Madrid 2021, report din 2020

TIPĂREȘTE

Această vacanţă s-a născut foarte greu, aproape că părea imposibil să se mai concretizeze. Ar fi trebuit să aibă loc în weekend-ul lărgit de 1 mai 2020, în prelungirea căruia intenţionam să ne luăm liber şi pe 30 aprilie, iar de sosit în capitala Spaniei am fi făcut-o cu un zbor de seară cu Ryanair pe 29 aprilie care să ajungă pe la miezul nopţii. Vă daţi seama că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Cum am ales destinaţia? Totul a început, pe la fine de noiembrie 2019, cu plănuirea aceastei ieşiri pornind de la un voucher oferit de Ryanairrooms în cuantum de zece procente din valoarea rezervării cazării pe care o făcuserăm pentru Çeşme (Turcia), din septembrie 2019: circa 50 €. Putea folosit, desigur, numai pentru zboruri din panoplia companiei aeriene şi, cum ne doream de multă vreme să ajungem şi noi în capitala Spaniei, am mai adăugat puţin peste 700 lei şi le-am cumpărat, fiind nespus de bucuroasă de achiziţie, nebănuind ce urma să se întâmple peste puţin timp.

Prin martie 2020, Ryanair mă informează că zborul acela nu va avea loc, lucru absolut previzibil, dar pot reprograma gratuit în altă perioadă începând cu luna iulie. Ne-am gândit atunci să alegem final de septembrie, doar că a fost necesar să plătim vreo 40 € suplimentar, deoarece zborul era mai costisitor în perioada pentru care am optat.

Dar, ghinion de neşansă, pe la mijlocul lui august, Ryanair îmi dă vestea definitivă că zborul spre Madrid nu se va realiza nici în septembrie, prin urmare îmi pune la dispoziţie un voucher care se apropia uşor de 300 € pe care să-l folosesc în următoarele 12 luni pe câte călătorii vreau, cum vreau.

Pesemne că acel voucher n-a fost chiar cu noroc din prima cum se zice, fiindcă în cursul anului trecut l-am sucit şi răsucit de vreo două ori cu schimbare gratuită, nu mai are rost să povestesc toată epopeea, însă până la urmă m-am ales cu două destinaţii: Zadar în iulie vezi impresii, şi Madrid la fine de septembrie.

Aşadar, pe 22 septembrie ne-am luat zborul către Madrid cu o cursă de seară, care, după patru ore, avea să aterizeze pe pământ iberic pe la 22,00. Urma să stăm cinci nopţi, respectiv patru zile întregi şi parţial în zilele capete de interval, adică destul de puţin, dar, pentru un prim contact, nu era rău.

Legat de acţiunile obligatorii premergătoare călătoriei, pot spune că formularul online de localizare şi sănătate în acelaşi timp, absolut obligatoriu, mi s-a părut cel mai dificil de completat faţă de altele, iar rezultatul final s-a concretizat într-un cod QR de care autorităţile spaniole îmi păreau mult mai interesate decât de certificatul verde, fiindcă la sosire pe aeroportul Barajas, ni l-au cerut de scanat în vreo patru-cinci locuri.

Cum ne-am organizat

Am răsfoit pagini întregi scrise aici pe sait despre „Sfaturi utile” , dar şi despre Madrid, în general, urmând să ne conturăm un plan cu ce ar fi prioritar de vizitat atunci când calci pentru prima dată în metropolă. Am avut, însă două mari deziderate pe care le-am programat de acasă, făcând rezervări online la fiecare dintre acestea: un spectacol de flamenco în special pentru mine şi o vizită pe stadionul Santiago Bernabeu, al echipei de fotbal Real Madrid, la care visa soţul meu de multă vreme (cam de când am crezut că vom fi în oraş). După ce am studiat îndelung cum să facem să ajungem la ambele atracţii, s-a nimerit să le programez în aceeaşi zi pe amândouă, fiind varianta cea mai bună din punctul de vedere al disponibilităţii.

Cele de mai sus, erau deja în completarea unor mari obiective pe care şi le doreşte fiecare turist atunci când calcă mai întâi în Madrid: Palatul Regal (Palacio Real), Catedrala Almudena, Muzeul Prado, Muzeul Reina Sofia, Muzeul Thyseen-Bornemisza, sau Parcul Retiro. Cum Parcul Retiro şi Catedrala Almudena pot fi vizitate liber, fără rezervare prealabilă, rămânea să încerc să găsesc variante de a le vizita şi pe celelalte gratuit, în măsura în care era posibil.

Aflasem că Palatul Regal (Palacio Real), Muzeul Prado, Muzeul Reina Sofia pot fi vizitate în anumite zile, după-amiaza, la fine de program, fără a plăti, iar la Muzeul Thyseen-Bornemisza am reuşit să rezerv acces gratuit abia în ziua în care plecam, adică într-o luni.

Desigur, nici nu se punea problema să nu luăm la pas oraşul în inima sa, în pieţele sale celebre şi pe arterele sale mari şi faimoase, de aceea, pentru a ne fi mai uşor, am considerat că ar fi necesară o cazare cât mai centrală cu putinţă, ceea ce am şi demarat. Deplasarea per pedes s-a dovedit o reală plăcere, dându-ne posibilitatea să simțim vibe-ul orașului, știut fiind faptul că Madridul beneficiază de o atmosferă specială.

În ceea ce priveşte transportul prin metropolă, am citit că cel cu metroul este foarte bine pus la punct, prin urmare am ales un card turistic pe 5 zile consecutive (26,80 €/persoană) , valabil în zona A, adică în cea metropolitană, pe care l-am cumpărat cu cardul bancar chiar de cum am sosit, de la un automat din staţia de metrou de la aeroport. Acesta este individual, fiecare trebuie să-l aibă asupra sa și se validează la prima călătorie, indiferent de oră (la noi s-a potrivit să fie la orele 22,45, când am intrat la metrou pentru a ajunge în centrul oraşului) şi îşi încetează valabilitatea în ultima zi la orele 24,00, aşa încât am avut nevoie de încă un card turistic, de data aceasta pentru doar o zi (8,40 €/persoană) , adică exact pentru ultima, pe care l-am cumpărat de la staţia de metrou Sol, tot de la automat.

Am circulat preponderent cu metroul, deşi ştiam că te privează de posibilitatea de a vedea pe unde treci, lucru nu foarte convenabil, însă rapiditatea şi eficienţa au fost principiile după care ne-am ghidat pentru a nu pierde timp. Metroul din Madrid beneficiază de o reţea extinsă şi bine pusă la punct, având nu mai puţin de douăsprezece linii, aşa încât nu ne-a fost chiar uşor să învăţăm să le folosim, deşi studiaserăm bine harta acestuia şi analizaserăm detaliat cum să circulăm în funcţie de obiectivele vizate în preajma cărora sunt staţiile. Ideea este că poți ajunge aproape în orice punct de interes cu metroul, totul este să te uiţi bine pe hartă şi să te orientezi ce linie utilizezi, câte staţii, unde cobori, unde schimbi, unde te ridici la suprafaţă.

Vremea pe care am găsit-o la final de septembrie a fost variată: am avut parte de cer senin, cer înnorat, ba chiar şi o ploicică într-o seară, însă temperatura aerului a fost foarte potrivită pentru plimbare, nici prea cald, nici răcoros.

Regulile de protecţie anticovid prevedeau purtarea măştii obligatoriu la interior, deci în hotel, toate muzeele, toate restaurantele, mijloacele de transport în comun, însă cei mai mulţi madrileni o purtau şi în aer liber. Am purtat-o şi noi, mai cu seamă că locurile pe unde am colindat erau în bună parte aglomerate.

Programul pe zile / Ce am făcut şi văzut

Sosind seara, pe la 22,00, în marele aeroport Barajas, de la Terminalul 1 şi până la staţia de metrou Aeropuerto, de unde ne lansam către centru, mai întâi pe linia 8, am tot mers de ne-am plictisit. După cum am spus, am cumpărat cartelele de transport, şi cum nu rămăsese prea mult din prima zi, abia am avut timp să ne cazăm şi să ieşim să mâncăm ceva la cel mai apropiat local pe care l-am mai găsit deschis. Totuşi, cum ne aflam în apropierea punctului zero (kilómetro cero) al oraşului, nu ne-am putut opri plăcerea de a lua pulsul din Puerta del Sol la miezul nopţii. Şi să nu credeţi că nu era animată, chiar erau câteva grupuri de tineri, dar şi poliţie pe măsură. Am identificat statuia ursului (El Oso y El Madroño) ridicat pe picioarele din spate care mănâncă fructe din copacul madroño, un simbol de netăgăduit al oraşului, pe urmă ne-am retras la hotel.

A doua zi, după micul-dejun, abia aşteptam să ieşim să vedem oraşul pe lumină, să identificăm străzile, clădirile, pieţele din inima oraşului. Era ziua de acomodare în care era musai să ne orientăm cum trebuie, de aceea am ţinut neapărat să trecem şi pe la un punct info, deşi primiserăm hartă de la hotel.

Am luat la pas zona centrală dintre Ópera, Puerta del Sol, Palacio Real, Catedrala Almudena, Puerta Toledo, Calle Mayor, apoi mai departe spre Plaza şi Fântâna Cibeles, am admirat clădirea Metropolis, dar şi altele foarte frumoase. Fiindcă ziua următoare aveam rezervare la un spectacol de flamenco la un local lângă Plaza España în care erau lucrări ample de modernizare, într-un mare şantier, am plecat per pedes în identificarea localului ca să evităm bâjbâiala. L-am găsit destul de uşor.

După-amiaza, ne-am dus la Palacio Real ca să prindem ultima zi din săptămână când acesta se poate vizita gratuit, între 17,00-19,00. Era joi, iar palatul poate fi vizitat de luni până joi între aceste ore, fără a plăti bilet (12 €/pers.), însă cu disconfortul de a sta la coadă, de aceea e bine să dai târcoale obiectivului cam cu o oră mai devreme, eventual să te aşezi la rând. Monumental palatul, dar şi foarte frumos.

Seara ne-a prins din nou pe străzile animate din centru, pe care ne-am plimbat cu reală plăcere.

A treia zi se anunţa plină de evenimente. Aveam fotbal, muzeu şi flamenco în program, bine nu chiar fotbal, ci numai vizită la marele stadion Santiago Bernabeu. Am început însă cu Calle Mayor, Plaza Mayor, câteva biserici frumoase din zonă, apoi ne-am îndreptat către Catedrala Almudena pe care am şi vizitat-o. Absolut grandioasă!

În jurul prânzului, am luat metroul către stadion unde aveam rezervare la orele 13,00, făcută pe website-ul clubului: 25 €/persoană. Impresionant stadionul, chiar dacă era în plin proces de modernizare, cu lucrări laborioase de construcții în zilele în care nu se desfăşurau meciuri, impresionantă atmosfera celor iubitori de fotbal, mulţi dintre ei erau pur şi simplu exaltaţi. Soţul meu este şi el un fan înfocat al sportului cu piciorul cu balonul rotund, aşa încât era foarte fericit că ajunsese acolo.

După-amiază, ne-am îndreptat spre Muzeul Naţional de Artă Reina Sofia, pentru a putea prinde vizită gratuită în intervalul 18,00-20,00, altfel biletul era 12 €/persoană. Am avut noroc, reuşind să intrăm după puţin timp de aşteptare, iar muzeul şi operele sale au fost minunate.

Seara, la orele 21,00, aveam rezervarea la multaşteptatul spectacolul de flamenco, mai ales de către mine. De acasă, căutasem un local şi l-am găsit: Las Tablas, situat undeva lângă Plaza España, într-un colţ, la parterul unei clădiri înalte, care, contra sumei de 25 €/persoană, oferă unei audienţe restrânse (circa 20 persoane aşezate la mese de câte două persoane) o oră de show şi o băutură alcoolică sau nealcoolică. Cum îl identificaserăm relativ uşor în ziua precedentă, am crezut că îl vom găsi tot aşa uşor şi pe seară. Dar, n-a fost aşa, fiindcă pe întuneric şi vrând să scurtăm, ne-am rătăcit în hăţişul de alei provizorii prin piaţa aflată în reconstrucţie, aşa încât am ajuns, după nişte emoţii greu de descris că pierdem show-ul, fix cu un minut înainte să înceapă. Noroc că plecaserăm cu ceva timp dinainte. Practic, mi-am dat seama că doar pe noi ne aşteptau pentru a începe, chiar m-a încercat un sentiment de ruşine că n-am fost mai grijulii, dar ne-am scuzat spunând adevărul. Localul fusese foarte serios şi amabil, îmi trimisese locaţia şi modul cum să ajungem chiar cu o zi înainte.

Spectacolul a fost cu adevărat magic, efectiv m-a dat pe spate, e drept că nu mai văzusem niciodată pe viu aşa ceva, şi după emoţiile până la lacrimi că nu mai ajungem, am fost impresionată de-a binelea!

Cea de-a patra zi în Madrid a debutat, după un mic-dejun copios şi gustos la hotel, cu o incursiune în nord-vestul oraşului, în Parque de la Montaňa, în dorinţa de a vizita Templul de Debod, templul egiptean pe care statul spaniol l-a primit în dar în semn de recunoştinţă pentru contribuţia inginerilor spanioli în a salva monumentele antice de apele crescute ale barajului Assuan. Intrarea este liberă, iar vizita este bine organizată şi monitorizată, lucrătorii de acolo gestionând foarte bine turiştii.

Am intenţionat, fiind oarecum în zonă, să experimentăm o plimbare la înălţime cu Teleférico de Madrid, să privim oraşul de sus, însă nu începuse încă programul. Pentru a nu pierde timpul, ne-am întors în centru (noroc cu metroul!) la ciocolateria San Ginés, vecina noastră, la care mă uitam cu jind, ori de câte ori treceam pe lângă ea, zicându-mi în sinea mea că-i vine şi ei rândul curând.

Ciocolateria San Ginés este un alt simbol al Madridului, acolo în permanenţă este coadă fiindcă orice turist îşi doreşte să savureze măcar o dată celebrii churros cu ciocolată. Este faimoasă, având tradiţie de peste două secole, i-au călcat pragul atâţia oameni cunoscuţi, atâtea vedete, încât ea însăşi a devenit legendă.

Ne-am întors la Teleférico de Madrid, făcându-ne hatârul de a ne plimba pe deasupra Madridului cu 6 €/persoană/sens, într-o experienţă interesantă.

După. amiază, am avut în program plimbare la Puerta de Alcalá, în Plaza de la Independencia, apoi una mai serioasă în Parcul Retiro, principala zonă de agrement a madrilenilor. Era sâmbăta, parcul foarte animat, lacul artificial din mijlocul acestuia, un punct de atracţie foarte dorit pentru o plimbare cu barca. Am remarcat în trecere Palatul de Cristal, Palatul Velásquez, dar şi alte monumente.

Din parc, urma să ne îndreptăm spre Muzeul Prado, în a cărui proximitate ne aflam, în intenţia de a-l vizita între orele 18,00-20,00, când accesul este fără plată, de luni până sâmbătă. Însă, de data aceasta nu ne-a mai ieşit gratuitatea, fiindcă la intrare ni s-a spus că era obligatorie rezervarea prealabilă pe website, ceea ce nu făcuserăm, iar numărul maxim de persoane ce se înscriseseră pentru acea zi fusese atins. Aşa că am cumpărat biletele 15 €/persoană, că doar nu eram la un pas de a vedea unul dintre cele mari muzee de artă ale lumii şi să-l ratăm pentru atâta lucru. Muzeul este deosebit de complex şi are comori incomensurabile, doar timp şi răbdare să ai să poţi parcurge ceea ce oferă! Imposibil de vizitat doar într-o zi.

Am încheiat ziua cu Mercado San Miguel, un loc variat, cu o mie de variante de a lua masa sau de a avea vreo experienţă culinară, un loc care te vrăjeşte pur şi simplu.

Cea de-a cincea zi a fost dedicată oraşului Toledo, spre care am plecat de dimineaţă cu autobuzul şi ne-am întors seara. Oraşul săbiilor şi al făuritorilor de săbii, medievalul Toledo, este fascinant şi ni s-a lipit imediat de suflet. Am fost norocoşi că la primul punct info care ne-a ieşit în cale, cel de lângă staţia de autobuz, am aflat de existenţa unui parcurs prin cetate care conţinea şapte importante obiective (lăcaşe de cult). Traseul putea fi cumpărat contra sumei de 10 €/persoană odată cu care primeai o brăţară ce asigura accesul la fiecare dintre ele.

Am zis că am aflat, fiindcă ascultaserăm cuminţi în timp ce aşteptam să ne vină rândul să cerem şi noi o hartă a oraşului, cum domnişoara de acolo explica în spaniolă unui cuplu sud-american cele de mai sus, înţelegându-i şi noi în mare parte spusele sale graţie asemănării limbilor noastre, însă ea nu ştia deloc engleză, lucru care m-a lăsat fără replică. A fost drăguţă şi ne-a recomandat să mergem la punctul info din centrul oraşului pentru a beneficia de explicaţii în engleză.

Altfel, Toledo este uimitor de frumos, iar achiziţia noastră s-a dovedit un incitant joc de „puzzle” pe care l-am descifrat pe parcursul întregii acelei zile. Cu harta în mână, căutam şi vizitam obiectiv după obiectiv, aşa încât „brăţara” ne-a dat de lucru la modul cel mai frumos, altfel n-am fi ştiut ce să vizităm cu excepţia cetăţii Alcazar şi a catedralei, ne-am fi plimbat aiurea pe străzi.

Ziua a şasea, de fapt doar până la orele 12,30, ne-am hotărât s-o petrecem în acelaşi stil: vizitând, dar ceva mai rapid. Totodată, realizând că nu avem timp şi nu mai putem onora vizita gratuită la Muzeul Thyseen-Bornemisza pentru care aveam rezervare la orele 12,15, am anulat-o cu inima strânsă. Dar, decât o vizită pe fugă, cu stres că nu ajungem la timp la aeroport, mai bine altă dată pe îndelete, dacă o mai fi să fie. Am reuşit totuşi să mergem la gara Atocha să admirăm frumoasa grădină botanică din interiorul său, apoi să ne plimbăm pe marele bulevard Gran Via pe care se găsesc o sumedenie de clădiri frumoase, magazine de firmă şi nu numai. Ne-am mai oprit la Monasterio de las Descalzas Reales, care se afla în vecinătatea hotelului nostru, căreia i-am admirat exteriorul, apoi la fel şi cu Ópera/Teatro Real pe lângă care mai trecuserăm de nenumărate ori. Pe urmă, ne-am decazat şi ne-am înscris către aeroport: se mai încheiase încă o minunată vacanţă.

Concluzie

Aceasta a fost radiografia vacanţei noastre madrilene, practic debutul nostru pe pământ spaniol. Foarte intensă, dar foarte agreabilă, în care am vizitat neobosit, într-o combinaţie de obiective de tot felul: culturale, istorice, arhitectonice, de divertisment, gastronomice chiar. Am vrut ca prima noastră experienţă spaniolă să fie una reuşită care să ne dea imboldul de a reveni în această ţară şi ne-a ieşit: mai vrem!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2568 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI