Mâncare ca la mama, acasă - în Kefalonia

TIPĂREȘTE

Am avut damblaua să vedem cum e la munte, în Kefalonia și ne-a cam ieșit pe nas. Noi suntem mai degrabă sea persons decât mountain persons, nici nu prea știm cum să ne comportăm cu muntele, câteodată ne intimidează, alteori avem tendința să-l subestimăm. Cine s-ar fi gândit că (era să zic „în miez de vară” , dar calendaristic luna septembrie începuse deja de vreo săptămână) pe culmile munților, printre păduri de brazi, la peste 1600 m altitudine, ne va (sur) prinde o ploaie rece și rea, în condițiile în care jos, în vale, plajele și marea râdeau în soare?! Oricine, mai puțin noi.

Înfrigurați, cu căldura pornită la maxim în mașină, am început să coborâm, urmărind cu speranță termometrul de pe bord, în care gradele creșteau încet, dar sigur. Am zis însă să nu ne-ntoarcem pe unde am venit și-am apucat-o pe partea cealaltă a muntelui; cu puțin înainte de localitatea-port Poros, aveam s-o cotim spre țărmul sudic, intenția finală fiind să ne încălzim pe deplin oasele pe plaja preferată, Kaminia.

Uitându-mă la un moment dat pe pin-uielile mele de pe harta virtuală, am realizat că în curând avea să ne ațină calea un loc pe care mi-l lăudase intens o amică de-a mea, Luiza: „Au niște plăcinte de casă!... Mamă-mamă! Aia cu lămâie e demențială!” Nu uitasem de el, dar cumva nu se nimerise până atunci și chiar mă gândeam dacă n-o să fim nevoiți să-i dăm skip... Era o ocazie prea bună ca s-o ratăm, chiar dacă, fiind vremea prânzului, ar fi mers mai degrabă niște sărături-ceva; am zis că ne oprim și ne-om orienta la fața locului.

Chiar la intrarea în satul Agios Nikolaos, pe partea dreaptă, pe un tăpșan ușor supraînălțat, cuprins în arcul uneia din meandrele drumului, se află Olive Garden. Precum Milos Taverna din Farsa, e genul de loc pe lângă care am fi trecut ca vântul și ca gândul, poate nici nu l-am fi observat – dacă n-am fi avut referințe atât de călduroase. De la nivelul șoselei nu vezi mare lucru, doar îți aține calea un indicator scris de mână, care te invită să poposești. Peste drum este amenajată o mică parcare, noi n-am văzut-o inițial și am tras mașina un pic mai în față, pe aceeași parte, în afara carosabilului.

Am urcat cele câteva trepte, ne-a întâmpinat un cățel leneș, tolănit într-un boschet din apropierea aleii. Am inspectat locul rapid, cu privirile: o construcție verde micuță, cât să cuprindă o singură încăpere (bucătăria, probabil), prelungită cu o copertină simplă, sub care se găseau 3 mese, toate ocupate. Pe latura dinspre stradă, un șir de alte 4-5 mese de lemn, cu băncuțe așijderea, la umbra măslinilor. În mijlocul pajiștei, o fântână. În apropiere, un camion albastru cu remorcă, dezafectat, pe post de sprijinitor de panouri publicitare hand-made. Un loc plin de farmec rural autentic!

Stăpânul casei ne-a reperat rapid și ne-a invitat să ocupăm una din cele 2-3 mese rămase libere. Citisem pe undeva (sau îmi spusese Luiza) că Olive Garden este de o mică afacere de familie – o englezoaică (Helen, zisă și Eleni) măritată cu un grec; ea gătește (iar plăcintele sale au făcut înconjurul insulei, se pare), el servește. Evident, aveam să interacționăm cu amândoi – oameni la a doua tinerețe, joviali, mereu cu zâmbetul pe buze.

Încă nu ne încălziserăm pe deplin, chestiile cu mânecă lungă erau fleașcă, așa că am căutat masa cea mai însorită, spre surprinderea gazdei noastre. Meniul cuprinde doar câteva feluri și nu-l primești la masă, decât pe cale orală. Am întrebat dacă au și altceva de mâncare în afară de plăcinte, iar nenea și-a chestionat consoarta: „Hei, Eleni, ce mai avem acolo?” „Chiftele doar o porție; în rest, de toate!”

Mi-am frecat mâinile mulțumită, sunt o mare iubitoare de tocături, și m-am grăbit să comand chifteluțele (8 euro), iar Tati a luat roșii umplute (tot 8 euro). Și o salată grecească (6,5 euro) s-o șeruim, înainte de toate. Și câte o berulă (3,5 euro). Deocamdată ne-am declarat mulțumiți; om mai vedea după! ???? „Dar plăcinte aveți?” Blasfemie!!!... Domnul mi-a aruncat o privire de parcă eram ultima zănatecă din lume și mi-a răspuns sec: „Later.”

Încet-încet am început să ne încălzim și să ne relaxăm. Două pisici au prins a ne da târcoale, ne-au văzut probabil prospături și știau ele ce urmează... Din păcate, curând am fost nevoiți să le dezamăgim; salata grecească n-a mirosit ispititor pentru ele, pâinica rumenă nici atât. Pentru noi însă, da.

N-am terminat bine aperitivul, că imediat am primit și farfuriile cu felurile principale, colorate și apetisante, după cum arătau. Chifteluțele erau rotunde, mici și multe, asortate cu cartofi pai și felii de tomate, iar Tati s-a căpătat cu 2 roșii uriașe cu garnitură de cartofi la cuptor. Mâncare de casă, adevărată, de care mi-era atât de dor!... Cred că nu exagerez dacă declar că, în materie de chifteluțe, cele de la Olive Garden se plasează în top5!... Aromate, suculente, delicioase!

A venit vremea să ne mângâiem pe burtici și... să comandăm desertul, desigur! Și totuși, plăcinte aveți?! „Avem; cu mere sau cu lămâie?!” Tati a zis pas, nu mai pot, iau un pic de la tine; hmm... urăsc să fiu nevoită să aleg dintre 2 opțiuni care par la fel de bune. Mai bine dau cu zarul. Bine, cu lămâie, că mă ceartă Luiza!... A, și câte o cafeluță de-aia grecească, vă rog! No sugar!

Plăcinta cu lămâie a fost mai degrabă o tartă. Ab-so-lut divină! Cafeluța – cafeluță, de-acum puține lucruri ne mai puteau impresiona...

Toate celelalte mese se goliseră, am cerut și noi nota, am fost invitați la bar în acest scop. La Olive Garden nu se poate plăti decât cash și... faceți și voi o socoteală: 38 de euroi, hai 40, să fie număr rotund. Works for me – aperitiv, fel principal, desert și băuturi. Cât Tati a plătit, am avut timp un pic să inspectez barul și am descoperit „meniul” scris cu cretă pe o tăbliță, dar și micul „magazin de suveniruri” : borcane de conserve, textile lucrate manual etc.

Concluzii: ne-a plăcut mult la Olive Garden, mă bucur că ne-a ieșit în cale și ne-am oprit. Recomand și, cu siguranță, vom face orice ocol va fi necesar să accesăm din nou locația, dacă ar fi să revenim cândva în Kefalonia (precum visăm; dar cine știe?! lumea e atât de mare!).

P. S. Am uitat să amintesc de toalete. Ele se află într-o clădire alăturată, pe care am descoperit-o ulterior, special destinată și sunt absolut ok. The end.

---

VIZUALIZĂRI: 1296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI