Moderne, funcționale, amplasate strategic - Studiourile Diana

TIPĂREȘTE

Pentru a doua parte a sejurului nostru în Kefalonia am ales Diana Studios. Am ajuns la această opțiune urmând un traseu destul de îmbârligat, inițial luasem o cazare aproape de Argostoli (ce frumos se vedeau noaptea de pe terasă luminițele orașului!), dar o amică „m-a deturnat” în al 11-lea ceas: „Distanța dintre Assos și Argostoli e prea mică. Mai bine du-te mai la sud, să ai acces facil la toate plajele alea splendide cu nisip, și la munți, și la peșteri!” Așa că am reluat căutările pentru regiunea vizată. Gata să-mi prind urechile!

În fine, după ce am deliberat îndelung, m-am oprit la studiourile astea ce păreau destul de drăguțe în poze și erau vorbite de bine de turiștii anteriori, dovadă calificativul excelent pe booking. Am rezervat așadar un studio cu vedere la mare pentru 5 nopți la prețul total de 365 euro, fără nicio masă inclusă (există posibilitatea de a achiziționa mic dejun la fața locului, știu că am citit pe undeva, dar nu mai găsesc pe unde și nu mai rețin cât costă.)

O pin-uisem pe Diana pe harta virtuală, n-aveam nicio emoție că o vom găsi ușor. În plus, n-avea rost să ne grăbim, în rezervare scria că check-in-ul începe la ora 15 (și se termină la miezul nopții; ha-ha!), așa că am decis să ne vedem de programul zilei și să ajungem când ajungem! În timp ce prânzeam la Milos Taverna (vezi impresii), am primit însă un calup de mesaje pe WhatsApp de la Alex, managerul studiourilor.

Prima frază nu m-a impresionat deloc, ba chiar m-a iritat un pic, zicea ceva de genul „hei, vă așteaptă o surpriză, v-am pregătit un studio cu vedere integrală la mare!” (hmm... păi normal, fix asta am rezervat!); pe urmă informațiile utile au început a curge cu găleata, așa că l-am iertat mintenaș. Aveam acolo tot, de la parola de wi-fi până la locurile bune de mâncat și plajele cele mai apropiate (plus distanțele până la fiecare), ba chiar și un program de vizitare a insulei (by Alex) întins pe 7 zile!

Printre altele, gazda noastră ne anunța că dacă ajungem până la 3 după-amiaza, îl vom găsi la barul de la piscină și va fi mai mult decât bucuros să ne întâmpine personal; dacă nu, studioul nostru ne va aștepta pregătit, cu cheile în ușă. Și, ca să nu bâjbâim, mi-a trimis explicații detaliate însoțite de fotografii.

Un singur lucru dorea Alex de la noi, de fapt 2: documentele referitoare la vaccin/test pcr și copii după actele de identitate. Am pozat mintenaș buletinele, certificatele de vaccinare le aveam oricum în format pdf, i le-am trimis, ne-am mulțumit reciproc și asta a fost! Deocamdată. Aveam să-l întâlnim pe Alex de vreo 2-3 ori dimineața, când plecam hai-hui; mereu vesel și amabil, gata de a ne sări în ajutor de-am fi avut nevoie. Iar pe la jumătatea micului nostru sejur, am mai primit un mesaj de la Alex: aveți ceva în frigider. Era o sticlă de vin Robola, deliciosul brand de insulă cu care deja făcuserăm cunoștință; l-am băut în aceeași seară, pe terasă, (și) în cinstea destoinicei noastre gazde! A, și desigur, la final, când am achitat cu cardul contravaloarea cazării și i-am mulțumit lui Alex cu un mic cadou.

... Așa că ne-am văzut de plimbăreala noastră și nu ne-am grăbit prea tare, știind că Diana ne va aștepta răbdătoare...

Alex menționase însă un lucru, am ținut cont de sfatul lui și bine am făcut: înainte să ajungem, ne-am oprit la supermarket. Diana Studios se află într-o mică aglomerare rurală răspândită pe un versant, numită Trapezaki-Moussata, așa că trebuie să vă așteptați ca străzile toate să fie în pantă, uneori cu înclinație mare, iar distanțele, deși mici, să nu fie chiar simplu de parcurs. De exemplu, magazinul ăsta e la vreun km de Diana; exclus însă să urcați panta încărcați cu cumpărături! (Lucru de care ne-am lămurit pe deplin mai târziu, în aceeași seară, când am încercat să ajungem la cel mai apropiat restaurant pe jos... Neeeh!... După 5 minute de coborât, am urcat dealul la loc și-am luat mașina!)

Într-adevăr, n-a fost greu deloc s-o găsim pe Diana, gps-ul de pe telefon și-a făcut treaba cu brio. Am pătruns în parcarea spațioasă, pe jumătate goală și-am pornit a ne repera căsuța. Proprietatea cuprinde 2 clădiri, total diferite între ele, una mai veche și alta mai nouă, după aspect. Cea din stânga, mai vârstnică, deține studiouri și apartamente dispuse pe 3 sau 4 niveluri, unul din ele fiind ocupat parțial de terasa-restaurant, unde se servește micul dejun și care comunică liber cu zona piscinei. Cea din dreapta, mai micuță și mai nouță, pare să aibă 6 studiouri dispuse pe 2 niveluri; la cele superioare, accesul se face direct din parcare, iar la cele de jos, din partea opusă, după ce cobori aleea în trepte ce separă cele 2 construcții. Studioul nostru a fost în clădirea nouă, la nivelul inferior – studioul din mijloc, singurul cu umbrelă pe terasă și singurul cu cheile în ușă. În sfâșit – home, sweet home! ????...

Surpriza surprizelor a fost că cineva ne aștepta totuși pe terasă! O pisicuță! ???? O, mițiloanco, ce micuță și drăguță ești tu!... Și dau s-o mângâi. Ea mă scuipă și dă să mă zgârie. Bine, ok, nu te ating dacă nu vrei!...

Cât aveam să ne mai distrăm cu mâța asta! Am numit-o „pisica antisocială” . (Dar poate că era doar un pic sălbatică și foarte sperioasă, nu mă pricep la pisici, eu sunt a dog person.) Aproape în fiecare zi ne aștepta pe terasă, dimineața o găseam dormind sub aparatul de aer condiționat; dacă nu era acolo, era pe undeva, prin apropiere și când ne simțea, venea imediat și ne saluta cu un miorlăit stins. Când deschideam ușa, dădea să intre în casă (poate că era de fapt casa ei!), dar când rosteam un „Neh!” scurt, se oprea în prag uitându-se la mine, neîndrăznind să înainteze.

Evident, am hrănit-o și am avut grijă să-i lăsăm un văsuț cu apă când plecam pe unde plecam. Când cinam la restaurant, păstram ceva bun și pentru ea (ba chiar i-am tăiat bucățele calamarii, să nu-i stea în gât), iar dimineața, când încropeam micul dejun cu ce aveam prin frigider, îi făceam și ei parte. Am creat o relație frumoasă și chiar ne-am împrietenit un pic; până la final tot nu ne-a lăsat s-o mângâiem, dar nouă ne-a părut rău după ea când am plecat...

Gata cu mâțele, să revenim la... oile noastre! Adică la studio. Am descuiat, am dat în lături ușile glisante și... wow! câtamai hectaru’ de studio!... Spațiul părea generos și în pozele de pe net, dar în realitate chiar e copleșitor! Și totul arată într-un mare fel – modern, organizat, unitar. Cromatic – o combinație extrem de elegantă și odihnitoare – alb, bej, auriu.

Patul uriaș se află în partea dreaptă, încadrat de noptiere și vegheat de deasupra, de pe perete, de o oglindă-soare. Din tavan coborau către cele 2 noptiere veiozele aferente, cu abajururi imitând rafia împletită. Patul avea să se dovedească un adevărat templu închinat zeului Morfeu – saltea odihnitoare, lenjerie din bumbac fin alb, câte 2 perne de căciulă. Jumătate din el era acoperită cu o pilotă ușoară, de care totuși n-am avut nevoie, ne-a fost de ajuns un cearșaf ca să ne învelim. La capătul patului, am găsit câte 2 prosoape albe rulate frumos. Lucru pe care-l apreciez foarte mult – câte un set de prize și întrerupătoare amplasat deasupra fiecărei noptiere.

Imediat în stânga intrării se afla un corp de mobilier pe cât de simplu alcătuit, pe atât de funcțional, înglobând 2 suporturi pentru bagaje, spații de depozitare și un mic birou. În imediata apropiere, o oglindă simplă și TV-ul modern.

Zona centrală a camerei era goală, accentuând senzația de spațiu. În capăt de tot se află zona de bucătărie, cu toate cele necesare: frigider (în care am găsit la venire 2 pet-uri mici cu apă), aragaz cu plită electrică și cuptor, hotă etc. Prin dulapuri am găsit tot felul de ustensile necesare gătitului (oricum, mult prea multe pentru necesitățile noastre!), farfurii, boluri, veselă, tacâmuri, pahare. Lângă chiuvetă, detergent și burete pentru spălat vasele. Coșul de gunoi integrat într-un sistem ingenios, practic deschideai ușa de care era fixat acesta și în acel moment se sălta și capacul, astfel că nu era nevoie să atingi nimic din interior.

Și – cu adevărat apreciată de noi în orice excursie – cană electrică! Iubim cafeaua-cafea, râșnită; acasă ne-o preparăm clasic, la ibric, dar în vacanță cel mai simplu mod e să facem o infuzie cu apă clocotită adăugată peste cantitatea necesară de pulbere de cafea.

Desigur, am avut o masă și 2 scaune, dar nu le-am folosit defel, am preferat să mâncăm afară, pe terasă.

Baia. Dimensiuni normale, aspect cromatic plăcut, în ton cu restul locuinței; am admirat în mod deosebit peretele acoperit cu pietricele. Desigur, dotări la cel mai înalt standard, totul nou și sclipind de curățenie. Am avut și ceva consumabile, săpunele rotunde și flaconașe cu șampon și gel de duș, hârtie igienică suficientă, prosop de ieșit din duș.

Terasa de la intrare a fost, desigur, punctul forte al acestei cazări! Spațioasă, dotată cu mobilier specific foarte confortabil, cu umbrelă de soare, cu un robinet pentru spălat nisipul de pe picioare și cu un suport pe care ne întindeam rufele la uscat. (Și cu pisică, precum am amintit! ????) Nici priveliștea nu era de lepădat, deloc! Până la mare sunt cam 3 km, așa că ni se așternea la picioare toată valea aceea presărată cu vegetație și cu case, apoi dunga mării, iar pe fundal cocoașa cenușie a insulei Zakynthos. Și în colțul din dreapta al acestui mirific tablou, la ceasul potrivit, apunea soarele fix în valea dintre două dealuri!

La capitolul „altele” : Aparatul de aer condiționat era fixat sub ușa-fereastră de la intrare, așa că nu deranja deloc atunci când te aflai în pat; chiar a fost nevoie să-l lăsăm pornit peste noapte, la nivel minim, și a fost ok, nu ne-am trezit congelați și anchilozați ca prin alte locuri. Nu mai știu dacă am avut plasă contra insectelor, parcă zic că nu, dar nici nu țin minte să ne fi necăjit în mod deosebit; în mod sigur am fost dotați cu aparat cu pastile, de pus în priză (și oricum, veniserăm și noi pregătiți în acest sens). Curățenie s-a făcut zilnic, temeinic, ne-au fost schimbate prosoapele toate în fiecare zi, iar după 3 zile și așternuturile.

Se cuvine să zic câteva vorbe despre minunata grădină a pensiunii. Deși nu foarte întinsă (mai mult petice ici-colo), reunea o diversitate grozavă de specii și ne-a încântat cu culori și parfumuri (mai ales seara, când ne făceam veacul pe terasă). Chiar lângă aleea din fața căsuței noastre erau tufe bogate de rozmarin și busuioc, iar dincolo de ea, cuiburi de roșii cherry și ardeiași. În colțul cu apusul de soare, se înălța un cactus imens încărcat cu fructe (l-am admirat de la distanță doar), iar înspre celălat corp de clădire am descoperit o tufă de... nici nu știu exact cum se cheamă, niște floricele albe ca niște steluțe, miros demențial, cred că-i un soi de iasomie!

Și se cuvine să-i acordăm un pic de atenție și piscinei, că tot am amintit la început despre ea. Ce să zic?! – când mergem la mare, piscina nu-i un must have pentru noi, dar dacă pensiunea/hotelul se întâmplă să dețină, asta e! De obicei, îi dăm ignore fără niciun regret. De data asta i-am făcut piscinei 2 vizite; scurte, ce-i drept.

Prima a fost la venire, așa, de curiozitate. Ne-a plăcut tare mult și am zis că neapărat într-o după-amiază o să facem mai mulți purici pe-acolo. Ceea ce nu s-a-ntâmplat decât în ultima după-amiază, când ne-am adunat de pe drumuri un pic mai devreme decât de obicei și ne-a mai rămas juma’ de oră până să apună soarele. Ne-am aprovizionat cu prosoape de plajă din locul special și am ocupat 2 șezlonguri. Ba, am avut surpriza să constatăm că barul era deschis, se pare că se închide temporar între 15 și... 18-19 (?!), apoi vine un nene să se ocupe de servire și probabil de curățenia de final prin zona piscinei.

Așa că ne-am delectat cu câte o berulă pe șezlong, admirând împrejurimile și apusul de soare, în apă n-am avut tupeul să intrăm, ni s-a părut destul de rece la acea oră. În tot cazul, cei mai puțin plimbăreți pot considera piscina Dianei un atu incontestabil, așa cum au făcut-o mulți din turiștii cazați odată cu noi, dovadă că dimineața, când plecam, jumătate din locurile de la piscină erau deja ocupate. Și tot acolo, pe terasă, se servește micul dejun; am vrut să mergem, măcar o zi, tot de curiozitate, dar ne-am dat seama că n-are rost, aveam în frigider tot ce ne trebuia.

Împrejurimi. Studiourile Diana sunt amplasate strategic pentru vizitarea zonei de sud a Kefaloniei, dar ai neapărat nevoie de mașină (personală sau închiriată; în ultima situație, Alex poate fi de ajutor). Cele mai apropiate plaje se află la distanță de 5-10 minute de condus: Trapezaki, Kanali, Agios Toma, Pesada, iar la 2-10 minute 6-7 restaurante și taverne. Până la supermarket (destul de bine aprovizionat) nu faceți mai mult de 1-2 minute, iar până în capitala Argostoli cam 15 minute (pe drumul cel mai scurt, desigur).

Un singur lucru nu ne-a promovat Alex, dar l-am descoperit singuri și am fost foarte încântați: patiseria Triti Genia (A Treia Generație) Moussata, deschisă de dimineață până seara târziu. Nu vă povestesc ce parfum te întâmpină când îi treci pragul!... Și cum arată galantarele alea (mi-a fost jenă să pozez, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt) ! Au tot felul de pâinici și chifle, mereu calde, toate neamurile de dulcegării, dar și câteva chestii sărate; noi am încercat în 2 rânduri plăcinta kefaloniană (umplutură cu carne de vită, orez și legume) și ceva foietaje cu brânză. Delicioase! (I-au plăcut și mițiloancei! ????) Și ieftine.

În concluzie, recomand (strongly, chiar!) Studiourile Diana, Moussata-Trapezaki! Un spațiu de cazare care s-a pliat perfect pe nevoile noastre și nu ne-a dat absolut nicio bătaie de cap, doar amintiri frumoase, colorate și aromate!

---

VIZUALIZĂRI: 1081 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI