La Vie en Rose pe Cap Frehel și Coasta de Granit Roz

TIPĂREȘTE

Despre Coasta de Granit Roz am aflat in timp ce imi făceam planurile pentru Bretania. De fapt, sfârșisem rezervările și schițasem intreg traseul prin Franța când mi-au căzut ochii pe un review despre acest loc din Cotes D' Armor. Mi-a plăcut ce am văzut și citit și mi-am spus că trebuie neapărat să mergem și acolo.

A fost nevoie de ceva deranj, a trebuit să reconfigurez traseul și să ne prelungim șederea in Bretania cu incă o zi.

Cap Frehel

A venit și ziua in care am părăsit Saint Georges de Grehaigne, tabăra noastră pentru cinci nopți, și ne-am mutat la Perros-Guirec, special ca să ne plimbăm pe Coasta de Granit Roz

Intre cele două localități sunt aproximativ 170 km dar noi am mai făcut un mic ocol și am trecut și pe la Cap Frehel, care, impreună cu Fort de la Latte, erau pe lista noastră dar nu reușisem să ajungem.

Am plecat pe N176 pe care l-am părăsit după aproape 50 Km și am intrat pe D794, un drum secundar care străbate o zonă rurală pitorească aflată intre Dinan și Plevenon, un mic sat aflat aproape atât de Cap Frehel cât și de Fort de la Latte.

Se poate ajunge cu mașina in apropierea ambelor locuri, dar, in același timp se poate face o frumoasă și ușoară drumeție de la un punct la altul.

Noi am ales să incepem cu Cap Frehel sperând că vom reuși să ajungem și la Fort de la Latte.

Am parcat mașina in parcarea mare cu plată amenajată la intraraea in traseu și am plecat la drum.

Cap Frehel este o peninsulă stâncoasă care domină marea de la inălțimea de 70 metri. Toate articolele despre Cap Frehel spun că această peninsulă oferă una dintre cele mai impresionante și frumoase priveliști din Bretania, iar eu nu pot decât să confirm – ne aflam deasupra mării in culori de smarald in care se oglindeau stânci rozalii sau albite de sarea lăsată de valurile mării.

Ne-am inceput plimbarea mergând pe un platou colorat in roz și galben de o mulțime de flori. Aveam să aflu că, in ciuda reliefului stâncos, peninsulal are 400 de hectare de mlaștini, printre cele mai mari din Europa, intinse de la Pointe de Grouin până la insula Brehat.

Mlaștinile și intreg Cap Frehel au aparținut inițial, in secolul al XVI-lea familiei Matignon. După mai mulți proprietari, in anul 1952 situl a fost cumpărat de municipalitate, devenind in anul 1965 rezervație ornitologică.

In afară de mulțimea de plante colorate care cresc aici, mlaștinile sunt locuite și de o mulțime de specii de păsări și insecte printre care un important număr de fluturi din specia Azure des Mouilleres, specie aflată pe cale de dispariție.

Ne-am continuat plimbarea spre farul inalt de 103 m, care domină peninsula. Farul a fost construit in anul 1950 pe locul unui vechi far distrus in cel de al doilea război mondial. Farul se poate vizita contra sumei de 3 Euro și se pot urca cele 150 de trepte până in vârful lui pentru priveliști de excepție.

Nu este singurul far de pe peninsulă, mai este unul mult mai vechi dar și mai mic, construit in anul 1650 de Ludovic al XIV-lea. Este cel mai vechi far de pe uscat din Bretania. Acest far nu se vizitează.

Intre cele două faruri plimbarea a continuat pe marginea stâncoasă a peninsulei, unde am admirat stâncile roz increțite de vânt, apă și timp. Stancile sunt casă pentru o mulțime de păsări, printre care și Pinguinul Torda, o specie de pinguini mici. Cap Frehel este singurul loc din Franța unde pot fi văzute in același timp trei specii rare de păsări – Pinguinul Torda, un pescăruș numit Kittiwakes și niște păsări care seamnănă cu pinguinii numite Guilemots de Troil. Toate aceste informații despre păsările care cuibăresc in stânci erau postate pe panouri informative amplasate de-a lungul țărmului

Noi nu am avut norocul de a vedea aceste păsări, probabil că se văd mai bine dinspre mare sau poate nu era ora potrivită. Nu am văzut nici delfinii sau focile care apar deseori in mare, aproape de stâncile peninsulei.

Ne-am continuat plimbarea in jurul peninsulei, renunțând la drumeția până la Fort de la Latte, care se vedea in depărtare. Până la fort trebuia să mai mergem aproximativ 90 de minute, si trebuia să ne mai și intoarcem la mașină după care să ne continuăm drumul spre Perros-Guirec.

Cu părere de rău ne-am intors la mașină, și ne-am continuat drumul spre următoarea noastră destinație.

Coasta de Granit Roz

Am ajuns in Perros-Guirrec puțin după ora 15.00. Ne-am cazat la hotelul Citotel Les Sternes (despre care voi povesti intr-un alt review) și am plecat să vedem apusul pe Coasta de Granit Roz.

Pe coasta Bretonă, in zona de coastă a Canalului Mânecii, se află Cote de Granit Rose, un loc cu stânci mari din granit de culoare roz. In lume sunt doar trei locuri unde putem vedea aceste stânci de granit roz – in Bretania, in Piana din Corsica și in China. Am avut ocazia să merg in Corsica și să văd minunatul țărm roz din Piana (vezi impresii) dar in China incă nu am ajuns, este in plan.

Din explicațiile geologilor am ințeles că granitul este o rocă formată in adâncul pământului. In acest loc de pe coasta Bretonă, acum 300 milioane de ani, erau munți inalți cât Alpii de azi, sub care era o magmă fierbinte. Această magmă s-a răcit foarte incet cristalizându-se și dând naștere granitului. Datorită eroziunii munții au dispărut și a ieșit la suprafață granitul, vizibil azi pe o lungime de 10 km intre Perros-Guirec și Ploumanach. Culoarea roz este dată de o combinație unică dintre trei minerale: mica, cuartz și feldspat. De culoarea roz este responsabil feldspatul in timp ce mica dă rocii o culoare neagră.

Vantul, precipitațiile dar și valurile oceanului au modelat stâncile mari din granit, dându-le diferite forme. In funcție de imaginația fiecăruia, stâncile pot fi asemănate cu o balenă, un hipopotam sau chiar cu o farfurile cu clătite.

Ca să vezi stâncile mari de granit roz trebuie să faci o ușoară plimbare pe un vechi drum al vameșilor, Sentier des Douaniers, parte a traseului GR34.

Traseul are o lungime de 8 km dus-intors, pornind din Perros-Guirec până in Ploumanach. Traseul poate fi parcurs și pe etape, existând câteva locuri de intrare/ieșire pe parcurs.

Noi am plecat de pe plaja Trestraou din Perros-Guirec, unde este și un panou informativ care marchează locul de plecare pe traseu, undeva mai sus de centrul nautic.

Traseul este frumos și spectaculos in același timp, și cred că am fost inspirați să il parcurgem la apusul soarelui. Nu numai că nu a fost prea cald, dar lumina blândă a apusului punea in evidență rozul stâncilor de granit. Intre formațiunile stâncoase se află mici plaje cu nisip, tocmai bune pentru leneveală și admirat insulele din depărtare. A fost bine ales momentul și pentru că era reflux, și foarte multe stânci roz erau mai ușor accesibile.

Frumusețea drumului este dată nu numai de stâncile roz care se oglindesc in mare, ci și de dealurile acoperite cu flori aflate pe partea opusă țărmului, dealuri pe care cresc pini, lavandă, hortensii dar și multe flori sălbatice. Din cand in cand, vegetația de pe dealuri forma adevărate tuneluri verzi deasupra potecii, sporind frumusețea traseului.

După câteva sute de metri am ajuns la un prim punct de belvedere numit Turquet de Beauregarde, de unde se poate vedea Arhipeleagul Celor Șapte Insule.

La fiecare pas stâncile te indeamnă să te cațeri pe ele și chiar să incerci să le dai denumiri sau să vezi dacă denumirile pe care le au deja li se potrivesc.

Pe parcursul traseului mai sunt și câteva obiective folosite in trecut de vameșii care străbăteau acest traseu. Unul dintre ele este Poudriere, locul unde era depozitat praful de pușcă și bombele necesare pazei de coastă.

Pe traseu se află și Porz-Kamor, un mic port folosit de salvamarii care au un punct chiar acolo pe țărm.

Tot aici se află Maison du Littoral, unde sunt deschise expoziții pemanente sau temporare. Era inchis când am ajuns noi, orarul de vizitare fiind de la ora 14.00 la 17.00.

Ultimul obiectiv vizitat a fost farul Men-Ruz sau Ploumanach. Farul a fost construit in anul 1946 pe locul unui far construit in secolul al XIX-lea și distrus in al doilea război mondial. Farul vechi era construit din granit gri, in timp ce cel actual este din granit roz, in deplină armonie cu restul coastei. Farul este activ și nu este deschis publicului. Se poate vizita platforma farului, foarte bine amenajată.

Cel mai indepărtat punct al traseului este plaja Saint-Guirec unde este o capelă și un oratoriu al Sfântului Guirec.

Acesta a fost punctul terminus al traseului nostru de unde am făcut cale intoarsă spre plaja Trestraou.

Traseul este foarte bine amenajat, cu panouri informative la locurile importante și cu multe bănci pe parcursul lui, unde te poți odihni și privi stâncile roz, marea sau pur și simplu să respiria aerul parfumat de florile de pe dealuri.

Ne-a placut pe Coasta de Granit Roz și chiar am regretat că nu am rezervat mai mult timp acestui loc. Dacă ajungeți in Bretania nu ocoliți Cote de Granit Rose.

---

VIZUALIZĂRI: 854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI