ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.12.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel de trei stele la un preț infim

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

De la Nafplio (vezi impresii) la București sunt aproape 1.300 km - exclus să-i parcurgem într-o singură zi! Aveam deci nevoie de o cazare intermediară. Unde să fie, unde să fie? La Olimpiaki Akti, sau Olympic Beach, așa cum știam eu că-i spune din sejurul petrecut aici la începutul anilor 1990, pentru ca în 2019 să revin pentru o noapte.

Știu că mulți dintre aceia care au descoperit insulele grecești strâmbă acum din nas la ideea unei vacanțe pe Riviera Olimpului, în Paralia Katerini, Platamonas, Nei Pori sau Leptokaria. Adevărat, marea nu are aici nuanțele de turcoaz care i-au dat pe spate în alte locuri, însă plajele sunt frumoase iar distracțiile nu lipsesc. În plus, prețurile nu-ți dau bugetul peste cap!

Eu una cred că Olimpiaki Akti e o stațiune OK. Este micuță, nu are decât 9 străzi paralele cu țărmul și 5 care le intersectează în unghiuri drepte, după anticul model urbanistic hippodamian pe care îl întâlnisem și la situl arheologic de la Messene, dovadă că ideile geniale n-au moarte! ???? Rezultatul? Oriunde te-ai caza, în maxim 5 minute ești pe plaja foarte lungă (practic neîntreruptă până în mult mai animata Paralia Katerini vecină), lată, nisipoasă, dar cu intrare cam bruscă în apă, acesta fiind cam singurul inconvenient major, după părerea mea. O spun în cunoștință de cauză, căci ajunși la hotel pe la 15:30, am apucat să facem două băi la Olimpiaki.

Adaug că în stațiune există și o faleză tare drăguță și câteva magazine, mini-marketuri și taverne, la White Rose (Peri Orexeos) poposind și noi seara. Cum despre acest local am scris un review laudativ vezi impresii, nu voi menționa acum decât că mâncarea a fost la fel de delicioasă ca în urmă cu doi ani, însă clientela se subțiase în chip vădit din cauza pandemiei.

Una peste alta, recomand Olimpiaki Akti atât pentru o cazare de tranzit, cât și pentru sejururi liniștite și ieftine!

Să vă explic.

Cum locul de înnoptare îl decisesem, găsirea unui spațiu convenabil a durat foarte puțin. Fiind vorba doar de o noapte și cam știind la ce să mă aștept, am dat search pe booking filtrând studio cu cel mai mic preț și fără plata vreunui avans, câștigătorul fiind Hotel Panorama, strada Athinas nr. 9, a treia paralelă cu marea.

Panorama asta e cotată la trei stele și n-are panoramă..., stațiunea fiind plată, dar mna, ce să-i faci cu lipsa de imaginație?!! ????Intrarea se află de fapt pe strada Dios, cu care se intersectează, și acolo am găsit-o stând la umbră pe terasă pe gazda noastră, o doamnă în vârstă și nevorbitoare de engleză care l-a chemat imediat pe un tânăr (o fi fost fiul?), care ne-a făcut prompt formalitățile de cazare, ne-a luat banii și ne-a dat factură. Oho, ce chestie! ????

Să vă spun cât ne-a costat? Ei, hai că vă spun: 24,50 euro (ce-i drept cu discountul meu Genius de 20%; pentru că sunt un geniu! ????) Incredibil! Uite așa am mai coborât media prețului la cazare pentru circuitul nostru de două săptămâni și jumătate în Peloponez.

Hotelul are trei etaje, fiind deci mărișor, și e dotat cu lift. Noi nu l-am folosit, fiind repartizați la parter, lucru care ne-a convenit. Mașina am lăsat-o pe stradă, în fața clădirii, după care am pătruns în curtea înecată în flori de hârtie și de acolo în lobby. Mă rog, e un fel de-a zice, e de fapt un hol cu o masă, o canapea și două fotolii, hotelul neavând birou de recepție. Și tot acolo am văzut lipite pe perete, la un soi de avizier, anunțuri de excursii și - mai important pentru noi - parola de WiFi.

Mă grăbesc să vă asigur că netul a funcționat bine, la fel și televizorul și aparatul de aer condiționat, testate de Adrian în timp ce eu făceam duș.

Camera a fost triplă, așa cum sunt toate în acest hotel. Cuprindea așadar un pat dublu și unul de o persoană, fiecare cu noptiera aferentă, dar fără veioze. În cei 20 mp mai încăpuseră un birou cu sertare și scaun și o măsuță cu oglindă deasupra, iar într-un colț, lângă baie, chicineta cu plită electrică, chiuvetă, frigider mic, dulapuri și câteva farfurii, tacâmuri, pahare și căni, plus un șervet de pânză, bureți, o tigaie și un ibric. Pe acesta din urmă l-am utilizat a doua zi dimineața, când ne-am pregătit cafeluța înaintea plecării spre casă; micul dejun l-am luat la o patiserie de pe autostradă, căci cele din Olimpiaki încă nu deschiseseră la acea oră matinală.

Baia, de mărime potrivită, avea cădița de duș înălțată și protejată de o perdea, lucru întotdeauna util. Drept consumabile nu am primit decât hârtie igienică, ceea ce nu m-a deranjat fiindcă plec întotdeauna la drum cu cosmeticele personale.

Ușa prevăzută cu plasă de țânțari se deschidea spre un mic patio unde ne-am pus la uscat costumele de baie, am stat la povești după cină și ne-am băut cafeaua în dimineața următoare, comod așezați pe fotoliile din imitație de răchită, la masa rotundă umbrită de un ficus uriaș.

La prețul plătit și la ce curățenie am găsit, nu pot decât să recomand Hotel Panorama.

Cum acesta este ultimul meu review pe 2021, profit de ocazie pentru a ura Adminului Cornel și întregii suflări AFA-iste Crăciun fericit și un An Nou mai bun, cu sănătate, bucurii și cât mai multe întâlniri măcar virtuale pe site-ul nostru preferat, dacă altfel nu se va putea... ????

Mi-e dor de voi! ????

Și vă invit s-o ascultați pe inegalabila Nana Mouskouri interpretând un colind grecesc.

 

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 23.12.21 13:21:44
Validat / Publicat: 23.12.21 18:20:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Hotel Panorama văzut de pe strada Dios
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[23.12.21 20:02:09]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[23.12.21 20:07:49]
»

@webmaster: Mulțumesc

tata123 🔱
[24.12.21 20:37:58]
»

@Carmen Ion: O surpriză plăcută! În această vilă din Olympic Beach am stat în 2007 când am mers prima dată în Grecia, pe atunci fiind sub contract cu o agenție de turism românească.

Am fost mulțumiți de condiții, mai ales că doar noaptea ne prindeai prin cameră În rest am fost plecați în diverse excursii: Meteore, Dion și Muntele Athos, castelul Platamonas, Salonic ori în insula Skiathos (vezi impresii). La plajă am fost doar de vreo 3 ori, eram dornici să descoperim frumusețile Greciei.

Sărbători de iarnă frumoase!

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[24.12.21 21:06:51]
»

@tata123 ????: Mă bucur că împărtășim aceleași impresii plăcute despre Panorama.

Crăciun fericit!

Aurici
[28.12.21 22:54:42]
»

Mulțumim de urări, draga noastră colegă! Așa să fie, un an mai bun din toate punctele de vedere, implicit turistic. Eu sunt sigură că nu te lași și că ne vei mai da multe întâlniri, măcar virtuale. Mai devreme sau mai târziu și eu voi ajunge la întâlnire, pentru că îmi place mult cum ne prezinți lucrurile și mai ales umorul din ultima vreme.

Foarte drăguț colindul Nanei!

Din păcate, eu am ratat Grecia anul acesta dar sper să nu se mai întâmple.

Sărbători Fericite și un sfârșit de an liniștit dar cu voie bună!

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[28.12.21 23:32:04]
»

@Aurici: Mersi frumos pentru aprecieri și urări. Asemenea!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Carmen Ion, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂVila Panorama:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050238132476807 sec
    ecranul dvs: 1 x 1