ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.12.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 1 zile
Solo
1 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

„Urmele” Regelui Mihai I în București

TIPĂREȘTE

Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie. (Fragment din discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României, 2011)

Pe 25 octombrie 2021 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, un veac de frământări în care Regele a marcat istoria românească și nu numai. Regele Mihai I a fost ultimul monarh al României, cel mai tânăr rege din istoria națională, primul și singurul nostru rege născut în granițele României Mari, cel mai longeviv rege din istoria mondială care a supraviețuit 90 de ani de la propria încoronare, ultimul șef de stat participant efectiv la cel de-al Doilea Război Mondial, ultimul suveran al Europei estice înaintea prăbușirii democrațiilor.

Bucureștiul păstrează urmele trecerii Regelui Mihai I prin clădiri, denumiri de locuri și monumente. De-a lungul timpului am reușit să văd o mare parte din obiectivele care ne leagă în epoca contemporană de ultimul Rege. Pe lângă multe din aceste locuri trecem des, fără a cunoaște istoria sau importanța lor.

Să recapitulăm, pe scurt, câteva puncte emblematice din istoria regală bucureșteană legate de Regele Mihai I:

Palatul Regal. Actuala formă a Palatului este rezultatul celor cinci etape de construcție/refacere/restaurare desfășurate în perioada 1926-1940. Din 1950 impunătoarea clădire va deveni muzeu de artă, funcțiune păstrată și în ziua de azi (vezi istoric: historia.ro/sectiune/gene ... file-de-poveste).

Interioarele care păstrează cel mai bine legătura cu monarhia sunt denumite „Spațiile Isorice” : Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor. Am vizitat în primăvara lui 2021 aceste încăperi, puteți citi descrierile aici: vezi impresii.

Legătura Regelui Mihai cu Palatul Regal de pe Calea Victoriei a început încă din copilărie (când stă lângă Regele Carol al II-lea), a continuat cu încoronarea sa în septembrie 1940 în Sala Tronului (fanatik.ro/ce-scriau-ziar ... maniei-19743103) și s-au încheiat cu ultimul drum din 2017. Funeraliile Regelui Mihai rămân în memoria românilor drept o filă emoționantă din istoria națională. Am trecut și eu în 2017 prin fața catafalcului depus în Sala Tronului și am participat la ceremoniile exterioare.

Palatul Elisabeta. Bombardarea Palatului Regal în 1944 și distrugerea vilei din spate care era de fapt locuința Familiei Regale au condus către mutarea Regelui Mihai la Palatul Elisabeta, proprietatea mătușii sale – Principesa Elisabeta. În perioada 1944-1947 la „vila de pe Kiseleff” se desfășoară activitățile oficiale al curții regale, dar Palatul servește și drept locuință a regelui și mamaei sale, alături de Castelul Peleș. Abia din 2001 reședința redevine locuință și loc de reprezentare a Regelui Mihai I.

Am fost de trei ori la Palatul Elisabeta: în 19 noiembrie 2014 atunci când Regele Mihai a apărut pentru ultima oară în public, în balconul reședinței de pe malul lacului Herăstrău, în august 2020 când s-a deschis „Expoziția regală: Palatul Elisabeta” și în octombrie 2021 cu ocazia centenarului nașterii Regelui Mihai când Palatul s-a vizitat în mod gratuit. Am scris un articol în 2020 pe tema Palatului Elisabeta: vezi impresii.

Piațeta Regelui - Bustul Regelui Mihai I. Acest spațiu este situat la intersecția b-dului Kiseleff cu str. Arhitect Ion Mincu, piațeta fiind amenajată și inaugurată în 25 octombrie 2012 în prezența MS Regele Mihai I (mediafax.ro/social/aniver ... u-foto-10256848). Întregul ansamblu se află în apropierea Palatului Kiseleff, loc unde a copilărit Regele Mihai (vezi impresii).

Bustul din bronz îl înfățișează pe Rege în uniformă de mareșal și a fost realizat de sculptorul Valentin Tănase. Pe o placă de marmură sunt redate o parte din cuvintele rostite de Rege în Parlament în 2011.

Hotel Continental – revenirea în țară. După două încercări eșuate de revenire în țară (în 1990), în aprilie 1992 Regele Mihai pășește se întoarce pe pământ românesc pentru 3 zile la invitația arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților Pimen de a petreace Paștele la mănăstirea Putna.

În 25 aprilie 1992 Regele Mihai vine de la Putna în București unde, surprinzător pentru mulți, sute de mii de români îl întâmpină. Hotelul Continental de pe Calea Victoriei este locul unde a stat Regele și de la balconul căruia a adresat mulțimii câteva cuvinte: … Sunt sigur şi ştiu că România va reînvia şi va renaşte...

Am trecut de nenumărate ori pe lângă Hotelul Continental (forma actuală datează din 1886) admirând țesătura urbană din acea zonă, dar niciodată nu am privit fațada clădirii în legătură cu întoarcerea din exil a Regelui Mihai. Zilele trecute am mers special pe Calea Victoriei pentru a vedea balconul și ferestrele hotelului de unde Regele Mihai a creat istorie.

Parcul și Bulevardul „Regele Mihai I” . Parcul din nordul Capitalei, cunoscut în ultimii zeci de ani drept Herăstrău, a primit în 2017 numele de „Regele Mihai I” (vezi impresii). Prin aceeași hotărâre a Consiliului General al Primăriei Municipiului București a fost aprobată și numirea porțiunii din Șoseaua Kiseleff cuprinse între Piața Presei și Arcul de Triumf drept „Bulevardul Regele Mihai I” .

M-am plimbat de nenumărate ori prin aceste locuri, în toate anotimpurile, parcul, muzeul satului și bulevardul constituind locuri de promenadă apreciate de populația Bucureștiului.

Concluzii. Personalitatea Regelui Mihai I este complexă, rolul său în istoria României acoperă o perioadă de aproape un secol și privește numeroase domenii. Dedic acest modest articol împlinirii celor 100 de ani de la nașterea MS Regele Mihai I, sper ca bucureștenii să descopere sub alt aspect locurile pe lângă trec uneori zi de zi.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul – fragment din discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României, 2011.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 10.12.21 12:30:52
Validat / Publicat: 10.12.21 13:39:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 În Parcul Regele Mihai I.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30350 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu
[10.12.21 22:01:48]
»

Tot respectul pentru Rege!

Superbă prezentare. Mulțumesc!

ovidiuyepiPHONE
[17.12.21 12:52:55]
»

Am citit, recitit si recitit cu multa pasiune acest articol. Pot sa-l denumesc documentar scris cu permisiunea dumnevoastra. O adevarata lectie de istorie care trebuie predata multor tineri care nu cunosc rolul monarhiei in istoria Romaniei.

Felicitari pentru lectia de istorie predata. Sarbatori fericite!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[17.12.21 18:53:02]
»

@mihaelavoicu: Istorie și istorii... Mulțumesc pentru aprecieri! Sănătate!

@ovidiuyepi: Mulțumesc frumos, sunteți prea bun cu mine. Mă aplec cu seriozitate și pasiune asupra multor subiecte istorice și turistice și mă bucur atunci când munca mea este apreciată. Sunt puțini cei care mă apreciază, dar știi cum se zice: „Alegeţi prietenii ca şi cărţile: puţini, dar buni” . ????

Despre epoca regală în România se va mai scrie mult și bine, e vorba de istoria noastră națională.

Sărbători de iarnă cu bucurii și sănătate!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mihaelavoicu, ovidiuyepi, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078431844711304 sec
    ecranul dvs: 1 x 1