ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
FEB-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Melcul Ierarhului Antim Ivireanul și Muzeul de artă veche

TIPĂREȘTE

????Introducție: Atenție, articol cu o întindere considerabilă. Unele chestii pot fi interesante!

Melcul este un animăluț (un tip de moluște de fapt????) simpatic, prezent în jocurile și cântecelele copilăriei multora dintre noi. E cunoscut drept ființa care își cară casa în spate și se mișcă cu încetinitorul. Ei bine, melcul a fost ales drept simbol de către o înaltă față bisericească, un mare om de cultură – Antim Ivireanul. Undeva în spatele blocurilor mărețe ce flanchează bulevardul Unirii pe de o parte și îmbrățișează Piața Constituției pe de altă parte se află un ansamblu mănăstiresc de o frumusețe și simbolistică aparte: Mănăstirea Antim. Sâmbăta trecută profitând de o vreme superbă de primăvară în ultima lună de iarnă am ieșit la plimbare într-o zonă care îmbină vechiul cu noul, dar un nou introdus cu abuzuri și constrângeri: Piața Unirii - Dealul Patriarhiei - rămășițele cartierului Uranus – strada Justiției – Piața Constituției. Ar fi multe de scris despre acest areal urban țesut cu clădiri vechi și lăcașuri de cult valoroase, dar mă voi opri doar la mănăstirea menționată.

La picioarele statuii ierarhului din fața mănăstirii este reprezentat melcul, dar mai cu seamă emblema este prezentă în ancadramentul de deasupra ușii de acces, în scrierile învățatului mitropolit, în stema sa personală. De ce melcul? Ce simbolistică se ascunde în spatele acestei alegeri – un melc care urcă pe o rază spre o stea? Filosoful Virgil Cândea ne dă următoarea explicație: Cărturarul a vrut să ne spună că, încet ca un melc, cu mijloacele sărace ale melcului, el a încercat, de-a lungul unei vieți, marcate de nobile și diverse efortri, să ajungă la lumină. Prin litere, prin tipar, prin retorică, prin acțiuni politice, prin biruințe, prin înfrângeri, Antim nu făcea decât pasul mic dar definitiv, pentru că era bine orientat. Melcul este simbolul lumii, cu legile și problemele sale, casa în spirală a melcului arată o evoluție de la un punct la altul, coarnele retractabile sunt simbolul vieții și al morții, trupul care se mișcă lent emană tenacitate, prudență, cumințenie. Raza reprezintă „calea” , are funcție de orientare și salvare. Raza oferă lumină, căldură, fecundează, dar și arde ori distruge, într-un proces de purificare. Raza pleacă de la stea, care reprezintă „Adevărul” ; drumul e lung și departe de melc. Dar melcul are marele avantaj de a-și vedea țelul. Pentru că esențială nu este distanța de scopul urmărit, ci orientarea față de scop scrie Virgil Cândea.

Antim Ivireanul și opera sa

La începutul anilor 1700 ajuns mitropolit al Țării Românești, Antim Ivireanul ctitorește în București o frumoasă mănăstire cu hramul „Toți Sfinții” . Dar cine este acest Antim Ivireanul? În esență un om al bisericii, un om al culturii, un om al poporului, un străin care își pune în slujba românilor toată priceperea sa în domenii de mare importanță pentru dezvoltarea culturii societății în mijlocul căreia trăia. Vorbim de un georgian din Caucaz, cu numele de mirean Andrei, născut în regatul numit Iviria de către greci și ajuns în adolescență captiv la turci. Ajuns în vechiul Constantinopol dovedește o inteligență deosebită și o îndemânare pe măsură învățând mai multe limbi (turcă, greacă veche și modernă, arabă) și deprinzând diverse meșteșuguri: caligrafie, miniatură, pictură, sculptură, desen. Slujind pe lângă patriarhul Dosithei, patriarhul Ierusalimului aflat în exil la Stambul, este eliberat din captivitate și ajunge să cunoască pe domnul Constantin Brâncoveanu, devenit domn al Țării Românești.

Andrei se va muta la București unde învață limba română și tainele tiparului, apoi se călugărește la Mitropolia din București sub numele Antim. Își începe opera tipografică la București tipărind 4 cărți, apoi ajunge egumen (stareț) la Mănăstirea Snagov unde tipărește alături de ucenici alte 14 cărți, se reîntoarce la București unde ies de sub teasc 15 cărți, apoi ajunge episcop la Râmnic unde imprimă 8 cărți. După ce ajunge mitropolit al Țării Românești Antim Ivireanul mută tipografia de la Râmnic la Târgoviște unde tipărește 16 cărți.

Ei bine, să ținem cont că în acea epocă cărțile nu se găseau pe toate drumurile, se tipăreau cu greu și costau bani mulți. Antim Ivireanul stă alături de Coresi în fruntea listei tipografilor iluștri din cultura românească medievală reușind să tipărească în 25 de ani peste 60 de cărți (religioase, filosofice, de învățătură pentru preoți și popor), din care 24 în limba română. Prin activitatea sa tipografică Antim Ivireanul a introdus limba română în cult (cu caractere chirilice), a creat limba liturgică românească, o limbă limpede și corectă.

Interesant îndemnului adresat de ierarhul Antim tagmei tipografilor: Las cu blestem şi aceasta: să aibă datorie tipograful să înveţe meşteşugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meşteşug din ţară, nici să se părăsească lucrul cărţilor pentru folosul ţărîi şi pentru ajutoriul casei („Aşezământul Mănăstirii Antim” ).

Prins în jocurile politice din cadrul luptei antiotomane este înlăturat din scaunul Mitropoliei de domnul fanariot Nicolae Mavrocordat și exilat la o mănăstire de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul de exil este ucis de otomanii din escortă undeva în preajma Adrianopolului (orașul Edirne de azi). Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Antim Ivireanul în 1992, cu data anuală de prăznuire 27 septembrie.

Muzeul de Artă Veche Românească „Mitropolit Antim Ivireanul”

După ce ați văzut efectiv curtea mănăstirii și biserica „Tuturor Sfinților” în incinta monahală găsiți alte trei obiective care pot fi vizitate: muzeul de artă, muzeul „Rugul Aprins” și parțial Biblioteca Sfântului Sinod cu ocazia organizării unor expoziții tematice.

Muzeul este deschis doar vineri și sâmbătă între orele 12.00 – 16.00. Expoziția este organizată în corpurile de chilii din sud-estul incintei, cuprinzând și cuhnia de colț (fostă bucătărie), iar intrarea este gratuită. Urmăream de multă vreme o zi în care să găsesc deschis acest mic muzeu, dar niciodată nu m-am încadrat în timpul de funcționare. Iată că în această sâmbătă, fără să îmi aduc aminte de muzeu, pașii mi s-au îndreptat către Mănăstirea Antim și ajuns în spatele bisericii am zărit ușa deschisă a muzeului. Ce bucurie!

Primul muzeu al Patriarhiei a fost înființat în anii ' 60 când s-au împlinit 250 de ani de la moartea mitropolitului Antim Ivireanul în chiliile de pe latura sudică. În 2016, cu ocazia Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, are loc reamenajarea și reorganizarea radicală a colecției muzeale.

Muzeul de artă veche e organizat în două secțiuni: viața și opera lui Antim Ivireanul (3 săli) și arta epocii lui Antim Ivireanul (alte 3 săli) despărțite de Sala Tezaur. Am pătruns în incinta muzeului salutându-l pe călugărul de la măsuța din colț care așternea culori pe o bucată de lemn, viitoare icoană. Prima sală e dedicată tipăriturilor ierarhului Antim, originale provenind din Biblioteca Sinodului, vedem și un manuscris din „Didahii” (culegere de predici), câteva obiecte dăruite de Antim Ivireanul. În vitrinele bine luminate în care este expusă o parte din opera tipografică coordonată de Antim se află și copii bine realizate aparținând altor instituții culturale. A doua sală cuprinde documente și miniaturi privind operele cele mai importante ale lui Antim; vedem de asemenea semnătura marelui ierarh și stema sa: melcul și reproducerea epitafului din 1714. Ultima sală a acestei secțiuni ne prezintă istoria Mănăstirii Tuturor Sfinților prin fotografii, picturi, acuarele, manuscrise.

Descoperim Sala Tezaurului, fosta cuhnie având un aspect deosebit cu tavan boltit de cărămidă. Încăperea înaltă de formă pătrată etalează o serie de obiecte bisericești și icoane, un tron arhieresc mai vechi. Ieșim în secțiunea a doua unde găsim câteva zeci de icoane și alte exponate aparținând epocii brâncovenești – argintărie, broderii. Mi-au plăcut cele trei pomelnice vechi (sala Memorial), restaurate, diverse formate din lemn pe care sunt trecute numele ctitorilor unor lăcașuri de cult.

Concluzii. Am petrecut câteva zeci de minute în sălile acestui muzeu tematic, urmărind miniaturile și contururile literelor chirilice, descifrând cuvintele în limba română, privind frumoasele lucrături ale obiectelor de metal și admirând icoanele vechi. Istoria mănăstirii e interesantă, viața mitropolitului Antim Ivireanul e încărcată de virtuți, activitatea sa acoperă o mulțime de domenii, contribuția ierarhului la dezvoltarea culturii naționale e valoroasă.

Sunt foarte multe de scris, dar deja articolul e prea lung. Mănăstirea Antim înglobează multe simboluri, descoperiți semnificația lor și istoria lăcașului în acel colț salvat din vechiul București. Nu ezitați să intrați la „Antim” .


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 25.02.22 09:41:37
Validat / Publicat: 25.02.22 10:45:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Alt model de pomelnic.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.02.22 10:39:34]
»

Mutat în rubrica "Mănăstirea Antim // a Tuturor Sfinților, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: [Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterPHONE
[25.02.22 11:02:03]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen Ion
[25.02.22 11:53:31]
»

@tata123 ????: Mulțumesc pentru aducere aminte. Sunt mulți ani de când n-am mai ajuns la Mănăstirea Antim și mi-a făcut mare plăcere s-o revăd în pozele tale.

Multe lucruri nu știam despre Antim Ivireanul, dar uite că le-am aflat acum de la tine. Recunosc că în vizitele mele nu am observat melcul de deasupra ușii de intrare și nu i-am cunoscut semnificația, după cum abia acum am aflat de muzeu - mi-au atras în mod special atenția icoanele.

Felicitări pentru review (apropo, nu e deloc lung!)

mishu
[25.02.22 13:29:42]
»

Si eu consider ca ai facut bine ca ne-ai spus despre melc si cand am sa ajung acolo in mod clar ma voi uita dupa el. Daca stam sa transpunem acest lucru in viata noastra de zi cu zi, cred ca de multe ori asa se intampla si cu noi, avansam cu pasi marunti si cred ca important este ce realizam si nu viteza cu care realizam.

Mi-ai starnit curiozitatea cu tot ce ai povestit aici, am sa incerc si eu sa prind deschis muzeul.

Felicitari, votat cu mare drag.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[25.02.22 19:07:03]
»

@Carmen Ion + mishu: Mă bucur că articolul e apreciat, și eu am aflat multe lucruri noi despre Antim Ivireanul și Mănăstirea Tuturor Sfinților din București în timpul documentării. S-a scris foarte mult despre ierarhul Antim și valoroasa sa operă tipografică și lingvistică, dar și despre activitatea grupării ortodoxe „Rugul Aprins” și duhovnicii celebri de la Mănăstirea Antim. Cine citește toate aceste materiale care se găsesc în parte pe Internet, multe cu caracter științific, nu doar de popularizare, va afla lucruri interesante.

@webmasterX: Poziționarea este corectă.

@webmaster: Mulțumesc pentru încadrare/desemnare.

P. S. Un articol bun pe aceeași temă este și cel postat de 2016 de @elviramvio - vezi impresii.

Mika
[25.02.22 20:22:23]
»

@tata123 ????: Bine ai venit in cartierul meu! De Mănăstirea Antim mă leagă foarte multe amintiri plăcute. A fost locul in care am fost prima dată cu actualul meu soț la o slujbă in noaptea invierii și locul unde am fost apoi la alte nopți de inviere sau nunți. Este un loc pe lângă care trec foarte des, și unde intru deseori pentru puțină liniște. Deși a fost inconjurată de blocuri, este bine totuși că a scăpat de demolare. Felicitări pentru review-ul scurt!

doinafil
[26.02.22 13:18:56]
»

Am intrat de câteva ori în biserica Antim, atât înainte de 1989 cât și acum, după ce s-a amenajat și spațiul din jurul ei. Acolo, în acel părculeț, loc de plimbare și relaxare, vecin cu un alt minunat loc, Hanul lui Manuc, mi-ar plăcea să ajung mai des! Nu știam nici de melc, nici de semnificația lui. am să iau seama la el când îl voi mai vedea.

Are mare dreptate Ivireanul când spune că lucrurile bine făcute, trainice și bună calitate se fac cu „pașii mici și răbdarea melcului!”

Mi-a plăcut mult bolta octogonală a vechii cuhnii, este minunată! Nu știu dacă a rezistat timpului să arate atât de bine azi, sau dacă a fost reparată.

Felicitări pentru articol și pentru informații!

mihaelavoicu
[26.02.22 19:38:45]
»

Bag seamă că nu ai intrat și în biserică. Aș fi aflat de a tine, sau poate știu alții, despre nepotrivirea altarului, din punct de vedere al constructorului. Adică bine centrat, dar lateralele rămase precum niște aripi tăiate. Statuia Ivireanului din curte e superbă! Opera lui Mihai Istudor. Iar ușile de intrare în biserică sunt lucrate, nu știu sigur dar, pare-se de însuși Ivireanu.

Am văzut biserica în toamna lui 2019 la un drum făcut special pentru a vizita câte ceva în București.

Inspirat ai fost și ai ales bine. Multă sănătate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[26.02.22 20:43:59]
»

@Mika: Cumva ascunsă în fața tumultului citadin Mănăstirea Antim se lasă descoperită în fața oamenilor cu suflet bun. Ocrotit de divinitate, de ctitor și oameni de specialitate ansamblul monahal a scăpat de lamele nemiloase ale buldozerelor, iar palatul sinodal a fost mutat peste 20 m pentru același motiv: supraviețuirea.

Ani de zile am trecut prin fața incintei mănăstirești și înafară de forfota aferentă slujbelor religioase totul era cufundat mereu într-o liniște pozitivă. Antimul și-a păstrat înrâurirea spre credincioși venită de la ctitor, mari duhovnici și oameni de bine.

Mulțumesc pentru ecou și aprecieri.

@doinafil: Ierarhul Antim a lăsat multe vorbe pline de înțelepciunex, iar ctitoria lui mănăstirească păstrează între ziduri credință, simboluri și fapte bune. S-au scris tomuri întregi despre Sf. Antim Ivireanul și valoroasa sa activitate, cei interesați pot descoperi pe Internet multe materiale interesante.

Mulțumesc și numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[26.02.22 21:20:56]
»

@mihaelavoicu: Am intrat și în biserică altfel nu ar fi completă o vizită la Mănăstirea Antim. M-am axat în acest articol doar pe semnificația melcului ierarhului Antim și muzeul de artă din ansamblul monahal.

Biserica Tuturor Sfinților poate constitui singură subiectul unui articol. Simbolistica diferitelor elemente arhitecturale și iconice e profundă. Nu aș fi putut ocoli operele rămase în urma mâinilor și harului Sf. Antim Ivireanul (icoane, sculpturi în piatră, tipăritur), mobilierul executat de Carol Storck, pictura lui Costin Petrescu, mozaicurile Olgăi Greceanu ș. a.

Catapeteasma de piatră originală a bisericii, datând din vremea lui Antim Ivireanul (poate chiar sculptată de ierarh ori după indicațiile mitropolitului Antim), a fost remontată în timpul restaurării din anii ' 60, după ce zăcuse din 1861 în curtea Bisericii Stavropoleos. Nu ar fi trebuit să se potrivească exact? Ori restaurările succesive au schimbat arhitectural biserica? Nu știu...

Mulțumesc pentru ecou. Numai bine!

msnd
[01.03.22 20:39:48]
»

Foarte interesant articolul. Și nu este de loc prea lung.

Deși am copilărit prin zonă, am făcut liceul al „Mihai Eminesci” , și am trecut de nenumărate ori prin fața portalului de la intrare, nu i-am trecut niciodată pragul și, cu atât mai mult, nu am remarcat melcul. Așa erau condițiile, politica, educația pe atunci,

După ce m-am mutat din cartier, cu atât mai mult am pierdut legătura cu acest obiectiv.

Am rămas însă foarte inpresionat de eforturile făcute pentru salvarea să din calea demolatorului de biserici, și, cred că este cel mai mare dintre obiectivele translatate. Dacă ai mai multe informații despre acest moment, îți propun să completezi puțin articolul.

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mihaelavoicu, Mika, mishu, msnd, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Antim // a Tuturor Sfinților:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.17719697952271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1