolo mai departe până în Puerto de Mogan (sud-vest) (GC-1), totalizând aproximativ 110 km. (GC-3, GC-4 și GC-5 sunt mai scurte și unesc diferite localități din partea estică). Limita de viteză pe autostradă este 120 km/h, se mai depășește pe alocuri.

Se lucrează intens la o nouă autostradă care să străpungă masivul muntos din vestul insulei, am văzut utilajele în plină desfășurare și ne-am minunat pentru că munții ăia bazaltici nu par a fi ușor de îmblânzit! Pe urmă am mai citit ici-colo și am înțeles că utilitatea acestui drum va fi în primul rând economică, el urmând a conecta principalul port vestic (Puerto de las Nieves) cu sudul țării. Până una-alta, pe țărmul vestic șerpuiește șoseaua de coastă C-200, un adevărat spectacol ce nu trebuie ratat sub nicio formă! Luați-vă timp (și pamperșii potriviți????) și accesați-o cu răbdare și viteză scăzută, răsplata va fi pe măsură!

Altfel, dacă vă uitați pe hartă, există o rețea de drumuri ce împânzește insula, convergând aproximativ în centrul ei, spre satele de munte presărate prin văi roditoare, dar și până aproape de culmile stâncoase. Principale sau secundare – nu ezitați să rulați pe ele, sunt făcute ca la carte, asfaltate corespunzător, cu rigole de scurgere a apei și protejate de parapeți. De prisos să spun că peisajele pe care le veți descoperi după fiecare curbă vă vor lăsa efectiv cu gurile căscate; noi, după o zi petrecută prin această regiune muntoasă, ne-am simțit pur și simplu saturați de atâta frumusețe! A, și opriți-vă musai la „miradoare” - locurile de belvedere presărate ici-colo.

Sunt multe locuri unde puteți lăsa mașina gratuit, iar în cele mai turistice există parcări cu plată, sistemul fiind cel binecunoscut: un tonomat îți eliberează un bon când intri și plătești la ieșire (majoritatea acceptă cardul) în funcție de cât ai stat. Prețurile nu sunt dărâmătoare; de exemplu, în Puerto de Mogan am plătit 7,6 euro pentru vreo 5 ore și ceva, în Las Palmas – 7,9 euro în buricul centrului pentru aproximativ 4 ore și încă 2,2 euro lângă plaja Las Canteras cât ne-am plimbat vreo oră și puțin. Ideea e că, în general, n-am avut stresuri legate de parcare; singurul loc în care ne-am învârtit de 3 ori prin centrul vechi fără succes a fost Galdar, dar am găsit ulterior o parcare imensă și gratuită după ce am coborât un pic, lângă Area Recreativa Huertas del Rey (voi detalia la timpul respectiv).

Cazare

Precum vă puteți imagina – de toate pentru toți! De la resorturi luxoase cu toate facilitățile posibile și imposibile incluse, până la pensiuni, case de vacanță și apartamente sau studiouri de închiriat. Am oscilat destul de mult dacă să iau o singură cazare pentru toate cele 7 nopți sau una în sud și alta mai în nord. După ce am pin-uit pe hartă o bună parte din obiectivele de vizitat și am studiat un pic sistemul de drumuri și autostrăzi, am realizat că prima variantă pare destul de fezabilă. Câștigătoarea avea să fie o vilă din Playa del Ingles (una din stațiunile moderne din sudul insulei), unde am beneficiat de un studio dotat cu chicinetă (voi povesti); s-a dovedit a fi o alegere excelentă.

Sfaturi: dacă închiriați mașină, puteți să vă cazați oriunde în apropierea autostrăzii ce urmează linia țărmului, între Galdar și Puerto de Mogan (aș evita totuși extremele, din motive practice, deși ambele sunt niște locuri absolut încântătoare!); dacă nu, probabil capitala ar fi locul potrivit, fiind nod de autobuze.

Mâncare

La fel – pentru toate buzunarele! De la restaurante de fițe până la sutele de supermarketuri pe care le găsiți la fiecare colț de stradă! Nu exagerez deloc. Chiar vorbeam cu Tati: probabil că Spania este una dintre țările cele mai înclinate spre a rezolva simplu și ieftin nevoile omului de rând. Da, ați auzit bine: ieftin. Gran Canaria e un loc cu mult mai ieftin decât – am comparat doar cu ultimele noastre destinații – Italia sau insulele grecești. O masă la restaurant (incluzând câte o băutură sau 2) ne-a costat în jur de 30-35 euro, extremele fiind 18,6 și 49 (când ne-am destrăbălat cu aperitiv, fel principal și desert).

Așa cum suntem obișnuiți, în general mâncam la restaurant o dată pe zi, la prânz (doar în ultima seară am reușit să ieșim din nou, ne chinuiam de la inceputul sejurului să testăm una din cârciumile din apropierea plajei). În rest, pentru mic dejun și cină ne-am autogospodărit și de mare folos ne-a fost supermarketul Dino aflat la 50 m de pensiunea noastră, foarte bine aprovizionat (inclusiv cu chestii deja gătite, doar de încălzit la microunde) și cu prețuri rezonabile, asemănătoare cu cele din România. Ca să vă faceți o idee, noi am cheltuit în jur de 130 de euro/7 zile cu cumpărăturile de la alimentara.

Altfel, sigur că în peregrinările noastre am mai poposit pe la terase, la câte o cafeluță sau berică... La fel, nimic destabilizator. O cafea e în jur de 1,5 euro, o bere 2-4 euro, in funcție de mărime și... view! ????

Atracții

Să nu credeți că ne-am plictisit o săptămână pe o insuliță cu diametrul de numai 50 km! Ba, aș putea spune că n-am reușit să vizităm chiar tot ce ne-am propus, totuși ne putem lăuda că am bifat mai bine de jumătate din obiective. Pentru că o asemenea concentrație de „chestii de văzut și de făcut” n-am mai întâlnit... decât în Tenerife! ???? Și, la fel ca în Tenerife, sudul arid abundă de stațiuni ultra-moderne și mega-turistice, în timp ce nordul verde s-a păstrat ceva mai tradițional.

Gran Canaria este o insulă completă, potrivită pentru orice tip de turist – copil, adult sau vârstnic, sedentar sau temerar, plimbăreț și dornic de a învăța și vedea lucruri noi sau, din contră, doar de a se relaxa sub soarele blând. Are munte și mare (cu plaje de toate felurile – cu nisip alb sau negru, cu pietricele sau piscine naturale minim amenajate), are o capitală modernă și vibrantă, dar și orășele tradiționale pierdute prin văile munților, are stațiuni cochete și parcuri naționale inedite.

De asemenea, oferă o sumedenie de activități, de la plimbări pe cămile și observarea delfinilor în mediul lor natural, până la sporturi extreme. Există zeci de trasee amenajate pentru drumeții și se pot face excursii gen safari pe coclauri. Există parcuri tematice, un aquapark modern, unul dintre cele mai frumoase acvarii din Europa, o grădină zoo cu activități interactive, dar și grădini botanice luxuriante și mici muzee interesante. Am văzut terenuri de golf întinse, impecabil întreținute, iar iubitorii de shopping au la dispoziție numeroase opțiuni, de la buticuri exclusiviste până la piețe ambulante și mall-uri. Este o insulă fără prejudecăți (a se citi gay-friendly), cu oameni calzi, zâmbitori și amabili.

Pe scurt, este un loc fascinant, de care e imposibil să nu te îndrăgostești și, odată ce i-ai deprins culorile și miresmele, să-ți dorești să revii!... Da, Gran Canaria e o insulă care dă dependență!

---

VIZUALIZĂRI: 5686 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI