Saint-Malo, orașul corsarilor

TIPĂREȘTE

De” stânca” Saint- Malo, m-am indrăgostit la prima vedere.

Orașul lui Chateaubriand, al corsarilor sau al lui Jaques Cartier este, după părerea mea, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Bretaniei, poate chiar cel mai frumos.

Saint-Malo este așezat chiar la gura de vărsare a răului Rance, pe malul drept al estuarului, in nordvestul peninsulei Clos Poulet.

Vechea așezare romană numită Aleth a fost locul unde Sfântul Aaron s-a retras de” ispitele lumii” și a construit un oratoriu. Treizeci de ani mai târziu, alături de Sfântul Aaron, a venit un discipol al Sfântului Brendan pe nume Maclou sau Malo. Acesta era originar din Țara Galilor, și a ajuns in Aleth după șapte ani de navigație in căutarea Paradisului pământesc. Sfântul Maclou a devenit episcop al orașului care i-a imprumutat numele, și unul din cei șapte sfinți fondatori ai Bretaniei. Saint-Malo a devenit parte a regatului Franței in anul 1493 și a inflorit in perioada descoperirii Lumii Noi. In această perioadă s-a desprins de regat, proclamându-și in dependența. Timp de patru ani s-a numit Republica Saint-Malo, motto-ul noii republici fiind” Ni Francais, ni Breton, Malouin suis (nu francez, nu breton, ci malouin).

Din Saint-Malo, in anul 1535 a plecat peste mări și Jaques Cartier, cel care a ajuns pe teritoriul Canadei de azi, a urcat pe cursul râului Saint Lawrence și a descoperit satele Stadacona și Hochelaga in prezent orașele Quebec și Montreal.

Saint-Malo mai este denumit și orașul corsarilor, acei pirați care lucrau pentru regele Franței și atacau navele inamice. In Franța aceștia nu puteau fi condamnați pentru activități de piraterie, deoarece dețineau o licență prin care puteau să atace doar navele inamice și să predea regelui o parte din pradă. Activitatea corsarilor a fost foarte profitabilă pentru francezi provocând in același timp importante pierderi navelor comerciale ale țărilor dușmane Franței, in special ale Angliei.

Activitatea corsarilor a continuat până la inceputul secolului al XIX-lea fiind total interzisă abia prin Tratatul de la Paris din 1814.

In timpul Revoluției Franceze orașul a purtat mai multe nume: Port-Malo, Commune-de-la-Victoire și Mont-Mammet. Fiind un oraș de luptători, de bretoni mândri care cu greu acceptau apartenența de regatul Francez, schimbările aduse de Revoluția Franceză au fost bine primite.

In timpul celui de al doilea război mondial orașul este distrus aproape in intregime de bombardamentele forțelor americane. In interiorul fortificațiilor orașului erau incartiruiți aproximagtiv 12000 de soldați germani, care au refuzat să se predea atunci când autoritățile orașului au solicitat acest lucru. Orașul a fost incendiat de armata germană și bombardat de americani, dar din fericire locuitorii au fost evacuați la timp, evitându-se astfel pierderi mari de vieți omenești.

Orașul a fost reconstruit imediat după război, respectându-se in mare parte planul inițial. Unele clădiri au fost identic reconstruite, prin folosirea unor părți din construcții salvate, recuperate și numerotate și a unor desene executate inainte de 1944. Doisprezece ani a durat reconstrucția orașului, la ea contribuind primarul și fostul ministru de stat Guy La Chambre, locuitorii orașului și donații din Quebec.

In prezent Saint-Malo este un important oraș turistic, fiind cel mai vizitat loc din Bretania.

Orașul este deservit de un port cu un terminal de ferry-uri, care străbat Canalul Mânecii și ajung in porturi din Marea Britanie. In Saint-Malo se poate ajunge și cu TGV-ul, din Paris sau din Rennes, precum și cu avionul, aeroportul situindu-se la 5 Km de oraș.

După scurta istorie a orașului vă invit la o plimbare prin Saint-Malo și voi incepe cu fortificațiile orașului.

Acestea au fost ridicate inițial in secolul al XII-lea, au fost distruse in urma unui mare incendiu din 1661 și refăcute in secolul al XVIII-lea. Fortificațiile inconjoară orașul pe o lungime de doi Km și sunt prevăzute cu opt porți prin care poți pătrunde in orașul din interiorul zidurilor (intra muros). La fiecare poartă sunt scări care conduc pe ziduri. O plimbare pe fortificații este de neratat pentru oricine vizitează orașul, oferimd cele mai frumoase priveliști asupra portului, a clădirilor din interiorul zidurilor, a plajelor, a insulelor Grand Be și Petit Be și a Fortului Național.

Am inceput turul de la Poarta Dinan și l-am terminat la Castelul Saint-Malo. De pe ziduri se poate coborî pe una din plaje sau in oraș, plimbarea putând fi combinată cu o scurtă imbăiere in apele oceanului sau cu o masă la unul din restaurantele din oraș.

Insula Grand Be se află la câteva sute de metri de fortificații. La ea se poate ajunge pe jos, pe o cărare care pornește de pe plaja Bon Secours și care apare in momentul refluxului transformând insula Grand Be in peninsulă. Atenție insă la orarul mareelor. Dacă ești prins de flux pe insulă recomandarea este să rămâi acolo până la reflux. Curenții puternici care se formează in timpul fluxului pot crea dificultăți chiar și unui foarte bun inotător.

Insula este stâncoasă, un mic munte pe care poți să ajungi in vârf cu foarte puțin efort răsplătit cu frumoasele priveliști asupra fortăreței și a golfului. Pe insulă este inmormântat scriitorul Chateaubriand, intr-un mormânt cu fața la mare, așa cum a fost dorința lui. Chateaubriand si-a căutat locul de mormânt incă din timpul vieții, solicitând primarului din Saint-Malo dreptul de a folosi in acest scop vestul vârfului insulei. Inițial cererea i-a fost respinsă dar după nenumărate insistențe și cu ajutorul unui prieten, scriitorul Hippolyte de Morvonnais, a obținut acordul. Mormântul a fost gata cu zece ani inainte de moartea scriitorului, in anul 1838. Nu există nicio inscripție pe mormânt, indicațiile scriitorului au fost clare in acest sens. A dorit doar un mormând cu fața la mare ca să poată asculta” zgomotul care mi-a legănat primul somn” . Pe stânca din spatele mormântului există o placă care ne inștiințează că aici odihnește un mare scriitor francez, care a ales să fie ingropat aici si să audă doar vântul și marea.

Una din cele mai frumoase descrieri ale insulei a fost oferită de Gustave Flaubert in” Par les champs et par les greves” in care spunea: ” Am fost acolo intr-o seară, la reflux. Soarele incă apunea pe nisip. Algele s-au răspândit ca părul femeilor antice de-a lungul unui mormânt mare. Insula era pustie; acolo crește o iarbă rară amestecată cu mici smocuri de flori violete și urzici mari. In vârf este o cazemată dărăpănată. La jumătatea dealului, este o suprafață de vreo 10 metri pătrați in mijlocul căreia se inalță o lespede de granit cu o cruce latină. Mormântul este alcătuit din trei piese, una pentru soclu, una pentru lespede si una pentru cruce. Va dormi acolo, cu capul spre mare, in acest mormânt construit pe un recif, nemurirea lui va fi ca și viața lui, părăsită de alții și inconjurată de furtuni” .

De pe Grande Be se poate merge mai departe pe insula Petit Be unde se află un fort construit de Vauban in sec. XVII. Pe insulă se poate ajunge și in timpul fluxului, cu mici ambarcațiuni. Noi nu am mai reușit să ajungem pe Petit Be, incepuse fluxul și apa acoprea deja fâșia de nisip care lega cele două insule.

Le Fort National, aflat vis-a-vis de Castelul Saint-Malo, pe Islet, o insulă stâncoasă, se poate vizita tot in perioada refluxului. A purtat diferite denumiri in funcție de perioada pe care o străbătea Franța – Fort Royal, in perioadfa monarhiei, Fort Islet in timpul Revoluției Franceze și Fortul Imperial in timpul in care Franța era un imperiu. O scurtă plimbare printre stâncile eliberate de mare ne duce de la plaja l' Eventail la Fortul National, așa cum se numește in prezent. Fortul a fost construit in 1689 de inginerul Simeon Garengeau după planurile lui Vauban, care a primit sarcina de a construi un sistem de apărare a orașului corsarilor. Douazeci și trei de tunuri a amplasat Vauban pe Islet pentru apărarea orașului.

Fortul se poate vizita zilnic, doar in timpul refluxului, iar un bilet costă 5 Euro/persoană.

Revenim pe zidurile orașului pentru o scurtă vedere a Château de Saint Malo sau Château de la Duchesse Anne. Construcția castelului a inceput la inceputul secolului al XV-lea, pe timpul lui Jean V, Duce al Bretaniei. Castelul a suferit numeroase modificări și adăugiri de-a lungul timpului. In a doua parte a secolului al XV-lea a fost construit turnul numit Le Generale și Turnul Quic-en-Groigne, distruse in timpul Revoluției Franceze. In secolul următor au fost adăugate alte două turnuri – Turnul Morii și Turnul Doamnelor, iar in secolul al XVII-lea a fost adăugat un bastion de formă triunghiulară. Vauban și-a adus și el contribuția la modificarea castelului, montând tunuri pe meterezele castelului și construind două barăci in interiorul zidurilor castelului. Castelul a devenit cazarmă din secolul al XIX-lea până in anul 1921. In vechea cazarmă iși are sediul in prezent Primăria Orașului.

Château de Saint Malo in prezent este inchis, fiind in plină perioadă de restaurare. După ultimele informații, va fi decshis in anul 2022.

După ce ne-am plimbat pe metereze și pe insulele din jurul orașului, a venit timpul să vizităm și orașul din interiorul meterezelor, centrul vechi al Saint-Malo sau Intra-Muros, așa cum mai este cunoscut.

Am intrat in centrul vechi pe la poarta din dreptul Castelului Saint-Malo. Centrul vechi este complet inconjurat de metereze, cu porți de ieșire din loc in loc spre plajele orașului. Străzile pietruite și inguste sunt mărginite de case impunătoare, cu fațade acoperite cu piatră, mărturie a bogăției orașului.

Fațadele caselor construite inițial din lemn au fost acoperite cu granit in secolul al XVIII-lea, crescând astfel farmecul orașului. Peste 50 de clădiri sunt clasificate drept monumente istorice.

In centrul vechi circulația autovehiculelor este restricționată, putând pătrunde, in anumite părți, numai rezidenții. Centrul vechi se poate vizita pe jos (ceea ce recomand) sau cu un trenuleț turistic.

In intra-muros găsești o mulțime de magazine, restaurante, cafenele, gelaterii și creperii.

Printre clădirile emblematice ale centrului vechi de numără Catedrala Saint-Vincent, fosta mănăstire Recollets de Saint Malo, Biserica Saint-Saveur sau Capela Saint-Aaron.

Plajele din Saint-Malo

Deși poate unii vor spune că nu se poate face plajă și baie pe țărmul breton al Atlanticului, trebuie să ii contraczic. Se poate face baie, apa nu este așa de rece, nisipul este foarte fin, plajele sunt foarte frumoase.

De-a lungul zidurilor orașului sunt mai multe plaje, toate frumoase și cu nisip foarte fin.

Grande Plage du Sillon este cea mai mare plajă și a fost votată, in 2018, cea mai frumoasă plajă din Franța. Are o lungime de trei km de nisip fin, și leagă două cartiere ale orașului – Intra-Muros și Parame. In timpul fluxului plaja dispare in intregime, iar la reflux devine o plajă foarte lată.

La Plage de l' Eventail, este siutuată chiar in continuarea Plajei Sillon, lângă zidurile din dreptul Castelului Saint- Malo. De pe această plajă se poate traversa la Fortul Național. Si această plajă dispare la flux.

Pe cele două plaje sunt infipte in nisip, incă din sec. al XIX-lea, niște stâlpi mari din lemn, adevărate diguri care au rolul de a sparge valurile in timpul mareelor inalte. In afara rolului practic au și un rol estetic, o plimbare printre acești stâlpi având un farmec aparte.

La Plage de Bon Secours, este, probabil cea mai frecventată plajă. Se află chiar lângă metereze și este plaja de unde se pleacă spre insula Grand Be. Pe această plajă am văzut prima dată o piscină naturală, construită in apele oceanului. Când apele se retrag, râmâne foarte bine conturată piscina. Dar surpriza cea mai mare a constituit-o trambulina, amplasată la marginea dinspre larg a piscinei. Când am văzut o trambulină amplasată in larg, nu am ințeles rolul ei și cum poți să ajungi acolo. La reflux am ințeles!

De pe această plajă se vede foarte bine orașul Dinard, la care se poate ajunge cu o ambarcațiune rapidă, un fel de bus nautic, din portul Saint-Malo.

La Plage du Mole, este ultima plajă de lângă ziduri, cu acces din orașul vechi. Este cea mai adăpostită plajă, motiv pentru care este foarte frecventată de familiile cu copii.

In timpul refluxului se poate merge pe țărm de la o plajă la alta, practic, meterezele fiind inconjurate de o plajă mare.

Toate plajele sunt foarte bine supravegheate de salvamari. Un salvamar stă in apă, la mal, iar celălalt pe țărm, in cabina de supraveghere special amenajată. La un interval de timp fac schimb de locuri.

Și, pentru că am vorbit de plaje, este obligatoriu să vă spun câte ceva despre mareea din Saint-Malo, care este cea mai inaltă din Europa. Peste tot unde este acces la mare sunt panouri informative care atenționează turiștii de pericolul și forța mareelor și sunt menționate site-urile unde se poate consulta orarul fluxului și refluxului.

Primăvara și toamna este cea mai inaltă maree, valurile izbesc cu putere meterezele și creează un spectacol frumos și periculos.

Pe mine m-a impresionat cât de mult se retrage apa și cum poți să mergi pe jos la insulelel care cu câteva ore mai inainte erau in largul oceanului.

Ne-a plăcut mult in Saint-Malo și aproape că am regretat că nu ne-am cazat acolo.

Dacă mergeți in Bretania nu ocoliți orașul corsarilor!

Sunt foarte multe posibilități de relaxare și distracție in oraș - plajă, minicroaziere, muzee, un acvariu, multe restaurante, baruri, cafenele.

---

VIZUALIZĂRI: 2304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI