Papa bun, atmosferă relaxantă, priveliști uimitoare

TIPĂREȘTE

După un urcuș susținut de mai bine de două ore pe pârtia Lupului (vezi impresii) am ajuns sus la cabana Postăvarul sau Iulius Romer cum este denumită la ora actuală. Cabana a fost înființată la anul 1883 și este situată la o altitudine de numai 1604 metri. Având în vedre că Poiana Brașov este la altitudine de 1020 de metri înseamnă că am urcat aproape 600 de metri diferență de nivel, în cei 3,3 kilometri parcurși.

Erea aproape ora prânzului eram frânți de oboseală și cu o foame de lup, doar am urcat pe pârtia Lupului!!! Nici nu am păsit bine pe terasa exterioară că a și apărut un nene să ne caute de certificatul verde. Foarte bine din punctul meu de vedere, dar chiar nu mă așteptam în vârful muntelui la o terasă exterioară.

Priveliștea de aici era superbă și marea majoritate a clienților stăteau afară să se bucure de razale de soare de toamnă târzie. Noi eram destul de transpirați așa că am ales să stăm înauntru unde mai erau doar două mese ocupate.

Dar înainte să vă spun despre ce am consumat aici aș dori să vă povestesc despre istoria cabanei și despre faptul că statul este cel mai prost administrator, conform articolului profesorului Kurt Philippi „Das Märchen von Schilauf, Schulerau und Schuler“, aparut in Karpaten Rundschau, nr 4- 6 din ianuarie-februarie 1983, actualizat de Marcel Sofariu:

„Scurta istorie – Cabana Iulius Römer din Postavaru

Cristianul Mare sau Postavarul („mons gymnicus“in documente) si-a primit numele nemtesc („Schuler“) probabil pe baza faptului ca venitul din padurit ii revenea scolii (Schule) sau, mai bine spus, elevilor (Schüler) liceului brasovean (scola coronensis) intemeiat de Honterus in 1543, elevi care faceau anual, mai ales in august, o excursie in Postavarul si „se distrau cu glume şi jocuri“. Excursiile „in aceasta forma“s-au sfarsit in 1716. Administatia liceului Honterus permitea de altfel numai o data pe luna excursii in munti (exire ad montes). Poate ca elevii liceului au fost cu adevarat primii turisti ai orasului Brasov…

In 1857 doi liceeni de la cursul superior (Eduard Gusbeth si Eduard Copony) reusisera sa urce pe Postavar iarna, fapt excepţional pentru vremea respectiva, discutat si comentat indelung in ziare ca si primele urcari pe timp de iarna in Piatra Craiului din 1883, in Bucegi in 1884 si in 1890 in Piatra Mare.

Sectiunea brasoveana a SKV a construit si marcat două drumuri pe Postavarul: „Drumul roşu“, care porneste de la actuala „Capra Neagra“şi „Drumul albastru“, care porneste de pe Tampa peste Creasta Krukur. La acestea s-a adăugat in 1883 prima cabana pe Postavarul, construita in intervalul 2 aprilie 1881 – 7 octombrie 1883. Cabana s-a numit initial Schulerhütte – Cabana Schuler, dupa numele sasesc al Postăvarului. Cabana a fost extinsa in 1891 (din 1885 gospodarita si pazita in timpul verii, incepând cu 1906 si in timpul iernii) care si astazi se mai poate vedea incorporata in actuala cabana, fiind cel mai vechi adapost montan in functiune din tara. In 1903 a fost construit asa numitul Pavilion iar în 1907 o anexa gospodareasca.

In Poiana, la vremea aceea nu exista nicio casa locuita permanent. Terenurile apartineau fie orasului, fie unor persoane particulare (Bobiţ, Lupan, Capaţana, Toropoiu, Govna, Ristea), fie unor institutii (Biserica Sf. Nicolae). Se puteau vedea ici si colo numai suri de fan. Doar turismul şi schiul au animat acest colt de natura, a carui peisaj s-a schimbat complet intr-un sfert de secol.

Incă din 1918, seful secţiunii Braşov a SKV (dr. Gustav Philippi) a anticipat ca „in scurt timp Brasovul va fi vizitat de mult mai multa lume. (…) Scopul asociatiei noastre este deschiderea muntilor prin amenajarea si darea in folosinta a drumurilor si prin construirea de cabane” .

A urmat punerea in practica a unui frumos proiect: in august 1924 a fost data in functiune actuala cabană „Ruia“– primul hotel din Poiana. Fatada cu ferestrele orientate spre sud, sala de mese confortabila si placuta sunt o marturie a talentului constructorului (arh. A. Schuller).

Prin construirea de trambuline (Poiana Mieilor) de antrenament si marirea trambulinei din Poiana Mica – mult timp singurele trambuline din tara – SKV a promovat si sariturile cu schiurile…

Curand, dupa Ruia, au aparut si alte cladiri in Poiana. In 1924 „Turcu-Capatana“, langa Ruia, apoi mai multe case particulare mai mici, chiar cateva vile si Cabana Cercetasilor. Pe Postavarul s-a construit in anii ´30 cabana fabricii de avioane IAR (cabana Cristianul Mare). Doua noi partii de coborare erau disponibile: asa numita partie de pe valea cu stalpii de telefon (astazi Partia Sulinar) pentru schiorii avansati si o partie familiala peste Crucur si Drester spre Poiana, prelungita apoi cu „Drumul lui Gust“pană in oras.

Cu ocazia sarbatoririi a 50 de ani de la infiintarea Sectiunii Brasov, in 1931, in semn de multumire pentru activitatea depusa, Administratia Orasului Brasov (Primaria Municipiului Brasov de astazi) a donat SKV terenul pe care erau construite cabanele si imprejurimile sale, pe o suprafata de 6 jugare. In anul 1933 s-a simtit nevoia de a avea o cabana mai mare. Dupa planurile inginerului G. Frank au fost adăugate două sali de mese, un bar, o garderoba pentru schiuri si o camera pentru ceruit schiurile. Lucrarile au fost finantate de catre Asociatie si printr-o campanie de donatii. S-a efectuat multa munca voluntara – zeci de mii de caramizi au fost aduse in rucsacuri!

In 1935 a avut loc la Brasov cea de a 54-a adunare generala a Asociatiei, cu a carei ocazie a fost sfintita „cabana cea noua” la data de 1 septembrie 1935 de catre primpreotul Dr. Konrad Möckel si i s-a conferit numele „Julius Römer-Hütte“după merituosul membru de onoare Dr. Julius Römer.

O viata de munte deosebita a inceput sa se dezvolte in aceasta cabana, unde pe parcursul mai multor ani „parintii Postavarului“(Morawetz, Gust) au condus si indrumat ziua la schi, seara la activitati de cabana multi turisti si pasionati ai schiului. Schiorii erau ca dintr-o mare familie. Era loc destul pentru toti in cabana si pe partii… Pe atunci mai exista inca in stare originara padurea de basm dintre cele doua cabane. Se mergea pe jos din Poiana spre Postavaru… unii reuseau chiar 2-3 coborari zilnice.

In chiar anul inaugurarii cabanei, a trecut pe acolo scriitorul Mihail Sebastian care cativa ani mai tarziu a publicat romanul “Accidentul” a carui actiune se petrece in cea mai mare parte in zona cabanei. Imprejurimile, cabana, potecile, partiile si atmosfera vremii sunt descrise cu multa exactitate si farmec iar numele SKV este mentionat in cuprinsul cartii de zeci de ori.

In 1945 cabana Iulius Römer este nationalizata si trece impreună cu celelalte cabane SKV la nou infiintatul Oficiu National de Turism care facea parte din Ministerul Propagandei. Timp de 50 de ani cabana a gazduit sute de mii de turisti, degradandu-se lent, fara reparatiile mult necesare, doar carpita si vopsita cand si cand.

Imediat după reinfiintare, presedinte SKV de atunci Wolfgang Werner Fuchs urmat la conducere de Johann Mantsch si preotul Lothar Schullerus in calitate de imputernicit au inaintat documentatia si au depus eforturi in vederea retrocedarii cabanei. Prin decizia din 6 aprilie 2004 Societatea Poiana Brasov SA restituie in natura catre SKV Cabana Postavarul si terenul aferent. Administratia cabanei este incredintata lui Mihai Sarbu, vechi montaniard, ajutat de sotia sa Florentina, incep lucrarile de reconditionare si reparatie iar cabanei ii este redata atmosfera prietenoasa si familiara de pe vremuri. In toamna lui 2004 este refacută complet instalatia de gaz de la Poiana pana la statia de telecabina, SKV fiind principalul investitor. Lucrările de reparatie a cabanei si a instalatiilor continua apoi sub conducerea lui Rolf Truetsch care preia cabana din 2007 si ajutat de intreaga familie au facut din redenumita cabana Iulius Römer de pe muntele Postavaru locul minunat si indragit care este acum.”

Pentru mine istoria este extrem de importantă, ea ne arată prin ce încercări au trecut oamenii pasionați de-a lungul vremii pentru ca noi să ne bucurăm de rezultatul actual. “Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului; iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viaţa de zi cu zi şi ne aduce ştiri din antichitate. ” Cicero

Ok! Poate v-am obosit cu istoria și voi vreți să citiți doar de cabana Postăvarul și de ceea ce ea oferă turiștilor obosiți. Capacitatea de găzduire a cabanei este de 100 de locuri în camere de doua-șase persoane cu băi proprii ori comune. Tariful este destul de piperat, de exemplu pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă trebuia să scot în această perioadă suma de 280 de lei. Inițial chiar am vrut să ne cazăm aici, doar că ziua ți-o ocupai cu diverse trasee, în schimb noaptea care-i lungă la această dată nu prea aveai ce face. Și decât să stau la somn ori la șpriț și băutură și mâncare atâtea ore am ales până la urmă altceva.

Restaurantul are o capacitate tot de o sută de locuri și terasa exterioară cam tot așa. Barul din incintă era închis din pricină de pandemie. Astfel mâncarea sau băutura de comanda de la barul de afară.

Când am ajuns noi nu era fgata prânzul așa că în așteptarea acestuia ne-am mulțumit cu o bere. Cei de la bar ne-au recomandat o bere locală artizanală denumită sugestiv Mustață. A mea soție a luat una blondă, iar eu una nefiltrată. A fost bună, dar cam scumpă 15 lei sticla. Până a fost gata prânzul ne-am schimbat de țoalele ude și ne-am hidratat cu Mustață.

Meniul este destul de bogat, dar din nefericire din cauza condițiilor actuale lipsea cu desăvârșire. Ei acum glumesc. Nu poți avea mari pretenții la o cabană sus pe munte. Cert este că se ghidau după principiul mamei Nelly: ‚Meniul zilei, o să mănânci ce avem și o să-ti placă. Cum necum exact așa a fost!!!

La ora 12 ne-am instalat la bucătăria de afară să vedem ce ne oferă. Aveau 2-3 tipuri de ciorbe, ceva prăjituri, dar noi vroiam un grătar specific. Așa că am ales două porții de cârnați unii groși și picanți absolut delicioși și alți subțiri, doar buni. Garnitura a constat din cartofi cu ceapă asortați cu murături foarte bune. Toate astea plus încă o bere și o cola au costat 100 de lei, tot pe principiul că băutura de temelie și mâncarea-i fudulie. Glumesc iar. Cert este că la noi în țară la restaurant e mai ieftin să mănânci decât să bei.

Ne-am pus burta la cale la această cabană foarte primitoare cu niște oameni deosebiți. Asta îmi place mie la munte în afară de natură, oamenii sunt de calitate.

Recomand o vizită la cabană dar doar după o drumeție. Chit că este pe drumul roșu, parcă altfel intră mâncarea și băutura.

Gazde primitoare

Nu foarte variat, dar foarte gustos. În conditii d emunte, de cabană.

Priveliște deosebită.

---

VIZUALIZĂRI: 2975 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI