ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.02.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 6 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Madrid 2021, report din 2020

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Această vacanţă s-a născut foarte greu, aproape că părea imposibil să se mai concretizeze. Ar fi trebuit să aibă loc în weekend-ul lărgit de 1 mai 2020, în prelungirea căruia intenţionam să ne luăm liber şi pe 30 aprilie, iar de sosit în capitala Spaniei am fi făcut-o cu un zbor de seară cu Ryanair pe 29 aprilie care să ajungă pe la miezul nopţii. Vă daţi seama că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Cum am ales destinaţia? Totul a început, pe la fine de noiembrie 2019, cu plănuirea aceastei ieşiri pornind de la un voucher oferit de Ryanairrooms în cuantum de zece procente din valoarea rezervării cazării pe care o făcuserăm pentru Çeşme (Turcia), din septembrie 2019: circa 50 €. Putea folosit, desigur, numai pentru zboruri din panoplia companiei aeriene şi, cum ne doream de multă vreme să ajungem şi noi în capitala Spaniei, am mai adăugat puţin peste 700 lei şi le-am cumpărat, fiind nespus de bucuroasă de achiziţie, nebănuind ce urma să se întâmple peste puţin timp.

Prin martie 2020, Ryanair mă informează că zborul acela nu va avea loc, lucru absolut previzibil, dar pot reprograma gratuit în altă perioadă începând cu luna iulie. Ne-am gândit atunci să alegem final de septembrie, doar că a fost necesar să plătim vreo 40 € suplimentar, deoarece zborul era mai costisitor în perioada pentru care am optat.

Dar, ghinion de neşansă, pe la mijlocul lui august, Ryanair îmi dă vestea definitivă că zborul spre Madrid nu se va realiza nici în septembrie, prin urmare îmi pune la dispoziţie un voucher care se apropia uşor de 300 € pe care să-l folosesc în următoarele 12 luni pe câte călătorii vreau, cum vreau.

Pesemne că acel voucher n-a fost chiar cu noroc din prima cum se zice, fiindcă în cursul anului trecut l-am sucit şi răsucit de vreo două ori cu schimbare gratuită, nu mai are rost să povestesc toată epopeea, însă până la urmă m-am ales cu două destinaţii: Zadar în iulie vezi impresii, şi Madrid la fine de septembrie.

Aşadar, pe 22 septembrie ne-am luat zborul către Madrid cu o cursă de seară, care, după patru ore, avea să aterizeze pe pământ iberic pe la 22,00. Urma să stăm cinci nopţi, respectiv patru zile întregi şi parţial în zilele capete de interval, adică destul de puţin, dar, pentru un prim contact, nu era rău.

Legat de acţiunile obligatorii premergătoare călătoriei, pot spune că formularul online de localizare şi sănătate în acelaşi timp, absolut obligatoriu, mi s-a părut cel mai dificil de completat faţă de altele, iar rezultatul final s-a concretizat într-un cod QR de care autorităţile spaniole îmi păreau mult mai interesate decât de certificatul verde, fiindcă la sosire pe aeroportul Barajas, ni l-au cerut de scanat în vreo patru-cinci locuri.

Cum ne-am organizat

Am răsfoit pagini întregi scrise aici pe sait despre „Sfaturi utile” , dar şi despre Madrid, în general, urmând să ne conturăm un plan cu ce ar fi prioritar de vizitat atunci când calci pentru prima dată în metropolă. Am avut, însă două mari deziderate pe care le-am programat de acasă, făcând rezervări online la fiecare dintre acestea: un spectacol de flamenco în special pentru mine şi o vizită pe stadionul Santiago Bernabeu, al echipei de fotbal Real Madrid, la care visa soţul meu de multă vreme (cam de când am crezut că vom fi în oraş). După ce am studiat îndelung cum să facem să ajungem la ambele atracţii, s-a nimerit să le programez în aceeaşi zi pe amândouă, fiind varianta cea mai bună din punctul de vedere al disponibilităţii.

Cele de mai sus, erau deja în completarea unor mari obiective pe care şi le doreşte fiecare turist atunci când calcă mai întâi în Madrid: Palatul Regal (Palacio Real), Catedrala Almudena, Muzeul Prado, Muzeul Reina Sofia, Muzeul Thyseen-Bornemisza, sau Parcul Retiro. Cum Parcul Retiro şi Catedrala Almudena pot fi vizitate liber, fără rezervare prealabilă, rămânea să încerc să găsesc variante de a le vizita şi pe celelalte gratuit, în măsura în care era posibil.

Aflasem că Palatul Regal (Palacio Real), Muzeul Prado, Muzeul Reina Sofia pot fi vizitate în anumite zile, după-amiaza, la fine de program, fără a plăti, iar la Muzeul Thyseen-Bornemisza am reuşit să rezerv acces gratuit abia în ziua în care plecam, adică într-o luni.

Desigur, nici nu se punea problema să nu luăm la pas oraşul în inima sa, în pieţele sale celebre şi pe arterele sale mari şi faimoase, de aceea, pentru a ne fi mai uşor, am considerat că ar fi necesară o cazare cât mai centrală cu putinţă, ceea ce am şi demarat. Deplasarea per pedes s-a dovedit o reală plăcere, dându-ne posibilitatea să simțim vibe-ul orașului, știut fiind faptul că Madridul beneficiază de o atmosferă specială.

În ceea ce priveşte transportul prin metropolă, am citit că cel cu metroul este foarte bine pus la punct, prin urmare am ales un card turistic pe 5 zile consecutive (26,80 €/persoană) , valabil în zona A, adică în cea metropolitană, pe care l-am cumpărat cu cardul bancar chiar de cum am sosit, de la un automat din staţia de metrou de la aeroport. Acesta este individual, fiecare trebuie să-l aibă asupra sa și se validează la prima călătorie, indiferent de oră (la noi s-a potrivit să fie la orele 22,45, când am intrat la metrou pentru a ajunge în centrul oraşului) şi îşi încetează valabilitatea în ultima zi la orele 24,00, aşa încât am avut nevoie de încă un card turistic, de data aceasta pentru doar o zi (8,40 €/persoană) , adică exact pentru ultima, pe care l-am cumpărat de la staţia de metrou Sol, tot de la automat.

Am circulat preponderent cu metroul, deşi ştiam că te privează de posibilitatea de a vedea pe unde treci, lucru nu foarte convenabil, însă rapiditatea şi eficienţa au fost principiile după care ne-am ghidat pentru a nu pierde timp. Metroul din Madrid beneficiază de o reţea extinsă şi bine pusă la punct, având nu mai puţin de douăsprezece linii, aşa încât nu ne-a fost chiar uşor să învăţăm să le folosim, deşi studiaserăm bine harta acestuia şi analizaserăm detaliat cum să circulăm în funcţie de obiectivele vizate în preajma cărora sunt staţiile. Ideea este că poți ajunge aproape în orice punct de interes cu metroul, totul este să te uiţi bine pe hartă şi să te orientezi ce linie utilizezi, câte staţii, unde cobori, unde schimbi, unde te ridici la suprafaţă.

Vremea pe care am găsit-o la final de septembrie a fost variată: am avut parte de cer senin, cer înnorat, ba chiar şi o ploicică într-o seară, însă temperatura aerului a fost foarte potrivită pentru plimbare, nici prea cald, nici răcoros.

Regulile de protecţie anticovid prevedeau purtarea măştii obligatoriu la interior, deci în hotel, toate muzeele, toate restaurantele, mijloacele de transport în comun, însă cei mai mulţi madrileni o purtau şi în aer liber. Am purtat-o şi noi, mai cu seamă că locurile pe unde am colindat erau în bună parte aglomerate.

Programul pe zile / Ce am făcut şi văzut

Sosind seara, pe la 22,00, în marele aeroport Barajas, de la Terminalul 1 şi până la staţia de metrou Aeropuerto, de unde ne lansam către centru, mai întâi pe linia 8, am tot mers de ne-am plictisit. După cum am spus, am cumpărat cartelele de transport, şi cum nu rămăsese prea mult din prima zi, abia am avut timp să ne cazăm şi să ieşim să mâncăm ceva la cel mai apropiat local pe care l-am mai găsit deschis. Totuşi, cum ne aflam în apropierea punctului zero (kilómetro cero) al oraşului, nu ne-am putut opri plăcerea de a lua pulsul din Puerta del Sol la miezul nopţii. Şi să nu credeţi că nu era animată, chiar erau câteva grupuri de tineri, dar şi poliţie pe măsură. Am identificat statuia ursului (El Oso y El Madroño) ridicat pe picioarele din spate care mănâncă fructe din copacul madroño, un simbol de netăgăduit al oraşului, pe urmă ne-am retras la hotel.

A doua zi, după micul-dejun, abia aşteptam să ieşim să vedem oraşul pe lumină, să identificăm străzile, clădirile, pieţele din inima oraşului. Era ziua de acomodare în care era musai să ne orientăm cum trebuie, de aceea am ţinut neapărat să trecem şi pe la un punct info, deşi primiserăm hartă de la hotel.

Am luat la pas zona centrală dintre Ópera, Puerta del Sol, Palacio Real, Catedrala Almudena, Puerta Toledo, Calle Mayor, apoi mai departe spre Plaza şi Fântâna Cibeles, am admirat clădirea Metropolis, dar şi altele foarte frumoase. Fiindcă ziua următoare aveam rezervare la un spectacol de flamenco la un local lângă Plaza España în care erau lucrări ample de modernizare, într-un mare şantier, am plecat per pedes în identificarea localului ca să evităm bâjbâiala. L-am găsit destul de uşor.

După-amiaza, ne-am dus la Palacio Real ca să prindem ultima zi din săptămână când acesta se poate vizita gratuit, între 17,00-19,00. Era joi, iar palatul poate fi vizitat de luni până joi între aceste ore, fără a plăti bilet (12 €/pers.), însă cu disconfortul de a sta la coadă, de aceea e bine să dai târcoale obiectivului cam cu o oră mai devreme, eventual să te aşezi la rând. Monumental palatul, dar şi foarte frumos.

Seara ne-a prins din nou pe străzile animate din centru, pe care ne-am plimbat cu reală plăcere.

A treia zi se anunţa plină de evenimente. Aveam fotbal, muzeu şi flamenco în program, bine nu chiar fotbal, ci numai vizită la marele stadion Santiago Bernabeu. Am început însă cu Calle Mayor, Plaza Mayor, câteva biserici frumoase din zonă, apoi ne-am îndreptat către Catedrala Almudena pe care am şi vizitat-o. Absolut grandioasă!

În jurul prânzului, am luat metroul către stadion unde aveam rezervare la orele 13,00, făcută pe website-ul clubului: 25 €/persoană. Impresionant stadionul, chiar dacă era în plin proces de modernizare, cu lucrări laborioase de construcții în zilele în care nu se desfăşurau meciuri, impresionantă atmosfera celor iubitori de fotbal, mulţi dintre ei erau pur şi simplu exaltaţi. Soţul meu este şi el un fan înfocat al sportului cu piciorul cu balonul rotund, aşa încât era foarte fericit că ajunsese acolo.

După-amiază, ne-am îndreptat spre Muzeul Naţional de Artă Reina Sofia, pentru a putea prinde vizită gratuită în intervalul 18,00-20,00, altfel biletul era 12 €/persoană. Am avut noroc, reuşind să intrăm după puţin timp de aşteptare, iar muzeul şi operele sale au fost minunate.

Seara, la orele 21,00, aveam rezervarea la multaşteptatul spectacolul de flamenco, mai ales de către mine. De acasă, căutasem un local şi l-am găsit: Las Tablas, situat undeva lângă Plaza España, într-un colţ, la parterul unei clădiri înalte, care, contra sumei de 25 €/persoană, oferă unei audienţe restrânse (circa 20 persoane aşezate la mese de câte două persoane) o oră de show şi o băutură alcoolică sau nealcoolică. Cum îl identificaserăm relativ uşor în ziua precedentă, am crezut că îl vom găsi tot aşa uşor şi pe seară. Dar, n-a fost aşa, fiindcă pe întuneric şi vrând să scurtăm, ne-am rătăcit în hăţişul de alei provizorii prin piaţa aflată în reconstrucţie, aşa încât am ajuns, după nişte emoţii greu de descris că pierdem show-ul, fix cu un minut înainte să înceapă. Noroc că plecaserăm cu ceva timp dinainte. Practic, mi-am dat seama că doar pe noi ne aşteptau pentru a începe, chiar m-a încercat un sentiment de ruşine că n-am fost mai grijulii, dar ne-am scuzat spunând adevărul. Localul fusese foarte serios şi amabil, îmi trimisese locaţia şi modul cum să ajungem chiar cu o zi înainte.

Spectacolul a fost cu adevărat magic, efectiv m-a dat pe spate, e drept că nu mai văzusem niciodată pe viu aşa ceva, şi după emoţiile până la lacrimi că nu mai ajungem, am fost impresionată de-a binelea!

Cea de-a patra zi în Madrid a debutat, după un mic-dejun copios şi gustos la hotel, cu o incursiune în nord-vestul oraşului, în Parque de la Montaňa, în dorinţa de a vizita Templul de Debod, templul egiptean pe care statul spaniol l-a primit în dar în semn de recunoştinţă pentru contribuţia inginerilor spanioli în a salva monumentele antice de apele crescute ale barajului Assuan. Intrarea este liberă, iar vizita este bine organizată şi monitorizată, lucrătorii de acolo gestionând foarte bine turiştii.

Am intenţionat, fiind oarecum în zonă, să experimentăm o plimbare la înălţime cu Teleférico de Madrid, să privim oraşul de sus, însă nu începuse încă programul. Pentru a nu pierde timpul, ne-am întors în centru (noroc cu metroul!) la ciocolateria San Ginés, vecina noastră, la care mă uitam cu jind, ori de câte ori treceam pe lângă ea, zicându-mi în sinea mea că-i vine şi ei rândul curând.

Ciocolateria San Ginés este un alt simbol al Madridului, acolo în permanenţă este coadă fiindcă orice turist îşi doreşte să savureze măcar o dată celebrii churros cu ciocolată. Este faimoasă, având tradiţie de peste două secole, i-au călcat pragul atâţia oameni cunoscuţi, atâtea vedete, încât ea însăşi a devenit legendă.

Ne-am întors la Teleférico de Madrid, făcându-ne hatârul de a ne plimba pe deasupra Madridului cu 6 €/persoană/sens, într-o experienţă interesantă.

După. amiază, am avut în program plimbare la Puerta de Alcalá, în Plaza de la Independencia, apoi una mai serioasă în Parcul Retiro, principala zonă de agrement a madrilenilor. Era sâmbăta, parcul foarte animat, lacul artificial din mijlocul acestuia, un punct de atracţie foarte dorit pentru o plimbare cu barca. Am remarcat în trecere Palatul de Cristal, Palatul Velásquez, dar şi alte monumente.

Din parc, urma să ne îndreptăm spre Muzeul Prado, în a cărui proximitate ne aflam, în intenţia de a-l vizita între orele 18,00-20,00, când accesul este fără plată, de luni până sâmbătă. Însă, de data aceasta nu ne-a mai ieşit gratuitatea, fiindcă la intrare ni s-a spus că era obligatorie rezervarea prealabilă pe website, ceea ce nu făcuserăm, iar numărul maxim de persoane ce se înscriseseră pentru acea zi fusese atins. Aşa că am cumpărat biletele 15 €/persoană, că doar nu eram la un pas de a vedea unul dintre cele mari muzee de artă ale lumii şi să-l ratăm pentru atâta lucru. Muzeul este deosebit de complex şi are comori incomensurabile, doar timp şi răbdare să ai să poţi parcurge ceea ce oferă! Imposibil de vizitat doar într-o zi.

Am încheiat ziua cu Mercado San Miguel, un loc variat, cu o mie de variante de a lua masa sau de a avea vreo experienţă culinară, un loc care te vrăjeşte pur şi simplu.

Cea de-a cincea zi a fost dedicată oraşului Toledo, spre care am plecat de dimineaţă cu autobuzul şi ne-am întors seara. Oraşul săbiilor şi al făuritorilor de săbii, medievalul Toledo, este fascinant şi ni s-a lipit imediat de suflet. Am fost norocoşi că la primul punct info care ne-a ieşit în cale, cel de lângă staţia de autobuz, am aflat de existenţa unui parcurs prin cetate care conţinea şapte importante obiective (lăcaşe de cult). Traseul putea fi cumpărat contra sumei de 10 €/persoană odată cu care primeai o brăţară ce asigura accesul la fiecare dintre ele.

Am zis că am aflat, fiindcă ascultaserăm cuminţi în timp ce aşteptam să ne vină rândul să cerem şi noi o hartă a oraşului, cum domnişoara de acolo explica în spaniolă unui cuplu sud-american cele de mai sus, înţelegându-i şi noi în mare parte spusele sale graţie asemănării limbilor noastre, însă ea nu ştia deloc engleză, lucru care m-a lăsat fără replică. A fost drăguţă şi ne-a recomandat să mergem la punctul info din centrul oraşului pentru a beneficia de explicaţii în engleză.

Altfel, Toledo este uimitor de frumos, iar achiziţia noastră s-a dovedit un incitant joc de „puzzle” pe care l-am descifrat pe parcursul întregii acelei zile. Cu harta în mână, căutam şi vizitam obiectiv după obiectiv, aşa încât „brăţara” ne-a dat de lucru la modul cel mai frumos, altfel n-am fi ştiut ce să vizităm cu excepţia cetăţii Alcazar şi a catedralei, ne-am fi plimbat aiurea pe străzi.

Ziua a şasea, de fapt doar până la orele 12,30, ne-am hotărât s-o petrecem în acelaşi stil: vizitând, dar ceva mai rapid. Totodată, realizând că nu avem timp şi nu mai putem onora vizita gratuită la Muzeul Thyseen-Bornemisza pentru care aveam rezervare la orele 12,15, am anulat-o cu inima strânsă. Dar, decât o vizită pe fugă, cu stres că nu ajungem la timp la aeroport, mai bine altă dată pe îndelete, dacă o mai fi să fie. Am reuşit totuşi să mergem la gara Atocha să admirăm frumoasa grădină botanică din interiorul său, apoi să ne plimbăm pe marele bulevard Gran Via pe care se găsesc o sumedenie de clădiri frumoase, magazine de firmă şi nu numai. Ne-am mai oprit la Monasterio de las Descalzas Reales, care se afla în vecinătatea hotelului nostru, căreia i-am admirat exteriorul, apoi la fel şi cu Ópera/Teatro Real pe lângă care mai trecuserăm de nenumărate ori. Pe urmă, ne-am decazat şi ne-am înscris către aeroport: se mai încheiase încă o minunată vacanţă.

Concluzie

Aceasta a fost radiografia vacanţei noastre madrilene, practic debutul nostru pe pământ spaniol. Foarte intensă, dar foarte agreabilă, în care am vizitat neobosit, într-o combinaţie de obiective de tot felul: culturale, istorice, arhitectonice, de divertisment, gastronomice chiar. Am vrut ca prima noastră experienţă spaniolă să fie una reuşită care să ne dea imboldul de a reveni în această ţară şi ne-a ieşit: mai vrem!

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 07.02.22 18:44:05
Validat / Publicat: 07.02.22 19:23:31
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA

VIZUALIZĂRI: 2568 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Lacul din Parcul Retiro
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61100 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.02.22 18:59:10]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

MikaPHONE
[07.02.22 20:02:39]
»

@irinad: ce mult mi-a plăcut Madridul! Am citit cu placere review-ul tău, am recunoscut locuri vizitate de noi în scurta noastră vizita în Madrid. Am stat mai putin decat voi dar a fost foarte intens. Am reușit sa intram liber și la Prado, chiar dacă era o coada care înconjura muzeul. Mi- ai făcut o mare bucurie cu acest review!

webmasterPHONE
[07.02.22 20:03:43]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente (din anul curent sau anul trecut!) în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dragoș_MDPHONE
[07.02.22 20:10:02]
»

@irinad: să vă fie de bine!

Opinia mea: mai bine mergeați cu bilet la Thyssen-Bornemisza, pe îndelete, decât să fi alergat de 15 € de căciulă prin Prado... (cum spui: nu e muzeu de 2 ore!)

Mă bucur că ai avut ocazia să admiri dansatorii de flamenco la ei acasă. Aia chiar merită.

irinadAUTOR REVIEW
[07.02.22 20:28:42]
»

@Mika: Mă bucur mult că ţi-am adus aminte de vacanţa ta la Madrid. Şi mie îmi face plăcere să revăd în fotografiile altora locuri prin care am trecut şi eu sau să citesc despre locurile vizitate de mine. Fiind prima dată la Madrid, am avut o vacanţă intensă, nu ştiam ce să vedem mai întâi, pe unde să ne aruncăm ochii, însă la final am ajuns la concluzia că n-a fost rău deloc, dimpotrivă!

Mulţumesc de vizită, ecou, aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[07.02.22 20:30:56]
»

@webmaster: Mulţumesc frumos!

irinadAUTOR REVIEW
[07.02.22 20:47:28]
»

@Dragoș_????????: Mulţumesc de ecou, cum te ştiu bun cunoscător al metropolei, apreciez vizita ta la articolul meu!

Da, spectacolul de flamenco a fost senzaţional şi eu am fost fericită că am reuşit să văd live aşa ceva.

Tu zici că era mai bine să fi vizitat Muzeul Thyssen-Bornemisza cu bilet în loc de Prado gratuit, e posibil să ai dreptate, noi am vrut şi pe unul şi pe altul, dar nu ne-a ieşit chiar totul. Deocamdată, altă dată cine ştie... În ceea ce priveşte

... decât să fi alergat de 15 € de căciulă prin Prado...

, păi, nu, n-am alergat, nici dacă am fi vrut, căci tocmai ce făcusem bătături la un picior. Am vizitat pe îndelete, uşurel, cam ce ne propuseserăm, chiar şi în caz că se întâmpla să fie vizita gratis.

Seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[07.02.22 21:07:41]
»

Felicitari pentru frumoasa excursie si multumim pentru relatare. Si mie Madridul mi s/aparut un loc spectaculos, un fel de oras la scara mai mare, monumentala, se vede ca spania a fost putere coloniala. Din pacate nu am avut timp nici sa vad imprejurimile orasului si nici sa scriu despre excursie pe AFA iar acum a trecut deja timpul de expirare pentru relatare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

irinadAUTOR REVIEW
[07.02.22 21:51:02]
»

@calatorul: Mulţumesc pentru vizită, ecou, m-aş fi bucurat să fi scris şi dvs. despre Madrid, cu siguranţă mi-ar fi făcut plăcere să citesc. Cam aceeaşi părere am şi eu despre Madrid:un oraş spectaculos, vesel, animat, cu atmosferă. Foarte bogat în monumente, pieţe, cu multe atracţii, un oraş pe care trebuie să-l guşti şi să-l trăieşti. Ne-a plăcut tare prima noastră vizită în Spania, mai ales că nu prea mă mai aşteptam să se concretizeze după atâtea răzgândiri din partea companiei aeriene.

O seară şi o noapte liniştite!

Dragoș_MDPHONE
[07.02.22 22:17:37]
»

@calatorul:

nu am avut timp... sa scriu despre excursie pe AFA iar acum a trecut deja timpul de expirare pentru relatare.

Și totuși, niciodată nu e prea târziu...

Tu scrie, o să vezi că e util multora.

celestePHONE
[07.02.22 22:21:25]
»

Doamne ce mi-a plăcut Madridului. Am fost de 2 ori in 2009 și în 2013 și încă mai avem de vizitat.

irinadAUTOR REVIEW
[08.02.22 08:08:47]
»

@celeste:

Doamne ce mi-a plăcut Madridul...

Da, mare adevăr ai grăit, şi nouă ne-a plăcut mult! Bineînţeles că ai perfectă dreptate: câte ar mai fi de vizitat!

Mulţumesc mult de vizită, ecou, comentariu! Zi frumoasă îţi doresc!

maryka
[08.02.22 09:38:47]
»

Chiar dacă am citit de aseară și am văzut și superbele poze, numai acum am reușit să-mi fac nițel timp pentru a scrie ceva. Mă bucur nespus că prima voastră experiență spaniolă a fost una foarte reușită, deși s-a materializat atât de greu. Dar asta e cu vremurile actuale...

În cele șase zile, ați concentrat multă „activitate” , ați văzut foarte multe, despre care de altfel aștept să povestești pe larg. Mă bucur că ți-ai îndeplinit o dorință, cu spectacolul de flamenco, iar soțul a ajuns la stadion. Atunci când îți propui ceva într-o călătorie, succesul depinde foarte mult de realizarea obiectivelor propuse, altfel rămâi cu un „nod în gât” , nu? Foarte frumoase pozele, îmi place și mie de această țară, îmi doresc nespus să mai pot ajunge și eu, să descopăr locuri noi, pentru că din ce am văzut, sunt foarte încântată.

Concluzia e ca și la tine: mai vrem!

mprofeanuPHONE
[08.02.22 10:34:20]
»

@irinad: Ce excursie frumoasă și intensă ați avut! Madridul este deosebit! Am fost și eu acolo în vara anului 1996, excursie de 14 zile în Spania din care 4 zile în Madrid, dar tot nu pot uita multe văzute atunci... Prado este fabulos, ne-am despărțit de grup pentru a-l vedea singuri, ne-am axat pe pictorii spanioli, sălile dedicate lui Velazquez, Goya... La Regina Sofia am mers special să văd Guernica, o sală imensă și un tablou pe măsură, aș fi stat acolo mult timp să-l privesc... câte amintiri mi-ai trezit... spectacolul de flamenco, de neratat, l-am văzut în Sevilla... Ce bine arată stadionul, este imens...Excelentă informația cu programul de vizitare gratuită a muzeelor...

Mulțumesc frumos pentru aducere aminte!

elenaadinaPHONE
[08.02.22 13:18:06]
»

Foarte frumoase pozele, excelent articolul!

Felicitări! ????

Dragoș_MD
[08.02.22 14:46:05]
»

@mprofeanu:

spectacolul de flamingo, de neratat, l-am văzut în Sevilla...

habar n-aveam că pasărea roz e acum disponibilă și în Europa...

mprofeanuPHONE
[08.02.22 14:49:57]
»

@Dragoș_????????: Am greșit, zău, și am scris flamingo în loc de flamenco, îmi vine să și râd... ????????

Merci sau mulțumesc frumos! Am fost prinsă cu amintirile de acum 25 de ani și m-am concentrat prea tare ....

O zi faină!????

irinadAUTOR REVIEW
[08.02.22 19:57:33]
»

@maryka: Uite că şi eu am întârziat cu răspunsul din cauze independente de mine, aşa că se întâmplă să nu putem reacţiona rapid.

Da, până la urmă ne-a ieşit o vacanţă neaşteptat de frumoasă, după atâtea anulări, amânări, răzgândiri, etc. Şi deloc scumpă, un alt aspect important. Am mai spus când am avut ocazia că, în anii de pandemie, a fost ca un făcut ca noi doi să călătorim mai mult, tocmai din cauza acestor degringolade ale companiilor aeriene.

Flamenco a fost prima mea dorinţă legată de Spania, iar Santiago Bernabeu cea a soţului legată de Madrid. Am reuşit să le combinăm pe amândouă chiar în aceeaşi zi.

Am remarcat că-ţi place Spania, am văzut că ai fost deja şi ştii cum e şi-ţi doresc să mai ajungi.

Mulţumesc frumos de vizită, ecou şi aprecieri! Te îmbrăţişez cu drag!

irinadAUTOR REVIEW
[08.02.22 20:00:18]
»

@elenaadina: Foarte drăguţă şi tu, mulţumesc frumos pentru toate vorbele frumoase. Mă bucur că ţi-au plăcut atât fotografiile, cât şi articolul! ????

irinadAUTOR REVIEW
[08.02.22 20:36:55]
»

@mprofeanu: Oh, ce excursie frumoasă aţi avut dvs., două săptămâni şi acum ceva ani, trebuie să fi fost ceva deosebit! Am încercat şi noi timid, să păşim în Spania. E drept că ne-a plăcut foarte, aşa încât ne dorim să revenim poate tot aici, poate în altă parte. La Reina Sofia, toţi vizitatorii vroiau să vadă Guernica. Adevărul este că reprezintă probabil cea mai tare piesă a sa. Ş i noi am fost încântaţi s-o vedem pe viu, sincer nu credeam că este aşa de mare, la propriu şi la figurat.

Stadionul era în plin proces de modernizare/reconstrucţie care se desfăşura în paralel cu programul normal, fără să împiedice meciurile, doar că turul nostru ca vizitatori nu a mai fost completat de coborâre pe gazon, de aceea şi biletele au fost o idee mai ieftine. Altfel, este grandios, practic un altar al fotbalului.

Flamenco a fost cireaşa de pe tort ca să zic aşa, deliciul excursiei, puţin spus. L-am savurat fără să clipesc din prima secundă, până la final.

De aici, de pe AFA, am aflat şi eu de posibilitatea de vizitare gratuită a muzeelor şi a Palatul Regal, apoi am scotocit pe internet şi ne-am încercat şi noi norocul.

Mulţumesc frumos de vizită, ecou, comentarii!

Seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, celeste, elenaadina, irinad, maryka, Mika, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Madrid:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084587812423706 sec
    ecranul dvs: 1 x 1