ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.03.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vlkolínec, unul din cele zece sate conservate ale Slovaciei, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO

TIPĂREȘTE URM de aici

Toate obiectivele pe care ne propusesem să le vedem în regiunea în care ne aflam erau foarte aproape unele de altele și foarte aproape de casa noastră. Așa că nu ne-am făcut un plan anume pentru cum să le abordăm și ne-am orientat din aproape în aproape, în funcție de vreme și de dispoziția pe care o aveam dimineața.

De satul Vlkolínec, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 1993, am aflat de la vecinul nostru slovac de cazare, în seara în care am socializat. Nu auzisem de el până atunci cu toate că odată ce am hotărât Slovacia, am tot încercat să ne demeticim, pe drum în mașină, la Košice seara/dimineața, la centrele infoturistice, citind articole și facându-ne un plan de bătaie. Pur și simplu nu ne căzuse sub ochi.

Nu știam când o să ajungem la el, dar l-am pus pe listă negreșit. În ziua în care am vizitat cele două peșteri, de care am zis deja, ne rămăsese destul timp din zi și am hotărât să mergem spre sat, până unde aveam 41 de km, adică ușor sub o oră.

Acuma pot să spun însă că acest sat poate fi cuplat și cu superba Cascadă Lucky de care o să pomenesc, pentru că au 23 de km de drum comun. Noi am văzut cascada în prima seară așa că acum am ținut drumul către sat.

Satul Vlkolínec aparține de orașul Ružomberok și se află la 695 de m altitudine. Ultimii km de drum au fost superbi. O șosea perfectă, serpentine, într-o urcare continuă, pădure și pajiști e tot ce vedeam. Satul este foarte bine conservat de la 1770 și arată demențial cocoțat acolo sus, în vârful dealului. Iar de jur împrejur pajiștile verzi, terasate, sunt o încântare pentru ochi și suflet. În Slovacia sunt 10 sate prezervate, unul este Vlkolínec și am avut surpriza să constatăm când am citit lista, că îl văzusem cu mulți ani în urmă și pe Zdiar, fără să știm la acea vreme așa ceva.

Este o parcare cu plată lângă casa de bilete, dar erau mașini lăsate pe marginea drumului mai jos puțin, așa că neștiind ce găsim acolo mai sus, ne-am oprit și noi pe marginea drumului și am mai făcut niște pași pe jos. Oricum dealul e mare și liber, ai loc să parchezi oriunde. Nu că taxa pentru parcare ar fi fost vreun capăt de țară, era 1 EUR, dar neștiind dacă găsim loc, am procedat așa. Deci, parcarea 1 EUR sau free pe tot dealul acela.

Plimbarea prin sat este gratuită dar dacă vrei să vezi cele câteva case muzeu trebuie să iei un bilet de 3 EUR. Vis-a-vis de casa de bilete era o tonetă cu bunătăți eco, vinuri, siropuri, dulcețuri, gemuri, dar și dulciuri făcute în sat. Pusesem ochii pe niște chestii, dar în loc să le luăm și să le ducem la mașină am zis că le luăm la plecare, să nu ne mai întoarcem. Vorba aia cu „ce poți face azi nu lăsa pe mâine” s-a verificat și în cazul nostru pentru că atâta ne-am lălăit prin sat că toate casele s-au închis, am mai stat și pe niște pajiști și am găsit toneta noastră închisă.

Străzile satului sunt în pantă, casele de lemn sunt vechi dar foarte bine conservate și ai un sentiment că te-ai întors în timp. Foarte plăcut, de altfel. Mie îmi plac mult escapadele astea în locuri uitate de lume, pentru că mă mai aduc cu picioarele pe pământ și îmi aduc aminte că avem nevoie de mult mai puțin ca să fim fericiți.

Satul este o zonă unică de arhitectură populară specifică Slovaciei și în sat sunt 55 de case. 6 case sunt locuite permanent de 20 de rezidenți, iar celelalte sunt reședințe de vacanțe pentru diverși locuitori din toate zonele Slovaciei. Pe toate panourile informative și pliantele se cere respect pentru cei câțiva locuitori. Sunt câteva case care și cazează turiști dar, probabil din cauza pandemiei nici una nu părea ocupată.

Reprezentativ pentru sat este Bell Tower, clopotnița de lemn de la 1770, foarte bine conservată în mijlocul satului dar și toate casele rustice. Iar la intrarea în sat, în partea dreaptă, se află o colibă, cunoscută sub numele de sălaș, o construcție din lemn, având o singură cameră, unde stăteau cei care purtau de grijă vitelor.

Imediat după intrarea în sat, după primele case, se face o aleea la stânga cu indicator de Fermă. Este de fapt o minigrădină zoologică, unde sunt câteva animăluțe și păsări.

Plimbarea prin sat n-ar trebui să dureze așa mult dar ne-a luat ceva să ne oprim și să studiem fiecare casă și să intrăm în casele muzeu, cu 2-3 camere în care am găsit expoziții diverse, de la mobilier și îmbrăcăminte veche până la scule și unelte pe care oamenii din trecut le foloseau în zona aceea.

Ne-am dorit foarte mult să mâncăm la restaurantul din sat, însă era închis, ne-am oprit la o fântână rustică, la Biserica foarte veche, Sfânta Maria, am văzut școala, cimitirul și prin spatele satului, cu o priveliște extraordinar de frumoasă de jur-împrejur, am ajuns din nou la intrarea în sat.

De la centrul de informare turistică am aflat că în timpul verii sunt foarte multe manifestări culturale, se desfășoară tot felul de activități iar la sfârșitul lui iulie are loc „duminica în Vlkolínec” , când au loc evenimente culturale, sunt mulți artiști populari, sculptori în lemn și diverși alți meșteri. Ne-a recomandat să le urmărim programul și ne-au invitat călduros să revenim în sat.

Pe drumul de întoarcere, aproape de sat sunt 2 izvoare, cu apă rece și bună-bună, singurele pe care le văzusem până în acea zi.

Las pozele să vă spună dacă satul Vlkolínec merită atenția voastră în cazul în care veți alege vreodată Slovacia.

Profit de această zi și vă doresc, doamnelor și domnișoarelor, o primăvară frumoasă, multă sănătate, vouă și celor dragi și să le dea Dumnezeu înțelepciune mai marilor lumii.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 01.03.22 07:56:42
Validat / Publicat: 01.03.22 09:18:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVACIA.

VIZUALIZĂRI: 648 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Satul Vlkolínec, o încântare de sat.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 73500 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.03.22 09:17:13]
»

Mutat în rubrica "La pas prin zona Ruzomberok, RUZOMBEROK" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Mika
[01.03.22 09:43:50]
»

@Aurici: O primăvară frumoasă! Frumos sat, dealurile alea verzi mi-au incantat ochii.

webmasterPHONE
[01.03.22 10:09:13]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

AuriciAUTOR REVIEW
[01.03.22 10:35:17]
»

@Mika: Foarte frumos sat, a fost o plimbare delicioasă. Inițial am vrut să-l menționez la grămadă, alături de alte atracții ale zonei prin care am petrecut câteva zile, dar era păcat să rămână pierdut așa. Dacă ajungi și în Tatra Mică satul este la o aruncătură de băț.

@webmasterX: & @webmaster: Mulțumesc mult, zi frumoasă, La mulți ani și pentru fetele din viața voastră!

mishu
[01.03.22 12:40:06]
»

In primul rand o primavara frumoasa si linistita si tie si sa te bucuri de toti cei dragi.

In ceea ce priveste prezentul articol, este superb, este minunat totul, cred ca si eu m-as fi plimbat ore in sir admirand toate aceste locuri, simplitatea si bunul gust al oamenilor, totul pare desprins din poveste, asa ca votat cu mare, mare drag si sa ne mai prezinti astfel de locuri.

AuriciAUTOR REVIEW
[01.03.22 15:12:11]
»

Primăvară frumoasă și ție și mamei!

Până la urmă locurile simple sunt deosebite și ne mai aduc și cu picioarele pe pamânt.

Rodel
[02.03.22 16:07:27]
»

Cred c-a fost o încântare vizitarea acestui sat turistic. Am admirat casele atât de bine conservate. Și noi am putea avea așa ceva, nu doar ce vedem în Muzeele Satului din diferite locuri din țară. Să fie un sat-muzeu ca și acesta prezentat în review.

Felicitări pentru impresii și poze!

AuriciAUTOR REVIEW
[02.03.22 16:30:53]
»

@Rodel: Da, o încântare a fost vizitarea satului. Mai ales că îmi plac astfel de plimbări și întoarceri în timp.

Sigur că și noi am putea avea așa ceva dacă am avea mai mulți oameni gospodari. Întotdeauna m-am întrebat: dacă noi, muritorii, vedem toate aceste lucruri, ăștia mari care ne conduc și Slavă Domnului, sunt și ei plimbați, mult mai mult ca noi, ei la ce s-or uita când trec de granițele țărișoarei noastre?

MarinaCoPHONE
[02.03.22 16:32:15]
»

@Aurici: foarte frumos satul muzeu.

Mi-a plăcut băncuța cu Masha și ursul, dar si celelalte sculpturi.

Felicitări pentru vacanța frumoasă și pentru articol.

Votat cu mare drag!

mprofeanuPHONE
[02.03.22 18:21:32]
»

@Aurici: Frumos acest sat, mi-au plăcut casele din lemn colorat și forma acoperișului dar și decorul de verde intens, o frumusețe pentru inimă și suflet. Îmi place mult această întoarcere în timp prezentată de tine... Păcat că nu ați mai prins deschis magazinașul cu bunătăți locale, mai aflam și eu câte ceva...

O primăvară frumoasă!

AuriciAUTOR REVIEW
[02.03.22 20:24:16]
»

@MarinaCo: Foarte multe sculpturi din lemn prin tot satul, n-am vrut să fac abuz.

Mulțumesc pentru vizită și aprecieri, numai bine, te îmbrățișez cu drag.

@mprofeanu: Cred că vârsta e de vină pentru că ne plac din nou lucrurile simple și traiul tihnit, simplu și el. Îmi doresc din suflet, este dorința noastră cea mai arzătoare, să avem o căsuță de bătrînețe cu un dormitor, o bucătărie-living și o baie. În care să mă întorc de pe drumurile lumii.

Daaa, și noi ne-am ofticat că a închis taraba cu bunătăți. După ce am studiat totul și am stabilit ce cumpărăm, ne-a părut foarte rău.

Primăvară frumoasă și ție. Să dea Dumnezeu să fie liniște.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, MarinaCo, Mika, mishu, mprofeanu, Rodel

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057573080062866 sec
    ecranul dvs: 1 x 1