ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.03.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 5 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Super atracții în Regiunea Turistică Liptov

TIPĂREȘTE URM de aici

Tare am mai pomenit-o pe doamna drăguță și vorbăreață de la punctul infoturistic regional din Košice, care, după ce ne-a ascultat preț de vreo oră, ne-a trimis în Regiunea Turistică Liptov, la poalele munților Tatra Mică, unde urma să găsim tot ce am cerut, adică natură.

Cum Slovacia este o țară mică, pe care am mai traversat-o cândva, ne-am hotărât să evităm autostrăzile și să mergem tot sejurul pe drumuri naționale. De la Košice la Demänová au fost 170 de km de drumuri bune, în pantă uneori, peisaje superbe, serpentine prin munți, cu vederi la castele cocoțate, tot ce aveam noi nevoie la momentul acela.

Marele nostru noroc a fost că în prima seară, când am ajuns foarte târziu acasă (cred că era 11 noaptea), un slovac, vecin de cazare, care fuma afară, ne-a abordat și am rămas să socializăm cu el. Venise cu familia în concediul de vară și făceau doar chestii în natură, mult cu bicicletele. Și atunci am încercat să facem cu el un rezumat a ceea ce aflasem de la punctul info, de prin pliante, hartă și să ne recomande ce puteam să facem în cele 5 zile, punând acces pe natură.

Și atunci ne-a mai dat și el planurile peste cap, pentru că ne-a spus de locuri care nu erau pe lista pe care deja o încropisem. Astfel am adăugat satul Vlkolínec, UNESCO, de care ne-a spus și de care auzeam pentru prima dată, Peștera Libertății care se afla la 2,9 km de Peștera de Gheață, pentru care aveam noi recomandare și neapărat cu telecabina pe Vârful Chopok, cel mai înalt vârf din Tatra Mică.

Prin urmare, aproape tot ce am făcut de la cazarea noastră a fost la câțiva km, max 20-25. Excepție a făcut satul Vlkolínec (vezi impresii), la 45 de km și Slovensky Raj, până unde am avut 74 de km.

Până la urmă am bătut regiunea asta în lung și în lat, am circulat de dimineață până noaptea târziu, și de unde ziceam că n-om avea ce să facem, am rămas cu o listă întreagă pentru altă dată. Dar cele mai importante lucruri le-am văzut, vi le împărtășesc și vi le recomand din tot sufletul, iar iubitorilor de Austria, printre care mă număr și eu, le spun că tot ce am văzut în această regiune nu a fost cu nimic mai prejos. Asta, ca să avem un termen de comparație.

Există și un card al regiunii Liptov, dar noi nu am fost interesați. Zona fiind înțesată de izvoare termale erau reduceri la foarte multe SPA-uri și wellness-uri, care nu erau în planurile noastre, 10 sau chiar 20% la intrări de 2-3 EUR nu era mare sfârâială, iar cele mai mari reduceri erau la tot felul de activități pentru familiile cu copii și la expoziții/muzee din orașe, dar noi nu aveam de gând să intrăm în vreun oraș și n-am făcut-o. Pe noi nu ne-a ajutat cardul dar este bine să știți de el.

La Cascada Lucky (Lučanský Vodopad) am mers chiar în seara în care am ajuns. Mai aveam 2-3 ore de lumină, era zi lungă de vară și până la cascadă aveam doar 26 de km. În plus, știam că este un obiectiv natural, fără intrare, deci nu riscam nimic.

Am parcat gratuit în parcarea de la cascadă și am rămas fascinați de frumusețea ei. Cascada Lucky are 13 m înălțime și multe ramificații, este foarte fotogenică. Nu îngheață niciodată pentru că are și izvoare termale și poți urca deasupra ei de unde mai poți face o plimbare pe niște poteci spre hotelurile cu SPA termale din zonă. Erau o mulțime de oameni care umblau cu sticluțe în mână, este o zonă asemănătoare cu stațiunile noastre termale, din vremurile bune.

De la cascadă ne-am întors spre casă pe alt drum, astfel încât să facem un circuit și să mergem pe marginea lacului Liptovska.

Lacul Liptovska este un lac de acumulare și poartă numele unuia din satele scufundate pentru a putea fi construit barajul. Este destul de întins și ne-am oprit de câteva ori pe marginea lui, acolo unde vedeam că se întâmplă ceva. Fie că era un camping, o stație de hidrobiciclete, un restaurant, plaje sau pajiști, sau diverse activități în materie de sport și apă.

Am stat și noi pe pajiști, am mers cu picioarele prin apa rece, am luat cunoștință de o grămadă de activități care se fac pe lac și în jurul lui și s-a înserat de-a binelea până ne-am îndurat să plecăm.

Pentru Vârful Chopok 2024 de metri am plecat de acasă în direcția Jasná, renumită stațiune de ski și au fost 12 km până la telescaun. Pe vârf se ajunge cu o combinație de telescaun plus cremalieră plus telecabină, sau cu piciorul, dar noi nu venisem pregătiți pentru drumeție, din păcate.

Un bilet pentru toate trei costă 24 de EUR/persoană (cu reducere 20) și cu toate că sunt 3 stații, biletele se iau doar de jos, de la telescaun. Se mai puteau lua de sus de la telecabină, dar acolo erau mai scumpe și trebuia ajuns pe jos. Se plătește o garanție de 2 EUR pentru fiecare card de acces, care se returnează la întoarcere de la casele de bilete.

Sunt parcări cu plată, jos, la telescaun dar noi am mers mai departe, pe șosea, până la stația de cremalieră. Am avut noroc că proprietarul casei în dreptul căreia oprisem ne-a permis să parcăm în fața porții sale dar n-am făcut nici o șmecherie că a trebuit să mergem tot jos la telescaun ca să luăm biletele. Dar am lăsat mașina acolo și am mers pe jos, pe sub telescaun, cam 800 de m.

A fost o mare de oameni care voia să urce pe Chopok în ziua aceea, așa că s-a așteptat foarte mult la cremalieră (cam o oră), care avea o capacitate redusă (20 de persoane în loc de 50) din cauză de pandemie.

Cu telescaunul am făcut 4 minute, cu cremaliera 3,5 minute, dar aștepți infinit mai mult și cu telecabina, nu mai știu, poate 10-15 minute.

Dacă ar trebui să mai ajung mâine pe Chopok aș merge pe jos până în vârf sau măcar până la telecabină. Până la telecabină este un traseu ușor, sub o oră.

Sus am găsit Rotonda Chopok, o cârciumă foarte scumpă, dar cu o vedere demențială, renumită pentru răsărituri și apusuri. Abia mâncasem, Chopok a fost primul obiectiv din ziua aceea, dar am intrat și noi măcar pentru o cafea în cârciuma celebră. Pe platoul din fața rotondei este Dragonul cu 3 capete care se spune că păzește comoara de sub Chopok și jur împrejur ai vederi nemaipomenite cu peisajul alpin.

Vârful Chopok este o aglomerare de stânci imense pe care oamenii urcau în 10-15 minute, ceea ce am făcut și noi, pentru poze și peisaje de vis. Am coborât vreo 20 de m și apoi i-am urcat de la 2004 la 2024. Sus, sunt multe, multe trasee, în toate direcțiile.

La întoarcere a fost mult mai lejer, fără aglomerație pe nicăieri și ceea ce mi s-a părut ciudat, că pe sensul de întors nu mai erau aparate să dai cu cardul, nici la cremalieră nici la telescaun. Practic, puteai să urci cu piciorul și să cobori pe cablu pentru că nu te întreba nimeni de sănătate. Dar nu eram în România, presupun că toți oamenii erau corecți.

În Liptovský Jan este Craterul Natural „Kaďa” , un loc cu ape minerale și termale deschis 24 de ore, adică tot timpul. Sunt în aer liber, temperatura apei este între 16 și 23 de grade și se aflau la 11 km de noi. După ce am vizitat satul UNESCO Vlkolínec, chiar dacă se pregătea de înserare, am zis să ajungem până acolo să vedem ce-i cu apele alea. Știind de-acum că suntem într-o zonă cu multe izvoare termale aveam costumele de baie permanent cu noi și cum nu mai aveam ce să vedem la ora aceea, am zis că poate e rost de o baie.

Am parcat în sat, chiar în capătul străzii pietonale care ducea la băi și am găsit o curte imensă în care era o piscinuță care se alimenta de la izvoare, craterul care era ceva asemănător cu izvoarele noastre de la Herculane, unde intră câțiva oameni care stăteau pe niște pietre mari și încă un izvoraș mai mic, practic în care puteai să stai cu picioarele doar. Locul era destul de rustic, când am văzut și câți oameni erau unul lângă altul, dar mai ales apa era rece și afară era frig de-a binelea, nu ne-a făcut cu ochiul. Am intrat și eu cu picioarele în bazinul cel mic când s-a eliberat și gata, am plecat spre casă fără dorința de a reveni, așa cum ne propusesem înainte să vedem ce-i acolo. În prima zi zisesem că alergăm toată ziua de colo-colo, iar seara ne relaxăm la izvoarele termale, dar nu mi-a plăcut. Intrarea este liberă

Tatralandia este un imens parc de distracții și se află la ieșirea din Liptovský Mikuláš, adică la nici 6 km de noi. Merită o zi, nu o jumătate cum am fost noi, mai ales că și diferența de preț este foarte mică între o zi și o jumătate de zi. Posibilități de distracție sunt nenumărate. Sunt 2 km de topogane, piscine termale la 34 sau 40 de grade, piscine cu apă rece, toate și acoperite și la exterior, restaurant, spații de joacă pentru copii, vestiare moderne, ... parcul acesta merită neapărat o zi întreagă.

Noi am fost de la 14,30 la 19,30, am luat un bilet de jumătate de zi, dar sunt foarte multe combinații de bilete. Un bilet întreg pentru un adult costa 28 de EUR/zi, pentru o jumătate de zi era 21 de EUR, cele cu reduceri erau mai ieftine cu câțiva EUR și toate combinațiile de bilete adult/senior/copii erau cu 2 EUR mai puțin dacă erau achiziționate online.

N-am mâncat la restaurantul de acolo, pentru că tocmai mâncasem de prânz, dar prețurile erau bune, mâncarea arăta nemaipomenit și n-am plecat fără să mâncăm și noi măcar un desert, o imensă clătită umplută cu de toate, acoperită cu sosuri, frișcă și înghețată.

Casa Răsturnată și Labirint-ul se află lângă Tatralandia. La Labirint ne-am oprit și am fi vrut să intrăm, chiar ne-am dus la casa de bilete, dar era o zi atât de călduroasă și el era în plin soare așa că am făcut cale întoarsă la mașină.

Iar Casa Răsturnată..., am văzut altele mai interesante. Nu este interactivă ca toate celelalte pe care le-am văzut, este mai mult pentru copilași și cam scumpă intrarea pentru ce oferă (4 EUR bilet întreg, 3 EUR redus).

MiniSlovacia se află la 3-4 km de Liptovský Mikuláš, deci vreo 6 km de la Demänová noastră și parcurile de genul acesta, cu miniobiectivele unei țări ne plac foarte mult. Așa că la el am ținut neapărat să ajungem și am făcut-o în ultima zi când ne-am întors la Košice, pentru că ne era oarecum în drum (5 EUR intrare, 3 EUR bilet redus).

Din acest parc cu miniobiective ne-am inspirat și la întoarcerea spre Košice am căutat în Kluknava, Podul Acoperit din lemn, construit în 1832.

Serile am umblat fără țintă prin regiune și am lăsat mașina în locuri care ne inspirau plimbărici scurte cu piciorul. Așa am descoperit o cascadă, care nu știm nici astăzi cum se numea, pentru că pe indicatoare scria doar „vodopad” , denumirea generică pentru cascadă, capele vechi, protejate, poteci prin păduri, sălașe funcționale, ferme de unde puteai cumpăra brânzeturi, case frumoase ascunse de lume și peisaje superbe.

Erau destule de văzut și în Liptovský Mikuláš, cel mai mare oraș din zona aceea, care se afla la 3 km de noi și pe lângă care am trecut de mai multe ori, dar nu am avut în plan orașe sau localități mai mari în această vacanță, în afară de Košice.

Cele două peșteri despre care am zis deja, au fost și ele la 5 km de cazarea noastră iar satul Vlkolínec, de asemenea, destul de aproape, la 45 de km.

În regiunea prin care am umblat am mâncat, în general, pe la obiective și am amintit sau o să mai amintesc la obiectivul respectiv.

Unde am stat cu casa, adică în Demänová, am mâncat de 2 ori. În prima seară când am ajuns, la restaurantul de lângă casă, Via Jasná, unde am avut parte de super serviciu și mâncare. Ne era și foame, ne-am și binedispus cu ospătarul simpatic care ne-a servit și care ne-a ajutat să ne orientăm într-un mod foarte haios.

Soțul a mâncat o porție de coaste cu hrean, varză, castraveți, miniardei și ardei iuți, o porție de 500 de grame, prezentată foarte aspectuos pe un platou din lemn (doar 10,90 EUR porția), iar eu am mâncat gnochi cu brânză de oaie (7,5 EUR). Am băut 2 tatra tea și 2 beri mari și masa asta a costa 25 de EUR, fără tips.

A doua oară am mâncat într-o seară târziu când credeam că nu mai găsim nicăieri deschis. Am consultat maps-ul și am găsit deschisă Koliba Bystrina, un restaurant cu notă mare peste tot, foarte frumos decorat în stil tradițional, cu costume pe pereți și tot felul de alte decorațiuni. Și afară și înăuntru arăta foarte bine, doar că erau aproape de ora închiderii, nu prea mai erau mușterii, dar s-au îndurat totuși de noi și ne-au dat o friptură de porc cu cartofi și o salată cu pui și nu mai știu cât a costat, dar tot ieftin. Am vrut să mai ajungem ca să ne și tihnească, dar n-a mai fost să fie. Oricum, mâncarea bună peste tot în Slovacia.

Peștera de Gheață și Peștera Libertății, Tatralandia, imensul parc de distracții, cu piscine termale, care rivalizează cu orice parc de distracție renumit, ștranduri termale, unele deschise non-stop, în toată zona, MiniSlovacia, superba cascadă Lucky, Lacul Liptovska cu toate atracțiile din jurul lui, satul Vlkolínec, UNESCO, Chopok, cel mai înalt vârf din Tatra Mică, ... și lista atracțiilor din zonă este lungă.

Ca să vă faceți o idee și mai bună www.visitliptov. sk, este un link foarte util. Dacă sunteți iubitori de natură, Regiunea Turistică Liptov este o variantă ieftină și comparabilă turistic cu alte regiuni asemănătoare din țări mult mai renumite.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 06.03.22 15:51:12
Validat / Publicat: 06.03.22 17:31:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVACIA.

VIZUALIZĂRI: 1584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Lučanský Vodopad, o cascadă cu izvoare termale.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51500 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Dana2008PHONE
[06.03.22 17:49:19]
»

@Aurici: Felicitări! Toate excursiile tale sunt pline de obiective turistice interesante.

Bravoooo!

mishu
[06.03.22 17:50:34]
»

Minunat intr-adevar! O adevarata placere sa descoperi locuri noi, si mai ales atunci cand descoperi locuri de care nu prea stie multa lume.

Felicitari, votat cu mare drag.

Marius 72
[07.03.22 13:06:35]
»

Nu te știam așa amatoare de drumeții, de umblat pe coclauri!! Și să ajungi acolo nepregătită de drumeție! Prin așa locuri frumoase...

AuriciAUTOR REVIEW
[07.03.22 14:21:54]
»

@Dana2008: & @mishu: Îmi place să văd locuri, ca și vouă, de altfel. Pentru mine vacanțele sunt active, asta este relaxarea mea. Iar să discut cu oamenii din locurile în care ajung ca să aflu lucruri despre care nu citesc este pasiunea nr. 2. Vă pup, numai bine!

@Marius 72: Nepregătiți total și fără prea multă energie ca să luăm în calcul drumeții. Nu mai speram la vreo vacanță în august-ul trecut, din motive care n-au ținut de noi. Am plecat în 3 zile în Slovacia, ce teme sau bagaje... Este prima vacanță de august așa scurtă, dar las că n-a ieșit rău până la urmă, ne repliem și la fața locului. Câteodată chiar mai bine decât dacă ne-am fi făcut temele-temelor.

MarinaCoPHONE
[09.03.22 07:22:37]
»

@Aurici: toate articolele tale din zona sunt minunate, de fotografii ce să mai zic... Superbe. Și verdele atât de luminos e o încântare.

Cei din zona se pare că au o pasiune pentru a sculpa băncuțele.

Sper să reușim să ajungem și noi acolo într-o zi. Am văzut multe obiective care le-ae plăcea celor mici. Se pare că mi-am deformat gândirea în funcție de ce le place lor. ????????????

Felicitări votat cu mare drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AuriciAUTOR REVIEW
[09.03.22 10:44:28]
»

@MarinaCo: Fără nici o îndoială toate deciziile le luăm ținând seama de copii, dacă îi avem. Dar e și frumos. Cu ei am trăit o parte din copilăria de care eu n-am avut parte.

Această regiune turistică este foarte potrivită pentru familiile cu copii și nu este atât de departe de România. Așa că merită luată în calcul.

Mulțumesc pentru ecou și aprecieri, numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, MarinaCo, Marius 72, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă regiunea turistică Liptov:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07474684715271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1