Cea mai veche amintire postată pe AFA de un user: la Hemeiuş în 1939

TIPĂREȘTE

În preajma celui de al doilea război mondial, locuiam împreună cu părinţii şi bunicii la Bacău. Pe atunci, nu apăruseră medicamente specifice anumitor boli, nici vaccinuri, nici antibiotice Mai toţi făceam ˝bolile copilăriei, ˝ dintre care unele lăsau sechele pe viaţă, altele treceau cu mijloace empirice, copilul căpătând imunitate pe viaţă. Unii mureau dar natalitatea ridicată a făcut România Mare. Boile copilăriei erau: varicela, scarlatina, rubeola, rujeola, roseola, meningita şi dacă locuiai pe malul Dunării, te puteai alege şi cu malarie. Cu mândrie spun că tata care era medic de familie în zona lacului Greaca, în calitate de fost ofiţer a eradicat malaria, care era un adevărat flagel pe malurile Dunării.

Bolile copilăriei erau foarte contagioase aşa că jucându-mă cu copiii am făcut o formă severă de tuse convulsivă, numită popular tuse măgărească din cauza zgomotului care apărea după 10-15 min. de tuse continuă. Erau chinte lungi, zi şi noapte şi singurele medicamente şi tratamente cunoscute erau prontosil şi piramidon, nişte sulfamide germane făcute la Bayer, prişniţe cu oţet puse pe piept şi pahare (ventuze) pe spate.

În 1928, cercetătorul scoţian Alexander Fleming a descoperit penicilina produsă de un mucegai, cu rezultate curative excepţionale în infecţiile bacteriene. Această descoperire a permis o dezvoltare impresionantă în ceea ce privește tratamentul bolilor copilăriei care, până atunci seceraseră pe globul pământesc milioane de suflete nevinovate. În anul 1940 Fleming şi alţi doi cercetători au izolat si purificat penicilina începând imediat producţia. Ca urmare lui Al. Flaming şi ceilorlalţi doi cercetători li s-a acordat în 1945 premiul Nobel pentru medicină. Deşi de aproape un secol antibioticele au avut rezultate excepţionale, astăzi se vorbeşte despre rezistenţa la antibiotic ca urmare a excesului de consum pentru maladii la care nu au efect şi a mutaţiilor rapide ale agenţilor patogeni.

Deci în toamna anului1939 părinţii au hotărât să mă ducă undeva, unde aerul nu era poluat ca în oraş. Au hotărât ca mama să mă însoţească la Hemeiuş, o comună aflată la doar 11 km de Bacău, sora mea să se mute la bunici iar tata în timpul săptămânii să mănânce la popotă iar de sâmbătă după amiază până duminică seara să stea cu noi la Hemeius.

Acum vin amintirile, asa cum au fost percepute de un copil de nici şase ani, fără a suferi nicio modificare. În ciuda celor foarte mulţi ani şi evenimente care au trecut peste mine, am trei amintiri pe care le-am reţinut cu precizie de detaliu:

1. Tata venind pe cărare cu raniţa plină de bunătăţi aduse din oraş. Până la intrarea în comună venea cu un jeep militar care însă nu mai putea înainta prin noroiul răscolit. Se oprea la poartă ca să-şi mai tragă sufletul pe pantă, străbătea curtea şi în pridvor se descălţa. Noroiul de pe cizme îngheţase din cauză că în octombrie- noiembrie, în regiune era foarte frig.

2. Mama făcându-mi mămăliguţă la un primus pe gaz lampant. Nu exista mălai grisat aşa că mâncam mămăliga cu cocoloaşe de mălai aglomerat. Ca să-mi mai potolească gâtul inflamat de atâta tuse, punea în mămăligă o lingură de unt de ţară, solid şi mirosind a lapte de vacă. Şi acum parcă savurez cocoloaşele din mămăligă şi cana de lapte fiebinte cu caimacul gros cât un deget.

3. Ghiţă. Era porcul pus la îngrăşat că în curând venea Ignatul şi trebuia tăiat. Mama mă ţinea departe de Ghiţă, abia după ani am înţeles de ce. Casa şi pământul din jurul ei erau ale bătrânei. Pe ginere îl chema Ghiţă şi când venea omul obosit de la muncă plus un păharel- două, bătrâna striga la fi-sa. ˝Fă, vezi că ţi-a venit omu´, dă-i ciorbă dar să laşi şi pentru Ghită că amu îl tăiem˝. Târziu peste ani am înţeles de ce se spune ˝soacră, soacră, poamă acră˝ iată ilustrarea conflictului între generaţii.

Atât. Altceva nu mai ţin minte. Văzând că uit, în special lucruri recente, că nu sunt sigură dacă mi-am luat medicamentele sau ce am mâncat astăzi, am întrebat odată un doctor˝Don doctor de ce ţin minte întâmplări petrecute cu ani în urmă şi uit, vorba aceea ˝de la mână pân´la gură? ce mi s-a întâmplat ieri sau azi. Mi-a dat o explicaţie pe care vi-o spun sub beneficiu de inventar, ˝Creerul este ca un buret care se îmbibă cu apă pe măsură ce procesează informaţii. Când e plin până la refuz, rejectează ultimile întâmplări şi le păstrează pe cele vechi. Aşa o fi?

Am căutat pe AFA să văd dacă s-a scris ceva despre Hemeiuş? Se putea să lipsească din palmares? , Sunt patru reviewuri, unul scris de doamna noastră Iulianic, alte două despre cazarea la Antik House 4* şi altul la pensiunea Margo3*. Sunt reviewuri interesante în special al lui Iulianic care descrie ce s-ar putea vedea la Hemeiuş

Păi ca să ajungi la Hemeiuş, notaţi-vă coordonatele 46.625156,26.852709 şi ţineţi drumul DN15 spre Piatra Neamţ. 11km sunt un fleac. Regiunea este frumoasă, împădurită şi situată la o altitudine de 176m. Comuna este formată din trei sate: Fântânele, Lilieci şi Hemeiuş. Ca obiective de văzut ar fi Parcul Dendrologic cu o suprafaţă de 48ha şi în care trăiesc peste 200 specii idigene şi exotice, conacul Cantacuzino-Paşcanu zis şi Conacul Roşu construit în 1880, biserica din satul Fântânele, ridicată în 1700 şi biserica din Hemeiuş 1890

Mai interesantă este statistica privind învoluţia populaţiei: în 2007, în Hemeiuş locuiau 4387 suflete, în 2011 doar 1911 locuitori. Au dispărut în patru ani aproape 2500 locuitori şi în ultimii zece ani tot au mai plecat, doar nu s-au întors acasă. Şi asta este statistica doar pentru un sat. Mai suntem un popor sau doar o populaţie?

Staţi, că n-am terminat! Dacă scăpăm cu bine din iarna asta şi sănătatea mi-ar permite, mă gândesc să vorbesc cu cineva să mă ducă la gară şi să mă instaleze în compartiment. La Bacău, în dreptul vagonului în care am călătorit să mă aştepte nepoata sau nepotul. Cu pasajul subteran e mai greu dar hai o treaptă! , hai încă una. Apoi să luăm un taxi până acasă. A doua zi, tot cu taxiul 11 km dus plus 11 întors, sigur nu voi mai recunoaşte nimic. Vise Mama Michi, vise! . În fond de ce nu? Speranţa moare ultima.

---

VIZUALIZĂRI: 297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI