ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2021
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Steigenberger Resort Ras Soma – un hotel excelent, cel mai nou din lantul Steigenberger

TIPĂREȘTE

Pentru mine este CLAR: STEIGENBERGER RESORT RAS SOMA este hotelul cu cele mai bune servicii dintre toate hotelurile la care am fost pana acum in Egipt si nu numai!

Mancarea de aici a fost atat de diversificata si de gustoasa, ca a depasit pe cea de la Jumeirah Etihad Towers Abu Dhabi si a fost comparabila cu cea de la Kaya Palazzo Belek si chiar mai diversificata decat cea de la Rixos Premium Belek, hoteluri etalon pentru mine!

Imi pare rau ca nu pot publica mai mult de 50 de poze, sunt foarte putine pentru a ilustra diversitatea, frumusetea, bunul gust si rafinamentul acestui complex!

Dar cum l-am descoperit?

Dupa ce ne-am intors din Egipt, unde in luna august am petrecut un sejur minunat la Jaz Makadina (vezi impresii), am facut o pauza de aproximativ o luna si, pe la jumatatea lunii septembrie, m-a apucat dorul de snorkeling …

De mai mult timp cochetam cu ideea de a merge la un hotel in regiunea Soma Bay, initial la Sheraton Resort, insa, pe neasteptate, cand verificam preturile, mi-a sarit in ochi un nume nou: STEIGENBERGER RESORT RAS SOMA.

Dupa un studiu temeinic, am concluzionat ca e cea mai buna alegere, asa ca am achizitionat pachetul turistic de la AFA (multumesc lui Cristi pentru ajutor si promptitudine) si in ziua de 19 septembrie, am plecat din Suceava la ora 15.35 si am ajuns la hotel, in statiunea Soma Bay in jurul orei 19.30.

Distanta de la aeroport pana la hotel este de aproximativ 55 km, iar transferul a durat cam 30 de minute, din fericire agentia partenera nemaiavand alti turisti pe Soma Bay, ne-a facut transferul cu o masina mica si nu a fost nevoie sa mai opreasca la alte hoteluri pe traseu.

despre CAMERE & COND. CAZARE

STEIGENBERGER RESORT RAS SOMA s-a deschis pe 1 aprilie 2021 si se intinde pe o suprafata de 50.000 mp.

Are in total un numar de 409 de camere tip superior, executive suite, royal suite cu vedere la piscine si mare.

Cand am ajuns la hotel si am intrat, am ramas profund impresionati de vastitatea spatiului, de eleganta, bunul gust si aerul proaspat si modern care se revarsa de pretutindeni…

Cuvantul cel mai sugestiv, GRANDIOS, dar fara sa epateze…

La receptie am cerut o camera in corpul B, unde am apreciat eu ca nu s-ar simiti foarte tare vantul si nu m-am inselat, am primit o camera superior sea side view (cea pentru care si platisem de altfel) la et. 2, cu vedere in exteriorul resortului spre mare.

Camera avea 50 mp, cu paturi twin foarte mari, fiecare de circa 140 cm, cu terasa cu vedere laterala la mare.

Baia era foarte mare si are separat dus si separat set vas bideu.

Paturile erau cu saltea cu spuma, foarte confortabile, lenjeria curata, pernele potrivite ca marime.

Mini-barul era plin, inclus in pret, si se reumplea zilnic cu bere, sucuri naturale de portocale, quava, mango, cola si apa minerala si simpla.

Seiful in camera era gratuit.

Camera este dotata cu smart TV /canale prin satelit cu ecran plat, 2 telefoane, uscator de par, dressing, halate de baie si papuci, aer conditionat centralizat, fierbator de apa pentru ceai si cafea.

Prosoapele pentru piscine si mare le primeam in fiecare zi in camera, dar se puteau schimba si la piscine si plaja.

De la camera la plaja ajungeam in circa 5 minute, camera fiind in dreptul piscinei a doua, cea de langa plaja.

Seara, datorita orientarii camerei, aveam liniste, asa ca am dormit foarte bine si nu s-a simtit deloc vantul, desi a batut foarte tare si se resimtea pe suprafata deschisa a resortului.

despre SERVICII

Totul a fost la superlativ, nu am de facut nici un comentariu negativ!

Datorita designelui modern si cu bun gust al hotelului, dar si a serviciilor excelente, pe toata perioada sejurului ne-am simtit ca in Turcia sau Emirate!

Am fost foarte multumiti de toate serviciile:cazare, mancare, bautura, curatenie, plaja, mare etc. (se vede ca managerul este neamt).

Personalul a fost prietenos si atent.

Curatenie ireprosabila si in camera dar si pe toata suprafata resortului.

Wi-Fi era gratuit pe toata suprafata resortului.

In pachetul all-inclusive mai sunt incluse si :Tort gratuit de ziua de naștere sau tort aniversar. Acces la stațiunea de golf Madinat Makadi și la stațiunea de golf Cascades din apropiere (cu rezervare prealabilă). Acces la Madinat Makadi Water World cu taxe de intrare preferențiale și taxe de transfer.

Restaurante si mancare

Cea mai buna, diversificata si gustoasa mancare forever din toate sejururile din Egipt, comparabila cu cea din Abu Dhabi si Turcia!

Hotelul dispune de urmatoarele restaurante si baruri:

"Kahramana Main Restaurant " - restaurant principal care oferă preparate locale si internaţionale pentru mic dejun – 07.00 – 10.00 şi cină – 18.30 – 22.00.

Intrucat nu erau multi turisti, pranzul s-a servit la restaurantele Cabana Pool-Side Restaurant & Bar si Maya Beach Restaurant & Bar – pe plaja.

Cabana Pool-Side Restaurant & Bar” - restaurant a la carte cu specific italian, situat langa piscine :Bar - 10:00 – 22:00, prânz 12:00 - 15:30, ceaiul de dupa amiaza 16:00 – 17:00, cina 19:00 - 22:00

Maya Beach Restaurant & Bar – pe plaja, Bar - 10:00 – 22:00, prânz & Snack Menu 12:00 - 17:00, cina 19:00 - 22:00.

Benisuma Japanese & Asian Specialty Restaurant deschis pentru adulți peste 16 ani, oferă specialități asiatice, Sushi și Sashimi, precum și mâncăruri thailandeze și indoneziene preparate în mod autentic. Cina 19:00 - 22:00. Articolele și meniurile Teppanyaki sunt contra cost. Am fost la acest restaurant intr-o seara si mancarea a fost cu totul deosebita fata de ce am mancat anterior la alte hoteluri. A fost pentru prima data cand am mancat ramen.

Arabesque Lebanese Specialty Restaurant

Specializat în bucătăria autentică orientală și libaneză, ofera o gamă largă de mezza și articole la grătar, cina 19:00 - 22:00.

Codul vestimentar pentru cină pentru bărbați în toate restaurantele este smart casual (tricou polo / cămașă / pantaloni lungi / pantofi închisi). Nu este permisa intrarea în niciun restaurant la nicio masă cu costum de baie sau bikini. Am incercat intr-o zi la pranz sa mancam la Maya Beach Restaurant & Bar, care e pe plaja, in costum de baie si cu un sort, dar mi s-a atras atentia in privinta imbracamintei, asa ca m-am schimbat.

Restaurantele à la carte pentru cina sunt cu rezervare în avans prin intermediul receptiei in fiecare zi.

Mancarea a fost extraordinara, gustoasa si suficienta, dupa cum se va vedea si din poze, pacat ca numarul este limitat…

M-am indragostit iremediabil de prajiturile si torturile pe care le-am gustat, in fiecare seara erau altele, cu etichete cu tara de provenienta a retetei.

La fel si salatele, nu am avut timp sa gust din toate, bineinteles ca nici nu auzisem de o parte din ele.

Permanent era un colt cu sushi si preparate asiatice, mai erau tot felul de macaruri calde din carne, peste si legume foarte gustoase, din tari diferite, aperitive de tot felul, etc.

O saptamana este prea putin sa gusti din toate, nu mai spun ca in fiecare seara felurile de mancare erau altele…

Deosebit a fost si faptul ca in fiecare zi erau sucuri fresh de morcovi, mango, fructe de padure, banane, quava, sfecla, portocale, grefa, etc. la liber, asa ca in a doua zi am baut vreo 4 feluri dimineata, drept pentru care, restul zilei l-am petrecut in camera, banuiti unde….

Baruri:

Safari Lobby Bar & Lounge deschis 24 ore.

Cabana Pool Bar - 10:00 – 22:00.

Aqua Bar - 10:00 – 22:00 h.

Maya Beach Bar - 10:00 – 23:00.

"The Shisha"- se poate fuma narghilea.

Resortul serveste băuturi alcoolice locale marca Premium, bere Heineken la sticla și bere îmbuteliată locală.

Două opțiuni de soiuri de struguri pentru vinul roșu, vinul alb și vinul trandafir - din selecția premium de vinuri locale.

Sistemul de all-inclusive ofera acces nelimitat la sucuri proaspete, băuturi răcoritoare, mixere și apă, cocktailuri premium cu alcool local premium și smoothie-uri, ceai și cafea de calitate superioară.

despre DISTRACȚIE & RELAXARE

In timpul zilei se organizau programe de aqua-aerobic, water polo, yoga, Zumba, volei pe plaja - darts

Pentru copii resortul are un program de activități pentru o zi întreagă la clubul „Kids Land” pentru toate vârstele, inclusiv program interior - sală de învățare și meserii, sală de jocuri, jucării speciale, loc de joacă și camere de dormit, supravegheate de însoțitori profesioniști. Zona de jocuri - tenis de masă, picior pentru bebeluși, săgeți și hochei cu aer „Mini-discotecă” zilnică pentru toți copiii. In fiecare seara era program cu muzica live.

Mare si piscine:

Resortul dispune de 2 piscine exterioare, de dimensiuni olimpice

si o piscina pentru copii.

Apa din piscine mi s-a parut foarte rece, ca si apa marii, poate din cauza ca in permanenta a batut vantul (nu mirosea a clor).

Explicatia unuia din cei de la aqua gim a fost ca resortul fiind izolat, fara alte hoteluri in jur, nu ofera protectia necesara impotriva vantului.

Resortul are una din cele mai frumoase plaje cu nisip fin de la Marea Rosie!

Marea avea o culoare de smarald, foarte limpede si clara!

Intrarerea in mare este lina si se adanceste dupa cativa metri si poti inota.

In apropierea plajei in mare se afla o portiune cu vegetatie, care tine pana la geamanduri si desi am cautat insulite cu corali si pesti, Nu Am Gasit.

Daca te uiti pe google maps mai spre larg, se vad nise insulite, dar e dificil de inotat pana acolo, desi poate sunt corali…

Temperatura aerului a variat pe timp de zi intre 35 si 37 de grade, iar noaptea in jur de 26 de grade.

Atat la plaja cat si la piscine, umbrelele, sezlongurile, saltelele si prosoapele de plaja sunt gratuite.

Umbrelele sunt imbracate in stuf, oferind un grad mai mare de umbra, sezlongurile nu au saltele, dar sunt destul de mari si confortabile.

Sezlongurile de la piscine sunt mai mari decat cele de pe plaja si au saltele groase.

In apropiere de resort se afla si un centru mare de kite, care are program de la 08.00 pana la 16.00, asa ca pe la ora 11.00 panzele de la kite-uri se faceau remarcate ca baloanele zburatoare din Kapadokya.

Singurul dezavantaj al acestui grandios resort ar fi pozitionarea sa izolata, dar serviciile suplinesc acest neajuns!

Am avut un sejur indestulat si linistit, perfect pentru relaxare!

Merita vizitat macar o data!


[fb]
---
Trimis de elenaadina in 01.11.21 07:34:03
Validat / Publicat: 01.11.21 10:27:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.

VIZUALIZĂRI: 3725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

34 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P46 putin dulce seara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61700 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

34 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 34
webmasterX
[01.11.21 08:20:26]
»

Excelentă recomandarea

Mutat în rubrica "Steigenberger Resort Ras Soma [Soma Bay], SAFAGA" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[01.11.21 13:09:01]
»

@webmasterX: Da, e ok, mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[01.11.21 14:09:17]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost deasemenea selectat și ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mprofeanuPHONE
[01.11.21 16:24:50]
»

@elenaadina: Excelentă cazare și excelent sejur ați avut! Ce diversificare de meniu, așa cum bine precizai, când să le descoperi pe toate. Mi-a plăcut paralela pe care ai făcut-o cu alte cazări similare din Turcia sau Abu Dhabi. De reținut acest hotel, nu mi s-a părut scump față de ce oferă. În prețul sejurului intră și cursa cu avionul și transferul?!

Ce înseamnă saltea cu spumă!? Îmi pare rău că ai avut și un mic necaz legat de consumul varietăților de sucuri... Și mie îmi plac, cred că și eu aș fi pățit la fel...

elenaadinaAUTOR REVIEW
[01.11.21 16:53:04]
»

@mprofeanu: Multumesc mult pentru vot si ecou!

„De reținut acest hotel, nu mi s-a părut scump față de ce oferă. În prețul sejurului intră și cursa cu avionul și transferul?! "

Da, si avion si transfer, hotelul e mai scump cu vreo 300-400 de euro, dar l-am prins la oferta... stau cu ochii pe ele...

„Ce înseamnă saltea cu spumă!? "

Nici eu nu stiam pana in 2015 cand am inceput sa am dureri la coloana si cineva mi-a spus despre aceste saltele speciale, care te ajuta in astfel de probleme...

Drept pentru care am achizitionat pentru doua paturi, saltele cu spuma cu memorie, si cu adevarat s-a simtit diferenta... ????

MaraMuraPHONE
[01.11.21 21:10:49]
»

Foarte inspirata alegerea, ma bucur de parca am fost eu acolo! ????

Personal am o perioada foarte incarcata de ceva timp, abia gasesc timpul si resursele sa intru aici. Dar mi se pare asa relaxant sa citesc despre experiente turistice extrem de reusite, ca aceasta si alte câteva...

Felicitari pentru alegere! Frumos scris, iar pozele... foarte "apetisante"... adica ce este etalat acolo e apetisant! Mi e dor de o vacanta, clar! Spor la calatorit!!

cata2106
[02.11.21 10:08:42]
»

WOW... chiar arata super tare si din ce spui nu sunt doar aparente.

Aveam si noi in plan sa incercam Steigenberger Pure Life din Hurghada in primavara aceasta, dar ma faci sa ma mai gandesc si sa urmaresc ofertele acestui hotel, poate prindem ceva la pret convenabil.

Felicitari pentru articol si poze!

elenaadinaAUTOR REVIEW
[02.11.21 11:50:12]
»

@MaraMura: Multumesc mult pentru vot si ecou!

, Foarte inspirata alegerea, ma bucur de parca am fost eu acolo! "

Asa mi se intampla si mie, ma bucur foarte mult cand citesc despre vacante reusite, de parca as fi mers si eu acolo!

„Mi e dor de o vacanta, clar! Spor la calatorit!! "

Doamne ajuta, sa vina vacanta cat mai repede! ????

elenaadinaAUTOR REVIEW
[02.11.21 11:56:11]
»

@cata2106: Multumesc mult pentru vot si ecou!

„WOW... chiar arata super tare"

La fata locului arata mult mai bine decat in poze... ????

Lasa ca si tu ai avut vacante foarte reusite anul asta!...

„Aveam si noi in plan sa incercam Steigenberger Pure Life din Hurghada in primavara aceasta, dar ma faci sa ma mai gandesc si sa urmaresc ofertele acestui hotel, poate prindem ceva la pret convenabil. "

Da, fiind un hotel nou, merita urmarit... Toate cele bune!

aurel34
[02.11.21 21:12:43]
»

Nu ati avut deloc pesti în mare?

Aurici
[03.11.21 08:12:53]
»

Excelent, a meritat toți banii din lume iar pozele sunt foarte sugestive. Ne faci poftă de leneveală

elenaadinaAUTOR REVIEW
[03.11.21 09:18:37]
»

@aurel34: Multumesc mult pentru vot si ecou!

Mai era unul gen peste balon ratacit si din cei care seamana cu niste carasi, atat...

Cred ca nu sunt din cauza celor cu kite, care ii sperie...

Dar azi, voi publica un articol cu un hotel cu corali si pesti foarte frumosi!

Voi pune pozele chiar la inceput. ????

elenaadinaAUTOR REVIEW
[03.11.21 09:21:00]
»

@Aurici: Multumesc mult pentru vot si ecou!

„Ne faci poftă de leneveală"

Doamne ajuta!

Daca se poate, de ce nu? ????

aurel34
[03.11.21 09:59:20]
»

@elenaadina: eu vazusem in Soma Bay zone cu pești foarte frumoși, erau și insule de corali. De asta am intrebat, am presupus ca mai spre sud sunt mai faine zonele de snorkeling. Oricum hotelul este tentant, sper sa-l încerc. Mulțumesc pentru informații și pont

elenaadinaAUTOR REVIEW
[03.11.21 10:33:07]
»

@aurel34 :„am presupus ca mai spre sud sunt mai faine zonele de snorkeling"

Asa am crezut si noi, mai ales dupa ce am consultat si google maps, dar uneori socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din tirg...

Astept cu nerabdare impresiile si pozele de la Baron Palm... ????

aurel34PHONE
[03.11.21 11:11:05]
»

a fost ff frumos. Nebunie de pești, corali, pisici de mare, țestoase Voi povesti pe larg mai tirziu

elenaadinaAUTOR REVIEW
[03.11.21 11:38:09]
»

@aurel34: Grozav, nu am vazut testoase pana acum... ????

Dana2008PHONE
[04.11.21 15:42:59]
»

@elenaadina: Felicitări pentru alegerea cazării!

Cum a rămas cu cheful de snorkeling?

Eu as merge in Egipt pentru snorkeling pentru că am auzit și văzut că Marea Roșie este un adevărat acvariu exotic și ador snorkelingul.

Pentru excursii la Sfinx, Piramide, Valea Regilor etc. aș lua un zbor direct Cairo.

Felicitări pentru articol!

Călătorii plăcute! Numai bine!

elenaadinaAUTOR REVIEW
[04.11.21 16:58:54]
»

@Dana2008: Multumesc mult pentru vot si ecou!

Si pentru vizita!

„Cum a rămas cu cheful de snorkeling? "

In articolul despre urmatorul sejur la Old Palace am publicat poze cu corali si pesti care mi-au placut foarte mult!

Tinand cont ca locuiesc intr-o zona unde 7 luni, cel putin, e frig, dorinta de a sta la caldura e la fel de mare cu cea de a face snorkelig... ????

Pentru acest motiv Egiptul e foarte atractiv, dar si pentru latura istorica...

„Eu as merge in Egipt pentru snorkeling pentru că am auzit și văzut că Marea Roșie este un adevărat acvariu exotic și ador snorkelingul...

Pentru excursii la Sfinx, Piramide, Valea Regilor etc. aș lua un zbor direct Cairo. "

Sunt in acelasi asentiment cu tine... asta imi si doresc sa fac in viitor...

Ma bucur ca mai este cineva care iubeste snorkelingul... ????

Chiar intentionez sa achizitionez un sejur pe Egipt cat de curand... de asta m-am hotarit sa public mai multe articole intr-o saptamana... ????????????

nicole33
[06.11.21 15:22:41]
»

@elenaadina:

Felicitări pentru articol şi pentru alegerea inspirată a hotelului!

De mai mult timp cochetam cu ideea de a merge la un hotel in regiunea Soma Bay, initial la Sheraton Resort, insa, pe neasteptate, cand verificam preturile, mi-a sarit in ochi un nume nou: STEIGENBERGER RESORT RAS SOMA.

Zona Soma Bay mi-a atras şi mie atenţia, dar am ezitat în principal din cauza distanţei şi a poziţionării izolate.

Anul acesta era deja decis hotelul pentru singura mea vacanţă în Egipt, amânată din 2020, astfel că nu am mai săpat prea mult, Rixos-ul fiind alesul. Cu atât mai util este review-ul tău care mi-a adus în atenţie un hotel Steigenberger nou ţiplă, interesant din multe puncte de vedere. Preţurile la care este vândut pentru 2022 mi se par totuşi cam mari.

In apropierea plajei in mare se afla o portiune cu vegetatie, care tine pana la geamanduri si desi am cautat insulite cu corali si pesti, Nu Am Gasit.

Din punctul meu de vedere, lipsa coralilor şi a peştilor este informaţia cea mai importantă extrasă din întregul articol! Şi, totodată, un motiv suficient pentru a mă gândi de două ori înainte de a-l alege.

Nu aş vrea să retrăiesc dezamăgirea de la Steigenberger AlDau Beach, când am dorit servicii şi poziţie, le-am avut, dar acestea nu au compensat nici în mică măsură lipsa peştilor şi a snorkelingului.

Deosebit a fost si faptul ca in fiecare zi erau sucuri fresh de morcovi, mango, fructe de padure, banane, quava, sfecla, portocale, grefa, etc. la liber, asa ca in a doua zi am baut vreo 4 feluri dimineata, drept pentru care, restul zilei l-am petrecut in camera, banuiti unde….

Existenţa în ofertă a atâtor fresh-uri de fructe şi legume constituie un plus important, asigurându-ţi un aport de vitamine maxim şi o digestie bună, poate prea bună în acest caz. Doar în Republica Dominicană şi foarte recent în Turcia am mai experimentat consumul câtorva pahare de sucuri diferite proaspăt stoarse la micul dejun, dar fără consecinţe nedorite.

Sistemul de all-inclusive ofera acces nelimitat la sucuri proaspete, băuturi răcoritoare, mixere și apă, cocktailuri premium cu alcool local premium și smoothie-uri, ceai și cafea de calitate superioară.

Nu ştiu cum sunt băuturile alcoolice locale premium, dar ştiu că alcoolicele egiptene m-au dezamăgit maxim de fiecare dată , fiind prea dulci şi mult prea proaste pentru gustul meu. Dacă ar fi să le compari pe cele de la Ras Soma cu cele de la AlDau Beach, există diferenţe importante?

nicole33
[06.11.21 15:24:15]
»

@elenaadina:

Codul vestimentar pentru cină pentru bărbați în toate restaurantele este smart casual (tricou polo / cămașă / pantaloni lungi / pantofi închisi). Nu este permisa intrarea în niciun restaurant la nicio masă cu costum de baie sau bikini. Am incercat intr-o zi la pranz sa mancam la Maya Beach Restaurant & Bar, care e pe plaja, in costum de baie si cu un sort, dar mi s-a atras atentia in privinta imbracamintei, asa ca m-am schimbat.

Se pare că ăştia de la Steigenberger au idei puţine, dar fixe

Sunt perfect de acord cu codul vestimentar aplicat în cazul meselor luate în restaurantul sau cinelor de la restaurantele a la carte, însă mi se par exagerate regulile aplicate în cazul Beach Barului. Am avut discuţii pe această temă la Steigenberger AlDau Beach, unde nu aveai acces la barul de la plajă dacă nu respectai codul lor. Bărbaţii trebuiau musai să poarte minim şort şi tricou, iar femeile trebuiau să poarte ceva peste costumul de baie. Mă refer strict pentru a bea un pahar de ceva înainte de deschiderea mesei, nu pentru a mânca de prânz la snack.

Soţul meu a renunţat să mai bea o bere, cu bombănelile de rigoare pentru absurdul situaţiei, nefiind nicicum dispus să transpire şi să-şi păteze de la crema de plajă tricourile albe pentru mofturile lor. Eu am reuşit să-i păcălesc intrând şi cu un costum "de babă" (din acela cu fustiţă), în rest doar cu rochie de plajă. După reclamaţiile mele au reuşit doar să crească frecvenţa servirii la şezlong. Halal soluţie .

nicole33
[06.11.21 15:31:53]
»

@Dana2008:

Eu as merge in Egipt pentru snorkeling pentru că am auzit și văzut că Marea Roșie este un adevărat acvariu exotic și ador snorkelingul.

Pentru excursii la Sfinx, Piramide, Valea Regilor etc. aș lua un zbor direct Cairo.

Pentru un snorkeling de vis, într-adevăr Marea Roşie este locul perfect.

Pentru că Egiptul înseamnă şi foarte multă istorie, excursiile sunt un must.

Ideea ta cu zbor direct la Cairo nu este rea, însă doar pentru Piramide, Sphinx, Muzeul de Egiptologie.

Dacă vrei să vizitezi şi mormintele din Valea Regilor, eventual templul lui Hatshepsut, templele din Karnak şi Luxor, zborul pe Cairo nu-ţi este de niciun folos, deoarece distanţa până la Luxor este FOARTE MARE. Este mai avantajos să mergi în Hurghada şi să iei excursie opţională de acolo, sau în Marsa Alam sau să iei un zbor intern din Cairo spre Luxor.

elenaadinaAUTOR REVIEW
[06.11.21 16:02:10]
»

@nicole33: Multumesc pentru vizita si ecou!

Nu ştiu cum sunt băuturile alcoolice locale premium, dar ştiu că alcoolicele egiptene m-au dezamăgit maxim de fiecare dată , fiind prea dulci şi mult prea proaste pentru gustul meu. Dacă ar fi să le compari pe cele de la Ras Soma cu cele de la AlDau Beach, există diferenţe importante?

Din pacate nu pot sa-ti raspund la aceasta intrebare, am vazut doar sticle cu alcool dar nu am baut, organismul meu nu mai tolereaza alcoolul in asociere cu alte mincaruri, iar eu am preferat sa maninc mult dulce... alcool am si acasa, dar prajituri si torturi ca aici, nu... ????

Cum e cu plecarea in Egipt in noiembrie, mai este valabila?

nicole33
[06.11.21 16:20:32]
»

@elenaadina:

Din pacate nu pot sa-ti raspund la aceasta intrebare, am vazut doar sticle cu alcool dar nu am baut, organismul meu nu mai tolereaza alcoolul in asociere cu alte mincaruri, iar eu am preferat sa maninc mult dulce... alcool am si acasa, dar prajituri si torturi ca aici, nu...

Păcat, eram interesată şi de acest aspect... Nici soţul tău nu are o părere mai avizată vis a vis de băuturi?

Nu consum alcool în exces, ba chiar dimpotrivă, însă îmi rezolv problemele de hidratare într-un mod plăcut prin consumarea de cocktailuri răcoritoare şi slab alcoolizate. În Egipt, cu o singură excepţie, acestea erau cu atât mai băubile cu cât conţineau mai puţin din poşircile lor.

La dulciuri eu am fost nevoită să renunţ aproape în totalitate . Mă mai hazardez la maxim 5% din cât consumam în urmă cu nişte ani şi asta cu remuşcări

Cum e cu plecarea in Egipt in noiembrie, mai este valabila?

A picat. Am tot căutat fără să găsesc nimic cu adevărat tentant. Apoi au apărut alte priorităţi şi nici temperaturile & vântul permanent nu m-au convins că ar merita efortul şi preţul. Acum caut oferte pentru mai 2022, perioadă verificată personal ca ok pentru mine în Egipt, dar nu mă grăbesc să rezerv.

viki68rPHONE
[06.11.21 17:55:24]
»

Pentru cineva care merge prima oara in Egipt si tot aude de problema cu refluxul, aici cum a fost? pentru ca n as vrea sa stau in apa pana la glezne, si nici sa merg 1 km pana apa se face de 1m

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[06.11.21 18:01:58]
»

@viki68r: Apa marii are același nivel, nu este influențată de reflux.

Mulțumesc de vizita!

elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
[06.11.21 18:04:59]
»

@nicole33: Crezi ca marea va fi calda în mai?

viki68rPHONE
[06.11.21 18:14:54]
»

@elenaadina: multumesc pentru raspuns

nicole33
[06.11.21 19:46:48]
»

@viki68r:

Pentru cineva care merge prima oara in Egipt si tot aude de problema cu refluxul, aici cum a fost? pentru ca n as vrea sa stau in apa pana la glezne, si nici sa merg 1 km pana apa se face de 1m

Părerea mea, după doar patru vacanţe în Egipt în zone diferite, este că fenomenul flux-reflux este prezent peste tot.

Pentru a evita situaţia neplăcută prezentată mai sus şi a nu merge câteva sute de metri în apă până la glezne sau maxim până la genunchi, este preferabilă alegerea unui hotel la care marea să se adâncească relativ repede la flux, caz în care diferenţele la reflux sunt minime, aproape insesizabile.

Din experienţele mele, resorturile cu pontoane lungi sau foarte lungi (de câteva sute de metri) sunt de evitat dacă alegi hotelul pentru baie în mare şi pentru înot, în aceste cazuri fiind foarte probabil ca marea să se retragă mult, lăsând în urmă un peisaj dezolant. Am întâlnit acest aspect la Tropitel în Sahl Hasheesh şi, mai accentuat, la Rixos Seagate şi Rixos Sharm în Sharm el Sheikh.

Desigur, la alte hoteluri există şi varianta de a merge pe ponton şi a intra în mare pe scări la capătul acestuia, dar la apă adâncă de câţiva metri, fără probleme pentru cei care înoată.

aurel34PHONE
[06.11.21 19:49:47]
»

@nicole33: hoteluri unde nu exista problema flux/reflux - golful Makady în zona hotelurilor Jaz sau, în Sharm el Sheik la Baron Resort

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aurel34, Aurici, cata2106, elenaadina, MaraMura, mprofeanu, viki68r, Yoda
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10177898406982 sec
    ecranul dvs: 1 x 1