Superba Andaluzie!

TIPĂREȘTE

Apropierea sfârșitului de an aducea cu sine posibilitatea deloc plăcută a pierderii valorii financiare din portofelul Blue Air, respectiv a creditului pentru un nou zbor în contul celui anulat către/de la Malaga exact la începutul pandemiei.

La vremea respectivă aveam toate detaliile puse la punct, de la închirierea mașinii până la rezervarea fiecărei cazări pentru cele 9 zile de sejur.

Adevărul complet e că aflându-mă în posesia certificatului verde dobândit ca urmare a rezistenței corpului în lupta cu virusul, mi-am zis că trebuie să îi dau utilitatea cuvenită, fiind portița de ieșire din țară în condițiile actuale.

Expun propunerea mea Adrianei care, mai cu jumătate de chef, o aprobă cu remarca” să fie undeva mai cald” . La ce oferă compania aviatică în materie de zboruri, asta însemna Andaluzia, Sicilia sau Cipru, expuse în ordinea atractivității pentru subsemnatul.

Rămâne așadar să aleg eu. Cum Andaluzia înseamnă mult mai mult decât oricare dintre toate, e clar că vom merge acolo.

Acest teritoriu mi-a rămas în minte de când am urmărit, la unguri, prezentarea Campionatului Mondial de fotbal din 1982, desfășurat în Spania. Imnul respectivei competiții, cu dansuri flamenco (nu știam eu la 10 ani nimic despre acel dans, sincer), soare, ocean și o stare de bunădispoziție ce mi-a rămas inoculată până în prezent. Iar acum mă declar mulțumit că am pășit pe acolo.

Comparativ cu primăvara anului trecut, toate le-am găsit mai scumpe, cu referire la cazări și servicii. Intrările la muzee sau castele au păstrat aceleași prețuri, în general.

Ca exemplu concret, pentru martie 2020 închiriatul autoturismului pentru 9 zile la Centauro, companie spaniolă, se cifra la 86 lei (da, e adevărat, pot prezenta rezervarea) în decembrie 2021 pentru 11 zile mi-au luat din cont 408 lei. Recunosc, e un preț super, însă e de 4,7 ori mai mult ca anul trecut.

De asemenea, cazările au luat-o în sus, cam cu 20%, comparație privind strict hotelurile la care am avut rezervări anul trecut. Cu o mențiunie specială privind Sevilla, acolo unde am ajuns în mijlocul unei festivități religioase care a majorat de aproape 4 ori prețul hotelurilor. Nu îmi venea să cred ce prețuri se practică în zilele în care itinerariul nostru ne ducea în capitala Andaluziei. Până când am ajuns acolo și am remarcat supraaglomerarea turistică și explicația tarifelor. Dar voi reveni când mă voi referi la Sevilla, unul dintre cele mai frumoase orașe europene în care am pășit.

Și uite așa, în ultima zi a lunii noiembrie plecăm spre Spania, vechea Hispanie a romanilor, denumire care pentru ei însemna” țara iepurilor” . Suntem transportați într-acolo cu cea mai nouă aeronavă a Blue Air, una, într-adevăr, arătând impecabil. Am impresia, fără a deborda de siguranță, că și la întoarcere am zburat cu același avion iar pilotul merită toată aprecierea noastră pentru modul extrem de lin în care ne-a așezat pe pista Aeroportului Otopeni. Parcă eram ouă într-un coș de Paști iar iepurașul – pilotul – ne-a pus cu măiastră îndemânare la sol.

Plecăm pe o vreme așa cum o știți și voi a fi în acea perioadă, adică ploaie, frig, zgribureală, umezeală, lume încruntată și ne pomenim, odată ajunși la Malaga, cu soare, cer complet azuriu, fără pată de nor, agitație, temperatură optimă pentru concediu și servicii contemporane. Adică, reprezentantul firmei de închirieri auto exact acolo unde ne transmisese în avans, cu un microbuz foarte curat. Cu deosebire spre al nostru conațional, care la revenire ne-a lăsat să așteptăm 16 minute până să ne aburce trupurile și bagajele în microbuzul lui avariat, rece și cu geamuri aburite, cu care ne va transporta la locul în care lăsasem Peugeot-ul nostru, în parcarea Hotelului Otopeni.

Îți vine să urli, dar într-un aeroport sunetul gutural al unui urlet de nemulțumire poate fi ușor acoperit de turația motoarelor gata de decolare spre lumi mai bune.

Dar să revenim la detaliile strict tehnice ale acestei escapade întinse de-a latul a 12 zile, porțiune de timp în care am încercat să includ cam tot ce reprezintă mai interesant minunea de Andaluzie.

Plecam de acasă cu o oarecare strângere de inimă pentru că nu știam dacă speranța noastră de a parcurge Caminito del Rey se va materializa ori ba. Începând cu data de 1 decembrie – nu musai că ar avea vreo legătură cu sărbătoarea românilor – urma să se schimbe administratorul acestui obiectiv turistic, aspect care presupunea o perioadă de timp de predare – primire a gestiunii.

Întrebasem în prealabil, prin mail, despre șansele noastre de a păși pe poteca suspendată, dar răspunsul” consultați site-ul” nu ne luminase. Am sperat până în antepenultima zi a sejurului că se va redeschide traseul, numai că în respectiva zi aveam să citesc pe site-ul oficial că rezervări se fac începând cu data de 21 decembrie a. c.

Astfel că am bifat o dezamăgire, deși creionasem traseul în sens invers celui inițial, de anul trecut, tocmai cu nădejdea de a apuca să ne preumblăm și pe acolo.

Că tot vorbesc de itinerar, am să vi-l fac cunoscut, unul creionat de o manieră mai alertă și completă despre care Daniel, născut în Sfântu Gheorghe și în prezent ghid în Granada și sudul Spaniei, îl catalogase drept” foarte fain, include cam tot ce e esențial în Andalucia” (cum zic spaniolii). Despre Daniel voi povesti aparte, în cadrul unui articol referitor la Granada.

Îmi era clar că pentru a ne mișca conform traseului creionat de mine aveam nevoie de mașină. Oricât de bune ar fi serviciile transportatorilor de călători, nu ai cum le sincroniza în așa fel încât să nu pierzi timp prețios. Dacă ai vrea să ajungi doar în orașele importante ale provinciei, ai putea folosi respectivele mijloace de transport, de acord.

Un mare cost al deplasării cu automobilul îl reprezintă parcările. Hotelurile din orașe nu au parcări gratuite, iar taxa pentru acestea trece, de obicei, de 15 euro. Dacă nu vrei să le achiți, poți lăsa autoturismul la o oarecare depărtare de centru pe drumurile ce au delimitări cu linie albă întreruptă, adică parcări fără plată. Așa am lăsat Fiat-ul 500 în Granada, la 1,4 kilometri de cazare.

Că tot vorbesc de transport, musai să îmi exprim satisfacția vis-a-vis de infrastructura rutieră, una cum eu nu am mai văzut și pe care nu am mai condus (nu am intrat și parcurs decât puțin în Germania, în rest am cam circulat prin mai toată Europa).

Ca să vă dați seama, de la Cadiz spre Malaga există Autopista (autostradă cu taxă), Autovia (autostradă fără plată) și drum național (evident, fără plată). Respectiva Autopista este singurul drum cu plată din întreaga Andaluzie, în rest nu se plătește nicio taxă, indiferent pe care dintre cele trei soiuri de drum circuli. O altă Autopista o regăsești de la Sevilla la Cadiz, dar în momentul trecerii noastre pe acolo nu aveai de achitat nimic.

În orașe există parcări pe termen lung și pe termen scurt. Despre cele pe termen lung pot a vă spune că am folosit în Cadiz și au tarife de 10 euro/24 h, mai ieftin decât să rezervi parcare contracost la hotel. Voi scrie la momentul respectiv puțin mai detaliat.

În Gibraltar nu e de intrat cu mașina, lăsați-o în La Linea de la Conception și de acolo dați-i drumul pe jos. E o mișcare destul de plăcută. Din documentările mele aflasem că Calle Gibraltar oferă locuri de parcare gratuită, asta însemnând linie albă discontinuă pentru banda dinspre bordură. Numai că în decembrie 2021 harnicii administratori locali au tras un albastru continuu peste acel alb, asta dându-ți obligația de a plăti de vrei să lenevească mașina ta acolo.

Ai la dispoziție parcările subterane, al căror cost e destul de piperat, cam 2,80 euro/oră. Sfatul meu e să te învărți cumva și să o lași la intrare în ultimul oraș spaniol înainte de graniță dacă tu consideri că ai chef să parcurgi mai mult de 2 kilometri până la frontiera hispano – britanică.

În satele albe poți lăsa mijlocul de transport la intrare, în parcări publice gratuite, pe marginea drumurilor cu aceeași linie albă întreruptă sau în parcări contracost.

Pentru 11 zile de închiriere a unui Fiat 500 Hybrid am achitat 408 lei la care s-a adăugat 208 euro asigurare completă. E prima dată când închei această asigurare în mod voit (m-au păcălit scoțienii la prima închiriere), nu am beneficiat de ea, dar la cât de zgâriate și îndoite erau majoritatea mașinilor din zonă cred că e mai bine să o încheiați.

Am străbătut 1.208 kilometri, cu un consum sub 5 l/kilometru și fără taxe de autostradă. Prețul benzinei variează de la 1,52 euro/litru la 1,32 euro/litru, la acesta din urmă cu unele probleme (adică se simte calitatea precară a combustibilului). Cele mai multe benzinării aparțin companiilor Cepsa sau Repsol, cu prețuri mai mari.

În privința cazării, am efectuat rezervări pentru primele nopți de acasă, iar ulterior din Spania. Am utilizat două platforme de rezervări, dar nu le menționez întrucât la ultimul articol în care am îndrăznit asta am fost atenționat de Webmaster că fac reclamă și mi-a cenzurat denumirea deși în cazul companiilor aviatice am observat că nu e aplicabilă aceeași practică.

Opinia mea e, că pentru a veni în sprijinul altor potențiali turiști, asemenea informații nu sunt de înlăturat, iar reclama nu se promovează prin aceste articole destinate unui grup restrâns de cititori interesați.

Am avut parte de hoteluri, de apartamente, de o splendoare de hacienda, am adăstat în locuințele spaniolilor, finlandezilor sau englezilor, prilej de a interacționa cu persoane de diferite vârste, culturi sau profesii, toate la un loc creionând o experiență de viață ce se adaugă precedentelor.

Te uiți înapoi și rămâi impresionat de oamenii cu care ai tăifăsuit, ți-au dat sfaturi sau au râs cu tine, cărora le-ai călcat pragul urmare a unei invitații nu neapărat interesată financiar, ci pur și simplu a unei deschideri umane spre cunoaștere. Și nu poți pleca de lângă ei fără a recunoaște că există și o altă viață decât în România, o viață mai calmă, mai tihnită, îndreptată spre liniștea și recunoașterea individului, a situării acestuia ca unul dintre subiecții principali ai vieții cotidiene.

Dacă îmi este permis a spune așa ceva,” am întors” traseul creionat pentru 2020, adică, acum, am pornit-o de la Malaga în sensul invers al acelor de ceasornic. Motivul inversării traiectului l-am prezentat anterior, respectiv speranța că vom ajunge pe Caminito del Rey. Dar nu am ajuns...

Cum nu am ajuns nici în Alcazar Real sau catedrala din Sevilla, o eroare de planificare, recunosc. Adevărul e că aș fi putut rezerva biletele pentru aceste intrări încă de acasă, erau disponibile, dar mi-am zis că itinerariul la fața locului poate suferi modificări. Nu a suferit, doar că aglomerarea turistică cauzată de sărbătoarea religioasă din Sevilla a atras enorm de multă lume, destul de mulți interesați și de cele două obiective turistice, astfel că mi-ai luat-o înainte și ne-au răpit posibilitatea de a vizita catedrala și palatul. Deși am stat două zile în zonă, tot nu am găsit bilete...

În ceea ce privește intrările la obiective turistice, în Andaluzia – ca și în întreaga Spanie, de altfel – mai totul se plătește. Sunt puține gratuite, iar câteva în anumite intervale orare ale unei zile, dar la mai toate muzeele sau catedralele trebuie să achiți taxă de acces.

În schimb te poți bucura gratuit de frumusețea și dărnicia naturii. Plaje, munți, drumuri șerpuite, minunatele sate albe, peșteri, canioane, nesfârșitele livezi de măslini dintre Granada și Cordoba, nenumărații portocali de pe străzile mai tuturor localităților, de ambianța tuturor așezărilor umane.

Cu o specificație aparte în perioada călătoriei noastre când se aprindeau luminile de Crăciun iar lumea începea să se dedea la obiceiurile acestei sărbători. În aproape toate orașele și satele străbătute era plin de crăciunițe roșii, în diverse aranjamente florale, cocoțate pe stâlpi, la nivelul solului înconjurate de un gazon perfect sau în ghivece ornamentale puse mai peste tot.

Ne-am bucurat să parcurgem ulițele în pantă, printre case albe ale Frigilianei, considerat cel mai frumos sat al regiunii, să vizităm Alhambra, cunoscutul palat al Granadei, să rătăcim pe străzile și în interiorul catedralei din Cordoba, să fim prinși în iureșul uman revărsat peste tot în Sevilla – oraș pe care îl așez în topul preferințelor mele -, să admirăm un apus superb la Cadiz, să pășim pe aleea betonată dintre Marea Mediterană și Oceanul Atlantic la Tarifa, cel mai sudic punct al Europei, să facem o scurtă incursiune în Marea Britanie (Gibraltar), să urcăm pe serpentine spre” pueblos blanco” splendide sau să admirăm măreția podului nou din Ronda.

Am avut parte de o excursie minunată, cu peisaje de vis, cu sate și orașe splendide, cu cetăți sau castele cocoțate pe înălțimi ce dominau peisajul din jur, cu vârfuri montane acoperite de nea și plaje de nisip alb, cu urme ale civilizației de acum mii de ani.

Toate acestea în Andaluzia, provincia spaniolă în care muzicalitatea sunetelor se regăsește în fiecare denumire de localitate, cartier, stradă, restaurant sau nume al persoanelor.

Acolo unde debitul verbal al locuitorilor aruncă în aer cele mai multe sunete pe unitate de timp și unde cea mai abruptă consoană se transformă într-o vocală melodioasă.

Andaluzia, teritoriul în care nu poți fi trist... În care totul pleacă, parcă, de la înălțimea vârfului literei A și se rostogolește melodios spre ultimul sunet, într-o mișcare fluentă, muzicală și pasională.

---

VIZUALIZĂRI: 1226 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI