Vedere splendidă, confort optim

TIPĂREȘTE

Alegerea cazării din Itaca n-a fost simplă deloc, în sensul că booking-ul îmi oferea destul de puține variante, și acelea cam pipărate ca preț. Un singur lucru știam clar: trebuia să fie în Vathi, capitala insulei. Din multe motive: pentru numeroasele taverne, pentru golful superb, pentru distanța mică față de portul Piso Aetos (de unde aveam să plecăm devreme, în ultima zi); pe scurt, pentru că am eu așa, o regulă nescrisă: în insulele mici trebuie să te cazezi în capitală.

Nu mă simt confortabil să rezerv mai multe variante pentru același loc și aceeași perioadă (îmi place să cred că știu exact ce vreau, hi-hi), dar aici fix asta s-a întâmplat. Am antamat o locație cu mult timp înainte de plecare, pe urmă, pe măsură ce oferta s-a extins un pic, încă una, și am stat în dubiu până în ultima clipă (în care puteam să mai anulez gratuit): cocoțați pe deal, cu vedere frumoasă la port sau jos, lângă plajă, la vreo 2 km în afara orașului?! M-am gândit că seara o să vrem să mergem în oraș, să mâncăm și să ne plimbăm și am zis că decât 2 km pe șosea, mai bine coborâm și urcăm dealul.

Deci „cocoțați pe deal” a rămas, mai precis Euktimeno, o mică pensiune cu doar câteva apartamente „de familie” (care pot acomoda până la 4 persoane); unul din ele avea să fie al nostru, pentru 2 nopți și pentru 131 euro. Cu nu mai știu câte zile înainte, 30% din prețul total au fost retrași din cont, urmând ca restul să-l plătim la fața locului.

Am părăsit Kefalonia din portul Sami, pe la 5 după-amiaza, la bordul unui ferry uriaș și de-a dreptul luxos, aparținând companiei Levante Ferries. N-am avut decât vreo 15-20 de minute la dispoziție pentru a ne bucura de atmosfera călătoriei, distanța dintre Sami și micul port Piso Aetos (pe alocuri s-ar putea să-l găsiți sub numele de Pisaetos) măsurând undeva până-n 10 km. Odată debarcați, am setat pe gps coordonatele pensiunii și în alte câteva minute am ajuns. Ne-am bâlbâit un picuț, în sensul că am nimerit inițial la vecinii Panorama Apts, din dreptul cărora se face în stânga o alee lătuță care, după 60-70 m, se termină cu un scuar uriaș. Aici e loc berechet de lăsat mașina și tot de aici pornesc treptele ce urcă spre pensiune.

Aceasta se prezintă ca o vilișoară gălbuie cu 2 niveluri; din descrierea de pe booking, știam că unul din balcoanele de la etaj avea să ne aparțină. Dar care?! Și pe unde o fi intrarea?! Liniște și pace... În timp ce Tati a rămas să mai moșmondească pe lângă mașină, eu am pornit-o voinicește pe scările din dreapta, care m-au condus în fața unei uși. Am bătut, n-a venit nici un răspuns, am încercat timid clanța, ea a opus rezistență... Apoi am apăsat un buton ce mi s-a părut a fi soneria. Doar că - ce să vezi?! - nu era soneria, ci... alarma! ???? Un zgomot înfiorător a sfâșiat brutal pacea locului, inima mea bătea ca nebuna, îmi venea să intru în pământ de rușine! Doamne, ce-am făcut?! Și cum opresc oare drăcia asta?!!!...

Dumnezeu e însă mare și bun și s-a-ndurat repede de mine, căci m-am trezit cu Tati, însoțit de o tanti (gazda), ambii zen, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Tanti a făcut semn s-o așteptăm, a coborât pe partea cealaltă a casei, de unde a adus un fel de cheie cu care a oprit zgomotul infernal. Pe urmă mi-a arătat soneria cea adevărată, care era fix alături (doar eu puteam s-o confund cu alarma, normal!) Mă gândeam că măcar Tati avea să mă certe, dar nu s-a-ntâmplat, deci pot să zic că, prin nu știu ce minune, am scăpat ieftin! ????

Doamna-gazdă e o femeie la vreo 55-60 de ani, blândă și zâmbitoare (nu genul de zâmbet forțat, comercial, ci zâmbetul acela de om bun, ce inundă și privirile). Citisem deja în review-uri că nu știe o boabă de engleză și chiar așa e. Ne-am înțeles din gesturi și priviri, doar până la punctul în care am încercat să-i propunem să plătim acum ce-i de plătit, căci în ultima zi vom pleca destul de devreme. N-am reușit să ne facem înțeleși, decât prin intermediul fiicei, pe care doamna a sunat-o mintenaș. Q. e. d. Există cel puțin o rezolvare pentru orice problemă, așa ne-a învățat profu’ de mate în liceu... Cam asta a fost aproape toată comunicarea cu gazda noastră; ne-am întâlnit și a doua zi cu dânsa, în trecere, ne-a întrebat din semne dacă-i totul în regulă, noi i-am confirmat tot din semne.

Apartamentul cuprinde un living spațios (ce include și chicineta), un dormitor, baia și o terasă generoasă, cu vedere splendidă spre golful ce adăpostește orașul. Ca aspect general, e mobilat destul de conservator, în (aproximativ) stil tradițional grecesc. Livingul are o canapea ce se poate deschide, o măsuță cu 2 scaune într-un colț, o comodă cu niște rafturi fixate în perete și cu televizorul deasupra; pe rafturi am găsit o mapă de prezentare a pensiunii, inclusiv recomandări de cârciumi, locuri de vizitat și de închiriat bărci. A, și parola de wi-fi, desigur (care nu știu cum funcționează, mie mi se pare mai comod să-mi folosesc datele mobile, atunci când nu mă costă suplimentar).

Chicineta ocupă doar un colț al livingului, dar e destul de bine echipată, inclusiv cu mașină de spălat rufe, plită-cuptor cu microunde (!) și hotă. Prin dulapuri și sertare am găsit tot ce ne-a trebuit. Oricum, nevoile noastre în acest sens, în vacanță, nu-s cine știe ce: farfurii, căni, pahare, tacâmuri, desfăcător multifuncțional; dacă mai avem și o cană electrică, e perfect. Am avut și cană electrică, deci a fost perfect. Pentru un plus de confort, chestii de spălat și scurs vasele. În frigider ne aștepta un pet mare cu apă, un gest frumos cu care deja ne obișnuiserăm prin Ionice și pe care l-am apreciat.

Dormitorul e micuț ca suprafață, un pic în dezacord cu restul apartamentului; dar cui îi trebuie mult spațiu vara, la mare?! Suficient însă cât să încapă patul dublu cu 2 noptiere de-o parte și de alta, un dulap și un suport de bagaje. Salteaua a fost confortabilă, lenjeria albă și plăcut parfumată, am avut câte o pernă de căciulă (eram fixată într-un timp pe 2 perne, dar nu mai sunt) și câte o veioză pe noptieră. Prize și întrerupătoare suficiente. Pe pat ne așteptau și prosoapele, unul mai mare și altul mai mic, de fiecare.

Baia este și ea dotată corespunzător, greu să zici că-ți lipsește ceva. Tron, chiuvetă, oglindă, cabină de duș cu bordură și perdeluță, suporturi pentru consumabile (săpun lichid și solid). N-am avut șampon sau alte chestii, aspect care nu ne-a deranjat, oricum le aveam pe ale noastre. Am avut și uscător de păr (rareori ne trebuie cu adevărat, niciodată vara, la mare).

Precum ați înțeles deja, piesa de rezistență a acestei cazări a fost terasa! Și mai ales priveliștea oferită! Practic, tot orașul era la picioarele noastre și, dincolo de el, golful franjurat, de un albastru variabil în funcție de momentul zilei, punctat cu zeci de bărcuțe albe! Dealurile verzi din jur completau și ele în mod fericit acest fabulos tablou!

Ca dotări, pe terasă am avut o masă cu 4 scaune; aici ne-am încropit cele 2 mic-dejunuri și ultima cină, când eram prea obosiți să mai coborâm în oraș și am preferat să-i admirăm luminile pâlpâitoare de aici, de sus. Am avut și un suport pe care să ne uscăm prosoapele și costumele de baie, un model mai ciudat, agățat de balustradă, în exterior.

La capitolul „altele” : gresie pe jos, aer condiționat în living (n-a fost nevoie să-l folosim; fiind oarecum „la înălțime” , apartamentul mi s-a părut destul de răcoros), perdeluțe drăguțe, dantelate, multe obiecte decorative, gen farfurii și vaze pictate cu imagini emblematice de pe insulă.

În prima seară am coborât în oraș per pedes, cam 15-20 de minute ne-a luat. Nici n-am simțit când au trecut, tot cu ochii în stânga și în dreapta, admirând casele micuțe, tradiționale, îmbrăcate în bolți de bougainvillea multicoloră. Am rătăcit pe străduțele orașului vechi, am cinat la o tavernă și ne-am întors... cu un taxi (5 euro). Cred că asta e varianta cea mai bună și o recomand: coborât pe jos, urcat cu taxiul.

Pentru cei ce plănuiesc o ședere mai de durată la Euktimeno, trebuie să știe că nu sunt restaurante sau magazine la o distanță rezonabilă, de străbătut cu piciorul. Dar... vezi mai sus: coborât la pas, întors cu taxiul, 5 euro bucata.

Altfel, locul e mirific! Cumva deasupra lumii, scăldat într-o „mare” de verde (măslini, pini, viță-de-vie), dimineața liniștea e deplină, se aud doar cocoșii din vecini, câte un mieunat de pisică și țipetele pescărușilor... Aerul e pur și parfumat, marea licărește jos, plină de promisiuni, chemându-te să descoperi micuța insulă legendară... Ceea ce vom face în episodul următor!...

(... de care, probabil, ne va despărți un întreg an... bine, nu an caledaristic, doar așa, înțelegeți voi... azi suntem în 2021, în curând vom fi în 2022...)

Un 2022 frumos, cu sănătate, mii de bucurii și călătorii frumoase vă urez din toată inima, dragi prieteni!

---

VIZUALIZĂRI: 695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI